Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1149/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1149/2009 -
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, -, toți cu domiciliul ales în O, Parcul, nr. 10, județul B și intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr. 35,. A,. 10, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1004 din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1004 din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins excep ția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; s-a admis acțiunea reclamanților, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant suma de 1.700 RON cu titlu de despăgubiri, umele mai sus men ționate, cuvenite reclamanților, urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 15.12.2005 Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1921/C, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, potrivi Anexei.
Potrivit articolului 2 al Ordinului, stimulentele s-au acordat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă numai pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Plata stimulentelor s-a efectuat în conformitate cu art. 5 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției.
Așa cum rezultă din anexa la acest ordin, la acordarea stimulentelor vor fi avute în vedere următoarele criterii: rezultatele meritorii obținute în activitate, calificativele anuale " foarte bine " și " bine ", respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, complexitatea sarcinilor potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare.
Pentru personalul instanțelor judecătorești la nivelul Ministerului Justiției, s-a propus o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal: judecători 1.700 lei (RON), consilieri de reintegrare socială și supraveghere 500 lei (RON), funcționari publici 900 lei (RON).
În ceea ce privește însă categoria judecătorilor, s-a stabilit prin anexa la Ordinul nr. 1921/C/15.12.2005, că aceste stimulente vor fi acordate numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, aspect care a determinat crearea unui regim discriminatoriu într-o categorie de personal cu atribuții similare.
Deși au fost enunțate o serie de criterii în raport de care să fie acordate aceste stimulente, condiția de bază pentru judecători a fost vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani.
În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 15 din 23 ianuarie 2006, constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin. 4 din nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unor categorii de magistrați.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul reține că potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul acordării stimulentelor pentru anul 2005.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat ca discriminatorie prevederea prin care se acordă stimulente financiare doar anumitor categorii de personal din sistemul justiției, în special unei anumite categorii de judecători cu vechime mică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României, consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art. 20 din Legea fundamentală, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din, care reglementează interzicerea discriminării.
Pentru aceste considerente și în raport de dispozițiile art. 70-72 din Legea nr. 168/1999, cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca întemeiată și a fost admisă ca atare, potrivit dispozitivului sentinței.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, tribunalul a considerat-o întemeiată din perspectiva dispozițiilor art. 161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a găsit-o întemeiată, procedând la admiterea sa. Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâtul recurent Ministerul Justiției, solicitând în principal trimiterea cauzei la instanța competentă conform nr.OUG 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției; în subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se arată că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu normele interne aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumeră exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, criteriile indicate printr-o informare comunicată curților de apel (și nu prin Ordinul nr. 1921/2005 cum greșit a reținut instanța de fond), având doar un caracter de recomandare.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor, astfel încât nu se poate concluziona în mod fundamentat că, față de situația potrivit căreia o parte dintre judecători au primit stimulente într-o anumită perioadă, iar alții ulterior, pe măsura colectării altor fonduri, având aceeași sursă, s-a creat o diferențiere nepermisă.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Intimații reclamanți au calitatea de judecători. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România în luna mai 2004, prin Legea nr. 30/18 mai 1994 stabilit în art. 14 că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție, trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Referitor la art. 14 din, invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine o discriminare în măsura în care se induc distincții: între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă; astfel, la cauza Fredin/Suediei, s-a constatat că trebuie stabilit că persoana plasată în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului de a nu fi discriminat, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile (cauza Thlimmenos/Greciei).
În speță, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, s-a dispus acordarea unor stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani și personalului public și contractual din cadrul Ministerului, în sumă de 1.700 Ron. Ori, această dispoziție s-a constatat potrivit hotărârii nr. 15/23.01.2006 pronunțată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, că reprezintă un act de discriminare în sensul art. 2 alin. 2, art. 6 lit. "c", art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din nr.OG 137/2000, hotărâre ce a devenit titlu executoriu prin necontestarea ei de către Ministerul Justiției.
Prin urmare s-au acordat preferențial stimulente financiare doar unei categorii a judecătorilor, fără a se justifica condițiile de vechime, preferință ce a exclus nu doar ceilalți judecători, dar și personalul auxiliar de specialitate și conex. Sigur că, acordarea stimulentelor personalului din justiție este reglementată de art. 25 alin. 1, art. 3 din Legea nr. 146/1997, criteriile de repartizare având un caracter exemplificativ, nefiind de altfel obligatorie acordarea acestora, însă, în speță nu acesta este elementul dedus judecății, ci faptul că s-au acordat astfel de stimulente doar unei categorii de personal public și contractual din cadrul Ministerului, și judecători cu o vechime între 0-3 ani.
salariale solicitate în speță, sunt circumscrise dispozițiilor art. 155, art. 40 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, fiind adaosuri bănești salariale, însă, art. 2 alin. 1, art. 6 lit. a, c, art. 8 din nr.OG 137/2000, astfel cum a fost modificată, ocrotesc pe deplin și în mod egal toate drepturile salariale implicit și cel solicitat.
Nu există nici o motivare pertinentă a modului în care s-au stabilit criteriile de acordare a stimulentelor, fiind evidentă o selecție arbitrară cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Criteriile de repartizare prevăzute de normele susmenționate, au un caracter exemplificativ, cu titlu de recomandare, însă, acestea evident au fost aplicate în condiții arbitrare creând un tratament diferențiat în mod nejustificat.
financiar solicitat nu este un drept stabilit a fi acordat obligatoriu, însă, în măsura în care există resurse financiare în acest sens, se impunea ca la repartizarea acestora să nu fie stabilite tratamente diferențiate, astfel, s-a adus atingere implicit art. 5, 6 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, ce proclamă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajator, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și cea indirectă.
Mai mult, chiar art. 4 și 16 din Constituția României proclamă egalitatea de tratament între cetățeni, excluderea privilegiilor, discriminării, iar art. 20 stabilește că drepturile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și tratatelor ratificate de România.
Acordarea drepturilor salariale magistraților reprezintă un scop legitim, însă criteriul avut în vedere nu reprezintă o metodă adecvată și necesară atingerii scopului și astfel prin hotărârea nr. 15/23.01.2006, a stabilit că procedura instituită prin Ordinul Ministrului Justiției constituie acte de discriminare în sensul art. 2 alin. 1, 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 15 alin. 4 din nr.OG 137/2000.
Faptul că prin alt ordin s-a stabilit repartizarea unui fond doar stimulării personalului auxiliar, nu este de natură a înlătura considerentele expuse astfel cum s-a arătat, nimic nu împiedică stabilirea repartizării unor sume pentru stimulente, însă acordarea trebuie să aibă la bază criterii ce să nu genereze situații de natura celei în speță.
Referitor la acordarea sumei solicitate, actualizate conform indicilor de inflație, se reține faptul că aceasta s-a dispus conform art. 1084 Cod civil, instanța având în vedere pierderea suferită de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale de la data la care se impune a le fi acordată și până la plata efectivă. Practica judiciară în materie fiind constantă în acest sens, culpa recurentului fiind evidentă raportat la considerentele expuse.
Cât privește deciziile Curții Constituționale nr. 1325/4.12.2008, 818, 819, 820, 821/13.07.2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 1, 2 alin. 3, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative considerând că sunt discriminatorii, de a le înlocui cu altele pe cale judiciară, criticile în sensul că prin hotărârea recurată instanța și-a depășit limitele puterii judecătorești, sunt nefondate.
S-a constatat conform celor expuse că prin ordinul emis de Ministrul Justiției s-au încălcat nu doar dispozițiile enunțate de nr.OG 137/2000 cât și art. 5, 6 din Codul muncii, dar mai ales art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în această situație fiind obligatorie conform art. 41/1 din această Convenție, ratificată de România în anul 1994, acordarea unei reparații echitabile. Este cert că părților le-a fost cauzat un prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, ori, existând o contradicție între norma internă și cea internațională, conform și art. 20 din Constituția României, are prioritate dreptul internațional, criticile formulate fiind astfel neîntemeiate, în mod corect s-a adus o reparație materială celor a căror drepturi au fost încălcate prin Ordinul nr. 1921/C/2005.
Art. 11 din Constituția României, stabilește cu valoare de principiu obligația Statului Român de a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin conform tratatelor la care este parte, care, fiind ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern, ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 20 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele acestora, au devenit parte integrantă din dreptul intern, având prioritate față de acesta, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar având ca și consecință directă și imediată aplicarea Convenției și a protocoalelor sale.
În speță, instanța nu și-a depășit limitele puterii judecătorești prin soluția pronunțată, nu și-a atribuit puteri ce țin de atribuțiile autorității legislative ci doar a constatat existența unei diferențe de tratament unor subiecte de drept aflate în situații analoage, fără o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Potrivit art. 27 din nr.OG 137/2000, persoana ce se consideră discriminată, poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, ori, instanța de fond s-a pronunțat tocmai în acest sens, acordând despăgubiri, fără a crea o nouă normă cu putere de lege și a-și apropia competența altor instituții, criticile în acest sens fiind nefondate, neimpunându-se pentru acordarea acestor despăgubiri sesizarea Curții Constituționale pentru a constata neconstituționalitatea unui act normativ și nici excepția de nelegalitate a ordinului emis de Ministrul Justiției, ce a generat situația discriminatorie.
De altfel, instanța s-a mai pronunțat în situații similare - dosar nr-, astfel că părțile în litigiu aveau legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute, fiind astfel incident și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Beian/României, /Slovaciei, /Greciei, iar în măsură în care nu s-ar fi dispus în același mod, s-ar fi adus o încălcare a acestei dispoziții legale internaționale, ce face parte din dreptul intern, Convenția fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Față de considerentele expuse, în baza art. 304 indice 1 coroborat cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul de față, constatând că părțile intimate nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B împotriva sentinței civile nr. 1004 din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 1.07.2009
jud.fond. -
dact.
2 ex./6.07.2009
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
