Obligație de a face. Decizia 1322/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1322
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR
- - - - - JUDECĂTOR
- - - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă SC SRL împotriva deciziei civile nr. 157 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 26 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURT EA
- deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă 157/A/30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile 2430/3.11.2008 a Judecătoriei Moinești pronunțată în contradictoriu cu intimații-pârâți SC SRL M și Autoritatea Administrativ Teritorială a Municipiului
A fost schimbată în tot hotărârea civilă apelată și pe fond a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să-și ridice rampa de acces la cabinetul medical.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentinta civilă nr. 2430/03.11.2008, pronuntata în dosarul nr- al Judecătoriei Moinești, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele SRL si Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului M, acțiune având ca obiect obligație de "a face".
Pentru a pronunța această sentință instanta de fond a reținut că reclamantul este proprietarul apartamentului nr.1 situat în M str.- - - 9, Județul B, împreună cu ceilalți proprietari din bloc, un drept de folosință indiviză asupra terenului aferent. La rândul său societatea pârâtă deține. 2 din același imobil, în care-și desfășoară activitatea de asistentă medicală ambulatorie. Raportat la obiectul de activitate, societatea pârâtă a amenajat o rampă de acces, rampă amplasată sub fereastra reclamantului, pe terenul proprietatea unității administrativ teritoriale, teren închiriat societății pârâte. A arătat instanta de fond că dispozițiile art.6 alin.3 HG 400/2003 nu sunt incidente deoarece edificarea rampei nu presupune nicio modificare a construcției si nici utilizarea unor elemente de construcție astfel că nu e nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Totodată instanta a reținut că absenta autorizației de construcție nu presupune obligarea pârâtei la ridicarea rampei atâta timp cât aceasta e situată pe terenul unității administrativ teritoriale si nu e necesar acordul proprietarilor clădirii, absența autorizației putând atrage eventual răspunderea contravențională a pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal apelantul-reclamant.
In motivarea apelului, apelantul-reclamant a arătat că sentinta instanței de fond este netemeinică si nelegala deoarece instanta a ignorat împrejurarea că nu există autorizație de construire si instanta de asemenea nu verificat daca amenajarea acestui plan inclinat respectă dispozițiile Legii 50/1991, având în vedere si faptul că pentru suprafața de 11,5 mp s-a încheiat pârâtei, în mod retroactiv contractul de închiriere. Totodată apelantul a arătat că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că amenajarea rampei s-a făcut în absenta acordului reclamantului si a tuturor celorlalți coproprietari.
Intimata, prin apărător, a solicitat respingerea apelului si menținerea sentintei instanței de fond având în vedere că există contract de închiriere pentru suprafața de teren pe care e amplasată rampa si că nu există altă posibilitate de amenajare a acesteia.
In apel nu s-au depus înscrisuri si nici nu s-au formulat alte probe.
Analizând motivele de apel invocate si din oficiu, tribunalul a reținut că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Criticile aduse sentintei sub aspectul ignorării inexistentei autorizației de construire nu sunt întemeiate deoarece amenajarea acestei rampe nu modifică structura de rezistentă a clădirii si nici aspectul arhitectural, lucrările aferente edificării planului înclinat încadrându-se în prevederile art.11 Legea 50/1991 si pentru care nu e necesară autorizația de construire.
Împrejurarea că suprafața de teren necesară amplasării rampei a fost închiriată retroactiv, respectiv contractul a fost încheiat la 05.06.2007 iar termenul locațiunii a fost stabilit începând cu 01.06.2007, reprezintă o modalitate de executare a contractului așa cum părțile semnatare au convenit si atâta timp cât instanta nu s-a pronunțat asupra valabilității lui nu se poate retine nelegalitatea contractului.
Analizând criticile formulate vis-a-vis de absenta acordului reclamantului la edificare, tribunalul retine că acestea sunt întemeiate deoarece art.12 OG 85/2001 -în vigoare la momentul edificării rampei, prevede că modificările constructive si utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii cum ar fi ancorarea de reclame, suspendări de stâlpi, pereți, scări interioare si alte asemenea,se vor putea face numai pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor, cu acordul proprietarilor direct afectați.
Amplasarea acestei rampe de acces se încadrează în prevederile art.12 OG 85/2001 si ca urmare se impune acordul reclamantului-recurent, deoarece prin amplasarea acestei rampe el era direct afectat, planul înclinat fiind poziționat sub fereastra apartamenului său.
Din înscrisurile depuse la fila 64 dosar fond rezultă că recurentul reclamant nu a semnat tabelul întocmit la momentul edificării rampei, astfel încât, fata de dispozițiile art.12 OG 85/2001, tribunalul, în temeiul art.296 cod procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinta apelată si în consecință a admis acțiunea si a obligat pârâta să ridice rampa de acces.
Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat recurs pârâta SC SRL care a criticat hotărârea pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
În fapt, recurenta susținut că dispozițiile OG 85/2001, reținute de instanța de apel, nu sunt incidente în cauză deoarece lucrarea efectuată nu vizează vreo modificare a construcției sau utilizarea unei părți ori elemente ale clădirii, aceasta fiind amplasată pe o suprafață de teren proprietatea Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului M, ce a fost închiriată de recurentă.
Că așa stau lucrurile, arată recurenta, o demonstrează chiar reclamantul prin cererea de chemare în judecată în care precizează că scara este montată în fața apartamentului proprietatea sa.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse de recurentă și din oficiu în condițiile art.3041Cod procedură civilă constată recursul nefondat.
de acces pentru persoanele cu handicap la cabinetul medical unde își desfășoară activitatea recurenta este construită în fața intrării în cabinetul din str. - -.
Cabinetul se află în blocul D 9, apartamentul 2, la parter, iar apartamentul este situat în același - 9.
Pentru acest cabinet medical, recurenta a închiriat o suprafață de teren de 11,50.p, prin contractul nr.10312 încheiat cu Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului M la 05.06.2007, reînnoit la 31.01.2008.
Atât rampa cât și copertina au fost construite fără autorizație.
Pentru rampa de acces care este o construcție provizorie, nu a fost obținut acordul Asociației de proprietari și în mod obligatoriu aprobarea proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală și pe verticală, singurul vecin în această situație fiind intimatul-reclamant.
Corect a reținut instanța de apel că din probele administrate în cauză rezultă că recurenta nu a respectat aceste dispoziții legale, care au ca finalitate protejarea dreptului de proprietate și a servituților aferente, fapt pentru care, curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă SC SRL împotriva deciziei civile nr. 157 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
Grefier,
red.sent.- El.
red.dec.apel- /
red.dec.rec. -
tehnored.BC/ 5 ex/ 18.11.2009
com.tuturor părților
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Pîrjol