Obligație de a face. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 179/
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de pârâta DISTRIBUȚIE, cu sediul în C,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.286/A din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin depunerea la dosar, la acest termen de judecată, a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, cu chitanța nr.- din data de 28.01.2009, emisă de Trezoreria Pitești și a timbrului judiciar de 0,15 lei.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 21 februarie 2007, precizată prin cererile de la filele 29, 79 și 149 din dosar, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta DISTRIBUȚIE pentru a fi obligată să schimbe amplasamentul transformatorului electric situat pe terenul reclamantei din comuna, satul, județul V, în pct. "La (lescu)", în așa fel încât să nu-i mai afecteze proprietatea.
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare de 10.000 lei aferente ultimilor trei ani cu titlu de chirie pentru amplasarea ilegală a acestui transformator, sau, în subsidiar, pârâta să fie obligată să cumpere întreaga suprafață de teren din acest punct, la un preț negociabil și corespunzător valorii acestuia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul din comuna a aparținut defuncților săi părinți, și -, nefiind niciodată înscris în de către aceștia. În anul 1972, fără acordul proprietarilor, pârâta a amplasat pe teren un transformator electric suspendat pe patru stâlpi, acesta având o rețea electrică ce ocupă J din teren. Întrucât nu poate cultiva terenul și nici nu poate construi pe el, reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Prin întâmpinările formulate (filele 10-11, 40-42), pârâta a arătat că și-a schimbat denumirea din Oltenia în Distribuție în urma reorganizării și că, în opinia sa, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vâlcea, având ca obiect obligația de a face neevaluabilă în bani. Cum sunt comercianți, în baza art.4 și 56 din Codul comercial și art.2 alin.1 pct. a din Codul d e procedură civilă, pârâta a apreciat că ar aparține competența acestei din urmă instanțe, secția comercială.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a arătat că pe terenul din comuna, pct. "lescu", se află amplasat postul de transformare 1, instalație electrică construită în anul 1972. Această instalație electrică a fost construită de Statul Român prin fosta Întreprindere de Rețele Electrice A în baza programului de electrificare a comunei respective. La momentul respectiv, a existat acordul autorităților administrative locale, dar și al autorului reclamantei, în vederea efectuării acestor lucrări. Acordul autorului reclamantei ar fi fost verbal întrucât nu mai era proprietarul terenului pe care s-a amplasat transformatorul ca urmare a înscrierii în CAP.
Pârâta a arătat că reclamanta a dobândit în proprietate terenul agricol în baza Legii fondului funciar, lege ce interzice reconstituirea dreptului de proprietate pe terenurile ocupate de lucrări de investiții, altele decât cele de îmbunătățiri funciare. S-au enumerat, în acest sens, art. 4 alin. 4, art. 5, art. 36 și art. 41 din Legea 18/1991.
Cum rețelele de energie electrică aparțin domeniului public al statului, iar terenurile pe care se situează rețelele electrice existente la intrarea în vigoare a Legii energiei nr.13/2007, sunt și rămân proprietatea publică a statului, pârâta a arătat că terenul aferent instalațiilor electrice aparține domeniului public al statului, iar pentru acest teren nu putea să se emită titlu de proprietate. S-a apreciat că bunurile din domeniul public fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, nu pot trece în proprietatea persoanelor fizice nici prin emiterea unui titlu de proprietate fără ca în prealabil acestea să nu treacă în domeniul privat în baza unei Hotărâri de Guvern.
Pârâta a depus și practică a instanțelor din circumscripția Curții de APEL PITEȘTI, precum și Decizii ale Curții Constituționale cu referire la textul de lege pe care își întemeiază apărarea, respectiv art.41 alin.4 din Legea nr.13/2007 (fostul art.36 pct.4 din Legea nr.318/2003). În ceea ce privește cererea reclamantei de a cumpăra terenul de sub transformator, pârâta a arătat că nu poate fi obligată să cumpere terenul ce aparține domeniului public al statului.
Pentru considerentele expuse în cuprinsul întâmpinării, s-a formulat de către pârâtă cerere reconvențională (fila 58), precizată ulterior la fila 78, solicitându-se instanței, ca în contradictoriu cu reclamanta, cu comoștenitoarea sa, și cu Comisiile Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și, respectiv Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar V, să se constate nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate nr.1228/46849/4.12.1997 și nr.810/14205/18.07.1997 pentru terenurile din localitatea și reconstituite pe numele autoarei -, pe care se află amplasate instalații electrice. Totodată, s-a solicitat și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr.220/16.11.2004 pentru suprafața de teren ocupată de Postul de transformare 20/0,4 kw 1.
Prin încheierea de ședință din 12 iunie 2007 a fost respinsă excepția de necompetență materială invocată de pârâtă, cu motivarea că litigiul dedus judecății este civil, iar nu comercial și privește presupusa faptă ilicită a pârâtei, iar nu un act sau fapt comercial.
În aceeași ședință, s-a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a numitei - sora reclamantei, apreciindu-se din conținutul certificatului de moștenitor nr.220/16.11.2004 că față de această pârâtă nu se pot satisface pretențiile pârâtei din cererea reconvențională, dat fiind că terenul din pct. "La ", în urma partajului voluntar intervenit, a căzut în lotul reclamantei.
Ulterior, prin cererea de la fila nr.158 din dosar pârâta și-a restrâns pretențiile din cererea reconvențională, în sensul că nu a mai solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.1228/46849/1997 și a certificatului de moștenitor eliberat în baza acestui titlu pentru terenul din comuna, pct. "", pe parcursul soluționării cauzei, în urma probatoriului administrat, rezultând că în această localitate reclamanta nu are în proprietate terenuri pe care se află instalate instalații electrice. S-a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată parțială privind cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr.3057 din 20 mai 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa respins acțiunea principală formulată de reclamantă și a admis cererea reconvențională introdusă de pârâtă, constatând nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.810/14205/18.07.1997 emis pe numele autoarei - și a certificatului de moștenitor nr.220/16.11.2004 eliberat de BNP - cu privire la suprafața de 10 efectiv ocupată de instalațiile electrice, ce se compune din suprafața fundației celor cinci stâlpi electrici, precum și suprafața determinată de spațiul dintre cei doi stâlpi care constituie suportul transformatorului, conform schiței anexă la raportul de expertiză (fila 175), teren ce face parte dintr-o suprafață mai mare de 1.460 situată în comuna, satul Viei, tarlaua 249, parcela 5.009, pct. "La " cu vecinii: la N- drum, la și S- lescu, la V- drum comunal.
S-a luat act că pârâta a renunțat la judecată în cererea reconvențională, privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.1228/46849/4.12.1997, în contradictoriu cu reclamanta, Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar și Comisia Județeană de Fond Funciar
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 450 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că autorii reclamantei, și -, au avut în proprietate o suprafață de 0,05 ha. teren în pct. "La " în perioada anilor 1959-1962, pe raza localității. În anul 1971, a decedat. Anterior acestei date, - s-a înscris în în comuna, cu toate terenurile ce figurau la registrul agricol (fila 197 dosar). În anul 1972, pe terenul de 500 ce aparținuse familiei din comuna s-a construit un post de transformare PT 22-200 - 20/0,4 kv - 250, montat pe suport metalic între doi stâlpi. De la acest transformator pleacă o linie electrică aeriană de 20 Kv compusă din doi stâlpi din care un stâlp de linie și un stâlp separator și o linie electrică de 0,4 Kv pe un singur stâlp aflată în gestiunea, exploatarea și întreținerea SA.
La adoptarea Legii nr.18/1991, autoarea reclamantei a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile cu care s-a înscris în, solicitând în pct. "" o suprafață de 0,09 ha. Comisia Locală de Fond Funciar, deși în registrul agricol autorii figurau cu 0,05 ha. a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei -, pentru 1.460 în acest punct pe bază de declarații de martori.
Instanța a reținut că același teren din pct. "La " figurează în certificatul de moștenitor nr.1152/21.11.1974, privind succesiunea defunctului, cu suprafața de 1.000 mp. S-a constatat că sunt renunțători la succesiunea autorului: reclamanta, sora acesteia, fratele și soția -, singurul moștenitor acceptant fiind.
În aceste condiții, instanța a apreciat că este discutabilă emiterea titlului de proprietate pe numele autoarei - cu privire la terenul din pct. "La " pentru o suprafață mai mare decât cea cu care figura autorul în acte, dar și în favoarea unei persoane neîndreptățite la reconstituire, ca efect al renunțării exprese la succesiunea lui.
După decesul autoarei - s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.220/16.11.2004 de către BNP -, iar în urma partajului voluntar intervenit între moștenitori în fața notarului public, terenul din pct. "La " în suprafață de 1460 situat în tarlaua 249, parcela 5.009 pct. " Viei - la ", cu vecinătățile: la N- drum, la și S- lescu și la V- drum comunal, a căzut în lotul reclamantei.
Suprafața de 1.460 a fost individualizată în raportul de expertiză, conform planului de situație anexă la expertiza. Reconstituirea a vizat și terenul de sub fundația celor cinci stâlpi electrici identificați pe schiță în suprafață de 5 mp (5 x 1 ) și suprafața determinată de spațiul dintre cei doi stâlpi care constituie suportul transformatorului de încă 5, totalul suprafeței ocupate de instalațiile electrice fiind, conform completării la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert, de 10
Zona de siguranță și zona de protecție a instalațiilor electrice, în funcție de noile reglementări tehnice a fost identificată pe schița anexă la raportul de expertiză electroenergetică, în suprafață de 1.242 S-a reținut că pe această suprafață pârâta are un drept de servitute legală, în baza art.20 alin.1 din Legea nr.13/2007.
Conform art.41 alin. 1, 4 și 5 din Legea nr.13/2007, s-a reținut că "distribuția energiei electrice se realizează de către operatorul de distribuție, persoană juridică, titulară de licență. Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului. excepție de la prevederile alin.(4) terenurile pentru care operatorul de distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile legii".
Instanța a reținut că o prevedere similară a existat și în Legea nr.318/2003 și în OUG nr.63/1998, arătându-se că suprafețele de teren ce au dimensiunile fundațiilor stâlpilor din beton pe care sunt amplasate posturile de transformare și rețelele electrice sunt bun public. Astfel de dispoziții privind caracterul de bun public al terenului aferent instalațiilor electrice există și în Legea nr.213/1998, anexa 1 și în art. 4 alin. 2, 3 și 4 și art.5 din Legea nr.18/1991, datorită afectațiunii unei utilități publice, fiind, prin natura lor, de uz sau interes public.
Potrivit art.42 din Legea nr.18/1991, nu pot fi atribuite (spre reconstituire) suprafețele de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare.
Din textele de lege menționate, instanța a reținut că titlul de proprietate emis pe numele autoarei - este lovit de nulitate pentru suprafața de teren efectiv ocupată de instalațiile electrice, aceasta făcând parte din domeniul public al statului, în temeiul legii.
Cum nulitatea produce efecte retroactive, instanța a considerat că suprafața de 10. de sub fundația celor cinci stâlpi electrici și suprafața determinată de spațiul dintre stâlpii ce constituie suportul transformatorului electric nu a făcut parte niciodată din patrimoniul defunctei -, cu consecința nulității parțiale a certificatului de moștenitor nr.220/16.11.2004 în privința reținerii în masa succesorală a autoarei și a acestei suprafețe.
Apreciindu-se că reclamanta nu este proprietara terenurilor de sub stâlpii electrici, instanța de fond a considerat că nu poate solicita schimbarea amplasamentului acestora, neavând un drept de dispoziție pe care să-și întemeieze primul capăt de cerere și, implicit, nu poate suferi un prejudiciu pentru așa-zisa faptă ilicită a pârâților, motiv pentru care a respins acțiunea principală formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
S-a apreciat că obligația de a face solicitată de reclamantă în temeiul art.1073-1077 Cod civil, respectiv aceea de ridicare a stâlpilor și transformatorului, nu poate avea ca premisă decât un drept de creanță corelativ sau un drept real, al căror titular nu este reclamanta.
Totodată, s-a apreciat că reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtei la cumpărarea terenului aferent stâlpilor și transformatorului întrucât, pe de o parte, nu este proprietara terenului de sub instalațiile electrice, iar pe de altă parte, contractele se încheie cu consimțământului ambelor părți, conform principiului libertății contractuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, considerând că este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a rezolvat procesul fără să cerceteze suficient fondul cauzei și fără să observe că autorii săi nu au fost niciodată înscriși în cu terenul respectiv.
Din adeverința nr.190 din 8 februarie 1989, eliberată de, rezultă că autorii săi și - nu au fost membrii
Din adeverința nr.535 din 28 ianuarie 2008 eliberată de Primăria Comunei, rezultă că autorii săi și - nu figurează cu cerere de înscriere în și nici nu au fost membrii
Nu s-a făcut nici o dovadă privind acordul pretins al autorilor săi din anul 1972, așa cum susține pârâta și cum, în mod eronat, a reținut prima instanță, invocându-se doar un acord verbal, care de fapt nu a existat, în condițiile în care autorul a decedat în anul 1971, instanța reținând date eronate, care nu au corespondent în realitate, situație care demonstrează că nu a cercetat de fapt, fondul cauzei și nu a stabilit adevărul în cauză.
Susține că mama sa a fost înscrisă în cu terenurile din comuna și nu cu terenurile din comuna, și sub acest aspect instanța reținând o situație de fapt eronată.
Prin decizia civilă nr.286/A din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis apelul și a desființat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la prima instanță - Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prima instanță nu a cercetat în mod real dacă autorii reclamantei au fost sau nu înscriși în cu terenul respectiv.
Din adeverința nr.190 din 8 februarie 1989, eliberată de (probă nepreconstituită), rezultă că autorii săi și - nu au fost membrii
Conform adeverințelor nr.547 și 548 din 24 ianuarie 2008, eliberate de Primăria Comunei, cererea de înscriere în din 29 septembrie 1961 autoarei -, vizează terenurile din comuna, fostă și nu terenul din comuna, satul, pe care este situat transformatorul și rețeaua electrică aflate în administrarea pârâtei.
Din adeverința nr.535/28 ianuarie 2008 eliberată de Primăria Comunei, rezultă de asemenea că autorii reclamantei, și -, nu figurează cu cerere de înscriere în și nici nu au fost membrii
În aceste condiții, instanța nu a cercetat concret modul în care a ajuns să fie afectat terenul autorilor reclamatei de instalațiile pârâtei, inclusiv de rețeaua electrică ce-l străbate de-a lungul său și care-l afectează în mare parte. Nu a fost administrată o probă esențială, expertiza tehnică de specialitate în topografie și cadastru și o expertiză de evaluare a terenului, absolut necesare pentru a stabili dacă în concret terenul în cauză a fost sau nu cuprins în perimetrul și, față de valoarea terenului și de măsura în care este afectat de servitutea legală, dacă se impune ca beneficiarul servituții legale să o despăgubească pe reclamantă cu întreaga valoare a acestuia, capătul nr.2 din cererea reclamantei, alternativ, fiind insuficient cercetat doar într-o singură frază și apreciat în mod greșit ca neîntemeiat.
În funcție de rezultatele expertizelor tehnice menționate mai sus, de modalitatea concretă de preluare a terenului de către autorități, se poate trage concluzia dacă reclamanta și autorii săi au avut într-adevăr vreun drept asupra terenului aflat în litigiu, dacă titlurile eliberate în favoarea pârâtei și a autoarei sale -, sunt sau nu lovite de sancțiunea nulității, dacă reclamanta suportă în mod real un prejudiciu și cât este de mare în raport cu servitutea beneficiarului, care este remediul de care poate beneficia și dacă acțiunile sau refuzul societății pârâte de a negocia cu reclamanta pentru o eventuală despăgubire, sunt sau nu justificate, ori sunt abuzive.
Rezolvarea litigiului și a cererilor reclamantei în acest mod sumar, conduce la concluzia că judecătorul fondului a privat părțile în mod real, de un grad de jurisdicție, situație față de care tribunalul a apreciat că nu se impune completarea probatoriului la acest nivel, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare la prima instanță.
Împotriva deciziei civile nr.286/A/27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâta Distribuție C, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de casare și modificare prevăzute de art.304 pct.1, 3 și 9 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, cât și aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâta susține că sentința pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu se putea ataca cu apel, ci doar cu recurs, în raport de dispozițiile art.2821(1) Cod procedură civilă.
De asemenea, a doua critică se referă la faptul că nimeni nu a contestat că instalațiile electrice post de transformare au fost amplasate înainte de anul 1990 și înainte de emiterea titlului de proprietate emis în baza Legii Fondului Funciar. Reclamanta avea obligația să facă dovada amplasării ilegale a instalațiilor electrice pe terenul autorilor acesteia și nu pârâta, așa cum reține instanța de apel.
Se mai susține de instanța de apel că nu s-au făcut verificări în ce privește modul de amplasare al instalațiilor electrice, dar și faptul dacă acest teren de sub instalații a fost sau nu înscris în Agricolă de Producție, însă aceste probe, apreciază pârâta, ar fi trebuit produse tot de reclamantă.
Pârâta mai formulează o critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura pricinii.
Examinând recursul prin prisma primei și a celei de-a doua critici se constată că este fondat.
Astfel, litigiul în speță este unul evaluabil în bani, și de aici obligația instanței de a stabili competența și căile de atac în funcție de valoarea obiectului litigiului.
Așadar, după ce în art.182 alin.1 din Codul d e procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.39 din Legea nr.219/2005 este prevăzută regula potrivit căreia hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, prin art.2821alin.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.40 din Legea nr.219/2005, legiuitorul a instituit excepții de la această regulă și anume că nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse, pe cale principală, privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Cum litigiul de față se încadrează în această situație, în mod greșit tribunalul apreciat calea de atac ca fiind aceea a apelului și nu a recursului.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza la același tribunal pentru soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DISTRIBUȚIE, împotriva deciziei civile nr.286/A din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează decizia și trimite cauza la același tribunal, pentru soluționarea recursului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored./
Ex.4/13.02.2009.
Jud.apel:.
-.
Jud.fond:.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
