Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II/b-apel |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/2009-
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în S M,-, județul S M și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 453/D din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de doamna procuror.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Întrebată fiind, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra apelului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului apel.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de partea apelantă, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, apreciind că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație trebuie să aibă un scop legitim și măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, nepunându-se problema de această manieră în prezenta situație.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 453/D din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, în contradictoriu cu pârâta, fiica lui și, născută la 10.XII.1985, privind restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statului Franța.
S-a dispus comunicarea hotărârii cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple S
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din declarația pârâtei rezultă că a ieșit legal din România la data de 10.03.2009 prin Vama. A tranzitat Ungaria, Austria Italia și s-a stabilit în Franța, unde a lucrat într-un club de noapte ca dansatoare o perioadă de 6 zile, fiind depistată de jandarmeria franceză și reținută pe motiv de ședere ilegală și muncă la negru. În data de 21.03.2009 a fost returnată în România.
Din decizia de returnare a Prefectului din -du-Sud nr.09 2A 100 47 rezultă că pârâta a încălcat dispozițiile Lg.nr.341-4 din codul muncii.
Faptele comise și arătate în cadrul declarației pârâtei s-a apreciat că nu reprezintă o amenințare serioasă la ordinea publică care să afecteze interesele fundamentale ale societății, conform art.27 alin.2 din Directiva nr.2004/38/CE din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora, măsurile luate de ordine publică sau siguranța publică trebuie să respecte principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. În continuare se arată în articolul suscitat că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Din conduita pârâtei tribunalul a reținut că nu se poate constata o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes fundamental al societății.
De asemenea, conform Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație poate fi limitat în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim, iar măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat.
Tribunalul a mai reținut că întrucât și pârâta este cetățean al Uniunii, prin aplicarea art.38 lit.a) din Lg.nr.248/2005 i s-ar crea o situație mai grea, prin sancționarea și din partea statului al cărui național este, deși în sarcina acesteia nu s-a dovedit că este necesară limitarea unui drept fundamental, faptele care au condus la expulzare nu constituie o amenințare la adresa ordinii și siguranței publice a statului care a luat măsura.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B pentru restrângerea dreptului pârâtei la libera circulație pe teritoriul Franței, considerând că măsura prevăzută de art.38 lit.a din Legea nr. nr.248/2008 nu se justifică.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație în Franța pentru cel mult 3 ani.
În susținerea apelului arată apelanta că pârâta a fost returnată din Franța la data de 21.03.2009 în baza deciziei de returnare a Prefectului din -du-Sud nr.09 2A 100 47.
Invocă prevederile art.38 lit. a din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea. Susține că măsura reglementată prin acest articol se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Menționează totodată că prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE întrucât prin acest act normativ nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, iar dreptul la liberă circulație, deși este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional, nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege.
Astfel prin art. 5 din Legea nr. 248/2005 se prevede printre obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate și pe aceea de a respecta legislația statului și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau a rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România, iar nerespectarea obligațiilor cuprinse în acest articol poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie și astfel situația persoanei returnate intră sub incidența Legii nr. 248/2005 care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.
Consideră că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.
În acest sens măsura returnării este de natură să facă dovada deplină că pârâta nu a respectat condițiile de intrare și de ședere în Franța în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente, astfel că fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate măsura restrângerii apare ca fiind pe deplin justificată.
Deși legal citată, intimata nu și-a precizat poziția asupra apelului.
Reprezentanta Ministerului Publica solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge apelul ca nefondat, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, cum rezultă din actele dosarului pârâta a fost returnată din Franța la data de 21.03.2009 în baza deciziei de returnare a Prefectului din -du-Sud nr.09 2A 100 47.
Din declarația pârâtei, rezultă că a ieșit legal din România la data de 10.03.2009 prin Vama. A tranzitat Ungaria, Austria Italia și s-a stabilit în Franța, unde a lucrat într-un club de noapte ca dansatoare o perioadă de 6 zile, fiind depistată de jandarmeria franceză și reținută pe motiv de ședere ilegală și muncă la negru. În data de 21.03.2009 a fost returnată în România.
Din decizia de returnare a Prefectului din -du-Sud nr.09 2A 100 47 rezultă că pârâta a încălcat dispozițiile Lg.nr.341-4 din codul muncii.
Într-adevăr dreptul la liberă circulație poate suporta anumite restricții, stabilite prin acte normative interne, în concordanță cu dreptul comunitar și CEDO, însă, în conformitate cu Directiva Consiliului European nr. 38/2004, restrângerea și limitarea acestui drept este justificată doar pentru motive de ordine publică, sănătate publică și securitate publică.
Raportat la starea de fapt ce rezultă din declarația pârâtei și decizia de returnare, în mod temeinic a apreciat tribunalul că prezența pârâtei nu reprezintă o amenințare serioasă la ordinea publică care să afecteze interesele fundamentale ale societății, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, nefiind întemeiată și fondată.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul ca nefondat și va menține în totalitate sentința apelată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în S M,-, județul S M și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 453/D din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecător fond -
- redactat decizie - judecător -11.11.2009
- dactilografiat grefier -11.11.2009 - 5 ex. -
- comunicat 12.11.2009 - 3 ex.
- DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, sector 1,-
-, domiciliată în S M,-, județul S M
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Andrea Blidar