Obligație de a face. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 166/
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta prin procurator, împotriva deciziei civile nr.240/A din data de 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-reclamantă prin procurator și intimatul-pârât prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.23/2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Procuratorul recurentei- reclamante depus la dosar chitanță emisă de Trezoreria Pitești din care rezultă că a fost achitată suma de 14,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, xerocopie de pe decizia penală nr. 339/R din 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr- și un bilet de transport. Precizează că nu are studii juridice.
Avocat, pentru intimatul- pârât a depus la dosar practică judiciară.
Părțile prezente susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Procuratorul recurentei- reclamante solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul pârât susține că așa cum rezultă din actele de la dosar succesiunea defuncților și s-a dezbătut și a fost împărțită masa succesorală rămasă de pe urma acestora, masă succesorală ce nu cuprinde locurile de veci. Consideră ca sentința de partaj nu are relevanță în ce privește locurile de veci, întrucât acestea nu se împart, fiecare dintre coproprietari având un drept de uz asupra lor. Dreptul de concesiune asupra lăcașurilor de înmormântare din cimitire este un drept real și în situația în care există mai mulți titulari, aceștia se află prin excepție de la reglementarea dată de 728 Cod civil, în indiviziune forțată și perpetuă.
Solicită respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțată de cele două instanțe ca fiind legale și temeinice cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta, prin procurator, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărâre să stabilească dreptul de concesiune exclusivă al reclamantei asupra celor două locuri de veci din cimitirul, drept pe care îl deține în urma succesiunii legale din 1978, după autorii și, să fie obligat pârâtul să exhumeze pe decedata, înhumată ilegal în unul din locurile menționate, iar dacă nu-și îndeplinește obligația, să se dispună aplicarea prevederilor art.1077 Cod civil.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în ziua de 15.02.2007, văzut cum în unul din locurile de veci din cimitirul a fost înhumată, fără știrea ei, numita, iar din consultarea actelor reiese că înhumarea a fost solicitată și făcută de către, cu permisiunea administratorului cimitirului, în baza cererii nr.13855/30.11.06, în care își asumă calitatea de proprietar al locurilor. Dovada acestei calități a făcut-o cu actul de proprietate nr.-.09.1973, dosar 23, pe numele, însă actul prezentat de pârât este perimat de 29 de ani, iar la data înhumării proprietatea asupra acestor locuri a fost transferată reclamantei prin succesiune legală.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.3082/20.05.2008, a respins acțiunea, cu cheltuieli de judecată, reținând următoarele:
Reclamanta și pârâtul sunt frați și au avut autori comuni în persoana numiților și (bunici), tatăl lor fiind fiul acestora.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.1000/14.02.1978 (fila 4), și aveau un drept de concesiune asupra a două locuri de veci în cimitirul careul 2 clasa I-a, drept dobândit cu chitanța CEC nr.-/1972.
S-a reținut din sentința civilă nr.224/23 ianuarie 2003 Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, irevocabilă prin decizia civilă nr.1531/R din 25 septembrie 2003 Curții de APEL PITEȘTI (filele 7-10), că s-a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr.141/1978 (fila 5). Prin acest certificat de moștenitor, se reținea că de pe urma defunctei (bunica părților), decedată la 11.01.1978, au rămas mai multe bunuri printre care și cota de 5/8 din dreptul de concesiune asupra celor două locuri de veci din cimitirul și că pârâtul ar fi renunțat la moștenire.
Moștenitorii acesteia erau reclamanta, pârâtul, o altă soră și tatăl lor -.
Din hotărârile depuse la dosar s-a mai reținut că a fost dezbătută și succesiunea defuncților, și împărțită masa succesorală rămasă de pe urma acestora, masă succesorală care nu a cuprins și cele două locuri de veci în cimitirul careul 2 clasa I- Având în vedere că ele nu au fost introduse la masa succesorală, cele două locuri de veci au rămas în continuare în indiviziune.
Din interogatoriul pârâtului s-a reținut că, persoana înhumată în unul din cele două locuri de veci, a fost crescută de la vârsta de 12 ani de către și, bunicii lor și apoi a locuit cu ei în casă până în 1977-1978, când bunicii au decedat. Până la decesul celor doi, numita, a rămas "fată în casă" și a crescut cei 3 nepoți, respectiv pe reclamantă, pârât și o altă soră a lor., având în vedere comportamentul acesteia, a rugat nepoții să aibă grijă după moartea lui de.
A considerat pârâtul că este o obligație morală să o înhumeze pe, în unul din aceste locuri de veci.
Pârâtul, ca nepot al defuncților și, are un drept de proprietate în indiviziune cu ceilalți moștenitori, asupra acestor două locuri de veci aflate în cimitirul, așa încât el are și un drept de a dispune cu privire la el.
Din actele dosarului, instanța a reținut că pârâtul a formulat cerere la instituția abilitată care a hotărât înhumarea decedatei.
Dreptul de concesiune asupra locașurilor de înmormântare din cimitire este un drept real și, când sunt mai mulți titulari, aceștia se află, prin excepție de la reglementarea dată prin art.728 Cod civil, într-o indiviziune forțată și perpetuă.
Instanța a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art.32 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor din municipiul Râmnicu V, pentru că pârâtul are un drept de proprietate asupra celor două locuri de veci, iar înhumarea s-a făcut cu acordul lui.
Reclamanta, ca moștenitor a bunicilor săi, are și ea un drept de proprietate în indiviziune cu privire la aceste locuri de veci, deoarece nu este sigura moștenitoare, motiv pentru care a fost respinsă cererea privind stabilirea dreptului de concesiune exclusivă asupra celor două locuri de veci.
Celălalt capăt de cerere a fost de asemenea respins, apreciindu-se că înhumarea defunctei a fost făcută în mod legal, deoarece pârâtul a dovedit un drept de proprietate cu privire la aceste locuri de veci și deci un drept de a dispune de el.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, prin procuratorul său.
În dezvoltarea motivelor se susține că instanța, greșit s-a pronunțat asupra dreptului de moștenitor al pârâtului, câtă vreme s-a solicitat stabilirea lipsei oricărui drept de înhumare a defunctei, în locurile de veci, proprietatea reclamantei.
Sentința a fost dată cu încălcarea legii, câtă vreme instanța a luat în considerare adeverința de înhumare a decedatei, în sensul dreptului de folosință al pârâtului asupra locului de veci.
Nu pârâtul este proprietarul locului de veci, ci autorul, pârâtul nu a dovedit un drept de proprietate asupra locurilor de veci, iar instanța nu s-a pronunțat asupra încălcării prevederilor art.14 al regulamentului.
În plus, apelanta a arătat faptul că în cadrul procesului de partaj, defuncta a depus mărturie falsă în folosul pârâtului, umbrind afecțiunea reclamantei față de defunctă. Reclamanta nu a fost crescută de defunctă, fiind în serviciu, iar dacă pârâtul avea obligații morale, trebuia să le îndeplinească cu respectarea prevederilor din Regulament.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.240/A/23.10.2008, a respins apelul cu cheltuieli de judecată, reținând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se stabilească dreptul de concesiune exclusiv al reclamantei asupra celor două locuri de veci, drept pe care îl deține în urma succesiunii din 1978 după autorul. S-a susținut în cererea de chemare în judecată că pârâtul nu are nici un drept asupra locului de veci cu pricina, calitatea de proprietate pentru aceste locuri este falsă, iar înhumarea defunctei constituie tulburare de posesie.
Față de modul în care a fost formulat petitul cererii de chemare în judecată, apelanta-reclamantă contestă dreptul pârâtului asupra locurilor de veci, pretinzând că reclamanta este singura proprietară.
În motivele de apel, apelanta face trimitere la neîntrunirea exigențelor Regulamentului general al cimitirelor în ceea ce privește condiția pentru înmormântare, invocând încălcarea regulamentului legal al înhumărilor.
Într-adevăr, pârâtul a formulat cerere pentru locul de veci din cimitirul. Succesiunea defunctului s-a dezbătut, împărțindu-se masa succesorală, reclamanta nefiind singura moștenitoare. Conform actelor de la dosar, masa succesorală nu cuprinde și cele două locuri de veci, pentru care, evident că părțile sunt în indiviziune. Certificatul de moștenitor a fost desființat în cadrul procesului de partaj.
Corect a reținut instanța de fond că locurile de veci nu se împart, fiecare dintre coproprietari având un drept de uz asupra lor.
Dreptul de concesiune a locurilor de înmormântare este un drept real și fiind mai mulți coproprietari, aceștia se află în indiviziune forțată și perpetuă.
Apelanta nu a făcut dovada că pârâtul, prin cererea formulată pentru înhumarea defunctei, i-a încălcat ori contestat dreptul real imobiliar de folosință pentru locul de veci.
Susținerea din apel că defuncta a depus mărturie falsă în folosul pârâtului, umbrind afecțiunea reclamantei față de aceasta, este lipsită de relevanță juridică și urmează a fi înlăturată, ținând cont că desfășurarea vieții omenești implică o serie de relații bazate nu numai pe interese materiale, dar și pe un complex de sentimente, respectând considerația reciprocă.
Autorul reclamantei și pârâtului a avut în vedere la moarte, că pe lângă reguli juridice și sociale, viața consacră și reguli morale, atrăgând atenția cu privire la defuncta, pentru a respecta principiul de bază al moralei, în sensul de a nu o leza.
În aceste condiții, prin cererea formulată de către pârât, în calitate de coproprietar, pentru înhumarea defunctei nu s-a încălcat regulamentul și nici nu s-a tulburat posesia apelantei pentru dreptul indiviz ce-l deține în cimitir.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, prin procuratorul său, criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând, în esență, următoarele:
- hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.14 și art.6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor din Municipiul Râmnicu V;
- locurile de veci proprietate privată intră sub incidența prevederilor Codului civil privitoare la succesiune, iar indiviziunea forțată și perpetuă reținută de instanță nu poate fi acceptată, fiind contrară Regulamentului și Codului civil;
- cele două locuri de veci sunt proprietatea privată a reclamantei, fiind specificate în certificatele de moștenitor nr.1000/1978 și 141/1978 și nu sunt cuprinse în masa succesorală stabilită prin decizia civilă nr.38/18.01.2002 (cu încălcarea art.304 pct.6 Cod procedură civilă), iar anularea ilegală a certificatului nr.141/1978 se referă la bunurile enumerate în decizia susmenționată și nu are efect asupra locurilor de veci, certificatul de moștenitor nr.1000/1978 nefiind anulat;
- instanța nu a ținut cont de lipsa îndeplinirii prevederilor art.32 din Regulament în ceea ce privește înhumarea în locurile de veci;
- sub aspect penal, Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.339/R/08.09.2008 a trimis cauza la parchet pentru începerea urmăririi penale a intimatului, considerând că fapta acestuia și a administratorului cimitirului constituie infracțiune.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat pentru că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
În ceea ce privește problema dreptului de concesiune asupra celor două locuri de veci, instanțele au reținut corect, potrivit sentinței civile nr.224/23.01.2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1531/R/25.09.2003 a Curții de APEL PITEȘTI, că sunt mai mulți titulari ai acestui drept de concesiune, iar aceștia, prin excepție de la dispozițiile art.728 Cod civil, sunt într-o indiviziune forțată și perpetuă.
Ca atare, în cauză nu este vorba de aplicarea greșită a dispozițiilor Codului civil, ci de drepturile și obligațiile ce revin titularilor dreptului de concesiune.
Potrivit art.6 din Regulament, actul de concesionare conferă titularului un drept de folosință.
În aceste condiții, nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art.6 din Regulament.
Dispozițiile art.14 și 32 din Regulament se referă la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru înhumare, iar prin cel de-al doilea capăt de acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la exhumarea unei persoane decedate.
Numai că, potrivit art.37 din același Regulament, deshumarea se face de administrația cimitirelor în prezența unui reprezentant al persoanei decedate și cu respectarea normelor sanitare antiepidermice, iar art.35 stabilește condițiile în care se poate face deshumarea persoanelor decedate.
Ca atare, pârâtul din această cauză nu putea fi obligat legal să exhumeze o persoană decedată, înmormântată într-unul din cele două locuri de veci susmenționate.
Împrejurarea că împotriva acestuia și a administratorului cimitirului s- început urmărirea penală, pentru o anumită infracțiune, nu poate constitui temei pentru admiterea celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantei.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat, iar în baza art.274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată, în recurs, pârâtului, la cererea acestuia, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, prin procurator, împotriva deciziei civile nr.240/A/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/19.02.2009.
Jud. apel: St.
.
Jud.fond:
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
