Obligație de a face. Decizia 1012/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1012
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 178 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat, și intimatul pârât, asistat de avocat, același avocat reprezentând-o și pe intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că nu a fost făcută dovada formulării plângerii penale de către recurenta reclamantă.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus copia plângerii penale, bilet de ieșire din spital, adrese emise de Poliția mun. B, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești. A arătat că plângerea penală nr. 1247/P/2009 a fost înaintată Judecătoriei Băilești.
Avocat, pentru intimații pârâți, nu a solicitat termen pentru observarea înscrisurilor noi.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că prin contractul încheiat între părți au fost stabilite drepturile și obligațiile acestora, însă dreptul de uzufruct al recurentei nu a fost niciodată respectat. A mai arătat că în mod greșit a considerat instanța de apel că nu s-a făcut dovada vreunei atingeri aduse acestui drept și nici a temerii permanente, cu toate că la dosar au fost depuse plângeri penale și acte medicale de către recurentă. Nu au fost depuse certificate medico-legale întrucât aceasta nu s-a putut prezenta în timp util la medicul legist.
A făcut precizarea că temerea permanentă este doar în privința intimatului pârât, nu și a intimatei, cel dintâi exercitând presiuni fizice și psihice asupra recurentei.
A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului și menținerea sentinței civile, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimații pârâți, a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a întinderii și drepturilor părților. Astfel, prin contract a fost transferată nuda proprietate și s-au instituit dreptul de întreținere și cel de uzufruct, cele dintâi fiind prețuite la 60 milioane lei vechi și, respectiv 200 milioane lei vechi. Prețul plătit pentru nuda proprietate nedepășind dublul valorii contractului de întreținere, nu se poate reține că pârâții nu au la rândul lor folosința și posesia bunului.
Întrucât întreținerea a fost stabilită printr-o prestație periodică, nu li se poate interzice pârâților accesul în imobil.
În ceea ce privește starea conflictuală dintre părți, la dosar nu există nicio dovadă că recurenta ar fi fost supusă unor loviri, jigniri sau să îi este îngrădit dreptul de uzufruct. Pârâții și-au respectat obligația negativă de a nu stânjeni pe uzufructuar, și au avut dreptul de a face reparațiile capitale ale imobilului pentru conservarea bunului asupra căruia au drept de proprietate.
A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea introdusă la 6 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând să fie obligați să îi respecte pe tot timpul vieții sale dreptul de uzufruct pentru imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2571/2004, în sensul ca aceștia să nu aibă acces în domiciliul reclamantei pe timpul vieții sale.
A mai solicitat să fie obligați pârâții la ridicarea lucrărilor făcute în casă și la refacerea mozaicului pe care îl avea, iar în situația în care aceștia refuză, să i se permită să le distrugă pe cheltuiala pârâților.
Prin sentința civilă nr.1296 din 30.10.2008, pronunțată de Judecătoria Băileștia fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții să respecte dreptul de uzufruct al reclamantei asupra imobilului situat în municipiul B,- pe tot timpul vieții acesteia, în sensul de a nu avea acces în acest imobil decât în prezența și cu consimțământul reclamantei. A fost respins al doilea capăt de cerere având ca obiect ridicarea lucrărilor și refacerea mozaicului.Au fost obligați pârâții la 420 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la 26 noiembrie 2004 între reclamantă și pârâți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, prin care reclamanta a vândut pârâților o casă de locuit situată în B,- compusă din 6 camere și sală, o bucătărie din chirpici, un grajd cu 2 încăperi și șopron în față, un pătul cu magazie și șopron, o altă cameră și o, terenul aferent în suprafață de 2200 mp și terenuri situate în extravilanul mun. B în suprafață de 1,60 ha.
S-a mai reținut că prin același contract reclamanta și-a rezervat dreptul de uzufruct pentru toate imobilele pe tot timpul vieții, dobânditorii urmând să intre în posesia imobilelor la decesul reclamantei.
Prima instanță a motivat că reclamanta, devenind uzufructuar, potrivit contractului încheiat, are pe tot timpul vieții sale posesia și folosința, iar pârâții au numai nuda proprietate respectiv dreptul de dispoziție, urmând ca posesia și folosința să o obțină la decesul reclamantei.
Pe baza probelor administrate, prima instanță a apreciat că reclamanta este stânjenită în exercitarea dreptului său de uzufruct prin vizitele repetate ale pârâtului și prin conflictele create de acesta.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect ridicarea lucrărilor făcute în imobil și refacerea mozaicului, instanța a apreciat că este nefondat pentru că reclamanta a consimțit la efectuarea lor și și-a exprimat public mulțumirea pentru acestea, nefiind încălcat nici un drept al reclamantei derivând din uzufructul convenit prin contract.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții, motivând că instanța de fond a făcut referire în considerentele sentinței pronunțate numai la prevederile legale privind dreptul de uzufruct, dar nu a luat în considerare și obligațiile specifice contractului de întreținere ce s-au născut între ei, în calitate de întreținători și reclamantă, în calitate de întreținută, în baza contractului încheiat.
Consideră pârâții că obligația ce le revine de aoî ntreține pe reclamantă cu toate cele necesare traiului zilnic implică și dreptul lor de posesie și folosință asupra imobilului în care aceasta locuiește și că, în situația în care s-ar menține sentința Judecătoriei Băilești, prin care li s-ar interzice accesul în imobil în lipsa consimțământului reclamantei, s-ar ajunge la rezoluțiunea contractului de întreținere, întrucât ei nu și-ar mai putea îndeplini obligația de întreținere.
Totodată, pârâții au susținut că starea conflictuală la care instanța de fond a făcut referire în hotărâre este provocată chiar de către reclamantă și că aceasta nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin în calitate de uzufructuar, neanunțându-i de apariția eventualelor încălcări și uzurpări ale dreptului lor de proprietate.
În ședința publică din 16.03.2009, având în vedere pe de o parte caracterul neevaluabil al obligației de a face ce constituie cel de-al doilea petit al acțiunii reclamantei, iar pe de altă parte imposibilitatea evaluării dreptului de uzufruct a cărui respectare se solicită, tribunalul a calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză, conform art.282 ind.1 pr.civ.
Prin decizia civilă 178 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Doljs -a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamantă. A fost obligă intimata reclamantă la plata către apelanții pârâți a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată, în apel.
Tribunalul a reținut că prima instanță a determinat greșit conținutul și întinderea drepturilor și obligațiilor decurgând din contractul încheiat de părți și a făcut o apreciere eronată a probelor administrate.
S-a reținut că actul juridic încheiat de părți la data de 26.11.2006 are natura juridică a unui contract de întreținere, întrucât valoarea întreținerii ( 200.000.000 ROL) reprezintă mai mult decât dublul sumei plătite ca parte din preț ( 60.000.000 ROL), astfel încât drepturile și obligațiile părților sunt cele specifice acestui contract nenumit.
Dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor constituit în favoarea reclamantei îi conferă atributul folosinței și dreptul culegerii fructelor pe tot restul vieții, iar principala obligație ce revine nudului proprietar, în urma constituirii uzufructului, este obligația negativă de a nu-l stânjeni pe uzufructuar în exercitarea drepturilor sale. Această obligație nu are semnificația unei interdicții impuse nudului proprietar de a avea orice contact material cu bunul ce face obiectul uzufructului, o astfel de interpretare a obligației ar presupune că pârâții sunt puși în situația de a nu putea să-și îndeplinească celelalte obligații.
S-a constatat că pârâții au recunoscut existența unor relații tensionate între ei și reclamantă, dar din probele administrate nu a rezultat existența unor stări conflictuale de o asemenea amploare încât să o împiedice pe reclamantă în exercitarea folosinței imobilelor și chiar dacă s-ar fi dovedit vizitele repetate ale pârâților și faptul nașterii unor conflicte cu aceste ocazii, ele ar nu ar putea fi considerate a constitui o încălcare a dreptului de uzufruct al reclamantei, decât în măsura în care acestea s-au prelungit și au creat reclamantei o stare de temere și neliniște permanente care să o împiedice pe reclamantă să folosească imobilele, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
S-a avut în vedere că uzufructul în favoarea reclamantei se grefează pe un contract de întreținere, în temeiul căruia pârâților le revine obligația de aoî ntreține pe reclamantă cu toate cele necesare traiului zilnic, obligație care prin natura ei impune executarea la domiciliul creditorului, în speță al reclamantei.
Împotriva cestei decizii a declarat recurs reclamanta, motivând că a fost greșit caracterizat dreptul de uzufruct constituit în favoarea reclamantei, nu s-a reținut că stânjenirea uzufructuarului atrage sancțiunea limitării accesului nudului proprietar în imobil. Recurenta a arătat că după anul 2005 relațiile sale cu pârâții s-au înrăutățit, că a promovat o acțiune pentru rezoluțiunea contractului datorită comportamentului violent la pârâtului, care o vizitează repetat, are o atitudine violentă, creează conflicte care o împiedică pe reclamantă să folosească în mod util imobilul și îi creează o stare de temere permanentă. S-a criticat faptul că instanța de apel nu a reținut că s-a demonstrat violența pârâtului, că lucrările la imobil au fost făcute fără acordul reclamantei.
Pârâții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Prin motivele de recurs reclamanta face o interpretare greșită a drepturilor și obligațiilor părților stabilite prin contractul aut. sub nr. 2571/2004.
Astfel, contractul părților cuprinde trei operațiuni juridice, aș cum corect a reținut și tribunalul, și anume: o vânzare cumpărare, un contract de întreținere și un contract de constituire a unui drept de uzufruct, toate purtând asupra aceluiași bun imobil.
Fiecare operațiune care formează contractul sui generis încheiat de părți presupune executarea unor prestații, unele cu executare imediată( cum este plata prețului vânzării cumpărării), altele cu executare succesivă, în timp, cum este prestația specifică întreținerii. Cum convenția are un singur obiect material, executarea unei prestații a părților trebuie analizată prin raportare la celelalte prestații asumate, care fac parte din același contract.
Pârâții și-au asumat față de reclamantă obligația de plată a sumei de 6 000 lei, ca preț al vânzării, obligația de întreținere și aceea de a-i respecta dreptul de uzufruct asupra imobilului.
Uzufructul reglementat de art. 517 civ., este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ceea ce presupune că exercitarea atributelor specifice acestui drept se face separat de către titulari diferiți: reclamanta, ca uzufructuar, are dreptul de a folosi bunul și de a-i culege fructele, iar pârâții au dreptul de a dispune de bun, ei păstrând nuda proprietate.
Reclamanta are dreptul prevăzut de art. 541 civ. de a se folosi de lucrul asupra căruia se exercită dreptul de uzufruct ca un bun proprietar, ceea ce înseamnă că trebuie să întrețină bunul, să suporte reparațiile de întreținere, însă reparațiile importante rămân în sarcina nudului proprietar, așa cum stabilește art. 546 civ.
În virtutea acestor dispoziții legale, pârâții aveau dreptul de a efectua la imobilul în litigiu lucrări care exced unei simple întrețineri, cum sunt lucrările de îmbunătățire, de sporire a confortului, chiar și când acestea ar fi voluptuarii, uzufructuarul nefiind îndreptățit să pretindă ca imobilul să nu fie reparat sau să i se sporească valoarea. În atare situație, instanțele de fond au reținut corect că nu este fondat cel de al doilea capăt al acțiunii reclamantei, cu atât mai mult cu cât probe au evidențiat că lucrările s-au efectuat cu acordul reclamantei, în perioada de timp când părțile erau în relații bune.
Nudul proprietar are, potrivit art. 539 alin. 1 civ. obligația de a nu stânjeni exercitarea de către uzufructuar a drepturilor sale, aceasta fiind expresia obligației generale negative care se impune terților față de un drept real, în general. Atunci când această obligație este încălcată iar nudul proprietar produce o vătămare dreptului de uzufruct, temeiul juridic al răspunderii sale se află pe tărâm delictual, iar nu pe planul drepturilor reale.
Față de această reglementare, reclamanta avea obligația să dovedească faptul că i se aduce atingere dreptului dobândit prin contract, că prin fapta delictuală a pârâților a suferit un prejudiciu. Tribunalul a reținut că din probele administrate nu a rezultat existența unor stări conflictuale de o asemenea amploare încât să o împiedice pe reclamantă în folosința imobilului. Starea de fapt avută în vedere de instanța de apel nu poate fi modificată în recurs, pentru că ea nu poate face obiectul unei căi extraordinare de atac, potrivit art. 304 nefiind admis a se promova recurs pentru motive de netemeinicie a hotărârii. Critica privind greșita interpretare a probelor, în sensul că tribunalul nu a reținut atitudinea violentă a pârâtului nu poate fi astfel primită pentru că privește netemeinicia deciziei.
repetare ale pârâtului, indiferent cât ar fi de frecvente, nu pot constitui motiv de stânjenire a reclamantei în exercițiul dreptului de uzufruct, chiar dacă între părți există o stare conflictuală. Simplul fapt că anterior reclamanta a promovat o acțiune în rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea prestațiilor de către pârâți, acțiune ce a fost respinsă, poate crea între părți o stare de conflict.
Soluția aleasă de prima instanță de a interzice accesul pârâților în locuință este nelegală și pentru faptul că nu ține seama de celelalte obligații asumate de părți prin contract, anume obligația de întreținere. Această obligație are un caracter complex, se execută la domiciliul creditorului, în lipsa unei învoieli din care să rezulte contrariul, și presupune prezența chiar cu caracter permanent a întreținătorilor în locuința celui ce este întreținut, pentru că în compunerea obligației intră asigurarea hranei, menajul zilnic, supravegherea stării de sănătate, suportarea cheltuielilor casnice.
A interzice pârâților accesul în imobil este echivalent cu a-i împiedica să își exercite una din obligațiile contractuale, ceea ce, în condițiile relațiilor tensionate dintre părți, ar deschide calea unei noi acțiuni în rezoluțiunea contractului. În situația de față, cum reclamanta nu a dovedit că pârâtul este violent și îi pune în pericol viața sau sănătatea, starea de temere permanentă invocată prin motivele de recurs este doar o atitudine subiectivă a recurentei, care nu poate constitui motiv pentru admiterea acțiunii. Tribunalul a reținut corect că pârâții nu și-au respectat obligația de a nu stânjeni pe reclamantă în exercitarea dreptului de uzufruct, mai ales că prezența lor în domiciliul reclamantei este impusă de executarea obligației de întreținere asumată prin contract.
Criticile formulate nefiind fondate, în temeiul art. 312 c recursul se va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 274, recurenta va fi obligată către intimați la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 178 din 16 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții,.
Obligă recurenta reclamantă către intimații pârâți la 400 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehenored. GI
2ex/20.10.2009 /Jud apel,. / Jud.fond-Fl.
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu
