Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 116/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.116
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.447/A din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr.6336 din 29.06.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN COMUNA REPREZENTAT PRIN PRIMAR, și, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâții intimați și, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Comuna reprezentat prin Primar, jud. A și reclamanta recurentă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru pârâții intimați și pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
rin sentința civilă nr. nr.6336 din 29.06.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- au fost respinse excepțiile invocate și admisă în parte acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamanta, născută Eisele, în contradictoriu cu pârâții statul român, prin Comuna, reprezentată prin primar, și, și în consecință:
S-a constatat nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului situat în, nr.451, județul A, înscris în CF nr. 842, nr.top.506 - 507/b/2.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de ordin 1 să predea în deplină proprietate și posesie imobilul de mai sus, precum și cererea privind restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, instanța a constatat că din înscrisurile depuse la dosar de către aceasta, respectiv certificat de căsătorie și certificat de naștere ale reclamantei, certificat de moștenitor după defuncta Eisele, născută, eliberat în Germania și legalizat prin încheierea nr. 4788 din 8 mai 2008 Biroului Notarului Public, copie pașaport al reclamantei, certificat privind modificare numelui reclamantei intrat în vigoare din data de 21.10.2005, din, născută Eisele, în, născută Eisele, certificat Eisele, născută, declarația pe proprie răspundere a numitei, în traducere legalizată sub nr.16023 din 23 decembrie 2008 la Biroul Notarului Public, din care reiese că reclamanta, născută Eisele, a fost numită în permanență "" și că acest prenume a fost folosit în vremuri trecute în fața autorităților, dar că reclamanta este una și aceeași persoană, chiar dacă apare în diverse acte cu prenume diferite (filele 53,54), precum și din extras CF nr. 842, CF nr. 244, instanța a constatat că reclamanta a fost proprietara imobilului în litigiu în cotă de 1/2, cu titlu de moștenire, iar cota de 1/2 în calitate de moștenitoare a mamei sale Eisele, născută, astfel că reclamanta are calitate procesual activă în cauză, fiind respinsă excepția invocată de pârâta Comuna, prin primar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comuna, reprezentată prin primar, având în vedere că potrivit art.21 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001 republicată, doar unitățile administrativ - teritoriale, precum comunele, orașele, municipiile, județele sunt persoane juridice, acestea fiind reprezentate în instanță de primar sau, după caz, de președintele consiliului județean, iar potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Potrivit acestor texte legale, imobilul în litigiu se află în domeniul privat al statului, neregăsindu-se în domeniul public printre bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998 și nefiind bun care, potrivit legii sau prin natura sa, este de uz sau de interes public.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei.
În ceea ce privește tardivitatea introducerii acțiunii, instanța a constatat că reclamanta a formulat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art.480, art.481 Cod civil, chiar dacă în motivarea acesteia face trimitere și la Legea nr.10/2001, acțiune în revendicare care este imprescriptibilă și cu referire la care Legea nr.10/2001 nu reglementează vreun termen în care reclamanta putea să o promoveze, astfel că instanța a respins și această excepție.
Prin decizia nr.33 din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 60/2007, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și s-a decis astfel: " Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Având în vedere aceste dispoziții legale, faptul că dreptul de proprietate al pârâților din prezenta cauză asupra imobilului în litigiu este contestat de către reclamantă, cât și lipsa unei exceptări legale exprese de la calea dreptului comun și ținând seama și de dispozițiile art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță imparțială, instituită de lege, precum și de prevederile art. 21 și art. 44 din Constituția României, care garantează accesul liber la justiție și dreptul de proprietate, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este admisibilă, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe drept comun fiind neîntemeiată, fiind respinsă.
Potrivit colii CF nr.842 (filele 6,7), imobilul compus din casa cu curte de sub A I 2, fost proprietatea reclamantei și a mamei sale Eisele, născută, în cote de 1/2 fiecare, cu drept de moștenire în favoarea reclamantei.
În baza Deciziei nr.160/1986 emisă de Consiliul Popular al Județului A imobil aparținând reclamantei și mamei sale a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de preluare, în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin Decizia nr. 160/1986 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului A, s-a decis preluarea în proprietatea statului, cu despăgubiri în valoare de 35.000 lei, casa și construcțiile gospodărești anexe proprietatea reclamantei și mamei sale, situate în, sat, nr. 451, înscris în nr. 842, nr. top 506-507/b/2, iar terenul în suprafață de 367 mp aferent construcțiilor, a fost trecut în proprietatea statului fără despăgubiri (filele 37, 38).
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.5/13.12.2005, încheiat între Statul român, prin Consiliul Local și pârâții și, aceștia din urmă au cumpărat imobilul în litigiu, înscris în CF nr.842, nr.top 506-507/b/2, în baza Legii nr.112/1995 și a nr.HG 20/1996 (fila 59).
Potrivit prevederilor art.480 din Codul civil dreptul de proprietate este definit ca fiind dreptul unei persoane de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, cu precizarea din art. 481 din același cod, că nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, cu excepția unei cauze de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
La momentul preluării imobilului în litigiu în proprietatea statului român, era în vigoare Constituția din 1965, care la art.36 statua că dreptul de proprietate este ocrotit.
Deși potrivit deciziei de preluare, pentru construcții se plătește o despăgubire în sumă de 35.000 lei, nu se face dovada că reclamanta a beneficiat de vreo despăgubire, aspect nesusținut, de altfel de către pârâtul Comuna, prin primar, iar pe de altă parte, imobilul nu a fost utilizat pentru o cauză de utilitate publică, singurul motiv ce justifica exproprierea bunului, căci așa cum rezultă din probatoriul administrat, imobilul în litigiu a fost în proprietatea privată a statului fără a fi afectat de vreo lucrare de interes public, iar în prezent este vândut foștilor chiriași, respectiv pârâții, fiind folosit de către aceștia.
Decretul nr.223/1974 venea în contradicție cu Constituția României din anul 1965 care prevedea în art.36 că dreptul de proprietate personală era ocrotit, precum și cu tratatele internaționale la care România era parte, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948, care în art.17 alin.1 și 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietăți atât singur cât și prin asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, imobilul fiind preluat fără titlu valabil, astfel că, instanța, în baza art.480 din Codul civil, art.1 din Primului protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea nr. 213/1998, a admis în parte acțiunea civilă și va constata că statul român a preluat fără titlu valabil imobilul înscris în CF nr. 842, nr. top 506-507/b/2.
Reclamanta nu formulează vreun petit al cererii prin care să solicite constatarea nulității sau anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâții asupra imobilului în litigiu, dar a cărui nulitate o susține în precizarea de acțiune, în motivația în fapt, instanța fiind ținută a soluționa doar cererile care au fost deduse judecății în mod explicit, fiind în imposibilitate legală de a da mai mult decât se solicită.
Art.1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar legii naționale, în temeiul art.11 alin.2 și al art.20 alin.2 din Constituția României, stabilește că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".Art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 recunoaște dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitare a unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile precum și de asigurarea stabilității și a securității acestora, cu atât mai important cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Legea 10/2001 a reglementat condițiile în care persoana care se considera îndreptățită putea solicita retrocedarea imobilelor ce i-au fost preluate de statul român în perioada 06.03.19945-22.12.1989 instituind o procedură specială de revendicare, simplificată, derogatorie de la dreptul comun.
Conform acestei proceduri, modificată pe parcursul timpului, reclamanta putea, timp de un an de zile, începând cu data intrării în vigoare a legii, să formuleze, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care să solicite imobilul în litigiu, având posibilitatea ca ulterior acesteia să depună actele doveditoare ale dreptului său de proprietate.
De asemenea tot în cuprinsul acestei legi s-a prevăzut că foștii proprietari pot solicita anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de Statul român, în termen de un an și șase luni, indiferent de cauza de nulitate a contractelor.
Trebuie avute în vedere principiile de interpretare ale Curții Europene reflectate în cauzele contra României, în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către statul
Curtea Europeană, în cauza Păduraru contra României a reafirmat faptul că "Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția. De asemenea, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (, citată mai sus, & 35). Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic și economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește politica economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care aprecierea sa se dovedește complet lipsită de o bază rezonabilă".
Potrivit prevederilor art.1 alin.2 din HG nr.20/1996, republicată, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974.
Ca atare, Decretul nr. 223/1974, în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, era considerat ca fiind trecut în proprietatea statului, cu titlu, reclamanta nefăcând nici un fel de demers la acea dată în sensul restituirii imobilului.
În aceste condiții, și prin prisma deciziei din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 60/2007, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate față de Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că ținând seama de faptul că soluționarea în fond a acțiunii de revendicare pe calea dreptului comun, în absența procedurii speciale reglementate de legea de mai sus, aduce atingere unui alt drept de proprietate, respectiv al reclamanților, precum și securității raporturilor juridice, din moment ce imobilul în litigiu se află în proprietatea pârâților, instanța, în temeiul prevederilor art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a constatat că cererea reclamantei privind predarea în deplină proprietate și posesie a imobilului de mai sus, precum și cererea privind restabilirea situației anterioare de carte funciară nu este fondată, astfel că a respins-
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat în apel, reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii în întregime și nu în parte, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta arată că în mod eronat a reținut prima instanță că nu a formulat un petit al cererii prin care să solicite constatarea nulității sau anularea contractului de vânzare-cumpărare, prin urmare nu poate da mai mult decât s-a cerut.
În realitate, prin precizarea și completarea de acțiune depusă la 9 martie 2009 chemat în judecată în calitate de pârâți pe numiții și, titulari ai contractului de vânzare-cumpărare nr.5 din 13.12.2005, contract care nu a fost întabulat în cartea funciară la momentul promovării acțiunii; prin urmare se impunea ca instanța să admită și celelalte capete de cerere.
Intimata comuna prin Primar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu există nici o împrejurare care să justifice formularea prezentei acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, întrucât nu există nici o neconcordanță între prevederile Legii nr.10/2001 și prevederile
Intimații și prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului, întrucât soluția primei instanțe este legală și temeinică.
Apelanta a susținut cererea de anulare a contractului lor întemeiată pe principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, ignorând însă dispozițiile legale speciale în materia imobilelor neționalizate, precum și principiul ocrotirii terțului de bună credință, care constituie o excepție de la aplicarea principiului invocat de reclamantă.
Prin decizia civilă nr.447/A din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.6336 din 29.06.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad.
A fost obligată recurenta să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Arada reținut următoarele:
Pe parcursul soluționării cauzei s-a constatat că imobilul revendicat de reclamantă a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.5/13.12.2005 încheiat între Statul Român reprezentat prin Consiliul Local pe de o parte și numiții și, pe de altă parte.
Prin precizarea de acțiune ulterioară reclamanta solicită chemarea în judecată a numiților și în calitate de pârâți, arătând că urmare a constatării nevalabilității titlului statului, consecința firească este nulitatea actelor subsecvente, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
Prin întâmpinare acești pârâți au solicitat reclamantei să precizeze care sunt capetele de cerere ale acțiunii sale "precizate și completate" deoarece aceasta nu a formulat ca și capăt distinct de cerere constatarea nulității (absolute sau relative?) a contractului prin care acești pârâți au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta arată că obiectul acțiunii este în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480, 481 Cod civil, în cadrul căreia a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului de preluare a Statului Român în privința imobilului și că titlul său este mai bine caracterizat decât titlul pârâților care provine de la un neproprietar, precizând că nu a formulat un capăt de cerere distinct privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, dat fiind tocmai caracterul acțiunii anume în revendicare.
Acest mod de concepere a acțiunii civile de către reclamantă, nu este însă să conducă la finalitatea urmărită de aceasta, respectiv reintrarea imobilului în patrimoniul reclamantei.
Potrivit art.45 alin.21din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.1/2009, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.
Rezultă că și pârâții se pot prevala de un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la. nefiind posibilă privarea lor de acest bun fără verificarea, pe fond, a condițiilor în care au dobândit respectivul bun.
Așadar, invocarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis nu poate face abstracție, în primul rând, de chiar excepțiile de la aplicarea acestui principiu consacrate de practica și doctrina juridică, respectiv situația terțului dobânditor cu titlu oneros și de bună credință, ceea ce impune punerea în discuție, în mod expres, a titlului acestuia.
În al doilea rând prin decizia civilă nr.33/9 iunie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în situația concursului dintre legea specială și legea generală, acest concurs se rezolvă în favoarea legii speciale, iar dacă sunt sesizate neconcordanțe între Legea nr.10/2001 și, aceasta din urmă are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțe, impunând o analiză a dispozițiilor Legii nr.10/2001 raportat la fiecare caz, în parte și raportarea eventualelor neconcordanțe între Legea nr.10/2001 și, la existența altor drepturi de proprietate asupra bunului și la securitatea raporturilor juridice.
Ori, dispozițiile art.45 din Legea nr.10/2001 ocrotesc actele juridice de înstrăinare privind imobilele preluate fără titlu valabil, dacă au fost încheiate cu bună credință, precum și actele juridice de înstrăinare privind imobilele care cad sub incidența legii, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Din această perspectivă, acțiunea reclamantei ar fi trebuit să aibă, ca un capăt de cerere distinct, constatarea nulității/anularea contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează pârâții și indicarea temeiurilor de fapt și de drept ale acestei nulități, în lipsa acestui cadru procesual - pe care reclamanta a arătat în mod expres că nu îl susține - instanța fiind pusă în situația unei abordări unilaterale a fondului problemei, abordare interzisă de dispozițiile deciziei pronunțate în recursul în interesul legii la care s-a făcut referire mai sus.
Împotriva deciziei civile nr.447/A din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr.6336 din 29.06.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia în sensul modificării decizia instanței de apel, admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței Judecătoriei Arad, în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulate, cu toate capetele de cerere.
În motivarea recursului s-a arătat că primele instanțe au apreciat în mod greșit că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil nu și-ar putea produce finalitatea deoarece ar exista Legea nr. 10/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte înstrăinarea imobilului revendicat nu a fost cercetată, de către primele instanțe, sub aspectul legalității acesteia.
În drept, a fost invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev de art. 304 rap la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se văr arăta mai jos.
Prin motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se dă în competența instanței de recurs verificarea temeiului legal sau aplicarea dispozițiilor legale de către instanța de apel.
Din acest punct de vedere Curtea va reține că primele instanțe au reținut în mod corect că în cazul unor neconcordanțe între dispoziții legale interne și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.
Aceasta înseamnă, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului -, vezi cauza - Raicu contra România vizând art. 1 din Protocolul nr. 1 - Decizia din 19 octombrie 2006 -, că soluțiile judiciare privind retrocedarea imobilelor abuziv naționalizate nu pot fi respinse doar cu argumentul existenței unui termen sau al unei norme, de drept intern, cu caracter special ci trebuie examinate în detaliu toate aspectele privind realitatea juridică a imobilului, la momentul introducerii acțiunii, inclusiv aspectele de legalitate și de bună credință ale noilor titulari ai dreptului de proprietate, respectiv a chiriașului cumpărător.
Numai după ce se stabilește, cu certitudine, situația juridică actuală a imobilului și izvorul juridic legal al noilor proprietari, buna credință a acestora, în dobândirea imobilului, instanța de fond va decide cu privire la posibilitatea unei eventuale retrocedări imobilului, sau, în caz contrar, a asigurării cadrului legal în vederea acordării de despăgubiri, fostului proprietar.
În speță, acest aspect se impunea cu atât mai mult, cu cât prima instanță a admis în parte acțiunea și a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român cu privire la imobilul în litigiu.
Or, în aceste condiții prima instanță trebuia să continue cercetarea judecătorească pentru a stabili situația actuală a imobilului, realitatea titlului juridic invocat de către noii proprietari și în ce măsură drepturile acestora sunt protejate de lege, pentru a nu se ajunge nici la o eventuală încălcare a drepturilor subiective civile a acestor din urmă persoane.
Acesta este și sensul Deciziei nr. 33 din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, pronunțată într-un recurs în interesul legii, care, stabilește în mod obligatoriu pentru instanțe, obligativitatea de a verifica dacă aplicarea normelor sau jurisprudenței Curții Europene nu vine în contradicție cu anumite drepturi subiective civile, constituite în temeiul legii, nefiind de acceptat o nouă încălcare a drepturilor de proprietate, constituite legal și cu bună credință.
Față de cele arătate va fi admis recursul declarat de către reclamanta, vor fi casate ambele hotărâri și va fi trimisă cauza pentru rejudecare la Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.447/A din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și a sentinței civile nr.6336 din 29.06.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Arad.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.02.2010
Tehnored /23.02.2010
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcăriță
