Obligație de a face. Decizia 1228/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1228
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Petrina Manuela
Grefier
***********************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.408 din 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul asistat de av., lipsă fiind intimații.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
La solicitarea instanței adresată apărătorului recurentului, de a face precizări privind cererea de la fila 24 dosar prin care se arată că înțelege să rezilieze contractul de asistență juridică cu recurentul, av. arată că acest contract nu a fost reziliat, și nici nu insistă în cererea de recuzare formulată, sens în care nici nu a timbrat-o și nici nu a motivat-
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul în susținerea recursului, av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în sensul desființării deciziei Tribunalului Iași și a admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 7,8,9 Cod procedură civilă.
Instanța de fond respingând cererea introductivă prin care s-a solicitat demolarea construcției existente pe teren, a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Obiectul cererii a fost obligația de ridicare a construcției edificate de intimați pe teren fără consimțământul adevăratului proprietar. Respingerea acțiunii s-a bazat pe un înscris prin care s-ar fi înstrăinat o suprafață de teren, ori acel înscris era un act de mână, care s-a constatat că nu poate constitui act de proprietate pentru pârâtă.
Solicită admiterea recursului și obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 10610 din 15.12.2005, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. 15273/2005 s-a respins excepția autorității lucrului judecat, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect ridicare construcții și s-a respins ca atare cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, G și pentru ridicare construcție; s-a disjuns cererea vizând obligarea Primarului I la eliberarea autorizației de demolare, s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a acestei cereri și, drept urmare, s-a declinat competența pentru soluționarea acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului Iași -Secția Comercială și de Contencios.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că:
Pârâții și-au edificat construcțiile pe terenul proprietatea reclamantului motiv pentru care sunt îndreptățiți la desființarea acestora cu respectarea normelor legale ce guvernează materia, iar potrivit dispozițiilor art. 61alin.1 din Legea nr.50/1991 republicată: "demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totala a construcției și instalațiilor aferente precum și a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizației de desființare obținută în prealabil".
Ori, reclamantul nu a dovedit inițierea demersurilor la autoritatea executivă competenta obligată să elibereze atare autorizație, anterior promovării cererii în justiție, drept pentru care cererea se dovedește inadmisibilă.
Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale invocate privind cererea de obligare a pârâtului la eliberarea autorizației de demolare, instanța a constatat întemeiată excepția și a admis- Autorizația de demolare reprezintă un act administrativ, abilitatea legală în emiterea actului revenind autorității deliberative "primarul".
În consecință cererea de eliberare ori refuzul eliberării autorizației de demolare cad sub cenzura instanței de contencios administrativ - Tribunalul.
În fine, excepția autorității de lucru judecat nu este incidentă în cauză întrucât prima hotărâre nu a soluționat fondul raporturilor juridice dintre părți (fondul cauzei) nefiind incidente dispozițiile art.1201 Cod civil.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 5301/2006;
Prin Decizia civilă 814/21.06.2006, Tribunalul Iași a admis apelul, a desființat în parte Sentința civilă 10610/2005 a Judecătoriei Iași, numai în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect ridicare construcții și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ( Judecătoria Iași ); s-au reținut în considerentele acestei soluții următoarele:
Respingerea ca inadmisibilă a cererii implică faptul că partea nu are deschisă în justiție calea acțiunii pe care a ales-o ori, în speță, cererea reclamantului își are ca suport legal prevederile art. 1075, 1076 și respectiv 494 Cod civil.
Prin soluția pronunțată, prima instanță a condiționat practic dreptul reclamantului de a se adresa instanței, de obținerea autorizației de demolare ori, în acest mod se aduce atingere liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție fapt ce nu poate fi permis întrucât nu se poate concepe ca accesul la justiție să fie condiționat de existența unui act administrativ. Este adevărat că Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea existenței autorizației de desființare pentru demolarea unei construcții. dar acest act interesează în etapa executării eventual a unei hotărâri de obligare la ridicarea construcției și nu la momentul formulării unei cereri de chemare în judecată. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că în mod greșit prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul lipsei autorizației de desființare a construcției.
În ce privește motivul de inadmisibilitate invocat de intimați raportat la prevederile art. 494 alin.3 Cod civil, s-a constatat că nici acesta nu constituie un impediment în promovarea acțiunii și că, în realitate reprezintă o apărare de fond.
De asemenea, excepția autorității de lucru judecat invocată de intimați nu fost reținută atât timp cât prin sentința civilă la care au făcut referire (nr. 10476/15.11.2004 a Judecătoriei lași) nu s-a soluționat fondul pricinii (acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă) împrejurare în care nu sunt incidente prevederile art. 1202 Cod civil, aspect reținut în mod corect de prima instanță.
Referitor la celelalte apărări ale intimaților din întâmpinare - inadmisibilitatea cererii privind eliberarea autorizației de desființare a construcției și netemeinicia acțiunii, nu au fost analizate în cadrul respectivului apel, neavând legătură cu motivele invocate. Astfel, apelul nu vizează și capătul de cerere având ca obiect obligarea Primăriei Municipiului lași la eliberarea autorizației de demolare (capăt de cerere a cărui judecată în mod corect, de altfel, a fost declinată în favoarea Tribunalului lași - Secția I:-:encios Administrativ) iar referitor la temeinicia acțiunii, tribunalul nu avea posibilitatea pronunțării în această fază procesuală în condițiile în care prima instanță nu a analizat fondul pricinii.
Pentru considerentele expuse, întrucât prin admiterea în mod greșit a excepției inadmisibilității cererii privind "obligația de a face", prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, s-a admis apelul, s-a desființat sentința atacată în parte și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la capătul de cerere având ca obiect ridicarea construcțiilor, autorizarea reclamantului la ridicarea construcției pe cheltuiala sa.
Recursul declarat de pârâți împotriva acestei decizii a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr-, iar prin Decizia civilă nr. 123/21.-, a fost respins ca nefondat. S-a reținut de către instanța de recurs că prin cererea introductivă la instanță reclamantul i-a chemat în judecată pe recurenții pârâți solicitând obligarea acestora la ridicarea construcțiilor de pe terenul proprietatea sa sau să fie autorizat să le demoleze pe cheltuiala pârâților.
Instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada inițierii demersurilor necesare eliberării autorizației de demolare.
Este adevărat că, potrivit art.9 din Legea 50/1991, desființarea construcțiilor și amenajărilor prevăzute la art.3 se face pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil, însă respingerea ca inadmisibilă a unei cereri presupune faptul că partea nu are deschisă calea unei acțiuni în justiție.
În mod corect instanța de fond a constatat însă că, în speță, cererea
reclamantului are ca suport legal prevederile art.1075, 1076 și art.494 Cod civil,
lipsa autorizației de demolare neconstituind un impediment în promovarea acțiunii ci o apărare de fond. Așa fiind, prima instanță neintrând în cercetarea fondului cauzei, tribunalul a procedat corect admițând apelul și trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe cu privire la capătul de cerere având ca obiect ridicare construcții.
Raportat la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr.10476 din 15.11.2004 a Judecătoriei Iașis -a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, G și.
Pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, așa cum rezultă din dispozițiile art.1201 cod civil este necesară tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect și de cauză. Este totodată necesar ca prima hotărâre rămasă definitivă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.
Atunci când prin prima hotărâre, acțiunea a fost respinsă pentru considerații procedurale, tară a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru promovarea unei noi acțiuni, din moment ce, în primul proces, fondul raporturilor juridice dintre părți nu a fost soluționat (Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr.615/1954 în CD. 1952 - 1954 p. 221).
Ori în speță în primul proces cererea fiind respinsă ca inadmisibilă, în mod corect instanța a constatat că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat.
Nici ultimele două motive de apel nu au fost primite, instanța făcând trimitere la dispozițiile Legii 50/1991 și ale art.21 din Constituție pentru a motiva o dată în plus de ce a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut cererea reclamantului ca inadmisibilă.
În rejudecare cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr-.
Prin Sentința civilă 9738/17.09.2007 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea și a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.
S-au reținut în motivarea acestei soluții următoarele:
La data de 1.07.1970 parata (fostă lacobescu), împreună cu soțul ei lacobescu G au intrat în posesia suprafeței de teren de 510 mp situată în Municipiul lași- în baza unui antecontract de vânzare cumpărare incheiat cu. In anul 1972 parata (fosta lacobescu) Jmpreuna cu soțul ei lacobescu G, au construit fără autorizație de construire pe suprafața de teren menționată anterior o casa de locuit. Prin sentința civilă nr. 3220/2002 rămasă irevocabilă au fost obligați parații să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 430 mp situată în lași-. Reclamantul a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința menționată anterior,dar cu ocazia încercării punerii în posesie a reclamantului de către executorul judecătoresc acesta a constatat ca pe teren există construcții și nu se poate realiza punerea în posesie.
Potrivit art. 494 Cod civil "dacă construcțiile au fost făcute de către oat reia persoană cu materialele ei proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană sa le ridice.Cu toate acestea dacă clădirile au fost făcute de către oat reia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor clădiri dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului"
Potrivit dispoziției legale menționate anterior,reclamantul din prezenta cauză ca urmare a recunoașterii prin sentința civilă nr. 3220/2002 a Judecătoriei lași a calității sale de proprietar asupra terenului situat în-,devine prin accesiune proprietar asupra construcțiilor realizate pe acest teren. În calitate de proprietar al terenului el are posibilitatea de a păstra construcțiile pentru el sau de a solicita celor care le-au făcut sa le ridice pe cheltuiala lor. De la regula ca proprietarul terenului are dreptul să solicite ridicarea construcțiilor realizate de către a treia persoana pe terenul său, există o excepție prevăzută de art. 494 alin. 3 teza a doua și anume atunci când constructorul a fost de bună credință situație în care proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea construcțiilor pe cheltuiala având doar dreptul de a opta cu privire la despăgubirea pe care trebuie să o acorde acestuia. Dacă constructorul a fost de bună credință atunci proprietarul fondului nu mai are decât un singur drept deoarece buna credința merită mai multă protecție decât reaua credință: el devine proprietar al lucrărilor prin accesiune dar nu poate niciodată să-l oblige pe constructor să ridice lucrările
În cauza de față reclamantul a solicitat obligarea paraților la ridicarea construcțiilor realizate pe terenul sau. Pentru a se stabili dacă pot fi obligați pârâții la ridicarea construcțiilor realizate trebuie analizat dacă aceștia au fost de bună sau de rea credință în momentul în care au fost realizate construcțiile.
B credin ă se prezumă deci pentru a putea fi obliga i pârâ ii la ridicarea construc iilor reclamantul este cel care trebuie să fac dovada relei credin e a acestora.
B credin ă este credin a, în momentul execut rii lucr rilor că fondul pe care se construie te este al sau.
În cauză de față pârâta (fosta lacobescu) mpreună cu so ul ei lacobescu G au incheiat la data de 01.07.1970 un contract de nzare cump rare cu numita sub forma unui nscris sub semn tura privata av nd ca obiect o suprafa a de teren de 510 mp situata pe-. Deoarece in momentul incheierii conven iei era in vigoare Decretul nr. 144/1958 in conformitate cu care dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmitea numai prin act autentic para ii nu au dob ndit dreptul de proprietate asupra terenului chiar daca au pl tit pre ul si au intrat in posesia terenului dar acest fapt nu duce automat la concluzia ca para ii au fost de rea credin a in momentul construirii casei deoarece, asa cum rezulta din probele administrate si anume din declara ia martorilor audia i loan si, para ii au intrat in posesia terenului dup ncheierea conven iei cu numita cu care au contractat av nd convingerea ca vanzatoarea era proprietara terenului deoarece aceasta avea posesia terenului. Asa cum am ar tat anterior buna credin a a para ilor se prezuma.dovada relei credin ei fiind in sarcina reclamantului. De i de la intrarea para ilor in posesia terenului pana in momentul inceperii construirii casei a trecut o perioada de aproximativ doi ani in care autorul reclamantului ar fi avut posibilitatea de a introduce o ac iune in revendicarea terenului nu au fost prezentate dovezi din care sa rezulta ca acesta ar fi procedat in acest fel si ca para ii au inceput construc ia dup ce au fost ac iona i in judecata. Chiar daca reclamantul a sus inut ca autorul sau i-ar fi dat in judecata pe para i pentru revendicarea terenului nu a depus la dosar nici un nscris care sa confirme acest aspect iar instan a nu a luat in considerare cele ar tate de martorii audia i si care au declarat ca isi amintesc ca au existat discu ii in familiile lor potrivit rora autorul reclamantului i-ar fi dat in judecata pe para i,deoarece ace tia nu au fost in sura sa precizeze ce obiect a avut litigiul dintre parti iar cele declarate nu au fost constatate personal de tre martori ci reprezint doar relatarea unor discu ii care au avut loc in familiile lor.
Faptul ca para ii au realizat construc ia fara a avea autoriza ie de
construc ie nu duce la concluzia ca ace tia au fost de rea credin a deoarece.ceea ce
ne intereseaz in stabilirea bunei credin e a persoanei care a construit pe terenul
alteia nu este daca aceasta a respectat prevederile legisla iei referitoare la ob inerea
autoriza iei de construc ie ci daca aceasta st nea terenul în baza unui titlul
translativ a rui vicii nu îi erau cunoscute. În cauza de față pârâ ii au realizat într- adevăr construc ia fără a avea autoriza ie de construc ie fiind și sanc iona
contraven ional pentru aceasta; dar ei în momentul construirii aveau dob ndită
posesia terenului in baza conven iei ncheiata cu,deci aveau un titlu care i-a cut să cread că sunt îndreptățiți să construiasc. Chiar dacă autorul
reclamantului le-ar fi spus pârâ ilor înainte de a începe ace tia să construiasc că
terenul îi apar ine, aceasta nu e de natură să înlăture buna credin ă a pârâ ilor din
momentul edific rii construc iilor at ta timp cât autorul reclaman ilor nu îi duse în judecată pentru ca sa- i dovedeasc dreptul sau de proprietate și să redob ndească posesia în condi iile în care ei aveau posesia terenului în baza conven iei încheiate cu.
Față de cele ar tate instan a a apreciat ca pârâții au fost de buna credin a in momentul edific rii construc iilor la formarea convingerii instan ei stând și imprejurarea ca autorul reclamantului a formulat ac iunea in revendicare dup o perioada de timp foarte indelungata de la data la care nu a mai avut posesia terenului respectiv in anul 2001, in condi iile in care din probele administrate in prezenta cauza a rezultat faptul ca a pierdut posesia terenului in 1970.
Deoarece potrivit art. 494 alin. 3 teza a doua în cazul in care constructorul a fost de buna credin a in momentul construirii proprietarul terenului nu poate solicita desfiin area construc iei pe cheltuiala constructorilor instan a constat nd ca pârâții au fost de buna credin a in momentul edific rii construc iei va respinge cererea ca neîntemeiată. ca reclamantul fiind proprietarul terenului situat in- poate sa invoce in baza accesiunii, dreptul de proprietate asupra construc iilor de pe teren si dup ce ii va desp gubi potrivit acelea i dispozi iile legala men ionate anterior pe para i poate sa dispun de construc ii dup cum dore te inclusiv sa le demoleze.
În baza art. 274 Cod procedură civilă instan a constat nd culpa procesuala a reclamantului in promovarea ac iunii l-a obligat la plata tre para i a sumei de 1100 lei cu titlul de cheltuieli de judecata reprezent nd onorariu de avocat conform chitan elor depuse la dosar.
Apelul formulat de reclamant împotriva acestei soluții a fost respins prin Decizia 408/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosar -, cu următoarea motivare:
Critica adusă sentinței prin apel constând in greșita reținere a bune: credințe a intimaților este nefondată.
In mod corect a stabilit instanța de fond că determinantă pentru litigiul de față este stabilirea existenței bunei-credințe in persoana pârâților la momentul edificării construcției, concluzie riguros argumentată, legal și factual prin raportare la ansamblul probator.
de bună credință este unanim recunoscut in doctrină și jurisprudență ca fiind definit de convingerea posesorului că are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobândit în baza unui titlu translativ de proprietate nevalabil.
Prin urmare, determinarea existenței bunei credințe nu este ținută de examinarea validității titlului pe care și-au bazat convingerea pentru că eroarea asupra validității acestuia ori a efectelor lui constituie tocmai fundamentul, bunei lor credințe. De aceea critica apelantului privind realitatea înscrisului sub semnătură privată invocat de către pârâți in apărare nu este relevantă și a fost îndepărtată de către Tribunal. Nu s-a demonstrat prin procedura falsului faptul că înscrisul invocat de către pârâți ar fi inexistent, și deci ca ar fi măsluit, așa încât existența acestei convenții este certă, recunoscută de către reclamant prin însăși cererea de chemare in judecată, prin care contestă doar validitatea lui și efectele pe care le putea produce prin raportare la Decretul 144/1958, validitatea dreptului transmis in modalitatea consemnată de inscrisul sub semnătura privată fiind irelevantă in stabilirea bunei-credințe. Faptul că ulterior anului 1970, în care a fost încheiat acest act, pârâții construiesc un imobil pe care îl folosesc continuu până la data judecății, în condițiile în care autorul reclamantului reclamantul, deși beneficiar la sentinței 7505/1978 a Judecătoriei Iași prin care i s-a atribuit in procesul de împărțeală a moștenirii terenul pe care pârâții își edificaseră construcția, nu a făcut nici un demers pentru a intra in posesia acestui teren, respectiv nu a opus dreptul său pârâților, reținerea bunei - credințe pentru aceștia din urmă este obligatorie. însăși maniera de redactare a cererii de chemare in judecată in dosarul nr. 17037/2003 (atașat dosarului cauzei) prin care se discută de către validitatea actului din 1970 și distanța în timp între anul efectuării partajului (1978) și anul inițierii acțiunii in revendicare (2001) denotă că însăși autorul reclamantului au tratat pe parați ca deținători legitimi ai construcției și terenului.
Corect a înlăturat instanța de fond depozițiile martorilor in demonstrarea demersurilor pe care autorul reclamantului le-ar fi făcut față de pârâți in sensul de a-i opri să construiască ori de a le demola casa. In favoarea pârâților operează o prezumție de bună credință, principiu de bază al raporturilor de drept civil, prezumție care nu poate fi răsturnată decât in baza unui probatoriu relevant, care să demonstreze opusul conduitei prezumate de lege. Reaua-credință reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului, cu sfidarea drepturilor terților și a ordinii publice. O atare conduită, abuzivă nu poate fi determinată în persoana pârâților prin raportare la depoziții indirecte de martori, și deci nerelevante. Chiar dacă in familia autorului reclamantului ar fi existat discuții relative la construcția edificată de către pârâți, și intenția celui dintâi la a demola această construcție, simpla lor existență nu este relevantă. esențială ar fi fost manifestarea de voință explicită a acestuia contemporană edificării construcției și nu doar la nivel declarativ ci exprimată in acte ferme și demersuri juridice care să obstaculeze acțiunile acestora.
Prin urmare corect a reținut instanța aplicarea dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a doua cod civil cu reținerea bunei-credințe a pârâților. Cererea de ridicare a construcțiilor nu poate fi dispusă câtă vreme proprietatea asupra imobilului casă și anexe demonstrată in persoana reclamanților, a fost dobândită in condițiile bunei credințe.
Demolarea nu poate avea drept suport juridic nici lipsa autorizației, ca fapt singular,
izolat de tratarea juridică a conduitei reclamanților. Oricum lipsa autorizației presupune
analiza unui raport de drept administrativ intre titularul construcției si administrația locala,
prin urmare este străină unui raport juridic intre persoane private. Constatarea încălcării unor
prevederi din legislația urbanistică ține exclusiv de responsabilizarea autorităților ( CEDO,
Cauza Hamer împotriva Belgiei,dosar 21861/03). De altfel, chiar in procedura Legii 50/1991
demolarea nu este consecința necesară și imediată a construcției fără autorizație ci o măsură
extremă, rezultat al perseverenței titularului construcției in conduita calificată pe cale
contravențională ca fiind ilegală, respectiv a refuzului acesteia de a intra in legalitate in una
dintre modalitățile prevăzute de lege și determinate de către agentul constatator. De aceea
reținerea lipsei autorizației este nerelevantă in speță, mai ales pentru configurarea relei-credințe a, pentru că nerespectarea unor prescripții legale pentru realizarea
construcției nu schimbă cu nimic raționamentul legat de convingerea pe care pârâții au avut-
în privința dreptului lor de a construi.
În ceea ce privește cererea intimaților de a se da eficiență apărării lor expuse in întâmpinarea depusă la instanța de fond privind reținerea uzucapiunii asupra construcției, Tribunalul a constatat că dreptul de proprietate asupra construcției este dat de însăși faptul construirii de către pârâți al acestui imobil pe care nimeni nu-1 contestă, instanța fiind ținută să se pronunțe in speță nu asupra proprietății construcției ci asupra consecințelor edificării acesteia pe terenul altei persoane, care situează litigiul in câmpul de aplicare al art. 494 cod civil.
În termen legal, timbrat adecvat cu timbru judiciar de 0,15 lei și taxă timbru de 4 lei, împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr-.
Criticând hotărârea instanței de apel, recurentul a enumerat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă ( fl. 3 ), însă a dezvoltat doar motivul prevăzut de punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă constând în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 Cod civil susținând că buna credință a fost greșit reținută în contextul în care s-a contestat chiar înscrisul sub semnătură privată invocat de pârâți, a răsturnat prezumția cu declarațiile martorilor ce se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al pârâtei.
În atare împrejurări, a solicitat, admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Legal citați, intimații pârâți prin apărător au formulat întâmpinare ( fl. 7 - 9 ), invocând inadmisibilitatea recursului față de dispozițiile art. 282/1 Cod procedură civilă modificat și completat prin Legea 219/2005, nulitatea sa potrivit art. 306 Cod procedură civilă în contextul în care nu s-au dezvoltat motivele de nelegalitate menționate în cererea de recurs ( punctele 7, 8 și 9 ale art. 304 ) și nici nu s-a criticat aplicarea greșită a art. 494 Cod civil la o situație de fapt deplin și real stabilită de către instanțele de fond, ci doar modul de interpretare a probelor; pe fond, s-au formulat concluzii de respingere a recursului justificat de faptul că titlul invocat în combaterea acțiunii nu a fost contestat de către recurent, ca și existență, în dosarul de revendicare unde i s-a opus pentru prima dată, iar prezumția bunei credințe nu a fost răsturnată prin declarațiile martorilor, probe indirecte.
Urmare a formulării de către recurent a cererii de strămutare a recursului de la Curtea de Apel Iași, în perioada 22.10.2008- 29.10.2009 cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 Cod procedură civilă.
La termenul din 29.04.2009, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Curții de Apel Bacău ca urmare a admiterii cererii de strămutare de către prin Încheierea 3596/2009 ( fl. 26 ).
Pe rolul acestei instanța cauza a fost înregistrată sub nr-, nu s-au formulat cereri noi.
Examinând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate și apărările formulate de intimați, respectiv față de disp. art. 304, 312 Cod procedură civilă se constată următoarele:
* Apărarea privind inadmisibilitatea recursului nu poate fi primită, întrucât dispozițiile art. 282/1 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză; astfel, acțiunile având ca obiect "obligație de a face" nu sunt considerate evaluabile, și deci criteriul valoric nu poate constitui fundamentul competenței materiale, respectiv al numărului de grade de jurisdicție aplicabil speței. Prin urmare, sunt supuse regulilor de drept comun, fiind atacabile atât cu apel cât și cu recurs.
Mai mult, față de faptul că părțile s-au judecat în cauză inclusiv în calea de atac a recursului ( dosar - al Curții de Apel Iași ) - ulterior modificării aduse Cod procedură civilă de Legea 219/2005 -, părțile au dobândit și legitimă a posibilității valorificării celor două căi de atac - apel și recurs.
* Nici nulitatea recursului pentru nemotivare nu va fi însușită de către instanță, atât timp cât criticile formulate se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sub aspectul aplicării greșite a legii ( respectiv a art. 494 Cod civil situației de fapt dovedite în dosar ).
Restul apărărilor, privind nulitatea pentru nemotivare în lipsa dezvoltării motivelor prevăzute la punctele 7 și 8 ale art. 304 Cod procedură civilă vor fi analizate ca apărări pe fondul apelului și nu ca excepție.
* Pe fondul recursului, se constată caracterul său nefondat justificat de considerentele ce se vor expune.
Motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, indicate în cererea de recurs, nefiind dezvoltate de către recurent, apar ca fiind formale și neprejudiciale în mod real asupra intereselor procesuale ale acestei părți, motiv pentru care nu pot constitui temei de reformare a hotărârii instanței de apel.
Nici critica aplicării greșite a legii ( respectiv a art.494 alin.3 teza a II-a Cod civil ) nu este întemeiată, din moment ce buna sau reaua credință a, ca și condiție funcție de care se apreciază asupra caracterului fondat sau nefondat al pretenției proprietarului întemeiată pe art. 494 Cod civil, și ca atitudine subiectivă ( o convingere ) s-a apreciat prin interpretarea mai multor manifestări anterioare și concomitente ale titularului săude la data edificării; Astfel, în cauză, în mod corect s-a reținut că pârâții nu au fost de rea credință atunci când au edificat construcțiile (menționate la fl.11 dosar - al Judecătoriei Iași ) a cărei edificare s-a solicitat din moment ce:
- pârâta și autorul pârâților s-au considerat posesorii unui titlu asupra terenului și astfel beneficiari ai dreptului de a construi;
- construcția s-a ridicat în anul 1972 ( conform înscrisuri fl. 39,40 15273/2005 al Judecătoriei Iași, necontestate de recurentul reclamant), iar până la acțiunea în revendicare din 2001 ( dosar 8097/2001 al Judecătoriei Iași ) autorii reclamantului ( până în 1975 și după 1978 ) nu a făcut nici un act de punere în întârziere a pârâtei și a autorului pârâților în condițiile art. 1079 Cod civil.
- absența autorizației de construcție nu instituie o prezumție de rea credință, mulți proprietari de teren construind în aceleași condiții,ci doar un temei pentru aplicarea sancțiunilor specifice prevăzute de Decretul 144/1958, în vigoare la acea dată.
În completarea argumentelor reținute de către instanțele de fond se impun a se reține și următoarele:
- abia în anul 1978 - prin Sentința civilă 7505/13.10.1978 a Judecătoriei Iași ( fl. 7 17037/2003 al Judecătoriei Iași ) - autorul recurentului reclamant, defunctul, devine proprietarul suprafeței de teren pe care s-au edificat construcțiile în litigiu, prin urmare la data edificării lor ( 1972 ) nu putea formula nici o acțiune împotriva constructorilor neavând titlu; a se observa și că acesta renunțase la moștenirea defunctului ( decedat în iunie 1962 - fl. 3 15273/2005 al Judecătorie I ), conform considerentelor Sentinței civile 7505/1978 - pagina 2 alin.3.
- aplicabilitatea dispozițiilor art. 494 alin.3 Cod civil în cauză a fost recunoscută cu autoritate de către Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași în dosarele, 5301/2006, respectiv -, recurentul reclamant întemeindu-și apărările în rejudecare (fl.10 d- al Judecătoriei Iași ) tocmai pe această situație.
- soluția favorabilă din revendicare ar fi justificat înlăturarea prezumției de bună credință numai dacă edificarea construcțiilor ar fi survenit după data rămânerii definitive a acesteia.
În atare împrejurări, susținerile de nelegalitate invocate vor fi înlăturate și conf. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă nu vor fi acordate cheltuieli de judecată recurentului, însă va fi admisă cererea intimaților pârâți privind obligarea recurentului la cheltuielile de judecată ocazionate de recurs constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.408 din 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.sM.
Red.a /
Red.
Tehn.AA 26/27.10.2009 6 ex
Com la părți la 27.10.2008
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Petrina Manuela
