Obligație de a face. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II/b apel
DECIZIA CIVILĂ NR. 125/A/2009
Ședința publică din 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Felicia Toader
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S cu sediul în S,-, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în S,-, județul împotriva sentinței civile nr. 205/C din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, intimatul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului S și Primarul Municipiului S, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pârâtei de rândul 1 să propună și pârâtului de rândul 2 să emită o nouă dispoziție a Primarului prin care să fie îndreptată eroarea materială strecurată în art. 1 din Dispoziția 171/09.08.2001 cu privire la suprafața celor două topografice a căror restituire s-a dispus, de la 313 mp (cât s-a trecut în mod eronat) la 561 mp. cât au în realitate, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.
În motivare, reclamantul a arătat că prin art. 1 din Dispoziția 171/2001 s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în S, - -, identificat prin CF 6861 S, nr. top. 1770/1; 1771, constând în casă și curte în intravilan (313 mp).
Ori, în realitate, cele două topo au suprafețele: nr. top. 1770/1 - 313 mp. iar nr. top. 1771 - 248 mp. total 561 mp și ca atare, deoarece s-a produs o eroare de calcul cu privire la suprafața totală a acestor două parcele prin Dispoziție a Primarului, solicită a fi îndreptată această eroare.
Prin întâmpinarea depusă, Primarul Municipiului Sai nvocat excepția necompetenței materiale arătând că instanța de contencios administrativ este cea competentă să judece cauza, deoarece se cere modificarea unui act administrativ și a invocat și excepția tardivității, arătând că dispoziția trebuia atacată în termen de 30 de zile conform art. 26 al. 3 din Lg. 10/2001.
Prin sentința civilă nr 205/C din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis acțiunea formulată și în consecință a fost obligat intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI să emită o dispoziție prin care să îndrepte eroarea materială.
Din considerentele sentinței se reține că rin p. dispoziția privind restituirea în natură a imobilului situat în S,- s-a dispus restituirea în natură la cererea petentului a bunului constând în casă și curte în intravilan cu suprafața de 313 mp.
Din cuprinsul extrasului de carte funciară depus la dosar și a schiței de identificare a imobilului rezultă că suprafața top 1771 este de 248 mp. și a top-1770/1 este de 313 mp.
Dintr-o eroare materială suprafața topograficului 1771 nu a fost menționată în cuprinsul deciziei, astfel încât reclamantul nu s-a putut întabula în cartea funciară decât asupra topograficului 1770/1.
Având în vedere că s-a restituit întreg imobilul înscris în CF 6861 S, se impune corectarea erorii pentru ca reclamantul să se poată întabula.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului Bihor, instanța de fond a înlăturat excepția deoarece întreaga procedură reglementată de Legea nr. 10/2001 aparține secțiilor civile ale instanțelor, competență stabilită în mod expres prin legea specială, diferențe apărând doar între alegerea instanței competente ca fiind judecătoria sau tribunalul în primă instanță.
Nici excepția de tardivitate a introducerii acțiunii nu poate fi reținută deoarece reclamantul nu se plânge împotriva deciziei de respingere a notificării pentru ca termenul de 30 de zile prev. de art. 26 al. 3 să fie aplicabil, ci împotriva unei erori materiale cuprinse în conținutul deciziei, care poate fi îndreptată oricând.
Împotriva sentinței a declarat apel Primarul municipiului S solicitând casarea hotărârii și în rejudecare respingerea acțiunii reclamantului.
Un prim argument al acestei cereri îl reprezintă reiterarea competenței materiale a secției civile a Tribunalului Bihor, competență ce decurge din obiectul cererii.
În al doilea rând, se reiterează și excepția tardivității acțiunii prin invocarea prevederilor art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Intimatul, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea apelului, precizând că excepțiile invocate au fost în mod corect soluționate de instanța de fond, astfel încât nu se impune schimbarea hotărârii.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că însuși apelantul, prin invocarea art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată stabilește implicit cadrul procesual al litigiului, determinând competența materială a secției civile a tribunalului în soluționarea cererii ce formează obiectul prezentului dosar.
Legea nr. 554/2004, cuprinde într-adevăr o procedură specială în materia controlului legalității actelor administrative dar Legea nr. 10/2001, lege specială, prevede în mod expres că litigiile generate de actele emise pe parcursul procedurii de acordarea măsurilor reparatorii să fie soluționate de secțiile civile ale tribunalelor, secțiile de contencios administrativ având competență doar în cazul în care controlul vizează actele Comisiei centrale pentru acordarea despăgubirilor.
Referitor la tardivitatea cererii reclamantului, excepție invocată de apelant și în fața instanței de fond, se constată că această apărare nu poate fi opusă intimatului deoarece soluția Primarului municipiului Saf ost aceea de admitere a notificării transmise de, dispunându-se restituirea în natură a imobilului.
Practic, reclamantul nu atacă soluția în sine, care îi este favorabilă, ci solicită rectificarea greșelii strecurată în dispozitiv, deoarece deși se face mențiunea în mod expres că se restituie parcelele cu nr. top 1770/1 și 1771, în momentul în care este descris imobilul sunt indicați doar 313 mp teren, deși cele două parcele însumează 561 mp. Beneficiarul deciziei de restituire a avut probleme în momentul în care s-a pus problema înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, titlul care stă la baza înscrierii nefiind suficient de clar elaborat, motiv pentru care a și fost formulată cererea care formează obiectul dosarului. Poziția de opunere și criticile formulate de Primarul municipiului sunt la limita abuzului de drept, deoarece în condițiile în care s-a dispus odată restituirea imobilului în favoarea reclamantului, cu menționarea expresă a celor două numere topografice apare de neînțeles refuzul reprezentantului unității administrativ teritoriale de a indica suprafața totală a parcelelor. Pe de altă parte, dacă în realitatea s-ar fi restituit 313 mp atunci s-ar fi impus ca apelantul să formuleze o acțiune reconvențională în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat, concluzia care se deduce fiind aceea că apelantul recunoaște legalitatea decizie de restituire dar din motive insuficient de clare refuză să se specifice în mod expres întinderea terenului restituit, în ciuda identificării acestuia într-un mod ce nu permite nici un fel de interpretare.
Față de toate cele reținute, făcând aplicarea art 296 cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat apelul Primarului municipiului S, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă PRIMARUL MUNICIPIULUI S - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, cu sediul în S,-, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în S,-, județul împotriva sentinței civile nr. 205/C din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2009.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
Red dcz
15.10.2009
Jud fond
Dact IC
5ex/19.10.2009
3com/19.10.2009
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader