Anulare act. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 114/2009-
Ședința publică din 22.01.2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moișincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată - județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în Budapesta 1042 30, Ungaria și cu intimații pârâți Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al comunei județul B, domiciliat O nr. 47 - 3.17, toți domiciliați S - - - 1. 22 județul B, împotriva deciziei civile nr. 151/ din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 7921 din 12 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 5981/1998, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurenta pârâtă personal și reprezentantul acesteia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 34 din 06.05.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și reprezentanta intimatului pârât, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 45/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar prin serviciul registratură, la data de 07.01.2009, o cerere din partea intimatei reclamante, prin care arată că nu se poate prezenta la acest termen de judecată, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Reprezentanții părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită în principal, admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii recurate, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod, iar în subsidiar, având în vedere prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, casarea hotărârii recurate, păstrarea cauzei spre rejudecare urmând a se admite proba privind audierea a doi martori, fără cheltuieli de judecată. Consideră că nu este necesară completarea raportului de expertiză grafologică întrucât prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că dr. a făcut mențiunea pe actul din 08.12.1989, observându-se și cu ochiul liber scrisul identic. Arată că, s-au depus la dosar două adeverințe medicale din care nu rezultă că defuncta ar fi suferit de vreo boală psihică, ulterior însă s- mai depus o adeverință medicală din care rezulta că defuncta suferea de o boală psihică, fiindu-i recomandat să consulte un specialist. De asemenea, arată că pe fișa medicală a defunctei s-au făcut tot felul de mențiuni false de către dr., care a modificat anul 1990 în 1989. Consideră că actele medicale depuse la dosar nu au suport probator, referatele fiind întocmite de o persoană, în fals. Arată că, prin probațiunea testimonială solicitată a dorit să dovedească că defuncta era o femeie decentă care avea discernământ. Apreciază că, contractul de întreținere a fost semnat de o persoană cu discernământ.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului conform concluziilor scrise, menținerea în totalitate a hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice. Arată că raportul de expertiză efectuat în cauză a concluzionat că nu se poate reține vechimea modificărilor efectuate pe fișa medicală. La dosar există probe științifice care atestă lipsa de discernământ a defunctei. Susținerile că nu dr. ar fi întocmit actele medicale sunt afirmații grave, neprobate, deci fără temei. Arată că, intimatul pârât nu a afirmat niciodată că mama sa a fost nebună.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7921/12 octombrie 2000 Judecătoria Oradeaa admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâților, CONSILIUL LOCAL în reprezentarea STATULUI ROMÂN și în consecință a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat la notariatul de Stat B nr. 2222 din 19 decembrie 1989 cu privire la cota de 18/32 părți din construcție și a dispus stabilirea situației anterioare din CF 489, nr. top.686 și 687 de sub 15 cu privire la cota de 18/32 părți din construcții și de sub 16 privind terenul aferent construcțiilor în favoarea vechilor proprietari.
A obligat pe pârâta să plătească reclamantei suma de 81 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de donațiune cu sarcina de întreținere autentificat la de Stat B nr. nr. 2222/1989 defuncta a transmis fiicei sale cu titlul de donație cota de proprietate de 18/32 părți din casa locuință situată în -, iar în baza acestui contract pârâta și-a înscris dreptul de proprietate în CF, terenul aferent trecând în proprietatea Statului Român.
A mai reținut că la cererea reclamantei s-a efectuat o constatare medico-legală la Laboratorul medico-legal al județului B pe baza actelor medicale prin care s-a stabilit că la data de 19 decembrie 1989 când s-a încheiat contractul de donație defuncta prezenta un discernământ diminuat spre alterat, putând fiu ușor indusă.
Acest raport medico-legal a fost contestat și s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică la Laboratorul C N, ce a concluzionat că nu se poate pronunța asupra discernământului defunctei ca urmare a documentelor medicale insuficiente.
În această situație s-a cerut o nouă verificare la Institutul de Medicină legală " Minovici " B care prin avizul nr. E/1/8748 din 19 iulie 1991 concluzionat că actul din data de 19 decembrie 1989 fost încheiat de către defunctă cu încălcarea voinței acesteia, întrucât nu avea discernământ.
Față de constatările medicale, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată întrucât lipsește una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții respectiv consimțământul valabil al părții ce se obligă, împrejurare față de care actul încheiat este lovit de nulitate absolută.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal, timbrat cu taxa de timbru aferentă pârâta, apreciind că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr.241/A/2 aprilie 2003 Tribunalul Bihora constatat perimat apelul civil introdus de apelanta în contradictoriu cu intimații, și Consiliul Local în reprezentarea Statului Român împotriva sentinței civile nr.7921/2000 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Împotriva acestei decizii apelanta a formulat recurs iar prin decizia civilă nr. 522 din 21 mai 2003 Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă, a casat decizia civilă nr.241 din 2 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Bihor cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând cont de considerentele deciziei.
În considerente s-a reținut că nu s-a lămurit situația moștenitorilor părților decedate și nici nu s-a pus în vedere părților consecința neîntreprinderii măsurilor ce se impun în cazul în care nus unt indicați moștenitorii și adresele lor pentru a fi citați, instanța procedând greșit la suspendarea cauzei pentru lipsa părților în baza art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
Prin decizia civilă nr. 151 din data de 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta domiciliată în loc.,-, județul B în contradictoriu cu intimații domiciliată în C N-, județul C, domiciliat în O, n 47, -.3,.17, județul B, STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL și, și TIMEA, toți cu domiciliul ales în S str. - - -.1,. VI..22, județul B, în calitate de moștenitori ai lui - decedat împotriva sentinței civile nr. 7921 din 12 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
A fost obligată partea apelantă să plătească părții intimate, suma de 250 RON, iar părții intimate suma de 300 lei RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel avut în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse de apelantă hotărârii atacate au fost apreciate în totalitate nefondate.
Prin contractul de donație cu sarcină de întreținere autentificat la Notariatul de Stat B sub nr. 2222 din 19 decembrie 1989, defuncta a transmis fiicei sale cu titlu de donație cota de proprietate de 18/32 părți din casa de locuit înscrisă în CF 487, nr. top. 686, 687 de sub 11.
Întrucât prin acțiune s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație sus arătat, ca urmare a faptului că donatoarea a fost lipsită de discernământ în momentul perfectării actului, fiind astfel în imposibilitate de a-și exprima în mod liber voința, instanța de fond, la cererea reclamantei a dispus efectuarea unei constatări medico-legale la Laboratorul medico-legal al Județului
Prin constatarea medico-legală înregistrată sub nr. 2363/IV.a/4/1990, Laboratorul Medico Legal al Județului Bac oncluzionat că la data de 19 decembrie 1989 când s-a încheiat contractul de donație, numita prezenta un discernământ diminuat spre alterat, putând fi ușor indusă.
Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a avut în vedere conținutul actelor depuse, respectiv referatul medical al dispensarului cu nr. 108/6 iulie 1990, din care rezultă că defuncta a fost în evidența acestei unități sanitare cu diagnosticul de aterosclreroză sistemică și sindrom de involuție, a fost examinată la data de 4 octombrie 1989, 16 februarie 1990 și 24 februarie 1990, adeverința medicală a Dispensarului din 24 martie 1990 și referatul dispensarului medical nr. 137 din 8 octombrie 1990 din care reiese că defuncta a avut nevoie de îngrijire din partea unei alte persoane, atât pentru modificările stării organice, cât și a celor psihice, care din luna octombrie 1989 s-au modificat prin stări confuzive fără recunoașterea persoanelor, respectiv a rudelor cu care a venit în contact.
Acest raport a fost contestat, astfel că s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică la Laboratorul CNc are a concluzionat că nu se poate pronunța asupra discernământului defunctei cau rmare a documentelor medicale insuficiente.
Prin Avizul cu nr. E - 1/8748 din data de 19 iulie 1991, Institutul de Medicină Legală Minovici B pe baza documentelor prezentate concluzionat că actul încheiat la data de 19 decembrie 1989 nu a fost încheiat cu discernământ, deoarece diagnosticul " de involuție psihică " cu elemente confuzionale înregistrat la data de 4 octombrie 1989 reprezintă o afecțiune gravă care tulbură conștiința.
În raport de probele existente la dosar, susținerile apelantei referitoare la împrejurarea că diagnosticul de " de involuție " menționat în fișa de consultații medicale a defunctei la poziția din data de 4 octombrie 1989 ar fi fost înscris în fals, cu complicitatea unor medici, ulterior datei depunerii acțiunii de către reclamantă la Judecătoria Beiuș, în scopul de a se influența constatările medico-legale în ceea ce privește discernământul defunctei în momentul încheierii contractului de donație, se apreciază nefondate.
În primul rând, este de observat că, concluziile expertizelor medico-legale sunt fundamentate pe referatele cu nr. 108/6 iulie 1990 și 137/8 octombrie 1990, întocmite de doctorul, șeful dispensarului, din care rezușltă cu certitudine faptul că starea psihică a pacientei sale s-a agravat m ai ales după ce fiul acesteia a părăsit țara, respectiv după octombrie 1989, perioadă în care defuncta a avut dese stări de confuzie, nerecunoscând persoane, rude apropiate.
Conținutul referatelor sus arătate se coroborează cu declarațiile date de doctorul și dr. în fața organelor de urmărire penală, aceștia confirmând atât diagnosticul de sindrom de involuție, cât și data la care s-a constatat că bolnava suferă de acest sindrom.
Relevantă sub acest aspect este declarația dată de dr. la data de 8 martie 1995, din care se reține că la data de 4 octombrie 1989 vizitat-o la domiciliu pe bolnavă, a constatat situația medicală a acesteia, faptul că prezintă " de involuție" s-a recomandat control de specialitate neurologic și întrucât nu a avut la ea fișa medicală a bolnavei, după reîntoarcerea la dispensar a trecut cu cerneală albastră acest diagnostic în fișa medicală la poziția din 4 octombrie 1989.
Or, această stare de fapt, împrejurarea că diagnosticul de " de involuție " a fost constatat de doctor la data de 4 octombrie 1989 și înscris în fișa de consultații tot la aceea dată nu a fost combătută de apelantă cu alte probe, de observat fiind că conform concluziilor Raportului de Expertiză Criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean T nu se poate stabili vechimea mențiunilor de pe versoul actului în litigiu.
Este adevărat că fișa de consultații medicale a defunctei a suferit unele corecturi, constatându-se în Raportul de Expertiză Criminalistică, că a fost modificată înscrierea din dreptul rubricii "Condiții de muncă", respectiv mențiunea inițial executată a fost "1990" peste aceasta intervenindu-se prin suprascrierea mențiunii " 1989", iar mențiunile datate " 8.XII.1989" au fost adăugate ulterior consemnărilor din data de 16 februarie 1990, însă aceste corecturi, în opinia instanței de apel nu sunt de natură să modifice concluzia evidențiată de constatările medico legale referitoare la lipsa discernământului defunctei în momentul încheierii actului, câtă vreme nu s-au constatat modificări ori suprascrieri în ceea ce privește diagnosticul de "ramolisment cerebral" pus în an ul 1989 și nici menționarea ulterioară datei introducerii acțiunii a diagnosticului de "sindrom de involuție" la rubrica din 8 octombrie 1989 din fișa de consultații, iar constatările medico-legale s-au fundamentat în principal pe referatele întocmite de medicul bolnavei.
Or, în raport de constatările medico-legale de la dosar, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că actul încheiat la data de 19 decembrie 1989 este lovit de nulitate absolută lipsind consimțământul valabil al părții ce se obligă, condiție esențială prev. de dispozițiile art. 948 cod civil pentru validitatea unei convenții.
Față de considerentele sus expuse, apelul s-a apreciat a fi nefondat, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 296 cod proc. civilă a fost respins ca atare.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă apelanta a fost obligată la plata sumei de 300 RON, în favoarea intimatului și 250 RON în favoarea intimatei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, casarea în principal a deciziei.
Prin motivele de recurs s-a invocat că la data de 22.04.2004 a solicitat probe, la 20.05.2004 a solicitat avocatul amânarea pentru că actul de la Parchet nu i s-a comunicat, cererea s-a respins cu încălcarea dreptului la apărare. S-a încuviințat atașarea dosarului nr. 2959/2001 al Judecătoriei Oradea, efectuarea unei expertize grafologice dar, s-a respins audierea a doi martori, solicitați încă din 20.05.2004, de aceiași judecători ce au judecat ambele apeluri încălcând art. 105 alin. II Cod procedură civilă.
Se solicită casarea deciziei pentru completarea probațiunii cu doi martori, completarea raportului de expertiză grafologică pentru se preciza dacă diagnosticul din 1989 este scris de aceiași persoană ce a suprascris 1989 pentru 1990.
Acțiunea s-a înregistrat la 27.02.1990 la Judecătoria Beiuș sub dosar nr. 325/1990, cu obiect nulitate contract întreținere, lipsă discernământ, consimțământ la încheiere, ocazie cu care s-au anexat două exemplare din contractul de donație și delegație, fără acte medicale. Ulterior s-au eliberat două adeverințe de Dispensarul Medical din care nu reieșea boala psihică. Contractul s-a încheiat când mama părților, a rămas în întreținerea sa, reclamanta fiind la C iar ceilalți copii în Ungaria, ori, la 19.12.1989 nu suferea de o boală psihică, fișa medicală fără adăugire - conținea mențiune a altor boli. Această fișă a fost condusă de dr., mai puțin consultația din 04.10.1989 ce a fost semnată de dr. și de aceia a fost nevoie de complicitatea acesteia pentru a adăuga sindrom de involuție.
Doar urmare a unor plângeri penale dr. a recunoscut că făcut adăugirea de la poziția din 04.10.1989, ori, diagnosticul nu a fost pus de un specialist psihiatru, declarațiile acesteia confirmă că cele ale dr. sunt false, defuncta nefiind la un astfel de consult psihiatric.
Expertiza criminalistică a constatat falsurile făcute de dr. în fișa medicală, mențiunea de la poziția din 04.10.1989 s-a făcut în 1990, după încheierea actului, s-a introdus o consultație falsă în 08.12.1989, aspecte ce reies și din adeverințele medicale de la filele 53, 54 dosar fond.
Instanța de apel, cu toate acestea, a reținut ca reale actele întocmite de medic, deși erau false, greșit s-a interpretat că adăugirea la diagnosticul din 04.10.1989 - sindrom de involuție - nu ar fi fals, ori, acesta nu fost constatat de un specialist.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 Cod procedură civilă.
Intimata, prin înscrisul comunicat, a solicitat a se face dreptate, ultima dată când și-a văzut mama, aceasta nu mai cunoscut-
Prin concluziile scrise, depuse la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că, recurenta a avut la dispoziție 5 ani pentru a-și administra probele necesare, s-au efectuat trei expertize.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția și nici nu s-au prezentat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin contractul de donație cu sarcini, încheiat la data de 19.10.1989, a donat fiicei sale cota de 18/32 părți din imobilul situat în localitatea, str. -, nr. 15, înscris în CF nr. 487
, nr. top. 686, 687, stabilindu-se în sarcina acestei gratificate, obligația de întreținere iar în caz de deces să o înmormânteze.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2363/IV.a- întocmite de Laboratorul Medico legal O - fila 42 dosar fond - se reține faptul că a fost în evidența Dispensarului Medical din anul 1989, examinată medical și tratată la 04.10.1989, 16,02.1990, 24.02.1990 cu diagnosticul de ateroscleroză sistemică, sindrom de involuție psihică. Conform referatului aceluiași dispensar, nr. 137/08.10.1990 s-a făcut precizarea că din luna octombrie 1989 donatoarea a prezentat o agravare a stării psihice astfel că, la data încheierii actului de donație, donatoarea prezenta un discernământ diminuat spre alterat, putând fi ușor indusă.
Conform referatului întocmit de dr. de la Dispensarul comunei, sub nr. 108/06.07.1990 - fila 43 dosar fond - donatoarea se afla în evidență din anul 1989 cu afecțiuni cronice - ateroscleroză sistemică, sindrom de involuție, ultimele vizite medicale fiind din 04.10.1989, 16.02.1990, 24.02.1990, starea s-a agravat având nevoie de îngrijire permanentă, decedând la 28.02.1990, orele 18,00.
Raportul medico-legal întocmit sub nr. 8529/VI/A/23/906.1991 de Laboratorul C N - fila 47 dosar fond, a concluzionat în baza acelorași acte medicale și adeverinței nr. 1091 Dispensarului Medical, a fișei de consultații, că, întrucât actele medicale sunt incomplete, nu se poate pronunța asupra discernământului donatoarei.
În fișa de consultații a defunctei - fila 58 dosar fond - s-a menționat că aceasta era în evidența medicală cu diagnosticul de istemică, accident cerebral în 1989, ramolisment cerebral, sindrom de involuție, fiind consultată la 04.10.1989 având bronșită, menționat fiind și sindromul în involuție.
La data de 19.07.1991, Institutul de Medicină Legală Minovici, prin avizul nr. E/1/8748/19.07.1991 a concluzionat că actul contestat a fost încheiat de către defunctă cu încălcarea voinței acesteia, neavând discernământ.
Cauza a fost inițial soluționată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 325/1990 prin sentința civilă nr. 1499/01.07.1994, sentință desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, ca urmare a unui viciu de procedură. Urmare a arondării Comunei la Judecătoria Oradea, ulterior cauza fost rejudecată de Judecătoria Oradea în primă instanță prin sentința civilă nr. 7921/12.10.2000 în dosar nr. 5981/1998, apelul declarat împotriva acesteia a fost perimat prin decizia civilă nr. 241/02.04.2003 a Tribunalului Bihor, decizie casată cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul Bihor prin decizia civilă nr. 522/21.05.2003 a Curții de APEL ORADEA.
Abia pentru termenul din 10.03.2004 cu ocazia rejudecării apelului, fila 31, recurenta apelantă depus motive de apel solicitând suplimentarea probațiunii cu martorii și pentru a dovedi comportamentul defunctei anterior și după încheierea actului contestat, a se constata modificările din fișa de consultații, a se depune registrul de consultații, a se efectua o expertiză psihiatrică după administrarea acestor probe. După comunicarea motivelor de apel la 20.03.2004, la data de 22.04.2004 instanța a consemnat că asupra probelor solicitate se va pronunța ulterior, însă la termenul din 20.05.2004 deși avocatul apelantei a depus o cerere de amânare, aceasta a fost respinsă cu precizarea că aceasta avea doi avocați aleși, respingându-se cererea de probațiune și trecându-se la luarea concluziilor în fond în lipsa apelantei și avocaților. Același complet a dispus ulterior repunerea pe rol pentru discutarea probațiunii, astfel că, o eventuală încălcare dreptului la apărare fost reparată prin această procedură, criticile fiind nefondate.
Faptul că unul din membrii completului ce au respins probele solicitate iar apoi a soluționat și apelul, nu este un motiv ce să conducă la incompatibilitatea acestuia, în sensul art. 24 - 27 Cod procedură civilă, nefiind încălcate dispozițiile art. 105 Cod procedură civilă. Fiecare parte are dreptul să propună probe, însă acestea nu sunt de natură a obliga instanța la administrarea lor, fără însă ca prin respingerea acestora să se ivească un motiv de incompatibilitate, el nepronunțându-se astfel asupra fondului dedus judecății. Criticile aduse în sensul art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă fiind nefondate.
Probele se administrează în funcție de natura cauzei, necesitatea în acest sens, dispoziții legale în materie, utilitatea acestora, fără însă ca respingerea unora dintre cele solicitate să fie calificată ca o încălcare a dreptului la apărare. Instanța de apel a considerat, raportat la probele științifice, medico-legale, grafologice, a scriptelor de la dosar, că, administrarea probei testimoniale nu este utilă cauzei, neexistând o dispoziție legală ce să interzică instanței a proceda astfel în măsura în care probele sunt considerate suficiente.
Tocmai în vederea elucidării situației, instanța de fond a dispus o expertiză grafologică, la solicitarea apelantei, pentru stabili perioada în care în fișa de consultații defunctei s-a făcut mențiunea - sindrom de involuție - ce apare înscrisă la 04.10.1989.
Din raportul de expertiză criminalistică nr. 199/21.11.2007 - filele 223 - 237 dosar apel - efectuat de Laboratorul Interjudețean T, se reține faptul că mențiunea cifrică depusă inițial în partea mediană dreaptă a fișei de consultații medicale nr. 3928/1981 privind-o pe defunctă, este 1990, executată cu un alt instrument față de mențiunea sindrom de involuție, neputând fi stabilit autorul acesteia, și că a fost sau nu executată de cine a înscris mențiunea corespunzător. 1989 nu a fost executată cu același instrument scriptural, dar s-a făcut de aceiași persoană ce a înscris mențiunile 08.XII.1989. Mențiunile 8.XII.1989 de pe verso au fost înscrise de aceiași persoană ce a executat înscrierile
1981.XI.11, 1981.XI.28, 1982.01.19, 1990.II.16 și 1990.02.24 fiind adăugată ulterior consemnărilor din 16.12.1990 în spațiul dintre aceste mențiuni și cele din 04.10.1989. S-a mai concluzionat că nu se poate stabili vechimea mențiunilor de pe verso.
Așadar, din acest raport medico legal se reține faptul că în fișa de consultații s-au efectuat corecturi, suprascrieri, însă cea din 1989 s-a executat de aceiași persoană ce înscris mențiunile anterioare - dr. - însă, indiferent când și de cine s-au făcut aceste înscrieri, față de faptul că mențiunile referitor la diagnosticul înscris în anul 1989 - ramolism cerebral -în mod corect instanța de apel concluzionat că nu se mai impune suplimentarea probațiunii, criticile fiind nefondate.
Din declarația dr., medicul curant al defunctei - fila 11 - 12 dosar penal nr. 36/1995 a Postului de Poliție se reține faptul că defuncta a figurat în evidențe cu diagnosticul ramolisment cerebral, iar la 08.12.1989 s-a constatat și sindromul de involuție, iar dr. - fila 13 în același dosar - a declarat că a consultat-o pe defunctă în 04.10.1989, deci anterior încheierii actului contestat, ocazie cu care i-a recomandat un consult la un medic specialist, recunoscând că ea a făcut mențiuni în fișa de consultații ulterior întrucât era la dispensar, deci nu este vorba de un fals cum se susține ci de o mențiune efectuată în urma unei consultații ce avut loc efectiv.
Rezoluția dată în dosarul penal nr. 2253/P/1994 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea - filele 46 din acest dosar atașat - confirmă cele expuse, faptul că dr. consultat-o în 04.10.1989 pe defunctă, aceasta a făcut ulterior înscrierile în fișa de consultații ce s-a aflat la dispensar ( consultul fiind efectuat la domiciliu) astfel că, nu se poate reține săvârșirea unei fapte penale în sarcina acesteia, criticile aduse fiind nefondate. Faptul că s-a prezentat sau nu defuncta la un medic specialist pentru a confirma sau infirma diagnosticul de sindrom de involuție pus de medicul curant, nu este un aspect ce să ducă la concluzia că înscrierile sunt false, mai mult, nu doar acest diagnostic a stat la baza stabilirii că defuncta nu avea discernământ în momentul încheierii actului ci și celelalte, inclusiv cel de ramolisment cerebral, astfel că, datorită tuturor acestor aspecte, instanța de apel a concluzionat că proba testimonială - audierea unor vecini fără pregătire de specialitate - este inutilă, irelevantă cauzei, lipsa condiției esențiale de validitate a convenției, consimțământul valabil prevăzut de art. 948 Cod civil, fiind evidentă.
Urmare a tuturor considerentelor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată astfel că nu se vor acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată - județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în Budapesta 1042 30, Ungaria și cu intimații pârâți Statul Român prin CONSILIUL LOCAL al comunei județul B, domiciliat O nr. 47 - 3.17, toți domiciliați S - - - 1. 22 județul B, împotriva deciziei civile nr. 151/ din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 29.01.2009
- judecător fond -
- judecători apel-,
- dact. gref. - 29.01.2009 - 2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moișincat
