Obligație de a face. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 21
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 429 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 3288 din 20 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MEDIA SA, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, personal, lipsind intimata pârâtă SC MEDIA SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant a depus concluzii scrise și a solicitat, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale,; în subsidiar, a solicitat modificarea deciziei civile, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea intimatei pârâte la plata sumei reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate acesteia în calitate de consilier juridic în perioada 01.06.2002 - 10.01.2003.
Interpelat de instanță, recurentul reclamant a precizat că a primit bani până mai 2002, inclusiv, iar de la data de 01.06.2002 nu a mai primit nici un.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 16 ianuarie 2003, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA C, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 19 din 16 decembrie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea convenției civile înregistrată la ITM sub nr. 3936/25.04.2001, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite, începând cu luna iunie 2002, reactualizate la data plății.
In motivarea cererii, reclamantul a susținut că la 20 aprilie 2001 între părți s-a încheiat o convenție civilă de prestări servicii, având ca obiect consultanță și asistență juridică, pe durata de un an.
Măsura de încetare a convenției civile s-a luat ca urmare a situației economice precare a pârâtei, dispusă unilateral de aceasta.
Prin sentința civilă nr. 51 din 24 ianuarie 2003, Tribunalul Dolja declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
La judecătorie, reclamantul și-a precizat cererea, solicitând să se constate că începând cu data de 20 aprilie 2002, convenția civilă a încetat, iar raporturile cu pârâta au continuat, având caracterul unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată și obligarea pârâtei să încheie începând cu data de 20 aprilie 2002 contract de muncă pe durată nedeterminată în formă scrisă, să-i recalculeze salariul și celelalte drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, corespunzător celor primite de ceilalți salariați cu contracte de muncă pe perioadă determinată.
Judecătoria Craiovaa declinat prin sentința civilă nr. 5238/19.05.2003, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Prin încheierea din 19 iunie 2003, Tribunalul Dolja scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Craiova, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 61 din 11 decembrie 2003, stabilit competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC SA C, iar prin decizia nr. 5536 din 8 oct. 2004 pronunțată în dos.nr.7293/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat decizia, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr.3473/2005.
La termenul din 25 martie 2005, reclamantul a învederat instanței că pârâta a fuzionat prin absorbție cu SC Media SA
Prin sentința civilă nr. 6719 din 22.06.2005, judecătoria a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 745 pronunțată la 4 mai 2005 Tribunalul Dolja desființat în parte sentința și a trimis cauza pentru rejudecarea capetelor de cerere în pretenții și în obligația de a face, menținând dispozițiile sentinței atacate pe capătul de cerere în anularea hotărârii nr. 19/2003.
Recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3100 din 31 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2899/CIV/2006 de Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind trimis la Judecătoria Craiova.
La judecătorie, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor datorate conform convenției încheiate pentru perioada 1 iunie 2002 - 1 ianuarie 2003, respectiv 1400 lei și 150 lei reprezentând preavizul de 15 zile lucrătoare, conform deciziei nr. 19/16.12.2002, în total 1550 lei, actualizată la momentul plății.
Prin sentința civilă nr. 3288 din 20 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC Media SA
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că raportul juridic dintre părți nu a fost prelungit după data de 20.04.2002 ( data încetării convenției civile ), chiar dacă reclamantul a mai prestat activitate juridică după această dată, această activitate nu poate produce nici un fel de consecințe, fiind în afara contractului, astfel încât pârâta nu poate fi obligată la plata sumelor datorate conform convenției pentru perioada 01.06.2002 - 01.01.2003,întrucât convenția încetase la data de 20.04.2002.
Pentru aceleași motive, a reținut instanța de fond că pârâta nu poate fi obligată să încheie cu reclamantul un contract de muncă pentru durată nedeterminată, întrucât între părți nu a existat niciodată un contract de muncă, ci un contract civil de prestări servicii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat că însăși intimata a recunoscut că desfășurat activități în favoarea ei până la data de 10.01.2003; până la data de 20.04.2002 raporturile de muncă au avut la bază convenția civilă, iar după această dată au fost de natura dreptului muncii.
Or, chiar dacă nu a fost încheiat în scris un contract de muncă, se prezumă că a fost pe durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă, forma scrisă nefiind prevăzută ad validitatem.
În final, recurentul apreciază că litigiul este unul de dreptul muncii, iar instanța competentă este Secția Conflicte de Muncă a Tribunalului Dolj.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3041Cod pr. civilă.
În ședința publică din 14 septembrie 2007, instanța a calificat calea de atac ca fiind apel față de obiectul cererii, respectiv obligația de a face și pretenții.
Prin decizia civilă nr.429 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis apelul declarat apelantul reclamant, în contradictoriu cu intimata SC MEDIA SA.
A fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis acțiunea.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1267 lei, reprezentând drepturi bănești aferente perioadei 1 iulie 2002 - 10 ianuarie 2003, reactualizată la data plății efective.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 113,5 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că față de decizia nr.5536/8.10/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr.7293/2004, care a stabilit în mod irevocabil competența de soluționare a cauzei de față, excepția necompetenței materiale invocată de apelant cu privire la natura litigiului, nu mai poate fi analizată.
Pe fond, au fost reținute ca întemeiate doar o parte din critici.
Astfel, în raport de Decizia nr.19/16.12.2002, raporturile contractuale ale părților încetează la 10.01.2003 și nu la 20.04.2002, cum greșit a reținut instanța de fond, situație în care se va modifica și cuantumul drepturilor bănești pe care urmează să le primească apelantul.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la un nou contract a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât raporturile dintre părți s-au desfășurat în baza unei convenții civile.
A fost admisă și cererea accesorie privind cheltuielile de judecată avansate de apelant, în raport de cheltuielile justificate.
Împotriva acestor două hotărâri a declarat recurs reclamantul, susținând că sunt nelegale.
Criticile formulate vizează, în esență, următoarele aspecte:
- calificarea greșită de către cele două instanțe a naturii litigiului - civil și nu conflicte de muncă, cu ignorarea raporturilor contractuale dintre părți, calificare ce atrage greșit competența instanței de drept comun și nu a instanței speciale, de dreptul muncii;
- respingerea greșită a petitului privind obligarea intimatei la încheierea unui contract de muncă;
- stabilirea greșită a cuantumului drepturilor bănești;
- omisiunea instanțelor de a include în cheltuielile de judecată și contravaloarea zilelor prezente în instanță.
În drept, recurentul invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 3,8, 9 Cod pr. civilă.
Prima critică invocată de recurent privind calificarea greșită a naturii litigiului, cu consecința soluționării greșite de instanța de drept comun, și nu de instanțe speciale, de dreptul muncii, nu poate fi supusă cenzurii, întrucât prin decizia nr.5536/8 octombrie 2004 pronunțată de ICCJ, problema competenței materiale a fost tranșată în mod irevocabil, prezenta cauză fiind soluționată corect potrivit normelor de drept comun.
Corect a apreciat tribunalul că raporturile contractuale desfășurate între părți au avut la bază decizia nr.19/2002, care au încetat la 10.01.2003, iar prin decizia nr.3100/31.10.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- s-a stabilit irevocabil temeinicia și legalitatea Deciziei nr.19/2002 de încetare a raporturilor civile.
Or, dacă raporturile dintre părți s-au desfășurat în baza unei convenții civile, nu există nici un argument pentru a institui o obligație în sarcina pârâtei de a încheia un contract de muncă cu recurentul, situație în care și cea de-a doua critică urmează a fi înlăturată.
Cuantumul drepturilor bănești a fost stabilit corect în funcție de precizările recurentului din cererea introductivă și de data încetării convenției civile, incluse în perioada de preaviz, astfel că și cea de-a treia critică este neîntemeiată.
Critica privind calcularea greșită a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
Fundamentul cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală și se compune din toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, justificate cu acte, în conținutul acestora nefiind inclusă contravaloarea zilelor prezente în instanță de părțile litigante.
Față de cele ce preced, cum în cauză nu subzistă nici unul din motivele de recurs invocate, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 429 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 3288 din 20 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC MEDIA SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
- -
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
Jd.fd.
Jd..Șt.
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
