Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4555/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(1950/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4555/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2167 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații- pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2167/28.05.2008 pronunțată în dosarul nr.31368/3/LM/2007, Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI și pe cale de consecință a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 50% din salariul de bază lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație începând cu data de 14.09.2004 și până la data plății efective, iar pentru reclamanta de la data de 14.09.2004/01.07.2007; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților pârâtului Ministerul Justiției; a obligat pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială.
S-a stabilit că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, constată că judecătorii,procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobat prin Legea nr.334/2001. această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea formulată de reclamanți motiv pentru care a admis-o și în raport de prevederile art.161 alin.4 din Codul muncii, sporul acordat a fost actualizat cu indicele de inflație până la data plății, începând cu data de 14.09.2004, iar pentru reclamanta pe perioada 14.09.2004-01.07.2007.
În temeiul art.6 din Decretul nr.92/1977 a fost obligată pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-au mai reținut în cauză și dispozițiile Legii nr.500/2000 potrivit cu care Ministerul Economiei și Finanțelor are ca atribuții și elaborarea actelor normative de rectificare a bugetului anual la propunerea ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției și ca atare, îi revine obligația de a vira la bugetul de stat aprobat de Parlament, către ordonatorii principali de credite, fondurile necesare achitării sumelor solicitate și aprobate, conform metodologiei mai sus arătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență, că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. Pe cale de excepție se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului sus menționat, arătându-se că în concret calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Ori, prin acțiune se solicită plata unor drepturi salariale, așa încât părți în proces nu pot fi decât reclamanții și instituția care este angajatorul acestora. Ca atare, nu are calitate procesuală pasivă în cauză. De altfel, arată recurentul, prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin încheierea de dezbateri din 21 mai 2008, nici conținutul acestei încheieri, nici dispozitivul încheierii atacate necuprinzând nici o referire la excepția menționată.
În mod greșit și cu încălcarea prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor solicitate de către intimatul-pârât Ministerul Justiției.
Actul normativ sus menționat nu prevede nici o obligație în sarcina Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în sensul plății, virării sau alocării de fonduri.
În speța dedusă judecății devin incidente dispozițiile OG nr.22/2002, hotărârea judecătorească urmând să fie pusă în executare de către intimații-reclamanți printr-o cerere de executare adresată unității angajatoare.
Se conchide astfel că nu există nici o reglementare legală, obligație contractuală sau de restituire în sarcina Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în baza căreia să fie obligată această instituție la alocarea unor astfel de fonduri.
Pe fondul dreptului dedus judecății, se susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, în condițiile în care în ceea ce privește categoria socio-profesională a personalului auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești, din categoria cărora fac parte și aceștia, dispozițiile Legii nr.50/1996 prin care li se recunoștea dreptul la sporul de risc și suprasolicitare de 50% din salariul de bază brut lunar au fost abrogate prin OG nr.8/2007 - art.30. În aceste condiții, Tribunalul Teleormana acordat intimaților reclamanți un spor care era prevăzut de un act normativ abrogat, temeiul juridic reținut de instanța de fond, fiind abrogat total și explicit prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora Ii se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
După cum a statuat de nenumărate ori Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord și cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă, ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
În acest context, se impune a se avea în vedere și dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte că, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de altă parte că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există dispoziție legală pentru respectiva cheltuială.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Nu se poate reține în cauză teza lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, existând identitate între acesta și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Din acest punct de vedere este necesar a se preciza că în conformitate cu art.19 și art.20 din legea nr.500/2002 activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate, așa cum sunt ele pretinse prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces.
În consecință, ținând seama de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, sus menționată, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Finanțelor Publice are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate este evident că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă.
În acest fel Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției și Libertăților și să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare bugetară.
Dacă recurentul-pârât nu ar avea legitimare procesuală pasivă s-ar ajunge la situația în care drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată, recunoscute prin Decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, obligatorie, conform art.329 Cod pr.civilă, nu ar putea fi realizate, căci nu există fondurile financiare necesare, fonduri a căror obținere este acoperită de la bugetul de stat prin intermediul activității desfășurată de Ministerul Justiției, conform atribuțiilor și competențelor sale legale.
Așa fiind, nu are relevanță în cauză faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru autorii acțiunii, nici împrejurarea că aceștia din urmă nu au fost salariații Ministerului Finanțelor Publice și nu s-au aflat în raporturi de muncă cu instituția precizată.
Importantă este doar împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice este implicat în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se organizează finanțarea activității sistemului puterii judecătorești.
Nu sunt fondate nici celelalte critici invocate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, respectiv cele prin care s-a arătat că ținând seama de prevederile Legii nr.500/2002, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii. Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat prin hotărârea recurată la plata nemijlocită a unor drepturi salariale sau despăgubiri, ci s-a dispus obligarea sa să aloce fondurile necesare efectuării unor atare plăți. În plus, nu se poate susține că nu există bază legală pentru aprobarea efectuării în acest scop a unor cheltuieli din fondurile publice, temeiul legal fiind actele normative indicate în precitata decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, menționată de altfel și de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate.
Vor fi înlăturate criticile formulate în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății.
Împrejurarea că prin OG nr.8/2007 au fost abrogate prevederile Legii nr.50/1996, nu este de natură să conducă la concluzia că personalul auxiliar de specialitate nu mai este îndreptățit la acordarea sporului în discuție ulterior acestei date, astfel cum susține recurentul Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care această abrogare este prevăzută printr-o ordonanță de guvern, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de parlamentul României (Legea nr.500/2002), încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României, fiind valabile, mutatis mutandis, considerentele reținute de instanța supremă în cuprinsul Deciziei nr.21/2008, la care s-a făcut mai sus referire.
Aceste susțineri urmează a fi înlăturate și pentru argumentele ce decurg din conținutul explicit al considerentelor și dispozitivul deciziei în interesul legii sus menționată, decizie obligatorie pentru instanțe conform art.329 Cod pr.civilă.
În dispozitivul acesteia se arată că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentința recurată (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Apărările recurentului vizând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se referă la faptul că dreptul la sporul pretins prin acțiune nu mai poate fi considerat că există după data de 03.02.2007, când prin OG nr. 8/2007 s-a abrogat expres întreaga Lege nr.50/1996, și deci și art.47 din acest act normativ, text care constituia temeiul acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu pot fi primite.
Susținerile urmează a fi înlăturate pentru argumente ce decurg din conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului precitatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/2008.
Așa cum s-a arătat mai sus, în redactarea acestei hotărâri judecătorești obligatorii, instanța supremă a folosit expresii care demonstrează că a considerat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine celor îndreptățiți și după data de 03.02.2007. În acest sens, în decizie se evidențiază, printre altele, că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" și că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Ținând seama de faptul că respectiva decizie s-a pronunțat la data de 10.03.2008, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că și la acel moment, dar și în continuare, cei îndreptățiți trebuie să beneficieze de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Judecătorii instanței supreme nu puteau omite existența și efectele OG nr.8/2007 la momentul când au pronunțat și redactat decizia nr.21/2008.
În plus, este de notorietate faptul că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a plătit lunar de către debitorii acestei obligații și după data de 03.02.2007, exemple fiind în acest sens membrii și personalul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, etc. Or, dacă art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat la data de 03.02.2007, nu mai exista nici o justificare legală pentru achitarea și după acest moment a sporului în discuție către categoriile profesionale suscitate.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice în numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2167 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./16.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
