Legea 112/1995. Decizia 1315/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1315/2009-
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE -cu sediul în O, strada -, nr.3. județul B în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, PRIMARUL MUNICIPIULUI -,nr.1, județul B, intimata reclamantă domiciliată în O, strada -.-,nr.5, județul B, împotriva deciziei civile nr.54/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 518 din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr.112/1995.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B -prin consilier juridic, în baza delegației nr.81/D din 22.10.2009, emisă de partea recurentă și pentru intimata reclamantă -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 21.10.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante învederează instanței că, pentru termenul anterior stabilit, partea recurentă a depus precizări, pe care le-a lecturat, depune la dosar întâmpinare pe care o recalifică ca și note scrise, comunică un exemplar din acestea cu reprezentanta părții recurente, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
INSTANȚA, comunică un exemplar din precizările formulate de către partea recurentă, cu reprezentantul intimatei reclamante.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul diminuării valorii despăgubirilor acordate pentru imobilul revendicat în limita prevăzută de art.13 din Legea nr.112/1995, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din concluziile scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată. În concluzie arată că, valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu este justificată, imobilul aparținând inițial antecesoarei reclamantei, valoarea acestor despăgubiri a fost stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză, astfel că, în mod corect s-a dispus în baza Legii nr.112/1995 anularea Hotărârii nr.12/2001 a Comisiei Județene de aplicare a acestui act normativ, stabilind și valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.518/25.01.2007 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a admis cererea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului O și Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român și în consecință s-a anulat Hotărârea nr.12/14.02.2001 emisă de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr.112/1995, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru imobilul situat în O- jud.B și a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea reclamantei la plata sumei de 290.355 ron reprezentând despăgubiri la care reclamanta este îndreptățită în temeiul Legii 112/1995.
Pentru a pronunța această hotărâre, primă instanță a reținut următoarele:
Reclamanta în calitate de fost proprietar al imobilului situat în O- înscris în CF 531 O cu nr.top.2829/1 întemeindu-se pe prevederile art.12 din Legea nr.112/1995 s-a adresat Comisiei Locale de aplicare a Legii nr.112/1995 în vederea acordării de despăgubiri pentru acest imobil care prin hotărâre judecătorească a trecut în proprietatea statului ca bun părăsit, care și-a întabulat dreptul de proprietate sub.
Apreciind că lipsa dovezii cetățeniei române a solicitantei constituie un impediment la soluționarea favorabilă a cererii, aceasta a fost respinsă.
La emiterea hotărârii contestate s-a omis Decizia nr.6/20.11.2000 a Curții Supreme de Justiție care pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, referitor la calitatea persoanelor care beneficiază de măsurile reparatorii instituite prin dispozițiile legii nr.112/1995, a statuat că acestea sunt aplicabile și atunci când fostul proprietar nu a avut calitatea de cetățean român.
Valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr.112/1995 prin expertiză de specialitate și este în sumă de - ron.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, scutit de plata taxei de timbru prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul diminuării valorii despăgubirilor acordate pentru imobilul revendicat în limita prevăzută de art.13 din Legea nr.112/1995.
Prin decizia civilă nr.54/A din 19 februarie 2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul civil introdus de către apelantul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în contradictoriu cu intimații și Primarul Municipiului O, împotriva sentinței civile nr.518 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei în favoarea intimatei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Chiar dacă potrivit art.13 din Legea nr.112/1995, limita cuantumul despăgubirilor pe care o persoană putea să le primească pentru imobilele care nu se pot restitui în natură, legislația ulterioară a fost în sensul despăgubirii lor integrale, la valoarea reală de piață a imobilelor, art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001 dă dreptul persoanelor îndreptățite care au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, la diferența dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele inflației, si valoarea corespunzătoare de piață a imobilului și cum prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert s-a stabilit valoarea de piață a imobilului în cauză, chiar dacă această valoare nu respectă limitele stabilite prin Legea nr.112/1995, instanța de apel a apreciat că ea este în acord cu actuala legislație reparatorie în materie, asigurând o justă și integrală acoperire a prejudiciului suferit de către reclamantă, urmare a pierderii proprietății imobilului.
Față de cele arătate, tribunalul a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu intimații și Primarul Municipiului O împotriva sentinței civile nr.518 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat apelantul aflat în culpă procesuală să plătească intimatei suma de 200 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu expert.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în parte în sensul diminuării valorii despăgubirilor acordate în limita prevăzută de art.13 din Legea nr.13/1995.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, potrivit art.13 din Legea nr.112/1995, valoarea despăgubirilor ce se acordă foștilor proprietari sau moștenitorilor, pentru apartamentele nerestituite, prețul de vânzare, se stabilește conform Decretului nr.93/1977, Decretului Lege nr.61/1990 și a Legii nr.85/1992 iar a terenurilor pe baza criteriilor privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale, valoarea neputând depăși suma veniturilor salariale medii pe economie a unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despăgubirilor, dispoziții ce nu au fost respectate.
Legea nr.112/1005 a avut ca obiect repararea în parte a nedreptăților la care au fost supuși cetățenii în perioada anterioară anului 1989, fără a urmări repararea integrală a pierderii suferite.
Nu a fost citată cu ocazia efectuării expertizei în cauză, iar obligarea la plata a 200 RON cheltuieli de judecată, nu este justificată.
S-au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Precizările motivelor de recurs, fiind înregistrate doar la 9.09.2009, cu nerespectarea art.303 alin.1,2 Cod procedură civilă, nu vor fi expuse și analizate.
S-a solicitat de către intimata reclamantă respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, iar ceilalți intimați pârâți, deși legal citați nu și-au comunicat poziția.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Astfel cum corect au reținut ambele instanțe, intimata reclamantă a avut calitatea de proprietar a imobilului situat în localitatea O,-, înscris în CF nr.531 O, nr.top.2829/1, imobil care, a fost trecut în proprietatea Statului Român, potrivit sentinței civile nr.5389/1967 a Tribunalului Raional O, cu titlu de bun părăsit potrivit Decretului nr.218/1960, act normativ abrogat după anul 1989, considerat ca fiind abuziv, neconstituțional.
Ca urmare a trecerii abuzive a acestui imobil în proprietatea Statului Român, acesta a fost întabulat astfel în cartea funciară și în prezent înstrăinat altor persoane, nefiind posibilă restituirea în natură.
Din actele aflate în dosarul de fond și apel, necontestate de către recurent se reține faptul că intimata reclamantă, cu ocazia preluării imobilului de către Statul Român, nu a fost despăgubită și de altfel această situație persistă și în prezent.
Actul normativ în baza căruia reclamanta a solicitat a-i fi acordate despăgubiri pentru imobilul susmenționat este Legea nr.112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și, într-adevăr la art.13 a stabilit o procedură pentru stabilirea valorii despăgubirilor ce se acordă foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pentru imobilele nerestituite în natură, o limitare a acestora la veniturile salariale medii pe economie a unei persoane pe o perioadă de 20 de ani.
Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1045-22.12.1989, la art.20 alin.2 a prevăzut însă, că, pentru imobilele pentru care au fost stabilite despăgubiri în baza Legii nr.112/1995, cei îndreptățiți vor prima diferența dintre valoarea încasată, actualizată și valoarea corespunzătoare a imobilului deci, chiar dacă Legea nr.112/1995 a limitat cuantumul despăgubirilor, actualul act normativ le-a extins la valoarea reală a acestuia, criticile în acest sens fiind astfel nefondate.
Mai mult, chiar dacă nu ar exista actualul text din Legea nr.10/2001, se impune a se preciza faptul că, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 și care astfel conform art.11 din Constituția României face parte din dreptul intern, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional" - aspecte legale imperative și raportat la practica constantă în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauzele: /României, Singur/României, /României, /României, /României. se impune ca în condițiile în care imobilul a fost înstrăinat, nu mai poate fi restituit în natură, Statul Român să acorde despăgubiri echitabile -care nu pot fi decât cele concretizate în valoarea actuală a imobilului, altfel, s-ar aduce atingere acestor dispoziții, criticile fiind nefondate.
Referitor la citarea recurentei, cu ocazia efectuării raportului de expertiză tehnică în dosarul de fond, se reține faptul că inițial nu a avut calitatea de parte de la începutul derulării litigiului, chemarea în judecată a acestuia s-a făcut doar în anul 2006 (acțiunea fiind promovată în anul 2001) ca urmare a modificării Legii nr.112/1995, ca și succesor în drepturi a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.112/1995. Ca urmare, s-a încuviințat introducerea în cauză în ședința publică din 12 octombrie 2006 -fila 150 dosar fond -și i s-au comunicat copii de pe cererea de chemare în judecată, precizarea de acțiune și actele aferente. La aceea dată, raportul de expertiză nu era redactat, depus la dosar, iar după depunerea acestuia s-a comunicat părților.
Până la pronunțarea sentinței, recurentul nu a solicitat refacerea raportului de expertiză și nici completarea lui, iar în apel s-a dispus cu citarea tuturor părților, completarea raportului, ocazie cu care, puteau să formuleze și alte obiecțiuni. Ca urmare, raportul de expertiză și completarea acestuia s-au întocmit fără a fi încălcate dispozițiile legale în materie, drepturile procesuale ale părților fiind respectate, criticile apar astfel ca nefondate.
Referitor la obligarea recurentei la plata a 200 RON cheltuieli de judecată ocazionate în apel, acestea au fost acordate conform art.274 Cod procedură civilă, fiind culpa apelantului în declararea apelului ce a fost respins, și reprezintă suma achitată ca onorariu expert conform filei 33 dosar apel, chitanța nr.-/1/12.03.2008.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că, intimata reclamantă nu a solicitat a se face aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
Nu au fost analizate aspectele invocate în precizarea motivelor de recurs, întrucât s-au depus la dosar cu nerespectarea art.303 alin.1,2 Cod procedură civilă, termenul impus pentru motivarea recursului fiind cu mult depășit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr.54/A/2009 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:26.10.2009
Jud. fond
Jud.apel / Fl.
Dact.
Data:28.10.2009
7 ex.
5 com.
Data:
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
