Obligație de a face. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 19

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul G și de pârâta SC SA, împotriva deciziei civile nr. 387 din 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant G, personal și asistat de avocat și recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către recurentul reclamant a înscrisurilor solicitate de instanță la termenul anterior, după care;

Avocat, pentru recurentul reclamant G, a depus la dosar, în copii, acte de stare civilă privind pe, din care rezultă că domiciliul acestuia este în sat, comuna, județul G, adeverința nr. 9/03.01.2008, emisă de Primăria, adresa nr. 5847/17.12.2007, emisă de Primăria, buletin de analiză nr. 9189/20.12.2007, privind pulberi sedimentabile din zona pentru lunile mai - noiembrie 2007, emisă de Agenția pentru protecția mediului

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant G, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă. A precizat că imobilul respectiv nu poate fi locuit, datorită zgomotului și a poluării cauzate de praful de cărbune care depășesc cu mult limitele admise de lege, impunându-se, în această situație, strămutarea într-o zonă neafectată. Prin precizarea la acțiune formulată în cauză s-a specificat clar obiectul acțiunii în care nu se regăsește capătul de cerere privitor la diminuarea gradului de poluare, renunțând implicit la acest prim capăt de cerere, având în vedere imposibilitatea obiectivă de reducere a gradului de poluare atâta timp cât societatea minieră își desfășoară activitatea. De altfel, societățile miniere au fost nevoite să strămute mai multe gospodării, fie prin încheierea unor convenții cu persoanele afectate, fie în temeiul unor hotărâri judecătorești prin care s-a dispus strămutarea unor gospodării afectate de minerit; cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SC SA, a pus concluzii de admiterea recursului formulat de recurenta pârâtă, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant. A precizat că diferențele dintre limitele admisibile și nivelurile de zgomot măsurate sunt foarte mici. Familia recurentului reclamant nu au folosit locuința și nu locuiesc efectiv în această gospodărie, apreciind că aceasta a fost achiziționată în scopul de a beneficia de reconstrucție pe motiv de afectare de lucrările miniere. La data cumpărării imobilului, ca și în prezent, recurentul reclamant locuiește efectiv în comuna -ești, conform adresei Primăriei nr. 1637/23.03.2007. De asemenea, a precizat că strămutarea se poate realiza numai în baza unei convenții încheiate între părți, însă, în cauza de față, societatea minieră a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi încheiată o astfel convenție, nefiind dovedit producerea unui prejudiciu.

Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant G, a pus concluzii de respingerea acestuia ca nefondat.

Avocat, pentru recurentul reclamant G, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta SC SA ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată la nr. 4686/2005, pe rolul Judecătoriei Tg. J, reclamantul Gac hemat in judecată pe pârâta Complexul Energetic, solicitând să fie obligată să rezolve problemele poluării mediului în zona locuinței sale, prin diminuarea procentului de poluare sau, dacă nu este posibil, să fie strămutat într-o altă zonă nepoluată, pe cheltuiala pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 6718 din 3 nov. 2005, Judecătoria Tg. Jaa dmis acțiunea și a fost obligată pârâta să strămute gospodăria reclamantului în afara perimetrului afectat de poluare și să încheie cu reclamantul o convenție în acest sens.

S- respins cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 82 din 27 ian. 2006, Tribunalul Gorj admis apelul pârâtei, a schimbat sentința și a respins acțiunea, cu motivarea că strămutarea este rezultatul unei convenții între părți pe baza principiului consensual și că acesta are la îndemână căile prev. de 195/2005 privind protecția mediului.

Prin decizia civilă nr. 2720 din 21 sept. 2006, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul reclamantului, casat decizia tribunalului și a trimis cauza pentru rejudecare acestei instanțe.

S- reținut că reclamantul solicitat să fie dezdăunat pentru prejudiciul cauzat de unitatea pârâtă, că acțiunea este întemeiată pe răspunderea civilă a acestuia și pe disp. art. 998 cod civil raportat la legislația specială în materie.

Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 757 din 18 dec. 2006, admis apelul pârâtei, desființat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare.

În urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 3899 din 29 mai 2007, Judecătoria Tg. Jaa dmis acțiunea principală având ca obiect obligația de face si a obligat- pe pârâtă să procedeze la edificarea unei gospodării similare din punct de vedere valoric și tehnic în favoarea reclamantului, compusă din casă de locuit cu valoare tehnică de 38.849 lei, anexă gospodărească formată din pivnițe cu două camere și bucătărie cu valoare tehnică de 10. 621 lei, șopron cu două încăperi și fânar cu valoare tehnică de 12.718 lei, gard împrejmuitor cu valoare de 7.877 lei.

Gospodăria s- dispus a fi edificată pe o suprafață de 1000 mp pusă la dispoziție de societatea pârâtă în afara perimetrului afectat de poluare, în una din zonele în care deține teren, în vederea strămutării gospodăriilor afectate de lucrări de exploatare minieră.

fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.

S- reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat de expert, s- stabilit că valoarea zgomotului din zonă depășește limita admisă de lege, că potrivit dispozițiilor OUG 91/2002, persoanele juridice ce desfășoară activități au obligația să nu prejudicieze ambientul și starea de sănătate și confort a populației, în caz contrar trebuie să suporte repararea prejudiciului și înlăturarea urmărilor produse, restabilind condițiile anterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Reclamantul G a criticat sentința sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată și a considerat că mai era îndreptățit să primească suma de 607,25 RON.

Pârâta apelantă a criticat sentința, arătând că greșit s- reținut incidența dispoz. art. 998, 999 Cod civil, întrucât nu există vinovăție, activitatea de extracție a lignitului fiind activitate legală, că dispoz. art. 5 din OUG 195/2005 privind protecția mediului recunoaște doar dreptul la o despăgubire pentru prejudiciul suferit, în acest sens fiind și îndrumările deciziilor de casare; că reconstrucția gospodăriilor afectate de lucrări miniere se realizează doar în baza unor convenții sub semnătură privată intervenită între părți potrivit regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 579/13 oct. 2005 și numai când locuințele respective sunt incluse în perimetrele de licență de exploatare minieră.

S-a mai arătat că pârâta nu are ca obiect de activitate construcția de locuințe și că reclamantul s- îmbogățit fără justă cauză prin sentința pronunțată, rămânând în proprietate și cu vechea locuință.

În ședința publică din 27 sept.2007, apelantul pârât declarat că renunță la apelul formulat, instanța urmând să ia act de poziția sa procesuală.

Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 387 din 04.10.2007, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă Complexul Energetic împotriva sentinței civile nr. 3899 din 29 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul nr. 2567/-.

A schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, pârâta fiind obligată să ia măsurile necesare în limitele prevăzute de lege în vederea reducerii gradului de poluare.

S-a respins capătul de cerere privind strămutarea, apelanta fiind obligată la 600 lei RON - cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a dovedit că, în zona în care este situată locuința sa, există un grad de poluare ce împiedică folosința normală a acesteia, motiv pentru care se impune admiterea primului capăt de cerere în sensul obligării pârâtei de a lua măsurile necesare în vederea reducerii gradului de poluare în limitele prevăzute de lege.

Nu se poate aprecia că există o imposibilitate a folosinței locuinței pentru a se dispune acordarea valorii întregii gospodării în lipsa oricărei dovezi în acest sens, sarcina probei aparținând reclamantului și acesta nu realizat-o, astfel că motivele de apel referitoare la îmbogățirea fără justă cauză și la reținerea dispoz. art. 998 Cod civil sunt fondate.

În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamantul G și pârâta SC SA, considerându-se decizia nelegală și netemeinică.

Reclamantul a invocat dispoz. art. 304, pct. 9 Cod pr. civ. deoarece în rejudecare instanța nu a respectat dispoz. art. 315 Cod pr. civ. în ceea ce privește obligativitatea problemelor de drept dezlegate și neaplicând dispoz. art. 998 Cod civil; art. 304, pct. 6 Cod pr. civ. deoarece instanța a acordat altceva decât s-a cerut; dispoz. art. 304, pct. 8 Cod pr. civ. deoarece a fost interpretată greșit precizarea la acțiune formulată de reclamant, precizare în care nu se regăsește capătul de cerere privind diminuarea gradului de poluare, ceea ce demonstrează că la acest capăt de cerere s-a renunțat implicit.

Pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă și a considerat că hotărârile sunt afectate de nelegalitate, având în vedere că nu s-au făcut măsurători concrete ale nivelului de zgomot în perioada în care T 27 funcționa, astfel că concluziile expertului sunt simple aprecieri subiective; nu s-a ținut cont de faptul că reclamantul și familia sa nu au locuit și nu locuiesc efectiv în gospodăria respectivă.

Pârâta a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamant, considerând că în mod corect acțiunea are 2 capete de cerere și că apelantul nu a renunțat expres la cel privind diminuarea gradului de poluare până la limita admisă de stas, iar pentru a acționa dispoz. art. 998 Cod civil era necesar să se facă dovada existenței unui prejudiciu, fapt care nu a fost dovedit.

În recurs, în ședința publică din 5.12.2007, reclamantul a precizat că a renunțat și înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere prin care solicita diminuarea factorilor și a procentajului de poluare, înțelegând să se judece doar pentru obligația de a face. Declarația a fost consemnată la fila 21 din dosarul de recurs, iar în încheierea de ședință s-a consemnat că pârâta nu este de acord să se ia act de renunțare.

Părțile au depus la dosar mai multe acte. Pârâta a depus un buletin de analiză pulberi sedimentabile în zona, pentru lunile ianuarie-aprilie 2007, eliberată de Agenția pentru Protecția Mediului G, iar reclamantul a depus copie după certificatul de căsătorie, de naștere, copie de pe cartea de identitate, de pe adeverința nr. 9/2008, eliberată de Primăria, adeverința nr. 5847/17.12.2007, eliberată de Primăria comunei, un buletin de analize pulberi sedimentabile în zona, eliberată de Agenția pentru Protecția Mediului, fotografii ale imobilului în litigiu, notă de cheltuieli de judecată.

Recursurile sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia de casare nr. 2720/21.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a constatat că, față de precizările formulate de reclamant la acțiune, deși sunt echivoce, acesta a solicitat dezdăunarea pentru prejudiciul cauzat de unitatea pârâtă, ceea ce înseamnă răspunderea civilă a acesteia, întemeiată pe dispoz. art. 998 Cod civil raportat la legislația specială în materia mediului. Instanța de fond a avut în vedere aceste dispoziții legale și este reală susținerea reclamantului că instanța de apel a considerat că nu sunt aplicabile aceste dispoziții, deoarece nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Sub acest aspect, motivul de recurs legat de neaplicarea dispoz. art. 998 Cod civil apare ca întemeiat, nefiind însă de natură a schimba soluția pronunțată de tribunal. Astfel, deși tribunalul în considerentele deciziei civile reține că motivul de apel formulat de către pârâtă privind greșita reține a dispoz. art. 998 Cod civil, este întemeiat, de fapt, întreaga motivare a hotărârii se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, schimbându-se numai modalitatea de acoperire a prejudiciului suferit de reclamant, ceea ce demonstrează că această mențiune din decizie constituie o eroare materială săvârșită în timpul redactării hotărârii.

Legislația specială în materie este constituită de OUG 195/2005, privind protecția mediului, această lege specială fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 Cod civil. Potrivit dispoz. art. 95 din această lege, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea și repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform prevederilor acestei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice.

Față de dispozițiile legii speciale, dispoz. art. 998 Cod civil reprezintă legea comună, pe structura căreia se întemeiază legea specială, aceasta chiar agravând răspunderea civilă delictuală în ceea ce privește autorul prejudiciului adus mediului, care întotdeauna are o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de cauzalitate, în temeiul căreia cel păgubit prin fapta autorului poate obține repararea prejudiciului încercat, fără să dovedească vreo culpă din partea acestuia, deci independent de vinovăție.

Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legii speciale și implicit a dispoz. art. 998 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, conformându-se astfel dispoz. art. 315 Cod pr. civ. potrivit cărora hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ia măsuri pentru diminuarea procentajului de poluare până la limita admisă de STAS sau dacă nu este posibilă luarea acestor măsuri, să se dispună strămutarea sa în altă zonă nepoluată, pe cheltuiala pârâtei.

Față de modul general în care a fost formulat capătul 2 de acțiune, instanța a solicitat reclamantului să precizeze obiectul obligației de a face, situație în care acesta a arătat că solicită strămutarea proprietății, constând în casă de locuit, compusă din 2 camere cu sală deschisă, bucătărie, pivniță și șopru, amplasate pe o suprafață de 1000mp în comuna, sat, jud. G (la data de 14.04.2005).

La data de 30 iunie 2005, s-a precizat din nou acțiunea în sensul că s-a solicitat construirea unei locuințe în echivalent, într-o altă zonă neafectată de zonă minieră sau pârâta să fie obligată la plata echivalentului acestei gospodării, urmând ca reclamantul să își refacă singur gospodăria în altă zonă.

Ca urmare a desființării hotărârii și trimiterii spre rejudecare, la data de 8.03.2007, reclamantul a precizat din nou acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la mutarea gospodăriei într-o zonă nepoluată, revenind la precizarea făcută la 30.06.2005, în sensul că nu se mai solicită plata echivalentului acestei gospodării, deoarece reclamantul nu are posibilitatea unei reconstrucții, neavând alt teren în proprietate. O nouă precizare a acțiunii a formulat reclamantul la data de 13.03.2007, prin care s-a solicitat edificarea unei noi gospodării similară cu cea deținută în comuna, sat, pe teritoriul comunei Bălești, sat sau în orice altă parte unde pârâta a strămutat și alte gospodării.

Așa cum se observă din precizările făcute de reclamant, acesta, de fiecare dată, a formulat precizări numai cu privire la obligația de a face, niciodată nearătând că înțelege să renunțe la judecata primului capăt de acțiune privind luarea măsurilor de diminuare a procentajului de poluare până la limita admisă de STAS. Rezultă acest lucru și din faptul că atunci când a înțeles să revină asupra unei cereri, a precizat în mod expres această revenire, așa cum reiese din precizarea la acțiune formulată de 8.03.2007, cu privire la solicitarea privind plata echivalentului gospodăriei.

În timpul procesului de judecată a recursului, la data de 5.12.2007, reclamantul recurent a dat o declarație consemnată de către instanță, în sensul că renunță în mod expres la primul capăt de cerere formulat în acțiunea introductivă privind diminuarea factorilor de poluare. În această declarație s-a făcut mențiunea că la acest capăt de cerere a înțeles să renunțe încă de la fond prin precizările făcute în acest sens.

Se constată că această ultimă precizare nu se regăsește în niciuna din precizările la acțiune formulate de reclamant și este efectuată numai în scopul întăririi renunțării la judecata acestui capăt de cerere formulată în recurs.

Potrivit art. 246 Cod pr. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, dar conform alin.4, când părțile au intrat în dezbaterea fondului renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.

În speță, pârâta recurentă nu a fost de acord să se renunțe în această fază de judecată a recursului, poziția procesuală a pârâtei cu privire la acest aspect fiind constantă, așa cum rezultă și din întâmpinarea depusă la dosar.

Ca atare, făcând aplicarea dispozițiilor legale citate mai sus, instanța de recurs nu poate să ia act de renunțarea la acest capăt de cerere, situație în care se constată că investirea instanței s-a făcut cu două capete de cerere, respectiv diminuarea factorilor de poluare sau strămutarea gospodăriei, așa cum corect a constatat instanța de apel.

Reținând această situație cu privire la investirea instanței, se constată că instanța de apel a respectat întocmai limitele investirii, pronunțându-se asupra capetelor de cerere cu care expres a fost investită, adoptând soluția obligării pârâtei la luarea măsurilor necesare în limitele prevăzute de lege, în vederea reducerii gradului de poluare.

Soluția adoptată de instanță este legală, fiind întemeiată pe dispoz. OUG 195/2005, respectiv art. 64, lit. f, potrivit cărora persoanele fizice și juridice au obligația să asigure măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția fonică, generatoare de zgomot și vibrații, astfel încât să nu conducă prin funcționarea acestora la depășirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental, art. 64 lit. a, potrivit cărora persoanele fizice și juridice au obligația să respecte reglementările privind protecția atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de reținere și neutralizare a poluanților atmosferici și conform lit. b, să doteze instalațiile tehnologice care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare și să asigure corecta lor funcționare.

Regulamentul privind întocmirea programului și desfășurarea negocierilor pentru dobândirea folosinței și accesul la terenul pe care se efectuează activități miniere, adoptat prin Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 579/13.10.2005, prevede principiile de bază privind strămutarea pentru așezările aflate în perimetrele de licență, proceduri de dobândire a imobilelor și modalitățile de acordare a drepturilor de compensare.

Prin acest regulament este prevăzută posibilitatea strămurării în situația în care nu a putut fi evitată și se referă în general la strămutarea unei întregi așezări, or, așa cum rezultă chiar din fotografiile depuse de reclamant, acesta are în vedere numai locuința sa care este integrată într-o așezare (sat), a cărui strămutare nu s-a solicitat.

presupune efectuarea de negocieri în acest sens, iar în situația în care nu se ajunge la o înțelegere cu proprietarii se prevede posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În ceea ce privește drepturile de compensare la care este îndreptățită persoana afectată, acestea constau în opțiunea de a alege între compensare bănească și strămutare sau compensație mixtă, în funcție de bunul afectat.

Instanța de apel a considerat că, fiind vorba numai de o locuință, primează capătul de cerere privind luarea măsurilor necesare în vederea reducerii gradului de poluare, pornind de la faptul că locuința reclamantului nu a fost inclusă în documentele de licență de exploatare minieră.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele dosarului, cumpărarea locuinței de către reclamant s-a făcut în anul 1995, dar reclamantul și familia sa nu s-au mutat în această locuință, așa cum rezultă din adresa nr. 1637/23.03.2007, eliberată de Primăria comunei -ești, potrivit căreia reclamantul și familia sa locuiesc efectiv în această comună, satul -ești. De fapt, această situație rezultă și din raportul de expertiză întocmit de, la data de 8.05.2007, potrivit căruia, așa cum se precizează la pct. 3 al concluziilor, imobilul casă de locuit, proprietatea reclamantului la data expertizei, era locuit parțial, existând mobilier și lenjerie într-o cameră.

Copia cărții de identitate depusă de reclamant în recurs precizează că domiciliul reclamantului s-a stabilit în comuna, sat, la data de 10.12.2007, prin urmare, în timpul judecării recursului, ceea ce demonstrează de fapt că locuința afectată de poluare este folosită ocazional, stabilirea domiciliului în timpul procesului în respectiva localitate făcându-se în scopul realizării solicitării reclamantului pentru strămutarea gospodăriei. Faptul că aceasta este realitatea este demonstrat și de adeverința medicală existentă în dosar, eliberată pentru, din care rezultă că aceasta domiciliază în comuna -ești.

Drepturile trebuie exercitate cu bună credință, situație în care se consideră că cererea de strămutare formulată poate fi interpretată ca un abuz de drept în condițiile în care reclamantul locuiește ocazional în respectivul spațiu, iar înlăturarea poluării se poate remedia prin alte mijloace specifice, nu neapărat prin strămutarea locuințe și deci se urmărește, de fapt, obținerea unei noi proprietăți într-o zonă în care valoarea acesteia ar crește.

Fiind demonstrat nivelul de poluare fonică ca fiind mai mare decât valoarea maximă admisă, s-a demonstrat că societatea pârâtă aduce un prejudiciu reclamantului, chiar dacă acesta locuiește ocazional în clădirea respectivă, fiind afectate condițiile de viață și ca atare, sănătatea acestuia, în perioadele de folosire a locuinței.

Trebuie precizat că sentința civilă nr. 3899/29.05.2007, pronunțată de Judecătoria Tg. J, s-a referit numai la poluarea fonică, iar apelul declarat de reclamant a privit numai cheltuielile de judecată, situație în care atât instanța de apel cât și instanța de recurs nu pot verifica decât aspectele legate de poluarea fonică, nu și de alte elemente de poluare. De altfel, nici prin motivele de recurs formulate reclamantul nu se referă decât la poluarea fonică, considerând că aceasta ar fi determinantă în strămutarea gospodăriei sale.

Cu toate acestea, prin soluția adoptată de către tribunal, pârâta a fost obligată să ia toate măsurile necesare în vederea reducerii gradului de poluare, situație în care a fost avută în vedere și poluarea cauzată de praful de cărbune.

Așa cum s-a arătat mai sus, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă și atât timp cât s-a făcut dovada existenței un prejudiciu cauzat asupra sănătății reclamantului prin poluarea fonică, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoz. art. 94 lit. i din OUG 195/2005, potrivit căruia persoana fizică sau juridică poluatoare suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse de acesta, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plătește".

În concluzie, recursurile nu sunt întemeiate, situație în care urmează a fi respinse, conform art. 312, alin.1 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamantul G și de pârâta SC SA, împotriva deciziei civile nr. 387 din 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

-

Grefier,

Red. jud. -

.

2 ex./07.02.2008

Președinte:Mariana Mudava
Judecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Craiova