Obligație de a face. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1272
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău
JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu
: - -
GREFIER: - -.
**************************************************
La ordine a venit spre pronunțare recursul promovat de, împotriva deciziei civile nr. 125 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.-
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele;
Prin decizia civilă nr.125/AC/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost admis apelul declarat de pârâta Direcția Silvică N-Ocolul Silvic împotriva sentinței civile nr. 594/8.05.2007 a Judecătoriei Bicaz, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, și intimatul-pârât.
A fost schimbată în totalitate, sentința, în sensul următor:
A fost respinsă ca nefondată acțiunea având ca obiect obligația de "a face" formulată de reclamant, împotriva pârâților Direcția Silvică N și.
În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că:
Prin sentința civilă nr. 594/8.05.2007 a Judecătoriei Bicazs -a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Direcția Silvică N și, având ca obiect "obligația de a face" și a fost obligată pârâta să-și ridice construcția de lemn aflată pe terenul reclamantei în suprafață de 1024. situat în orașul, intravilan Izvorul cu vecinii: N-drum județean; E- G; S-pădure OS; V-. În caz de neexecutare a fost autorizată reclamanta să efectueze operațiunea de dezafectare a construcției pe cheltuiala pârâtei și a fost obligată pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat să fie obligați pârâții să-și ridice o construcție edificată pe terenul proprietatea sa în suprafață de 1024. situată în pct. " " sau să fie autorizată să ridice ea acea construcție pe cheltuiala pârâților.
Pârâții prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că terenul pe care se află acea construcție (o magazie), face parte din amenajamentul silvic și reclamanta nu a urmat procedura reconstituirii dreptului de proprietate prevăzută de Legea nr. 18/1991, iar pârâtul nu are calitate procesuală fiind un angajat al Ocolului Silvic care doar a administrat acea construcție ce i-a fost dată în primire odată cu terenul forestier din zonă.
Instanța a reținut că în cadrul unui partaj succesoral, s-a stabilit, printr-o hotărâre irevocabilă, că mama reclamantei este proprietara terenului pentru care s-a întocmit documentația cadastrală și s-a făcut înscrierea în cartea funciară, acte care întăresc dreptul de proprietate.
Reținând că reclamanta este proprietara terenului pe care se află o construcție a pârâtei, prima instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 Cod civil, motiv pentru care a admis acțiunea.
S-a reținut, de asemenea, că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Direcția Silvică N - Ocolul Silvic, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Terenul pe care este situată construcția, reprezentând magazie lemn pentru colectare fructe, figurează în amenajamentele silvice și în planurile de bază și hărțile silviculturale documente cu valoare de titlu de proprietate a statului. În amenajamentele silvice din 1972, 1982, 1992 (suprafața de teren este cuprinsă în planul de bază scara 1:10000 L 35-41-A-a-3 executat în 1970 pe baza căruia au fost efectuate hărțile amenajistice) și figurează ca făcând parte din fondul forestier proprietate a statului.
Au depus la dosar copii după aceste amenajamente și hărți, în care se regăsește UP ua 23 C2, parcela pe care este construită această magazie, precum și înregistrarea acesteia în amenajament.
Deși intimata a prezentat în dovedirea dreptului său de proprietate acel contract de vânzare-cumpărare din 2005 și a menționat în cerere că autorul său a dobândit dreptul de proprietate în urma unui partaj succesoral, au considerat necesară compararea titlului în baza căruia s-a făcut acest partaj, cu titlul pe care îl deține apelanta, solicitând în acest sens, instanței, atașarea dosarului având ca obiect partaj succesoral.
Deși, la termenul din 20.03.2007, instanța a încuviințat această probă și a dispus atașarea dosarului nr. 698/2004, la termenul următor a considerat că Direcția Silvică trebuie să depună acel act, fără a mai atașa dosarul, eliminând în acest fel posibilitatea administrării probei.
Consideră că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii, fără să administreze și să se pronunțe asupra tuturor probelor încuviințate în dosar.
Au făcut dovada că acea construcție datează din anii 1970 pe terenul menționat. Prin urmare, în mod eronat i-a obligat instanța să o demoleze.
Dispozițiile art. 494 cod civil invocate de intimată, prevăd la alin. 3: dacă plantațiile, clădirile și lucrările au fost făcute de către oat reia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea acestora, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Cu alte cuvinte, intimata nu este îndreptățită să solicită ridicarea construcției ce aparține Ocolului Silvic, întrucât nu sunt în situația de rea-credință, amenajamentele silvice dovedind fără putință de tăgadă, atât vechimea construcției cât și temeiul juridic în baza căruia s-a ridicat acea construcție.
Apelul a fost soluționat prin decizia civilă nr. 367/AC/2007 a Tribunalului Neamț în sensul admiterii acestuia schimbării, în totalitate, a sentinței civile nr. 594/8.05.2007 a Judecătoriei Bicaz, și respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 354/16.04.2008 Curtea de APEL BACĂUs -a admis recursul declarat de reclamanta și a fost casată decizia nr. 367/AC/2997 dată de instanța de apel cu trimiterea spre rejudecare, cu motivarea că instanța de apel a pronunțat o soluție fără a cerceta fondul cauzei urmând ca în rejudecare să se lămurească, pe bază de probe, întinderea proprietății reclamantei precum și buna sau reaua-credință a pârâtei, elemente esențiale pentru aplicarea dispozițiile art. 494 Cod civil.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 456./188/20.05.2008.
Examinând apelul în raport de motivele invocate și de îndrumările deciziei de casare, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:
Reclamanta, prin acțiune, a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 1024. situat în localitatea pct. " ", Izvorul, dobândit (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1467/30.05.2005) de la mama sa, care, la rândul său, l-a dobândit prin moștenire de la părinți, împrejurare confirmată prin sentința civilă nr.990/2004 a Judecătoriei Piatra Neamț.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și a sentinței civile invocate mai sus, rezultă că (mama reclamante și vânzătoarea din actul nr. 1467/2005) a dobândit, în proprietate, de la fostul Consiliu Popular Județean N (ca urmare a exproprierii unor bunuri situate în zona lacului de acumulare a "" ), împreună cu sora sa ( în calitate de moștenitoare a defunctei ) o cotă indiviză de 2/3 dintr-o suprafață de teren de 1000. loc de casă situat în pct. numit " " oraș, aspect ce rezultă din titlu de proprietate autentificat sub nr. 3697/1969.
Ieșirea din indiviziune a celor două coindivizare, a avut loc în anul 2004, când, așa cum rezultă din dosarul nr. 698/3.06.2003 al Judecătoriei Bicaz, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând partajarea suprafeței de 1000. teren situat la Izvorul, pct. " " din actul autentificat sub nr. 3647/1969.
Întrucât expertul care a identificat terenul a măsurat o suprafață de 2048. (deținut, în fapt, de cele două părți din proces), cu destinația atât de curți construcții cât și arabil, prin sentința civilă nr.990/21.09.2004 a Judecătoriei Bicaz (rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare) s-a dispus partajarea întregii suprafețe de 2048. (în loc de 1000.) atribuindu-se fiecărei părți câte 1024.teren curți-construcții.
După finalizarea partajului i-a vândut fiicei sale, reclamanta, terenul primit în lot, respectiv suprafața de 1024. pe care se află și o magazie, care aparține Ocolului Silvic și care face obiectul prezentei judecăți.
Din probele administrate a reieșit că terenul pe care se află acea magazie, care a fost edificată de pârâtă încă din anii 1970, nu face parte din terenul proprietatea reclamantei.
Astfel, potrivit titlului de proprietate nr.3691/1969, și aveau un drept de proprietate doar asupra unei suprafețe de 666. (aferentă cotei de 2/3 din suprafața de 1000.) și nu asupra unei suprafețe de 2048. (de 4 ori mai mare).
Chiar dacă s-ar avea în vedere că și restul cotei de 1/3 aparținea (așa cum au susținut la partaj), fratelui lor decedat fără moștenitori ( ) dreptul acestora de proprietate se limita la suprafața de 1000. din titlu de proprietate (în cote de ).
De altfel, niciodată cu ocazia partajului autoarea reclamantei sau sora acesteia nu au susținut și (nici nu au solicitat), că ar fi proprietarele unei suprafețe de teren mai mare decât cea din titlul de proprietate.
Mai mult, din evidențele rolurilor agricole, atât ale autoarei reclamantei cât și ale surorii acesteia ( ) începând cu anul 1964 și până în anul 2004, fiecare a figurat înscrisă cu câte 0,05 ha teren (din care 0,02 ha arabil și 0,03 ha curți și clădiri), așa cum atestă adeverințele nr.3727/1999 și nr.11650/19.11.2008 emise de Primăria Orașului, ceea ce demonstrează, încă o dată, că dreptul lor de proprietate s-a limitat la suprafața de 1000.
În aceste condiții, împrejurarea că printr-o hotărâre de partaj (care nu este opozabilă decât părților din proces) s-a dispus atribuirea în loturi și a unor părți dintr-un teren care nu a aparținut niciodată familiei reclamantei, nu-i conferă acesteia vreun drept de proprietate, chiar dacă reclamanta deține contractul de vânzare-cumpărare nr. 1467/2005, întrucât atât timp cât vânzătoarea nu era proprietara întregului trup de teren primit în lot, transferul dreptului de proprietate, pentru terenul care excede suprafeței de 1000. nu s-a produs, deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are.
În ce privesc limitele și amplasamentul suprafeței de teren de 1000. din titlul de proprietate nr. 3647/1969, chiar dacă expertul desemnat în cauză ( cu toate diligențele instanței) a susținut că nu-i poate stabili limitele (și că acestea s-ar circumscrie suprafeței de 2048. datorate unor erori de măsurătoare din anul 1969, motivație ce nu poate fi, în nici un caz, însușită de instanță) plecând la locul de amplasare a caselor de locuit (notate pe schița de la fila 157 dosar cu C3) construite de și, pe terenul primit în anul 1969, și de la faptul că în actul de proprietate terenul avea destinația de "loc de casă", rezultă că cei 1000. reprezintă zona aferentă celor două case de locuit.
Așadar, calculând (prin folosirea cotațiilor înscrise de expert pe schiță) suprafața de 1000. se deduce că amplasamentul acesteia și circumscrie (cu aproximație) în limita cuprinsă între pct. O, P, R, S, T, U, X, F, G, H, Z, iar suprafața pe care se află magazia (C2) ce formează obiectul litigiului (amplasată la o distanță considerabilă de cele 2 case de locuit) excede terenului fostă proprietate a autoarei reclamantei.
În aceste condiții reclamanta nefiind proprietara terenului pe care a fost edificată magazia nu poate emite pretenții în legătură cu aceasta.
Împrejurarea relatată de martorul audiat că autoarea reclamantei și reclamanta ar fi stăpânit și parte din terenul învecinat, nu-i conferă vreun titlu de proprietate, întrucât dreptul de proprietate se dobândește doar prin modurile prevăzute de disp. art. 644 și 645 Cod civil.
Chiar dacă s-ar admite ideea că magazia în litigiu se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantei, acțiunea acesteia de obligare a pârâtei la ridicarea construcției este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 494 Cod civil, doar constructorul de rea-credință poate fi obligat să-și ridice construcția edificată pe terenul unui terț.
Cum reaua-credință nu se prezumă iar aceasta se apreciază în raport cu data edificării construcției, întrucât reclamanta, sau autoarea acesteia au tolerat ridicarea construcției pe teren iar pârâta a construit având convingerea,la acea dată, că terenul este proprietatea sa (făcând parte din amenajamentul silvic), în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 494 Cod civil, astfel că, pârâta nu poate fi obligată la demolarea sau ridicarea magaziei.
Pentru considerentele reținute, în conformitate cu disp. art. 296 Cod proc.civ. apelul a fost admis și pe cale de consecință acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca nefondată.-
Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamanta care a criticat nelegalitatea acesteia, invocând, în esență:
- concluziile instanței de apel, potrivit cărora magazia în litigiu nu se află amplasată pe terenul proprietatea sa sunt contrare raportului de expertiză topocadastrală prin care s-au determinat limitele și vecinătățile proprietății cu relevarea faptului că, pe teren se află atât casa autoarei sale, cât și construcția a cărei demolare o solicită; atât timp cât, actul de vânzare - cumpărare prin care a cumpărat de la autoarea sa terenul în suprafață de 1024. pe care se află construcția, autentificat și transcris, nu a fost anulat, hărțile silviculturale și planurile depuse de pârâtă la dosar nu au valoare de titlu de proprietate, fiind, pe cale de consecință, lipsite de relevanță sub aspectul atestării dreptului de proprietate;
- în mod greșit, instanța de apel a reținut că pârâta nu a fost de rea credință la edificarea construcției, câtă vreme aceasta a fost edificată abuziv, fără acordul autoarei sale, cunoscând faptul că nu este proprietara Ocolului Silvic și fără a deține autorizație de construcție.-
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele;
Prin acțiunea introductivă, recurenta - reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte să-și ridice construcția magazie, edificată pe terenul proprietatea sa, în suprafață de 1024. situat în intravilanul orașului - localitatea Izvorul, pct., jud.N, dobândit de la autoarea sa, prin actul de vânzare - cumpărare, autentificat și transcris în Cartea Funciară; în subsidiar a solicitat să fie autorizată să demoleze ea însăși construcția, pe cheltuiala intimatei - pârâte.-
A invocat recurenta în argumentarea acțiunii faptul că terenul pe care l-a cumpărat de la autoarea sa, a fost dobândit de aceasta în baza unei sentințe de partaj (1990/21.09.2004 a Judecătoriei Bicaz ), pe acest teren intimata - pârâtă edificând cu rea - credință o construcție.
În vederea clarificării situației juridice a terenului pe care se află amplasată construcția în litigiu, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize topocadastrale, privind delimitarea terenului, și, în raport de obiecțiunile intimatei - pârâte, depunerea de către aceasta la dosar a copiilor - extras de rol agricol al autoarei reclamante, actul originar de proprietate al autoarei, planuri și hărți cadastrale privind amenajamentul terenului și al construcțiilor.-
Din ansamblul probator administrat în cauză,rezultă așa cum corect aar eținut și instanța de apel, că, potrivit titlului de proprietate originar, autentificat cu nr.3697/1969, transcris în Registrul de transcripțiuni imobiliare cu nr.1449 din 17.11.1969 al fostului notariat de Stat județean N ( fila 104 - 106 dosar apel) autoarea recurentei și sora sa, au dobândit în coproprietate. de la fostul Consiliu Popular jud.N, partea indiviză de 2/3 terenul fânaț de 3161. în locul "Chilia " Izvorul, oraș, jud.N, și partea indiviză de 2/3 din terenul loc de casă, în suprafață de 1000. situat în locul " ", orașul, suprafață de teren cu care acestea au și figurat în rolul agricol.
Ulterior, între autoarea recurentă și sora sa a intervenit acțiunea de ieșire din indiviziune asupra suprafețelor de teren, anterior menționate, prin sentința civilă nr.990/2004, pronunțată în dosarul nr.698/2003 al Judecătoriei Bicaz, dispunându-se ieșirea din indiviziune respectiv, lotizarea și atribuirea în punctul " " a unei suprafețe mai mari de teren decât cea menționată în actul de proprietate originar, (respectiv, 2048. revenind coindivizorilor câte 1024.).
Ulterior, suprafața atribuită în lotul autoarei recurentei în condițiile anterior arătate, a fost înstrăinată acesteia, cu act autentic, în anul 2005.-
În contextul anterior menționat, în mod corect, instanța de apel a reținut că hotărârea de partaj nu este opozabilă decât părților din procesul de partaj, iar transferul, chiar prin act autentic al dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață mai mare decât cea menționată în actul originar de proprietate, nu poate opera pentru terenul ce excede titlului originar, întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are.
De altfel, însăși recurenta, în argumentarea recursului, arată că, actul originar de proprietate al autoarei sale menționa doar suprafața de 1000. din care atribuită în coproprietate acesteia și sorei sale doar 2/3.-
Este de reținut, totodată, că, în condițiile în care, în raport de actul de vânzare - cumpărare și hotărârea de partaj succesoral, depuse la dosar, dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului pe care se află construcția în litigiu a fost contestat de intimată, se releva necesitatea comparării titlurilor de proprietate ale părților, pe calea unei acțiuni în revendicare, ce nu a fost promovată în cauză.
Totodată cu privire la situarea și limitele suprafeței de 1000. menționați în titlul originar ca " loc de casă", în raport de amplasamentul locuințelor autoarei recurentei și sorei sale și cel al magaziei în litigiu, aflată la o distanță, se apreciază că, în mod corect, instanța de apel, a reținut că aceasta se află pe un teren ce excede terenului ce a aparținut autoarei recurentei.
Pe de altă parte, chiar dacă magazia în litigiu s-ar situa pe terenul recurentei, obligarea intimatei la ridicarea acesteia, este lipsită de suport legal, atât timp cât, potrivit art.494 Cod Civil, este obligat la a-și ridica construcția constructorul de rea credință, rea credință ce se apreciază raportat la data edificării sale, și la conduita celui ce se pretinde proprietar al terenului.
Ori, în cauză se reține că magazia a fost edificată în anii 1970, că, din nici unul din actele dosarului, nu rezultă că autoarea recurentei ar fi manifestat vreo opoziție la edificarea ei, și, nici pe parcursul folosirii de către intimată.-
În aceste condiții, în favoarea intimatei - pârâte operează o prezumție de bună credință, principiu de bază al raporturilor de drept civil, prezumție ce nu poate fi răsturnată decât în baza unui probatoriu relevant, care să demonstreze opusul conduitei prezumate de lege. Reaua credință reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului, cu sfidarea drepturilor terților și a ordinii publice, conduită abuzivă ce nu poate fi determinată prin raportare la depoziții de martori, ci, prin manifestarea de voință explicită, exprimată în acte, forme și demersuri juridice care să stopeze conduita abuzivă.-
În raport de considerentele de mai sus, se constată că, recurenta, căreia îi revine sarcina dovedirii relei - credințe a intimatei nu a făcut în nici un mod dovada acesteia.-
În ce privește lipsa autorizației de construire a magaziei, invocată de recurentă, se apreciază că nici acest argument nu este de natură să conducă la admiterea acțiunii, întrucât lipsa acestui act presupune analizarea unui raport administrativ juridic între titularul construcției și administrația locală, constatarea încălcării unei prevederi din legislația urbanistică ținând exclusiv de responsabilitatea autorităților locale.-
Având în vedere cele anterior arătate, apreciind, în raport de motivele invocate, că, în speță, nu se impune modificarea deciziei, instanța în temeiul art.3121Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.-
PENTRU ACESTE MOTIVE.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat, promovat de, împotriva deciziei civile nr. 125 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent.G
Red.dec.,
Red.dec.LC/25.11.2009
Tehn.red.EG/26.11.2009.
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu Liliana Ciobanu
