Pretentii civile. Speta. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 571/CM
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Răzvan Anghel Mariana Bădulescu
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 292/6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în strada - - nr. 1-3,. 2, sector 1 și CĂLĂTORI - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI, cu sediul în-, - 5, județul C, având ca obiect drepturi bănești - despăgubiri.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 8.10.2009 și 12.10.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea constată următoarele:
Reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta CFR Călători-Regionala de Transport Feroviar de Călători C, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmare discriminării la care a fost supus pe perioada de angajare.
A arătat reclamantul, că a fost salariat al Regionalei de Transport Feroviar de Călători C în funcția de revizor tehnic vagoane până în luna ianuarie 2006, dar pe parcursul desfășurării raporturilor de muncă a fost supus unor măsuri cu caracter discriminatoriu, datorită apartenenței religioase (reclamantul fiind practicant al cultului baptist). S-a susținut că această situație a fost generată de trimiterea abuzivă a salariatului la control medical și teste psihologice, precum și emiterea de adrese către Policlinica CFR în acest sens, de efectuarea unor anchete doar asupra activității reclamantului, întrucât se aprecia că acesta nu mai corespunde cerințelor de revizor tehnic de vagoane.
Deși se aprecia că nu poate face față activității sale, era pus să efectueze o muncă superioară de revizor tehnic I și II, care implicau responsabilități mai mari și în ciuda avizelor medicale pozitive, tratamentul discriminatoriu a continuat, totul culminând cu situația creată pe data de 23/24.03.2005, când pentru o problemă ivită la trenul nr. 8014, fost sancționat doar el.
Cu toate ca s-a adresat verbal și în scris conducerii societății, pe aceste aspecte, nu a primit niciun răspuns, iar ulterior a înaintat o sesizare Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. După ancheta realizată, s-a emis hotărârea nr. 172/7.02.2007 a CNCD prin care s-a stabilit că sancțiunea disciplinară care i s-a aplicat reclamantului pentru incidentul din data de 23/24.03.2005 constituie faptă de discriminare în conformitate cu art. 2 alin. 1, 4 și 6 și art. 6 lit. "e" din nr.OG 137/2000.
Reclamantul a mai precizat că datorită atitudinii angajatorului a fost obligat să-și dea demisia, și consideră că este îndreptățit să pretindă despăgubiri.
Pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. 1, 2 și 3, art. 25 alin. 5 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prin raportare la dispozițiile art. 21, 24, 124 alin. 2 și 126 alin. 5 din Constituția României, însă cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă conform încheierii din 18.04.2008, apreciindu-se că textele invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar soluția a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtă, conform deciziei civile nr. 844CM/02.12.2008 a Curții de Apel Constanța -secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținându-se că în data de 24.03.2005, cu ocazia efectuării reviziei tehnice la sosire a trenului de persoane nr. 8015/8014, s-a constatat că reclamantul nu a observat la unul din vagoane o deficiență, iar după efectuarea cercetării disciplinare s-a avut în vedere că în cauză salariatul a încălcat prevederile art. 15.2.2 din Instrucția Tehnic de Vagoane nr. 250, aprobată prin nr. 225/28.05.1997, reclamantul recunoscându-și vinovăția.
În aceste condiții s-a aplicat la 4.04.2005, sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 264 lit. "d" Codul muncii și anume reducerea salariului de bază cu 5% pe timp de o lună, măsură necontestată în justiție, iar la 05.01.2006 raporturile de muncă au încetat prin acordul părților, conform art. 55 lit. "b" Codul muncii.
În ce privește hotărârea CNCD, apreciază că nu a fost reținută nicio faptă de discriminare, în lumina prevederilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Prin sentința civilă nr. 292/06.03.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantului, reținând următoarele aspecte:
CNCD a statuat asupra existenței unei situații de discriminare în modalitatea de investigare și de constatare a încălcărilor atribuțiilor de serviciu în legătură cu incidentul din 23/24.03.2005, constatându-se că petentul Gaf ost singurul sancționat, deși la revizia de compunere a trenului 8014 participase și un alt salariat.
În ce privește răspunderea disciplinară a salariatului, care privește componenta prerogativei disciplinare a angajatorului, instanța a reținut că reclamantul nu a fost sancționat în mod neîntemeiat, fiindcă din înscrisurile depuse la dosar rezultă că a fost efectuată cercetarea disciplinară, iar acesta și-a recunoscut vinovăția - aspect dedus implicit și din împrejurarea că salariatul nu a contestat sancțiunea, în condițiile art. 283 Codul muncii.
De asemenea, reclamantul nu a probat nici cu ocazia verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și nici în cursul procesului, că tratamentul discriminatoriu s-a manifestat și în celelalte aspecte invocate.
Faptul că angajatorul a emis o adresă către Policlinica CFR pentru efectuarea de verificări medicale și teste psihologice pentru a se analiza dacă salariatul este sau nu pentru funcția pe care o exercita nu constituie în sine o faptă discriminatorie, întrucât măsura are o justificare obiectivă, în considerarea atribuțiilor sale legate de siguranța circulației pe calea ferată.
Probele propuse de reclamant nu au fost în sensul constatării unor asemenea fapte ale fostului angajator, iar înscrisurile depuse nu sunt de natură să probeze dacă reclamantul era sau nu efectiv discriminat, întrucât acesta avea posibilitatea legală să refuze dispozițiile care nu vizau competențele sale și deopotrivă să conteste în instanță actele angajatorului apreciate ca nelegale.
A mai reținut instanța, că aceste aspecte pot fi analizate prin înscrisuri, în raport de modalitatea de discriminare invocată, însă faptul că raporturile de muncă nu au încetat prin concediere, ci prin acordul părților (iar nu prin demisie, cum a susținut reclamantul) infirmă o manifestare ostilă din partea angajatorului și o discriminare pe criterii de apartenență religioasă.
Și în punctul de vedere exprimat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin adresa nr. DJ 1313/08.04.2008 se arată că în jurisprudența CEDO s-a stabilit că discriminarea trebuie să vizeze persoane plasate în situații analoage sau comparabile, dar care beneficiază de un tratament preferențial fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Reclamantul nu a dovedit faptul că i-a fost restrâns dreptul la muncă sau la libertate în asumarea unui cult religios recunoscut de legile române și că acest tratament s-a raportat exclusiv la elementul discriminatoriu invocat.
Constatând că reclamantul nu a putut proba că, până la data încetării raporturilor sale de serviciu, intervenite la începutul lunii ianuarie 2006, fostul angajator l-a supus unei situații constante de discriminare (inexistența unor asemenea situații fiind de altfel constată și cu ocazia verificărilor efectuate de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentul că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței vinovăția acestuia în încălcarea prevederilor art. 15.2.2 dar nu a făcut trimitere și la culpa conducerii unității pentru nerespectarea art. 10.1.3 din aceleași instrucțiuni. Consideră recurentul, că dacă unui salariat i se cere să fie corect, aceeași corectitudine trebuie să se impună și angajatorului.
Prin notele scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, recurentul a făcut trimitere și la alte aspecte dar în condițiile în care aceste critici nu au fost formulate în termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 (10 zile de la comunicarea sentinței atacate), Curtea nu va analiza decât acele motive de recurs formulate în termen.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea constata că recursul este nefondat.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 10.03.2008, reclamantul Gas usținut că, până la încetarea raporturilor de muncă intervenite, în condițiile art. 55 lit. "b" Codul muncii, la 05.01.2006, a fost supus permanent unei atitudini discriminatorii de către angajatorul său, iar această discriminare a constat în trimiterea abuzivă și repetată la control medical și la teste psihologice, supunerea la activități cu responsabilități ce depășeau atribuțiile specifice funcției și tratament diferit față de ceilalți salariați în anchetele de cercetare disciplinară.
A mai susținut că aplicarea acestui tratament discriminatoriu s-a manifestat și cu ocazia sancționării sale disciplinare pentru incidentul petrecut în data de 23/24.03.2005.
În opinia reclamantului, motivul pentru care a fost supus acestui tratament diferențiat, îl constituie apartenența sa la cultul baptist, iar prin hotărârea CNCD nr. 172/7.02.2007 s-a reținut discriminarea.
La dosarul cauzei s-a depus hotărârea nr. 172/2007 prin care CNCD s-a pronunțat cu privire la sesizarea legată de tratamentul diferențiat al reclamantului de către angajator.
CNCD a constatat că "fapta de aplicare a unei sancțiuni disciplinare doar d-lui G pentru incidentul din data de 23-24.03.2005 constituie faptă de discriminare ", iar pentru restabilirea situației anterioare discriminării, competența este instanța de drept comun.
Nu s-a reținut în considerentele acestei hotărâri, existența unei discriminări pe criterii religioase, ci faptul că reclamantul a fost tratat diferențiat de colegul său față de evenimentele din 23-24.03.2005.
Prin urmare, susținerile recurentului referitoare la această hotărâre în sensul că deja s-a stabilit existența unei discriminări pe criterii religioase nu este susținută probator.
Întrucât reclamantul nu a înțeles să conteste decizia prin care se considera discriminat, această decizie și-a produs efectele, iar instanța nu poate analiza în prezent, după împlinirea termenului de contestație, faptele din 2005, care au făcut obiectul acelei decizii.
Reclamantul a arătat că a fost discriminat o perioadă mai mare de timp de către conducerea unității dar nu s-a dovedit în concret în ce au constat aceste fapte de discriminare.
Plecând de la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o faptă discriminatorie, instanța de fond a verificat probele administrate în cauză referitoare la existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, precum și a unui criteriu de discriminare astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, ca tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acesta să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.
Ori reclamantul nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nu a dovedit că drepturile sale i-au fost restrânse pe motive de apartenență religioasă, situație față de care nu se putea admite cererea privind plata unor despăgubiri.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 292/6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în strada - - nr. 1-3,. 2, sector 1 și CĂLĂTORI - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI, cu sediul în-, - 5, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Jelena Zalman - - | JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel Mariana Bădulescu - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud. -/22.10.2009.
2 ex./ 2.11.2009.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel Mariana Bădulescu
