Obligație de a face. Decizia 1286/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1241/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1286
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 251 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, SC SA, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B-ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 12.10.2009, eliberată de Baroul București și consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți Primăria Municipiului B și Municipiul B prin Primarul General, lipsind intimații-pârâți SC SA și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar adresa emisă de către SC SA din care rezultă că reclamanta este invitată a se prezenta la sediul societății pentru punerea în executare a OUG nr.44/2009, privind prelungirirea contractului de închiriere și acte de stare civilă.
Părțile, prin reprezentanți declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei SC SA să emită un nou contract de închiriere și a Consiliului General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar de a vinde imobilul în litigiu recurentei reclamante. Menționează că recurenta a fost în imposibilitatea de a achita chiria deoarece a avut o situație dificilă și momentan chiria a fost achitată la zi.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimaților-pârâți Primăria Municipiului B și Municipiul B prin Primarul General solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.06.2008, sub nr-, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, - și MUNICIPIUL B prin Primarul General, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se dispună obligarea la eliberarea fișei suprafeței locative și a fișei de calcul a chiriei pentru locuința situată în B,-, sector 6, aferente anului 2008 și obligarea Consiliului General al Municipiului B - și a Municipiului B prin Primar să aprobe reclamantei cumpărarea acestui imobil.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că are calitatea de chiriaș a imobilului situat la adresa menționată în petitul acțiunii, în baza contractului de închiriere nr.232/17.06.1999 încheiat cu pârâta
Din motive obiective, în perioada mai - noiembrie 2001, în care nu a realizat nici un venit, reclamanta a fost în imposibilitate de a plăti chiria legală pentru acest imobil, situație în care a fost chemată în judecată de către, prin acțiune solicitându-se atât recuperarea debitului, cât și rezilierea contractului de închiriere.
Pe timpul judecării cauzei, reclamanta a efectuat mai multe plăți în contul chiriei, fapt ce a determinat să-și reducă pretențiile cu privire la cuantumul debitului și să nu mai solicite cheltuieli de judecată.
Cauza a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr.1751/22.02.2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, iar la scurt timp după aceea, reclamanta susține că și-a achitat toate obligațiunile restante și curente privind plata chiriei către, ceea ce a determinat pârâta să nu mai pună în executare hotărârea judecătorească.
Mai mult decât atât, susține în continuare reclamanta, prin ștampila și semnătura Șefului Biroului Fond Locativ, i-a prelungit termenul de valabilitate al contractului până la data de 8.04.2009, situație în care aceasta consideră că prin acceptarea plății chiriei și lăsarea sa în posesia imobilului, a operat între părți tacita relocațiune, iar prin viza și semnătura persoanei menționată anterior a operat și prelungirea expresă a duratei contractului.
Reclamanta a mai susținut că a depus numeroase cereri în vederea cumpărării imobilului la Primăria Municipiului B -, nefinalizate însă din culpa pârâtelor, care refuză nejustificat să-i înstrăineze imobilul, deși acesta nu a fost revendicat de vreo altă persoană.
Primăria Municipiului B și Municipiul B prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului B, având în vedere că aceasta este o structură funcțională cu activitate permanentă, dar fără personalitate juridică și fără patrimoniu, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B, având în vedere faptul că potrivit B nr.42/2003 vânzarea imobilelor din patrimoniul municipiului intră în atribuția Primăriei Sectorului 6
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că obligarea lor la înstrăinarea apartamentului ar încălca dispozițiile art.948 pct.2 Cod Civil, care reglementează condițiile esențiale la încheierea convențiilor, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză ilicită, în speță fiind încălcat consimțământul părții care se obligă.
Pârâta a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, învederând că prin sentința civilă nr.1751/22.02.2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.232/17.06.1999, astfel încât reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OG8/2004.
S-a susținut de aceeași pârâtă că între părți nu a operat tacita relocațiune, atâta vreme cât contractul de închiriere a fost reziliat, reclamanta având doar calitatea de tolerat în imobil, nu și de chiriaș.
La termenul de judecată din data de 24.10.2008, instanța de fond a dispus în baza art.137 alin.2 Cod de procedură civilă unirea excepției lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului B și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.6899/24.10.2008, Judecătoria sectorului 6 Baa dmis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului B, a respins acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B, a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, iar pe fond, a respins acțiunea față de ceilalți pârâți, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Primăria Municipiului B nu are personalitate juridică și nu poate sta în proces în calitate de pârâtă, conform dispozițiilor art.41 alin.1 Cod de procedură civilă, iar Municipiul B nu are nici un fel de atribuții în domeniul locuințelor din fondul locativ de stat, situație în care nu are legitimare procesuală activă în acțiunea ce are ca obiect înstrăinarea în favoarea reclamantei a unui astfel de imobil.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.1751/22.02.2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B în dosarul nr.204/2002, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 25.03.2002, s-a dispus, printre altele, rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți sub nr.232/17.06.1999, având ca obiect imobilul situat în B,-, sector 6.
După rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, nu a pus în executare dispoziția privind evacuarea foștilor locatari din imobil, astfel încât reclamanta a continuat să locuiască în imobil ca simplă tolerată.
S-a considerat de tribunal că prin rezilierea contractului de închiriere, reclamanta și-a pierdut calitatea de chiriaș, iar faptul că, ulterior rezilierii, un funcționar din cadrul a aplicat pe contractul de închiriere o viză, în sensul că a fost prelungit conform nr.OUG8/2004 până la data de 8.04.2009, nu produce nici o consecință juridică, deoarece viza nu poartă nici o dată și nici nu menționează numele persoanei semnatare, pentru a se putea stabili dacă acel funcționar era abilitat sau nu să angajeze răspunderea
S-a reținut totodată că reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile nr.OUG8/2004, care reglementează doar situația contractelor de închiriere aflate în curs de executare la data apariției ordonanței (nu și pe cel al reclamantei reziliat în mod irevocabil la data de 25.03.2002) și nici de dispozițiile de drept comun care reglementează relocațiunea contractelor de închiriere ajunse la termen, nu și a celor reziliate.
În plus, instanța de fond a reținut și faptul că modalitatea și procedura de repartizare și închiriere a unei locuințe sociale din fondul locativ de stat sunt clar reglementate prin lege, iar din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că, premergător încheierii unui astfel de contract de închiriere, trebuie să existe un ordin de repartiție, emis cu respectarea ordinii de prioritate stabilită conform art.21 din Legea nr.114/1996.
S-a considerat că în condițiile în care reclamanta nu are calitatea de chiriaș a imobilului în litigiu, nu poate cumpăra acest imobil, iar înainte de a formula cerere de cumpărare a spațiului locativ, trebuie să facă demersurile necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere, în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepțiile privind lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului B și lipsa calității procesuale pasive a Municipiului
În opinia acesteia, instanța de fond a greșit și atunci când a luat în considerare autoritatea de lucru judecat cu privire la rezilierea contractului său de închiriere, deși a intervenit tacita relocațiune a respectivului contract.
La termenul de judecată din data de 25.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel și nu recurs, cum din eroare fusese intitulată de către aceasta, iar prin decizia civilă nr.251/A pronunțată la aceeași dată a respins apelul reclamantei, ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a admis excepția capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului B, având în vedere dispozițiile art.67, 91 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, potrivit cărora primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică și fără patrimoniu.
S-a considerat că și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Baf ost în mod corect admisă de către instanța de fond, având în vedere obiectul acțiunii formulată de reclamantă și faptul că această instituție publică nu are, potrivit legii, nici o atribuție în ceea ce privește înstrăinarea imobilelor aflate în proprietatea statului.
Cu privire la efectele puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.1751/22.02.2002 a Judecătoriei sectorului 6 B, tribunalul a reținut că aceasta a rămas definitivă și irevocabilă pe aspectul rezilierii contractului de închiriere al reclamantei, situație în care, în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanta nu are calitate de chiriaș al imobilului în litigiu, ci doar de tolerat, ceea ce nu-i conferă dreptul de a cumpăra imobilul.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta reclamantă criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a susținut că atât instanța de fond cât și cea de apel i-au restricționat dreptul la probațiune atunci când au respins cererea prin care solicita efectuarea unei adrese către Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în vederea comunicării situației juridice a imobilului, relații absolut necesare pentru deslușirea cauzei.
În opinia recurentei, instanțele anterioare au greșit și atunci când au reținut lipsa calității sale de chiriaș al imobilului în litigiu, deși la dosar existau probe care dovedeau prelungirea tacită și expresă a contractului său de închiriere cu privire la acest imobil.
Prelungirea tacită rezulta din faptul că în fiecare lună a achitat intimatei SC SA chiria aferentă imobilului, iar aceasta din urmă, în calitate de locator a acceptat plata chiriei și a permis recurentei să locuiască în imobil, iar prelungirea expresă era confirmată prin semnătura Șefului Biroului Spațiu Locativ al SC SA, însoțită și de ștampila instituției ce avea în administrare imobilul.
Analizând decizia instanței de apel în raport de dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și de criticile formulate de recurentă, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Articolul 295 alin.2 din codul d e procedură civilă prevede posibilitatea (nu obligația) instanței de apel dea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile articolului 292, dar nu în toate situațiile, ci numaidacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Articolul 292 Cod Procedură Civilă, la care face trimitere textul normativ indicat anterior, stabilește că părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel d e alte mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la instanța de fond sau arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare. Prin excepție de la această regulă, instanța de judecată poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Din actele dosarului rezultă că la instanța de fond recurenta reclamantă nu solicitat efectuarea unei adrese către Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în vederea comunicării situației juridice a imobilului, iar prin cererea de apel (intitulată din eroare recurs ) nu a solicitat încuviințarea de noi probe.
Nefiind o probă solicitată de apelantă cu respectarea dispozițiilor articolului 292 Cod Procedură Civilă și nici o probă a cărei necesitate să rezulte din dezbateri, în mod corect tribunalul a dispus respingerea acesteia.
Pe de altă parte, administrarea unei astfel de probe nu era necesară pentru soluționarea cauzei, condiție impusă de partea finală a articolului 295 alin. 2 Cod Procedură Civilă pentru admiterea unei probe în apel.
Prin motivele de apel d ezvoltate de apelantă, care stabileau limitele devoluțiunii în această cale ordinară de atac, se invoca greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor privind lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului B și lipsa calității procesuale pasive a Municipiul B și existența titlului său locativ asupra imobilului în litigiu.
Situația juridică a imobilului, respectiv modalitatea în care acesta a intrat în patrimoniul statului nu avea nici o relevanță juridică pentru soluționarea criticilor cu care instanța de apel era legal învestită, critica formulată de recurentă în acest sens fiind în mod evident nefondată.
Nici critica prin care se susține prelungirea locațiunii recurentei asupra spațiului în litigiu și implicit calitatea sa de chiriaș îndreptățit să cumpere de la stat imobilul în litigiu nu este fondată în raport de dispozițiile de drept comun care reglementează locațiunea.
La filele 10 -11 din dosarul instanței de fond s-a depus la dosar sentința civilă nr.1751/22.02.2002, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.232/17.06.1999, încheiat între SC SA, în calitate de locator și recurenta reclamantă, în calitate de locatar, cu privire la imobilul în litigiu și despre care recurenta susține în mod nelegal că ar fi fost prelungit expres și tacit.
Ca o primă mențiune ce se impune a fi făcută, prelungirea unui contract de închiriere se poate face, conform legii, prin convenția expresă sau tacită a părților, fiecare dintre aceste modalități de prelungire excluzând-o însă pe cealaltă.
Pe de altă parte, nu pot fi prelungite, expres sau tacit, decât convențiile legal făcute și ajunse la termen.
În cauza de față, contractul de închiriere invocat de recurentă a încetat la data de 25.03.2002, când hotărârea judecătorească de reziliere a rămas definitivă și irevocabilă, aceasta fiind și data la care a încetat calitatea recurentei de chiriaș al imobilului.
A considera altfel ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat de care se bucură problemele de drept dezlegate de instanțele anterioare prin hotărârea judecătorească de reziliere, care este irevocabilă.
Faptul că ulterior pronunțării acestei sentințe de reziliere, recurenta a fost lăsată să locuiască în imobil și să plătească chirie nu conferă acesteia calitate de chiriaș, ci de tolerat în imobil și nici nu poate duce la concluzia potrivit căreia între părți ar fi operat prelungirea tacită sau expresă a locațiunii.
tacită sau expresă operează conform articolelor 1436 și 1437 din Codul Civil doar în cazul contractelor valabil încheiate și ajunse la termen, nu și în cazul contractelor ale căror efecte au încetat prin reziliere.
După încetarea locațiunii recurentei ca efect al rezilierii contractului său de închiriere, aceasta nu putea dobândi un nou drept locativ asupra imobilului decât printr-o nouă convenție de locațiune încheiată proprietarul imobilului, personal sau prin mandatar.
Fiind vorba de un imobil aflat în proprietatea statului,închirierea acestuia nu se putea face legal decât în condițiile impuse de Legea locuinței nr.114/1996, pe baza unui ordin de repartiție și nu prin simpla viză și semnătură a Șefului Biroului Spațiu Locativ, motiv pentru care, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că se impune respingerea acțiunii reclamantei.
Apreciind că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.251/A/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/21.10.2009
----------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 6 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
