Obligație de a face. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 112/2009-
Ședința publică din 22.01.2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă cu domiciliul în O,-,. 2. județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în O,-,. 9, județul B, împotriva deciziei civile nr. 352. din data de 02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 7646/14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă personal și reprezentantul acesteia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 111/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar extras CF nr. 72450 O și jurisprudență în materie, arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului conform petitului, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii excepțiilor și trimiterea cauzei la prim instanță pentru o nouă judecare a cauzei în fond, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă - pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților și și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din susținerile reclamantei rezultă că cămara de lemne ce face obiectul prezentei acțiuni este cea evidențiată în schița de defalcare a imobilului din O,-. această a fost dobândită de pârât prin cumpărare de la Statul Român, în temeiul Lg. 112/1995. nu există dovada faptului că pârâții ar fi construit această în curtea comună, fără acordul tuturor coproprietarilor, dar și chiar dacă această dovadă s-ar fi făcut, demolarea nu s-ar fi putut dispune în sarcina pârâților din cauza faptului că a intervenit termenul general de prescripție prev.de art. 3 din Lg. 137/1958.
Așa cum a fost formulată acțiunea reclamantei este o acțiune în obligația de a face. Toate acțiunile de acest gen sunt prescriptibile așa că, în condițiile în care reclamanta a tolerat acea vreme din 1999, așa cum afirmă în motivarea acțiunii sale, instanța a apreciat că a formulat tardiv prezenta acțiune.
Instanța a respins acțiunea reclamantei nu numai ca fiind formulată cu depășirea termenului de prescripție de trei ani ci și ca fiind o acțiune neîntemeiată sub aspectul condițiilor prev. de art. 9 din Lg. 50/1991. Obținerea autorizației de demolare trebuie să preceadă orice alte activități atunci când cineva dorește să desființeze o construcție. Așa fiind pârâții nu pot fi obligați să demoleze o construcție pentru care nu există o autorizație de demolare. Dacă ar fi invers s-ar putea ajunge la situația în care pârâții să fie obligați să demoleze o construcție ilegal, situație care nu poate fi creată printr-o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat reclamanta, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecare primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 352. din data de 02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr- s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de, cu. în O,str. -, nr. 5,. 2. în contradictoriu cu intimații și, cu. în O,str. -, nr. 5,. 9 împotriva sentinței civile nr. 7646/ 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
A fost obligată partea apelantă să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente.
În mod corect instanța de fond a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind una patrimonială, supusă termenului general de prescripție de trei ani.
Ceea ce se urmărește prin prezenta cauză - dincolo de aspectul general al restabilirii unei situații de fapt în limite legale - este protejarea dreptului de proprietate al reclamantului, guvernat în speță de regulile specifice coproprietății - în particular regula unanimității -, drept esențialmente patrimonial. Ca atare, toate litigiile decurgând din apărarea acestui drept au indiscutabil un caracter patrimonial.
În ceea ce privește momentul în care începe să curgă acest termen, el este, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, data la care se naște dreptul la acțiune - în speță, data ridicării construcției sau data la care reclamantul a știut sau trebuia sa știe de ridicarea acesteia.
Nu pot fi reținute apărările apelantei potrivit căreia a luat cunoștință de situația juridică a cămării abia anul trecut, în condițiile în care pârâții intimați apar întabulați încă din anul 1995, fapt de putea fi ușor cunoscut de apelanta prin simpla consultare a cărții funciare, ce are un caracter public.
Față de cele de mai sus, în mod corect prima instanță a constatat că acțiunea a fost introdusă după ce dreptul la acțiune s-a stins, ca urmare a depășirii termenului general de prescripție de trei ani și în consecință a admis excepția prescrierii.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, art. 8 din legea 50/1991 prevede în mod explicit că "Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțiala sau totala, a construcțiilor si instalațiilor aferente construcțiilor, precum si a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute in prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4." Ca atare, în mod corect instanța de fond a reținut inadmisibilitatea acțiunii raportat la aceasta prevedere legală.
În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, instanța, constatând că motivele invocate de apelant sunt nefondate, în temeiul art. 296 pr.civilă. a respins ca atare apelul formulat.
În temeiul art. 274.pr.civilă, reținând culpa procesuală a apelantei, instanța a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen, legal timbrat, a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii excepțiilor, trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată în fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, obiectul cererii îl constituie o obligație de a face, având caracter nepatrimonial, astfel că, potrivit art. 1 alin. 1 din 167/1958 dreptul la acțiune nu se stinge prin prescripție, nu a urmărit realizarea unui drept patrimonial ci doar restabilirea unei situații de fapt în limitele legale.
Chiar dacă acțiunea s-ar fi calificat ca una patrimonială, din nou excepția prescripției trebuia respinsă, dreptul de proprietate, conform art. 21 din 167/1958 fiind imprescriptibil. Pârâții nu sunt proprietari ai construcției ce a solicitat a fi desființată, a aflat de aceasta doar anul trecut când a luat cunoștință de modul în care au dobândit locuința și că în acte nu se regăsește construcția în litigiu.
Excepția inadmisibilității acțiunii, față de lipsa unei autorizații de demolare, trebuie respinsă, legea nu condiționează promovarea unei astfel de acțiuni de parcurgerea unei etape preliminare administrative, ea a solicitat demolarea unei construcții edificate nelegal pe un teren proprietate comună, ori, dacă deținea o astfel de autorizație ar fi fost lipsit de sens să se adreseze instanței pentru a obține același lucru.
A solicitat efectuarea unei expertize în construcții ce să stabilească numărul de încăperi din care este compus apartamentul pârâților, dacă acea a cărei desființare au solicitat-o se regăsește în descrierea încăperilor făcute în CF. Ori, asupra acestei probe instanța nu s-a pronunțat, soluționând cauza doar raportat la cele două excepții.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Deși legal citați, intimații nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Construcția, cu lemne, cărei demolare se cere de către reclamantă, se susține că ar fi fost edificată în 1999. Ori, desființarea oricărei construcții se face în baza Legii nr. 50/1991 și pentru cazurile și situațiile prevăzute de acest act normativ, ceea ce înseamnă că măsura desființării construcției poate fi dispusă doar de organele de control din cadrul autorităților administrative publice locale sau județene, ori de către instanța de judecată. Dar, dreptul de a aplica o astfel de măsură se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei conform art. 3 din Legea nr. 50/1991 astfel că, în mod corect instanța de fond și cea de apel au soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, criticile formulate de recurentă fiind nefondate.
Cât privește invocarea art. 21 din Decretul nr. 167/1958, imprescriptibilitatea dreptului de proprietate, fiind vorba de un imobil în coproprietate, acțiunea în revendicare ( a porțiunii de teren ocupată de cămara de lemne ce face obiectul cauzei) este inadmisibilă dacă este formulată împotriva unui coproprietar. Deci, și sub aspectul celei de-a doua excepții soluția pronunțată de instanțe este legală, cu precizarea că inadmisibilitatea acționează pentru considerentul reținut mai sus și nu pentru lipsa autorizației de demolare, cum greșit au reținut instanțele de fond.
Chiar dacă s-ar face abstracție de excepțiile de mai sus, în cazul pârâților, din actele de vânzare cumpărare ca și din CF rezultă că aceștia au drept de proprietate nu doar asupra unui apartament ci și asupra unei cămări, astfel că, nici din această perspectivă, reclamanta nu justifică cererea în probațiune formulată, fapt pentru care odată în plus, în mod corect a fost respinsă probațiunea și acțiunea.
Față de toate cele arătate mai sus, instanța, în baza prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, criticile fiind neîntemeiate, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Un argument în plus ce s-ar putea aduce în sensul soluției adoptate este și acela că, dacă din 1999 s-a edificat cămara în litigiu, atitudinea reclamantei de pasivitate și acceptare a construirii acesteia fără acționa la momentul inițial pentru oprirea construcției, ci după 8 ani de perpetuare a situației, denotă mai degrabă o rea credință și un eventual abuz de drept din partea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă cu domiciliul în O,-,. 2. județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în O,-,. 9, județul B, împotriva deciziei civile nr. 352. din data de 02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 29.01.2009
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 29.01.2009 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
