Obligație de a face. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 16

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu

JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin preșdinte secție

JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta DE AGENT ȘI ALIMENTARE CU M împotriva deciziei civile nr. 298 din 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta " DISTRIBUȚIE" C, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, reprezentând recurenta reclamantă DE AGENT ȘI ALIMENTARE CU M, și consilier juridic F, reprezentând intimata pârâtă " DISTRIBUȚIE"

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimata pârâtă " DISTRIBUȚIE" Cad epus concluzii scrise.

Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă, a depus dovada achitării taxei de timbru, delegație de reprezentare și concluzii scrise.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie reclamanta -,"- a chemat în judecată pârâta -, DISTRIBUȚIE"-, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să încheie un contract de închiriere, cu stabilirea unei chirii lunare în sarcina pârâtei, ca urmare a ocupării spațiilor și terenului proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat reclamanta că este proprietara unui spațiu denumit "corp clădire cameră comandă și conexiuni electrice" în suprafață de 1255,84 mp. clădire și 6042 mp. teren, iar de la 10 martie 2003 și până în prezent pârâta ocupă fără drept atât spațiul menționat cât și terenul.

La termenul de judecată din data de 17.01.2008 reclamanta a formulat o precizare de acțiune, în sensul că solicită ca pârâta să fie obligată să încheie cu reclamanta un contract de închiriere și să negocieze tariful de negociere, ca urmare a ocupării spațiilor și terenului proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 444/14.02.2008 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr-, a fost admisă acțiunea, fiind obligată pârâta să încheie contract de închiriere cu reclamanta pentru spațiul și terenul folosit proprietatea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se că s-au încălcat dispozițiile Legii 19/2000 și OUG 4/2005, prin care se recunoaște dreptul de servitute gratuită pârâtei asupra terenurilor afectate de capacitățile energetice; că nu se aplică în cauză dispozițiile art. 1073 și 1077 civ. ci Legea 13/2007, Legea 219/1998 și Legea 18/1991, în raport cu care dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului a fost greșit recunoscut.

Prin decizia civilă298 din 8 septembrie 2008 Tribunalului Gorjs -a admis apelul, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a soluționat cauza fără să administreze probe din care să rezulte dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care se află amplasate instalațiile și corpul de clădire al pârâtei și fără a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile art. 16 din Legea 13/2007 a energiei electrice.

S- arătat că reclamanta a prezentat în dovedirea dreptului său de proprietate asupra imobilului un certificat de atestare a dreptului de proprietate, în care este înscrisă suprafața de 63.230,05. fără să se detalieze și fără să se identifice dacă terenul pe care sunt amplasate bunurile administrate de pârâtă face parte din cel pentru care reclamanta a primit certificat de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia poate invoca încălcarea dreptului ei de proprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta -,"- M, invocând dispoz. art. 304 pct. 7 și 9

S-a arătat că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că deși se reține că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate, se admite apelul pentru a se face dovada dreptului de proprietate. S-a susținut că instanța a reținut o altă situație de fapt decât cea rezultată din înscrisurile depuse și care fac dovada că imobilul în litigiu este proprietatea reclamantei. S-a arătat că nu sunt incidente dispoz. Legii -, astfel că tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Apelul este o cale ordinară de atac, de reformare și are efect devolutiv, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului. Instanța de apel verifică atât legalitatea sentinței, cât și temeinicia acesteia, având posibilitatea prevăzută de art. 295 alin. 2 de a administra noi probe sau de a dispune refacerea sau completarea probelor administrate de instanța anterioară.

Potrivit art. 297 alin. 1, instanța de apel desființează sentința primei instanțe și trimite cauza spre rejudecare doar în două situații: atunci când judecata s-a desfășurat fără ca părțile să fie legal citate sau atunci când litigiul s-a soluționat în temeiul unei excepții și nu fost antamat fondul.

Atunci când se apreciază că pentru lămurirea situației de fapt sunt necesare noi probe, instanța de apel nu are posibilitatea de aplica prevederile art. 297 alin. 1, ci este obligată să ia toate măsurile probatorii pentru a stabili starea de fapt și a dezlega aspectele ce au dus la nașterea litigiului.

În speță, se constată că prima instanță a soluționat pe fond acțiunea, a reținut că reclamanta este titulara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Economiei și Comerțului, este proprietara unei suprafețe de 63.230,05 mp., iar pârâta ocupă o parte din clădire și folosește drumul de acces în incintă fără să plătească o chirie pentru aceste spații.

Tribunalul considerat greșit că sunt incidente dispoz. art. 297 alin 1 și a desființat sentința cu trimitere spre rejudecare, deși nu se afla în una din cele două situații exprese și limitative prevăzute de text pentru a stabili o astfel de soluție.

Dacă aprecia că probele au fost incomplete, ori că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra clădirii sau terenului, tribunalul trebuia să facă aplicarea dispoz art 295 alin 2 și să suplimenteze probele în apel, fiind instanță de fond și având posibilitatea de a lămuri starea de fapt.

Curtea apreciază că dispozițiile art. 297 alin 1c. au fost greșit aplicate de tribunal, care a pronunțat o hotărâre nelegală, prilejuind prelungirea nejustificată cursului procesului, ceea ce face incident motivul de recurs prev de art 304 pct 9

Cu toate că acest motiv de recurs ar atrage modificarea deciziei, se constată că tribunalul nu a răspuns criticilor din apel și nu a făcut o judecată pe fond în această cale de atac. Pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție și a le da posibilitatea să își valorifice criticile și pretențiile într-o cale devolutivă de atac, în temeiul art. 312 alin. 5 se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului.

În rejudecare, tribunalul se va pronunța asupra fondului, în limitele criticilor cu care a fost investit, și va putea dispune administrarea oricăror probe le consideră necesare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă -,"- M, împotriva decizia civilă 289 din 2 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul -, în contradictoriu cu intimata pârâtă -, DISTRIBUȚIE" -

Casează decizia civilă 289 din 2 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul - și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, Tribunalul Gorj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./tehnored. GI

4 ex./ 19.01.2009

Jud. apel -,

Jud. fond -

16 Ianuarie 2009

Președinte:Gabriela Ionescu
Judecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Craiova