Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.157/2009-A
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa Georgeta
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în S M, -,. 13,. 4,. 19, județul S M, și din S M,-, corp A,.3, parter, intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 468/D din data de 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect Legea nr. 248/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA este reprezentat de d-nul procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru,precum și faptul că, intimata reclamantă, prin registratura instanței, la data de 26.11.3009 a depus întâmpinare și o cerere de amânare prin care solicită acordarea unui termen, în vederea comunicării întâmpinării și a depune la dosar în probațiune, avizul de muncă obținut, constatându-se că în temeiul art.242 Cod procedură civilă, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
INSTANȚA, respinge cererea de amânare formulată în scris de intimata reclamantă ca neântemeiată, proba solicitată fiind inutilă cauzei.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, INSTANȚA, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.468/D din 15 mai 2009, Tribunalul Satu Marea respins, întemeiat pe disp.art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, cererea petentei MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, în contradictoriu cu intimata, cu. procedural ales la sediul profesional al Cabinetului de avocat, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, și anume pe teritoriul statului Franța, în condițiile art.38 lit.a din aceeași lege.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, ntimata s-a deplasat în baza pașaportului personal în Franța, după care, a fost returnată din Franța la data de 21.03.2009 în baza acordului de readmisie încheiat cu Franța.
Față de aceste împrejurări, reținând intrarea în vigoare a Legii nr.248/2005 instanța de fond a apreciat ca în cauza sunt incidente disp.art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 cu modificările ulterioare, reținând și competența sa de soluționare potrivit art.39 alin.1 din același act normativ.
Totodată, sub aspectul respectării normelor procedurale instituite de disp.art.39 alin.3 și 7 din legea de mai sus și ale art.85 și urm. Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut legala citare atât a intimatei, conform disp.art.89 alin.1 Cod de procedură civilă, precum și a petentei, în condițiile art.86 alin.3 partea finală Cod de procedură civilă, după cum rezultă din dovada de comunicare prin fax de la data de 11.05.2009, orele 12:39 cu aceasta.
În acest context, instanța de fond a apreciat că, în urma aderării României la Uniunea Europeană, raportat și la prevederile art.17 din TCE și art.16 din Regulamentul nr.1612/68, coroborat cu Directiva nr.38/2004/CE (transpusă în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005), limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 01.01.2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică (art.25 din OUG nr. 102/2005).
Această restrângere a dreptului la libera circulație trebuie luată strict cu respectarea principiului proporționalității și trebuie să aibă la bază în mod exclusiv comportamentul persoanei în cauză, comportament de natură să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Instanța de fond a mai reținut că, de principiu dreptul la libera circulație în țară și străinătate este garantat cetățenilor români atât prin art.25 alin.1 din Constituția României (revizuită în anul 2003), cât și prin disp.art.2 pct.3 din Protocolul Adițional nr.4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificate prin Legea nr.30/1994, potrivit art.25 din OUG nr. 102/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă, după data de 01.01.2007, doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că simplul fapt al șederii intimatei în mod ilegal pe teritoriul Franței, în condițiile în care nu a fost probată săvârșirea de către aceasta a vreunei infracțiuni pe teritoriul acestui stat și nici a unei alte fapte de natură să pună în pericol valorile sociale ocrotite prin normele juridice evocate anterior, cu atât mai mult cu cât în cursul judecării pricinii a făcut dovada că era angajată în mod legal pe perioadă de probă la o firmă din Franța, nu reprezintă în sine o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății, în cauză nefiind solicitată și nici administrată vreo dovadă în acest sens.
Prin prisma acestor considerente, tribunalul a reținut în acest sens și jurisprudența CJCE în această materie, în cauza C-33/07, împotriva României, cu privire la aplicabilitatea măsurii restrângerii dreptului al liberă circulație reglementat prin Legea nr.248/2005 în raport cu Directiva 2004/38/CE, astfel încât a respins cererea petentei, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune restrângerea dreptului la libera circulație a intimatei pe teritoriul Franței, o asemenea măsură nefiind dovedită ca fiind necesară într-o societate democratică pentru realizarea vreunuia din scopurile legitime stipulate în Convenție, în condițiile în care în speță nu s-a făcut dovada că prezența intimatei ar reprezenta o amenințare reală asupra siguranței publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație, în Franța pentru cel mult trei ani.
În motivarea cererii de apel, sunt invocate următoarele:
- conform disp. art. 38 lit. din Legea nr. 248/2005 restricția poate fi instituită împotriva cetățeanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și condițiilor în care s-a dispus returnarea;
- măsura reglementată prin textul invocat, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție;
- prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene;
- dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat la nivel constituțional la art. 25, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege, inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005;
- măsura restrângerii față de intimat apare ca fiind pe deplin justificată, acesta fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, ca atare el trebuie să suporte consecințele faptelor sale.
Intimata, prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca fiind neântemeiat și pe cale de consecință menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu motivarea că a fost returnată din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecată și condamnată pentru săvârșirea vreunei fapte penale, iar în prezent sunt îndeplinite toate formalitățile pentru obținerea avizului de muncă.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Articolul 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru societatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Potrivit normelor comunitare, accesul la libera circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulație și ieșirea străinilor din țară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea națională, siguranța publică, protecția sănătății sau a moralei, ceea ce presupune o amenințare serioasă și suficientă care să afecteze interesele fundamentale ale societății, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Este important totodată a se sublinia faptul că după data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români - deveniți conform art.17 din Tratatul Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene - nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu,și anume a Directivei nr.38/2004 și a Regulamentului 1612/1968.
În același context, prezintă relevanță dispozițiile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, act care prin articolul 2 statuează că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia, iar la art.22 prevede că "Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulație și de ședere liberă pentru motive ce țin de ordinea publică,siguranță publică sau sănătatea publică".
Față de considerentele anterior evocate și văzând și prevederile art. 25 din Constituția României, dreptul la liberă circulație fiind unul din drepturile fundamentale ale omului, consacrat constituțional, concluzia ce se impune este aceea că, în speță, apare ca fiind nejustificată o măsură de limitare a exercitării dreptului intimatei la liberă circulație în străinătate, motive în considerarea cărora urmează a se respinge apelul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, cu sediul în B- sector 1, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul în S M, -,. 13,. 4,. 19, județul S M, și din S M,-, corp A,.3, parter, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 468/D din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.-
Data:3.12.2009
Jud fond
Dact
Data:15.12.2009
6 ex.
4 com.:- DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din cadrul
MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
B- sector 1
- cu domiciliul în S M, -,. 13,.
4,. 19, județul S
- și din S M,-, corp A,
.3, parter, județul S
-Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina, Crupșa Georgeta