Obligația de a face. Decizia 332/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.332/
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR - C,- judet C și de C - C --.-8 parter județ C - împotriva deciziei civile nr.326 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - C,-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții-pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar avocat conform împuternicirii avocațiale nr.1830/2009 depusă la dosar, pentru recurenta-pârâtă C se prezintă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.120/01.07.2009 depusă la dosar, pentru intimata-reclamantă se prezintă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.115/12.10.2009 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate în termen, motivate și timbrate. Se solicită judecata în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurenților-pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Arată că în valoarea finală a cheltuielilor nu ar fi trebuit incluse taxa de timbru și timbru judiciar. Solicită ca în cazul în care instanța de recurs va reține că expertiza era utilă soluționării cauzei se solicită reducerea valorii cheltuielilor de judecată în care este inclus și onorariul expertului.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii din apel, în sensul obligării pârâților către reclamantă la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1059,3 lei și nu de 3312,1 lei, cum în mod nelegal a stabilit instanța de apel și obligării intimatei-reclamante către apelanții Consiliul Local constanța și Municipiul C prin Primar la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 304,3 lei. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei-pârâte C, având cuvântul, critică decizia instanței de apel sub următoarele aspecte:
Instanța de apel a înlăturat ca nefondate considerentele legate de legea aplicabilă pentru vânzarea imobilelor în această speță. Instanța a reținut că sunt incidente prevederile Legii nr.112/1995 deși aplicabile în speță sunt prevederile nr.37/2002 modificate prin nr.421/2007. Intimata-reclamantă a solicitat vânzarea imobilului proprietatea a Municipiului Arată că imobilele au fost trecute din patrimoniul Statului Român (în acest caz vânzările făcându-se pe baza Legii nr.112/1995) în patrimoniul Municipiului C, temeiul legal ce trebuie reținut de instanță și care trebuia invocat de către intimata era nr.471/24.09.2007.Intimata-reclamantă a invocat disp.art.9 din Legea nr.112/10995, lege care permitea chiriașilor cumpărarea imobilului pentru care aveau încheiat un contract de închiriere, textul de lege neinstituind o obligație pentru proprietar de a vinde, ci doar o opțiune pentru chiriași de a cumpăra.
Cu privire la stabilirea prețului real de vânzare al imobilului în conformitate cu valorile de pe piața imobiliară actuală, se arată că din raportul de expertiză tehnică imobiliară rezultă un preț de 27.963 lei - preț în conformitate cu dispozițiile legale invocate și un preț de 56.645 lei - preț real de circulație. Ori, instanța ar fi putut observa discrepanța dintre cele două valori, diferența de preț urmând a fi suportată de bugetul local.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel cu consecința respingerii cererii formulate de intimata -reclamantă, iar în situația în care se respinge primul motiv de recurs, considerând că cererea este întemeiată și temeiul juridic avut în vedere de instanțe este corect, solicită ca pentru al doilea motiv de recurs să se dispună casarea cu trimitere pentru ca expertul să stabilească un preț corect de vânzare al imobilului, raportat la realitatea pieței imobiliare locale. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca reclamanta să beneficieze de vânzarea -cumpărarea imobilului litigios în condițiile Legii nr.112/1995.Precizează că o lege nu poate fi modificată printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal.
Solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin decizia civilă nr. 326/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă C împotriva sentinței civile nr. 98/06.01.2009 a Judecătoriei Constanța, fiind însă admise apelurile declarate de apelanții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUN. C și MUNICIPIUL C prin Primar și respectiv de reclamanta.
Pe cale de consecință, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că pârâții C, Municipiul C și Consiliul Local au fost obligați să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul-construcție cu destinație de locuință, compusă din două camere camere și hol în suprafață construită de 41,71 mp și teren aferent în suprafață de 41,71 mp situat în mun. C,-, prețul vânzării fiind stabilit în conformitate cu prevederile Decretului nr. -, ale Decretului-Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992 rep. la valorile astfel calculate urmând să se aplice coeficienții de actualizare, care nu vor fi mai mici decât mai mici decât coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii pe economie.
Pârâții au fost totodată obligați la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.312,10 lei reprezentând onorariu avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru, iar reclamanta a fost obligată la plata către apelanții Consiliul Local și Mun. C la cheltuieli de judecată de 300 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâții MUNICIPIUL C și CONSILIUL LOCAL MUN. C, precum și REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C, criticile vizând următoarele considerente:
Recurenții pârâți Municipiul C și Consiliul Local C au arătat că deși instanța de ape a constat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în parte, pârâții autorități locale au fost obligate la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 3312,10 lei dintr-un total pretins de 4.109 lei, iar nu la 1059,3 lei, cum ar fi fost corect.
S-a susținut că reclamanta a timbrat cu o taxă de timbru la o valoare mai mare decât cea impusă de lege, astfel că pe lângă taxa de 804 lei și timbrul judiciar de 5 lei urmau a fi excluse din cuantumul cheltuielilor de judecată și cele privitoare la onorariul de expert - proba vizând evaluarea construcției și a terenului aferent nefiind utile cauzei.
Recurenții pârâți au menționat că aceste operațiuni, ca și cele de identificare a imobilului nu erau necesare câtă vreme reclamanta a solicitat doar vânzarea imobilului, dar la un preț ce va fi determinat ulterior, în baza textelor
legale indicate, iar pe de altă parte, amplasamentul construcției este unul necontestat.
Recurenții au solicitat, în subsidiar, reducerea onorariului expertului la 683 lei în măsura în care se constată că proba era utilă pentru justa soluționare a speței, aceeași proporție urmând a fi avută în vedere la stabilirea în sarcina acestora a onorariului avocațial, care trebuie redus de la 2.000 lei la 1.051 lei.
S-a solicitat, deopotrivă, modificarea soluției în sensul obligării intimatei reclamante la 304,3 lei cheltuieli de judecată către apelanții Consiliul Local al mun. C și Municipiul C, față de 300 lei cât a reținut instanța de apel.
Prin motivele sale de recurs, recurenta pârâtă Caa rătat că soluția este nelegală și netemeinică în ce privește legea aplicabilă speței, reținută de instanța de apel.
S-a susținut astfel că au fost apreciate ca incidente prevederile Legii nr. 112/1995 cu toate că acestea au căzut în desuetudine față de revederile CL. nr. 37/2002 modificate prin nr. 421/2007, aplicabile în cauză.
S-a considerat că legea evocată a permis unui anumit sector al populației de a intra în proprietatea imobilelor deținute cu titlu de chiriaș, la un preț derizoriu, diferența dintre prețul plătit și prețul real fiind suportat de la bugetul de stat; ori, între timp a operat trecerea acestor imobile din patrimoniul statului în cel al autorităților locale, nefiind posibil și echitabil ca bugetul local să suporte acea diferență de preț.
Cât privește stabilirea prețului real de vânzare al apartamentului recurenta a arătat că prețul la care a stabilit instanța de apel că urmează a fi înstrăinat bunul nu respectă valoarea reală de circulație, dată de piața imobiliară, iar discrepanța dintre prețul rezultat în aplicarea Decretului nr. -, Decr.-Lege nr. 61/1990, a Legii nr. 85/1992 rep. Legii nr. 112/1995 și nr.HG 20/1996 și prețul real de circulație a fost ignorată în judecata instanței de apel.
Analizând criticile de nelegalitate formulate în speță, se vor reține următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul pârâtei C:
Motivele de nelegalitate a hotărârii instanței de apel vizează în esență
două aspecte, anume:
- inaplicabilitatea de plano a prevederilor Legii nr. 112/1995 la situația juridică a imobilului în litigiu și pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată în cursul anului 2008;
- incorecta determinare a prețului la care pârâtele urmează a vinde apartamentul către reclamanta intimată, prin neluarea în considerare a cerinței înstrăinării dreptului de proprietate la valoarea de circulație actuală, iar nu la criterii căzute în desuetudine, prevăzute de acte normative anterioare Hotărârilor Consiliului Local Mun. C nr. 37/2002 și 421/2007.
Ambele critici sunt însă nefondate.
Nu se poate susține argumentat, în raport de principiile de drept, că Legea
nr. 112/1995, care instituie de altfel în favoarea chiriașilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului, nu se mai poate aplica întrucât a devenit desuetă prin trecerea timpului.
Pe de altă parte, normele cuprinse în Legea nr. 85/1992 - cele care definesc în fapt metodologia de vânzare a locuințelor construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, prin trimitere la Decretul-Lege nr. 61/1990 - nu pot fi apreciate ca inaplicabile sau desuete față de adoptarea unor hotărâri de consiliu local în același domeniu de reglementare, actele de autoritate ale administrației publice neputând, prin rangul inferior conferit în ansamblul actelor de autoritate, nici contraveni, nici adăuga în sensul denaturării normei legale.
Prin urmare, susținerile recurentei, referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 doar într-o anumită epocă, nu și în prezent, când bunul a fost apreciat conform Legii nr. 213/1998 ca fiind parte a domeniului privat de interes local, nu sunt întemeiate, întrucât modalitatea de suportare a diferenței de preț deduse din aplicarea metodologiei reglementate de lege și de actele normative incidente nu are relevanță dacă bunul la care se aplică face parte sau nu din patrimoniul statului sau al administrației publice locale.
Sunt nefondate și motivele de nelegalitate privitoare la modalitatea în care instanța de apel a făcut referire la prețul de vânzare al imobilului, câtă vreme norma socială instituită prin Decretul-Lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 și Legea nr. 112/1995 a urmărit crearea cadrului legal pentru ocrotirea unui drept de interes general, instituit în favoarea chiriașilor din locuințele din fondul locativ al statului. Nu are din acest punct de vedere nici o relevanță împrejurarea că imobilul se află în prezent în patrimoniul autorității locale - care în accepțiunea generală dată de jurisprudența CEDO constituie o entitate parte componentă a statului - întrucât valorificarea acestor locuințe la valoarea de circulație pe piața imobiliară liberă eludează spiritul și litera legii, denaturând scopul social al normei.
De altfel, prevederile legii nu pot fi aplicate diferențiat în funcție de momentul întrunirii condițiilor legale pentru exprimarea opțiunii chiriașului pentru cumpărarea bunului, pentru că vânzarea acestor imobile nu poate constitui temei pentru generarea unei situații discriminatorii între persoane aflate în aceeași situație reglementată de lege, în diferite perioade de aplicare a ei.
Conchizând, instanța de apel a dat o corectă interpretare normelor incidente, iar criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, motiv pentru care în temeiul art. 312 cod proc. civilă recursul acesteia va fi respins ca nefondat.
2. Cu privire la recursul pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUN. C și MUNICIPIUL C, instanța va reține că acesta este fondat, pentru considerentele care urmează:
Obligarea părții care a pierdut procesul la cheltuielile de judecată
suportate de partea adversă se fundamentează pe ideea culpei procesuale, întrucât acela care a generat litigiul prin neconformarea față de lege trebuie să despăgubească pe cel care primește satisfacție în justiție pentru toate cheltuielile legate de proces.
În speță, obligarea pârâților la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată suportate de această parte cu ocazia derulării prezentului litigiu nu poate fi înlăturată, de vreme ce în final reclamanta a primit satisfacție în demersul său procesual. Împrejurarea că instanța, în cursul judecății, a încuviințat administrarea unor probe apreciate de unele părți mai puțin relevante în cauză nu poate induce soluția prefigurată de recurenți, în sensul suportării lor de către partea care a câștigat procesul, întrucât o asemenea soluție contravine principiului enunțat și dispozițiilor art. 274 cod proc. civilă.
Cât privește critica referitoare la acceptarea plății de către reclamantă, în fond, a unei taxe judiciare de timbru raportate la valoarea patrimonială a obiectului material, se va reține că la data depunerii timbrajului sau ulterior acestui moment nu s-au ridicat apărări și excepții pe acest aspect de către recurenții autorități locale. Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată dedusă judecății nu poate fi definită ca fiind o acțiune vizând o simplă obligație de a face, întrucât reclamantul a urmărit nu doar înstrăinarea bunului, ci dobândirea lui în patrimoniul propriu la un anumit preț.
Prin urmare, urmează a fi înlăturate considerentele privitoare la
depunerea unei taxe de timbru mai mari decât cele impuse de lege ( și prin aceasta, la prejudicierea părții obligate la plata acestor cheltuieli ), după cum vor fi considerate ca nerelevante aspectele legate de necesitatea diminuării onorariilor de avocat și de expert consemnate în cauză. Este real faptul că textul art. 274 alin. 3 cod proc. civilă permite judecătorului să mărească sau să diminueze, după caz, onorariile avocațiale, însă în speță nu se impune aplicarea unei asemenea ipoteze. În cauză, admiterea apelului formulat de Municipiul C și de Consiliul Local C nu implica exonerarea lor de la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, câtă vreme și apelul acestei din urmă părți a fost admis, stabilindu-se în sarcina autorităților locale și regiei obligația de plată a locuinței, la valoarea stabilită conform legii.
Criticile în recurs sunt, astfel, întemeiate doar cât privește greșita determinare a cuantumului cheltuielilor impuse de această dată apelantei reclamante, urmare admiterii și a apelului pârâților și care însumează corect 304,30 lei în loc de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR - C,- judet C- împotriva deciziei civile nr.326 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - C,-.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă reclamanta-intimată la 304,30 lei cheltuieli de judecată în apel.
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-pârât C - C --.-8 parter județ C - împotriva deciziei civile nr.326 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - C,-.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.dec.jud./03.11.2009
Tehnored.disp.gref./03.11.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
