Obligația de a face. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.10
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Societatea Națională de gaze SA, prin reprezentant, toți cu sediul în Mediaș, nr. 4, jud. S, împotriva sentinței civile nr.816 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Târgu M, în numele și pentru, cu sediul Târgu M,str.-, nr.23 A, jud. M, cu domiciliul procesual ales în Târgu M,str. - -, nr. 1 A,. 1, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare, formulată de intimatul-reclamant Sindicatul Târgu M, precum și împrejurarea că recurenta a solicitat judecata cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecata cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș sub nr-, ulterior precizată, Sindicatul Gaze Târgu Mas olicitat, în numele membrilor de sindicat din cadrul -Sucursala Târgu M, în contradictoriu cu pârâta SA, obligarea pârâtei la compensarea orelor prestate peste durata normală a timpului de muncă, în delegații cu diurnă, de către salariații cu atribuții de execuție din unitate, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul legal, obligarea pârâtei la plata sporului salarial pentru muncă suplimentară, începând cu luna iulie 2008 și în continuare, sume actualizate în funcție de rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, potrivit art. 137 alin. 1 și 2 lit. o din Contractul colectiv de muncă, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1/24.04.2008, înregistrat sub nr. 1880, orele prestate peste durata normală a timpului zilnic de lucru, precum și zilele nelucrătoare stabilite prin Contractul colectiv de muncă se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, condiții în care salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plante nu este posibilă în termenul prevăzut de alin. 1, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor de 100% la salariul de bază corespunzător timpului lucrat. S-a precizat că petenții - membri de sindicat au beneficiat de compensarea orelor prestate peste durata normală a timpului zilnic de lucru până în luna iunie 2008 inclusiv și că începând cu această lună compartimentul economic a refuzat plata respectivelor drepturi bănești.
S-a apreciat că de compensarea prin ore libere plătite sau de plata sporului pentru muncă suplimentară (în cazul imposibilității compensării prin ore libere) trebuie să beneficieze atât salariații care au obligația de a îndeplinii sarcini de serviciu în afara locului lor de muncă, prin delegare (prin deplasare pe teren, la punctele de lucru, secții, ateliere din țară), cât și salariații care participă la perfecționarea pregătirii profesionale (considerați a fi plecați în delegație).
Prin încheierea din 12.03.2009 Tribunalul Mureșa disjuns cauza față de petenții - membri de sindicat care nu domiciliază în circumscripția acelei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 370 din 17 martie 2009 Tribunalul Mureșa admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în privința reclamantei, în favoarea Tribunalului Buzău, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 2 din Codul Muncii.
Pe rolul Tribunalului Buzău s-a format dosarul nr- în cadrul căruia pârâta a depus, la data de 01.10.2009, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică întrucât din tabelul depus în dosarul de fond de către reclamant si înaintat în extras în cauza de față rezultă că salariata nu a prestat ore suplimentare de muncă în perioada iulie 2008 - ianuarie 2009, astfel că nu figurează cu sume de plată cu acest titlu. Salariatul nu figurează în evidențele de pontaj ale unității cu ore suplimentare efectuate, fapt confirmat ulterior si de către Sindicatul Gaze Târgu M din care face parte.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.816 din 7 octombrie 2009, admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Târgu M, în numele și pentru membra de sindicat, în contradictoriu cu unitatea-pârâtă și a obligat pârâta, începând cu data de 01.02.2009 și în continuare, să compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta peste durata normală a timpului de lucru în delegații cu diurnă, în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 zile după efectuarea acestora, să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de plată a drepturilor salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară aferente perioadei iulie 2008 - ianuarie 2009 și ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petenta este salariata unității pârâte, având funcția de inginer, așa cum reiese din tabelul anexă la acțiune.
Pe fond, s-a constatat că ceea ce se cere este compensarea prin ore libere plătite a muncii suplimentare și plata unui spor la salariu, în cazul imposibilității acordării acestora în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, inclusiv în cazul în care petenta se află în delegare.
Mai arată instanța de fond că potrivit art. 117 alin. 1 din Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109 din Codul Muncii (8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână), este considerată muncă suplimentară, iar în conf. cu art. 119 din Codul Muncii munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia (alin. 1) și că în aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru (alin. 2).
Art. 120 din Codul Muncii prevede că, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia (alin.1) și că sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin.1, se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (alin. 2).
În același sens, menționează tribunalul, sunt și prevederile art. 137 alin. 1 lit. o pct. 1-2 din CCM încheiat la nivelul SA astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr.1/24.04.2008, înregistrat sub nr. 1880, care prevede că orele prestate peste durata normală a timpului zilnic de lucru, precum și zilele nelucrătoare stabilite prin Contractul colectiv de muncă se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, condiții în care salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite, nu este posibilă în termenul prevăzut de alin.1, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor de 100% la salariul de bază corespunzător timpului lucrat. Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor salariaților cu funcții de execuție, mai puțin cei care primesc spor pentru muncă prestată sistematic peste programul normal de lucru (art. 137 alin. 1 lit. o pct. 4).
Din interpretarea dispozițiilor art. 42 din Codul Muncii (locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă - alin.1; Pe durata delegării, respectiv a detașării, salariatul își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă - alin. 2), prima instanță reține că că în cazul delegării se modifică doar locul obișnuit al muncii, restul elementelor din conținutul contractului individual de muncă rămânând neschimbate.
În consecință, în raport de dispozițiile art.44 alin.2 din Codul Muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil, însă textul nu se interpretează în sensul că salariații delegați pot beneficia pe perioada delegării doar de diurnă, ca unică formă de remunerare.
Prevederile art.44 alin.2 nu pot avea caracter limitativ, în sensul că pe lângă diurnă salariații nu pot beneficia și de alte drepturi de natură salarială, întrucât astfel s-ar contraveni prevederilor art.42 alin.2.
Așa fiind, nici dispozițiile art.27 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (ce se referă la delegare) nu pot contraveni dispozițiilor art.42 alin.2 din Codul Muncii.
În consecință, instanța de fond a apreciat că pe lângă drepturile indicate expres de către art.44 alin.2, salariata poate beneficia, în funcție de situația în care se află, și de alte drepturi conferite de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile. Dacă este delegată de angajator într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă si prestează muncă suplimentară, este îndreptățită să beneficieze, pe lângă dreptul la diurnă prevăzut de art.44 alin.2 din Codul Muncii, și de drepturile conferite de legiuitor prin art.119 și ari.120 din Codul Muncii, respectiv art.27 și art.137 alin.1 lit.o pct.1-2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, de compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, sau un spor de 100% la salariul de bază corespunzător timpului lucrat, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile.
De asemenea, în temeiul art.88 alin.3 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, de aceste drepturi este îndreptățită să beneficieze salariata și dacă participă la cursuri de formare profesională în alte localități din țară, trimisă de agentul economic, în cazul în care participarea se realizează fără suspendarea contractului individual de muncă.
Întrucât din calculele efectuate de unitatea pârâtă nu reiese că în perioada iulie 2008 - ianuarie 2009 petenta a efectuat ore suplimentare, figurând în extrasul de la fila 9 dosar cu 0 lei sume de plată, s- apreciat că pentru această perioadă cererea de față este neîntemeiată.
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta, începând cu data de 01.02.2009 și în continuare, să compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta peste durata normală a timpului de lucru în delegații cu diurnă, în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 zile după efectuarea acestora, să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară și a respins ca neîntemeiată solicitarea de plată a drepturilor salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară aferente perioadei iulie 2008 - ianuarie 2009.
Conform art.274 cod procedură civilă, a respins ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta Societatea Națională de SA Mediaș, apreciind că, în conformitate cu disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată formulată fără a face diferența între situația în care salariata a cumulat ore suplimentare prin prestarea de muncă suplimentară la locul de muncă sau printr-o delegare normală, în sensul art. 43 din Codul Muncii, și situația în care salariata a participat la cursuri de formare pofesională.
Recurenta apreciază că în cazul în care salariata participă la cursuri de formare profesională, aceasta nu exercită lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu ci își exercită dreptul de participare la programe de formare profesională și nu o obligație, potrivit art. 1 și art. 2 din nr.OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților.
Mai arată aceasta că, în sublinierea dreptului de participare și nu a obligației de participare la programele de formare profesională, legiuitorul a stabilit în mod expres prin art. 37 că pe perioada în care participă la programe de formare profesională finanțate de angajatori salariații primesc drepturile salariale stabilite conform contrcatului idividual de muncă pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligația de suporta cheltuielile de deplasare în cazul în care acestea se desffășoară în altă localitate decât cea în care salariatul își are locul de muncă.
Mai mult, art. 117 din Codul Muncii definește munca suplimentară ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru, prevăzut de art. 109 Codul Muncii.
In consecință salariatul, cu ocazia unui curs de formare profesională, în opinia recurentei nu trebuie să presteze o muncă, nu e obligat să îndeplinească anumite sarcini de serviciu ci dimpotrivă, are dreptul de a i se asigura participarea la cursurile de formare profesională.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea cererii de recurs ți modificarea hotărârii atacate în sensul precizării faptului că obligația de compensare a orelor suplimentare se va realiza în condițiile prestării unei munci suplimentare, unor ore suplimentare și nu în situația în care salariații participă la cursuri de formare profesională.
Conform dispozițiilor art. 242 pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa recurentei.
Intimatul Sindicatul Gaze a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de către pârâta -recurentă N "" SA, cu motivarea că, indiferent care este scopul deplasării, dacă angajatorul a emis o delegație pe baza căreia a dispus salariatului să se deplaseze în alte localități, efectuând ore suplimentare, suportând costurile diurnei, pentru aceste ore suplimentare trebuie să i se recunoască, prin compensare, ore libere sau să i se plătescă un spor la salariu.
Potrivit dispozițiilor alin. 3 al. art. 89 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cum salariații care urmează cursuri de pregătire profesională în afara unității, trimiși de societate, sunt considerați în regim de delegare, în condițiile art. 27, în opinia intimatei, aceștia fiind în delegație, au dreptul la plata orelor suplimentare, chiar și atunci când scopul deplasării îl constituie formarea profesională, tocmai pentru că sunt trimiși de angajator în acest scop.
Dacă angajatorul asigură cazarea și masa, aceasta înseamnă că nu emite delagații privind deplasarea în altă localitate, în interesul serviciului, astfel că numai într-o asemenea situație s-ar putea aprecia că nu li se cuvine plata orelor suplimentare.
In opinia intimatei, indiferent care este scopul deplasării, dacă angajatorul a emis delegație pe baza căreia a dispus salariatului să se deplaseze în alte localități, efectuând ore suplimentare, suportând costul diurnei, pentru aceste ore suplimentare trebuie să li se recunoască prin compensare ore libere sau să i se plătească un spor la salariu.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost disjunsă, Sindicatul Gaze Târgu Mas olicitat, în numele membrului de sindicat, din cadrul -Sucursala Târgu M, în contradictoriu cu pârâta SA, obligarea pârâtei la compensarea orelor prestate peste durata normală a timpului de muncă, în delegații cu diurnă, de către salariații cu atribuții de execuție din unitate, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul legal, obligarea pârâtei la plata sporului salarial pentru muncă suplimentară, începând cu luna iulie 2008 și în continuare.
Potrivit disp. art. 43 din Codul Muncii elegarea constă în exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Curtea mai reține că art. 190 din Codul Muncii instituie obligația angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesională, conform distincțiilor prevăzute de acest text. Acestei obligații îi corespunde dreptul salariaților " de a avea acces la formare profesională" prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. g din același Cod.
Dispozițiile Codului muncii se întregesc cu cele aleOrdonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, conform căreia, pe perioada în care participă la programe de formare profesională finanțate de angajatori, salariații primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de muncă pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligația de suporta cheltuielile de deplasare în cazul în care acestea se desffășoară în altă localitate decât cea în care salariatul își are locul de muncă ( art. 37).
De asemenea, atunci când participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesională presupune scoaterea integrală din activitate, contractul inidividual de muncă al salariatului respectiv se suspendă, acesta benficiind de o indemnizație plătită de angajator, prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.
În consecință, chiar dacă prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art.89 (fila 48 dosar de fond) se prevede că salariții care urmează cursuri de formare profesională în afara localității, trimiși de agentul economic, sunt considerați în regim de delegare, în condițiile art. 27 din contract, cu excepția cazurilor în care unitatea asigură cazarea și masa, aceste dispoziții nu pot fi interpretate decât prin prisma textelor de lege mai sus amintite și este evident că au fost înscrise în contract nu pentru a extinde noțiunea de delegare mai sus precizată ci pentru a evidenția modalitatea de decontare cheltuielilor de deplasare, cazare precum și diurnei cuvenite pe durata deplasării.
Curtea apreciază că participarea la cursuri de formare profesională, chiar și atunci când presupune deplasarea într-o altă localitate, nu echivalează cu delegarea întrucât salariatul nu se află în cazul de exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
În consecință, în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a apreciat că reclamanta are dreptul la compensarea orelor suplimentare sau, în condițiile legii, la plata sporului pentru muncă suplimentară și situația în care participă la cursuri de formare profesională, astfel că, în baz disp. art. 312 pr.civ. urmează a se admite recursul declarat de pârâta Societatea Națională de Gaze SA.
Se va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta, începând cu data de 01.02.2009 și în continuare sa compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta peste durata normală a timpului de lucru în delegație cu diurnă și, în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară, cu excepția situației în care aceasta participa la cursuri de formare profesională.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Societatea Națională de Gaze SA, prin reprezentant, toți cu sediul în Mediaș, nr. 4, jud. S, împotriva sentinței civile nr.816 din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Târgu M, în numele și pentru, cu sediul Târgu M,str.-, nr.23 A, jud. M, cu domiciliul procesual ales în Târgu M,str. - -, nr. 1 A,. 1, jud. M și, în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta, începând cu data de 01.02.2009 și în continuare să compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta peste durata normală a timpului de lucru în delegație cu diurnă și, în cazul în care compensarea cu ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru muncă suplimentară, cu excepția situației în care aceasta participa la cursuri de formare profesională.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - --
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
6 ex.- 28.01.2010
Trib.B nr. nr-
, I
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
