Obligație de a face. Decizia 118/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.118
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 699/A/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-,în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta intimată și reclamantul recurent personal, asistat de recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 699/A/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat pentru reclamantul recurent depune taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamantul recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, casarea în întregime a ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Timișoara pentru a se discuta excepția prescripției care nu a fost soluționată în primă instanță ci direct în apel, urmând a se audia martori cu privire la posesia care ar putea să o întrerupă și pentru a se judeca fondul avându-se în vedere motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă.
Totodată arată că prevederile art. 1201 cod civil a fost greșit aplicat, nefiind întrunite condițiile pentru existența autorității de lucru judecat deoarece există un obiect și o cauză diferită a celor două procese.
Avocat pentru pârâta intimată pune concluzii de respingere a recursului, arătând că în cauză subzistă excepția privind autoritatea de lucru judecat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 16806/325/27.01.2008, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, în urma probelor administrate în cauză, să oblige pârâta să se prezinte în a cincea zi lucrătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii din cadrul prezentului dosar la BNP " - " din T,-, cu toate actele necesare (inclusiv documentația de intabulare), pentru perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 1,73 ha, înscris în titlul de proprietate nr. 2408/81 cod -, eliberat de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor T, constând în teren arabil în suprafață de 1,73 ha, în raza satului ( comuna ), identificat prin 633/16, cu vecinătăți la nord 615/2, la est 633/2/17, la sud 629, la vest A 633/2/15.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat un antecontract, intitulat "precontract" cu pârâta, la data de 05.05.1999, prin care a stabilit transmiterea proprietății a terenului de 1,73 ha, în schimbul sumei de 6.000.000 lei vechi, care au fost achitați la data încheierii antecontractului.
A menționat că actul nu a fost încheiat în formă autentică deoarece nu a fost emis titlul de proprietate cu privire la teren.
A subliniat că de la data încheierii antecontractului a intrat în posesia terenului, pe care l-a folosit continuu, prin efectuarea unei lucrări agricole, iar în anul 2007 cultivat o recoltă care i-a fost distrusă de către pârâtă și soțul acesteia.
Prin sentința civilă nr.5938 din 21 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta și a respins acțiunea formulată de reclamantul, având ca obiect obligație de a face, pentru autoritate de lucru judecat; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția autorității de lucru judecat, că potrivit art. 1201.civ. "este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Atât jurisprudența, cât și doctrina consideră că pentru a interveni autoritatea de lucru judecat este necesară o triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni, condiții care au fost analizate de instanță.
În prima acțiune, a avut calitatea de reclamant numitul, iar părți au fost și.
În prezenta acțiune, părți sunt și.
Așadar, reclamantul și pârâta au figurat ca părți și în primul proces, neavând vreo relevanță existența și a unui alt pârât în cadrul acestuia, cu atât mai mult cu cât se are în vedere o convenție semnată doar de reclamant și pârâtă.
Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că această primă condiție este îndeplinită.
Cu privire la identitatea de obiect, în prima acțiune, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate că între el și pârâta a intervenit un precontract de vânzare - cumpărare a unei suprafețe de teren arabil de 1,73 ha, situat în tarlaua, cu suma de 6.000.000 lei vechi; să îi încuviințeze să intabuleze dreptul de proprietate al pârâților și asupra solei de teren ce figurează în comuna localitatea, la nr. cadastral A 6332/2, parcela 633/2/16, în suprafață de 1,73 ha, învecinată la nor 615/2, la este A 633/2/17, la sud DC 619, la vest A 633/2/15; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare prin care pârâta i-a vândut reclamantului de teren arabil situată în comuna, localitatea, la nr. cadastral A 6332/2, parcela 633/2/16 în suprafață de 1,73 ha, învecinată la nord 615/2, la este A 633/2/17, la sud DC 619, la vest A 633/2/15; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 1,73 ha.
În ceea de-a doua acțiune, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să se prezinte în a cincea zi lucrătoare după rămânerea irevocabilă a hotărârii din cadrul prezentului dosar la BNP " - " din T,-, cu toate actele necesare (inclusiv documentația de intabulare), pentru perfectarea contractului autentic de vânzare cumpărare a terenului în suprafață de 1,73 ha, înscris în titlul de proprietate nr. 24081/81 cod -, eliberat de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, constând în teren arabil în suprafață de 1,73 ha, în raza satului (comuna ), identificat prin 633/2/16m cu vecinătăți la nor 615/2, la est 633/2/17, la sud DC 619, la vest A 633/2/15.
Așa cum în mod corect a susținut pârâta prin întâmpinare, pentru a exista identitate de cauză între cele două acțiuni, este necesar ca în al doilea proces să se pună în discuție aceeași problemă sau să se facă aceeași constatare care a fost făcută printr-o hotărâre irevocabilă anterioară, nefiind nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci fiind suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni.
Prin ambele acțiuni, reclamantul a urmărit executarea silită în natură a unei obligații asumată prin antecontract de către pârâtă, aceea de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra terenului în discuție prin încheierea actului în formă autentică.
Deși modalitatea de redactare este diferită ( în prima cerere s-a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, iar în cea de-a doua instanța să oblige pârâta să se prezinte la notarul public pentru încheierea contractului în formă autentică), în esență, obiectul acțiunilor este același.
Cu privire la cauza acțiunilor, în prima cerere au fost indicate dispozițiile Legii nr. 7/1996, iar în cea de-a doua, dispozițiile art. 969, 1073, 1075.civ.
În motivarea sentinței civile nr. 891/26.01.2006 a Judecătoriei Timișoara, prin care a fost soluționată prima cerere, au fost indicate disp. art. 5 al. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Acest text legal nu este decât o aplicare în domeniul antecontractelor având ca obiect terenuri, cu sau fără construcții, a dispozițiilor menționate din Codul civil, care consacră obligativitatea debitorului unei obligații de a face de aoa duce la îndeplinire, iar în caz contrar, posibilitatea ca instanța să îl oblige în acest sens.
Pe cale de consecință, deși aparent temeiul de drept invocat de reclamant în prezenta cerere este diferit de cel al primei cereri, în realitate este vorba despre aceleași dispoziții legale.
Rațiunea instituției autorității de lucru judecat este, în final, să se asigure securitatea circuitului civil, o hotărâre definitivă și irevocabilă având rolul să tranșeze pentru totdeauna litigiul dintre părți.
Un asemenea deziderat nu poate fi atins în condițiile unei interpretări foarte permisive a art. 1201 din C-civ, care ar permite ca prin modificarea formală, aparentă a unui element al acțiunii civile, aspectele litigioase să fie puse din nou în discuție.
Pentru aceste considerente, prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și, nemaiconsiderând necesar să se pronunțe și asupra excepției prescripției extinctive, a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 18.06.2009, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei Judecătoriei Timișoara pentru judecarea fondului.
În motivare, a arătat că nu există identitate de obiect, întrucât dosarul nr. 15866/2004 a avut ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, iar dosarul nr- are ca obiect obligație de a face.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 8 și 9.proc.civ.
Deși legal citată, intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
La termenul din 13.10.2009 Tribunalul Timișa recalificat în apel calea de atac exercitată de reclamant.
Prin decizia civilă nr.699/A/13.10.2009,pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 5938/21.04.2008,pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel constată că nu se impune reformarea hotărârii, întrucât acțiunea reclamantului nu poate fi admisă.
Apelantul reclamant susține că nu există identitate de obiect și cauză între cele două litigii la care s-a referit instanța de fond în considerentele hotărârii, dar se constată că este incidentă o altă instituție similară și anume puterea de lucru judecat.
Aceasta presupune că aspectele statuate într-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai pot fi repuse în discuție într-un litigiu ulterior între aceleași părți, în caz contrar încălcându-se principiul securității raporturilor juridice civile.
Prin sentința civilă nr. 891/26.01.2006 așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1092/13.10.2006 s-a respins acțiunea reclamantului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare, întrucât reclamantul nu a dovedit că a rămas în posesia terenului până la data introducerii acțiunii.
Rezultă că prima instanța a constatat imposibilitatea sa de a se substitui atribuțiilor notarului public, atunci când acesta încheie acte autentice de vânzare cumpărare, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de un astfel de act.
Din convenția invocată de reclamant în cele două dosare s-a născut obligația promitentului vânzător de a se prezenta la notar pentru a perfecta actul în forma cerută de lege pentru validitatea sa. Este vorba despre o obligație de a face, prescriptibilă în termenul de trei ani. Dacă în cauza soluționată irevocabil în anul 2006 s-a stabilit că această obligație s-a prescris, cu consecința respingerii acțiunii în validare antecontract, cu atât mai mult, instanța sesizată din nou nu ar putea obliga promitentul vânzător la a se prezenta la notar să încheie actul în formă autentică.
În ceea ce privește lipsa identității de cauză, în subsidiarul puterii de lucru judecat, instanța de apel, urmează să își însușească considerentele pertinente ale instanței de fond, care au fost în sensul că textul legal invocat în primul litigiu nu este decât o aplicare în domeniul antecontractelor având ca obiect terenuri, cu sau fără construcții, a dispozițiilor menționate în al doilea litigiu din Codul civil, care consacră obligativitatea debitorului unei obligații de a face de aoa duce la îndeplinire, iar în caz contrar, posibilitatea ca instanța să îl oblige în acest sens.
Pe cale de consecință, în realitate este vorba despre aceleași dispoziții legale.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamantul recurent, solicitând casarea ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, pentru a se discuta excepția prescripției, care nu a fost soluționată în prima instanță, invocând în drept art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, și motivând în esență că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârile atacate sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind și fără temei legal, deoarece nu sunt întrunite cerințele legale prev. de art. 1201 Cod civil pentru existența autorității de lucru judecat, căci obiectul și cauza sunt diferite, cauza fiind soluționată pe excepție iar instituția "puterii de lucru judecat" nu este prevăzută în nici un text legislativ, fiind astfel încălcat și art. 4 Cod civil.
Recurentul mai arată că instanța de apel nu putea soluționa și excepția prescripției (în subsidiarul excepției autorității de lucru judecat) pentru prima dată în apel, deoarece nu a fost pusă în discuție.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că prezentul recurs al reclamantului este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul aceluiași reclamant.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 1201 Cod civil, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform dispozițiilor art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamantului, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, în ce privește primul motiv de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că instanța de apel nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, când a confirmat soluția primei instanțe, prin care s-a constatat existența excepției autorității de lucru judecat și prin admiterea acesteia s-a respins acțiunea reclamantului, ca atare, încât deci acest motiv de recurs nu este întemeiat, citata excepție autorității de lucru judecat fiind dirimantă, examinarea altor cereri și excepții devenind de prisos și inutilă cauzei.
Așadar, Curtea constată că soluția primei instanțe acea de respingere a acțiunii reclamantului pe excepția autorității de lucru judecat - este corectă și legală, potrivit prevederilor art. 166 Cod procedură civilă, raportat la art. 1201 Cod civil, existând în speță tripla identitate de obiect, cauză și părți, prin ambele acțiuni reclamantul recurent urmărind, în realitate, același scop faptic și juridic și anume acela al executării silite în natură a unei obligații asumată prin antecontract de către pârâtă, respectiv aceea de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin încheierea actului în formă autentică, în esență obiectul acțiunilor, cauza lor și părțile litigante, precum și scopul urmărit fiind același.
Prin urmare, instanța de apel, confirmând (prin respingerea apelului reclamantului) această soluție de respingerea acțiunii reclamantului, pe excepția autorității lucrului judecat, nu a pronunțat prin decizia civilă recurată o hotărâre lipsită de temei legal și nici cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (prestația tabulară fiind imprescriptibilă) și astfel nici motivul de recurs, invocat prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este aplicabil în speță, nefiind cazul casării cu trimitere spre rejudecare a pricinii la Judecătoria Timișoara, așa cum solicită recurentul, în condițiile în care prima instanță a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat, admițând-o și constatând incidența în cauză a art. 1201 Cod civil, neexistând în cele două procese menționate un obiect și o cauză diferită, cum eronat susține reclamantul recurent, de vreme ce scopul urmărit de recurent este același în ambele dosare, conform considerentelor sus-expuse, verificându-se hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică, cerințele legale prev. de art. 312 al. 3 și 5 Cod procedură civilă, care reglementează materia casării cu trimitere spre rejudecare nefiind îndeplinite în prezenta cauză, deoarece corect procesul a fost judecat pe excepția autorității de lucru judecat.
În consecință, cum nici una din criticile formulate în recurs de către reclamant nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs al său și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către prima instanță, care este deci corectă sub toate aspectele, în raport de toate considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamantului, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței, conform art. 129 al. 6 Cod procedură civilă, recurentul nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs invocate, prev. de art.304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs, de către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 699/A/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /16.02.2010
Tehnored /17.02.2010
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcăriță
