Obligație de a face. Decizia 197/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 197
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.291 din data de 20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și -, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții reclamanți personal, personal și asistați de avocat care substituie pe avocat și care reprezintă și pe recurenții reclamanți și și intimatul pârât personal, lipsind intimatul pârât -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenții reclamanți, a susținut motivele scrise pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat în principal admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Gorj pentru soluționarea tuturor aspectelor invocate de părți în apel.
Intimatului pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1629 din data de 13.05.2009 Judecătoria Tg-Cărbunești a admis acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți, și împotriva pârâților reclamanți și.
Au fost obligați pârâții să demoleze construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților, situat în V satului, comuna, județul G și să ridice toate instalațiile aferente construcțiilor și toate materialele depozitate pe același teren, în termen de 3 (trei) luni de la data la care hotărârea va rămâne irevocabilă, iar în caz de refuz autorizează reclamanții să efectueze respectivele lucrări pe cheltuiala pârâților.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 226,5 mp. pe o perioadă de 5 ani, în sumă de 90 lei.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1431 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți împotriva reclamanților pârâți, având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că autorul pârâților a edificat construcția pe terenul reclamanților, dar, având în vedere că aceasta a fost edificată în baza unei autorizații de construcție și că autorul pârâților avea adeverința de proprietate pentru teren, nu se poate reține reaua credință a acestuia pentru a se putea dispune demolarea construcției și că pe toată perioada anilor 2004-2007 terenul nu a fost folosit de nimeni, iar pârâții nu i-au împiedicat pe reclamanți să-și folosească terenul.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța nu a manifestat rol activ pentru administrarea tuturor probelor ce se impuneau, adică proba cu martori și cea cu expertiză tehnică, că întâmpinarea are caracterul unei cereri reconvenționale prin care pârâții solicită a fi despăgubiți cu c/v investițiilor, cererea nefiind pusă în discuția părților, pârâții nefiind obligați la plata taxei judiciare de timbru, că a dat o interpretare eronată actelor cu referire la autorizația de construcție eliberată autorului pârâților, că eliberarea titlului de proprietate pârâtului ulterior dispoziției de sistare a lucrărilor dovedește reaua credință a, că nu s-au administrat probe pe aspectul bunei credințe a acestuia.
Prin decizia civilă nr.493A/04.12.2007, Tribunalul Gorja admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, tribunalul reținând că se impunea a se stabili în ce condiții a fost edificat imobilul pe terenul proprietatea apelanților, a se administra proba cu martori pentru a se stabili buna sau reaua credință a, cu atât mai mult cu cât adeverința de proprietate eliberată autorului intimaților pârâți a fost anulată prin nr.227/1992, iar titlul de proprietate din 8.10.1993 a fost constatat nul absolut prin sentința civilă nr.2999/12.07.2001.
În rejudecare, pârâții au evaluat construcția la 1000 lei în vederea timbrării cererii reconvenționale, timbrând cu suma de 85 lei, completată apoi cu 5900 lei, funcție de valoarea bunului stabilită prin expertiză, iar reclamanții pârâți au depus o notă de ședință prin care au arătat situația terenului ocupat de construcții și materiale, arătând că întreaga suprafață aferentă construcției nu poate fi folosită pentru lucrări agricole, motivat de faptul că aceasta este amplasată pe mijlocul terenului și că este pus pietriș pe teren.
S-a solicitat și dispus atașarea dosarelor nr.4898/1993, 6909/1997, 2107/2003, 3946/2005, 2706/2007, 4587/2001, 7141/1999, 2031/1995, 8303/1994, 6598/1993, 5853/1997 și 6257/1996.
Expertiza tehnică evaluatoare construcții a fost realizată de expertul, acesta concluzionând că valoarea construcției este de 97541,00 lei, că valoarea plăcilor de beton este de 6272,60 lei, că valoarea țevii din metal este de 4704,07 lei iar valoarea tuburilor din beton este de 1890 lei, la raport au fost anexate planșe fotografice ale construcției și actele care au stat la baza edificării.
Expertiza agricolă a fost realizată de expert, acesta calculând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de 500 mp ca fiind de 40 lei pe an și că terenul ce nu a putut fi efectiv lucrat este de 226,5 mp.
Prin sentința civilă nr.1629 din 13.05.2009 Judecătoria Tg. Cărbunești a admis acțiunea principală formulată de reclamanții - pârâți, fiind obligați pârâții să demoleze construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamanților, situat în V satului, comuna, județul G și să ridice toate instalațiile aferente construcțiilor și toate materialele depozitate pe același teren, în termen de 3 (trei) luni de la data la care hotărârea va rămâne irevocabilă, iar în caz de refuz, autorizează reclamanții să efectueze respectivele lucrări pe cheltuiala pârâților.
Pârâții au fost obligați în solidar la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 226,5 mp. pe o perioadă de 5 ani, în sumă de 90 lei și la plata către reclamanți a sumei de 1431 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți împotriva reclamanților pârâți, având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanții pârâți au invocat reaua credință a autorului pârâților reclamanți și în raport cu acest aspect au dreptul să solicite demolarea construcțiilor, în condițiile în care fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care este construcția și a relei credințe a.
Dreptul de proprietate al reclamanților pârâți este dovedit cu titlurile de proprietate emise în favoarea acestora și valorificate deja în contradictoriu cu pârâții reclamanți, în cadrul dosarului nr.2107/2003 în care Judecătoria Tg.Cărbunești a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții pârâți, pronunțând sentința civilă nr.3272/25.11.2003, rămasă definitivă și irevocabilă.
De altfel, dreptul de proprietate al reclamanților pârâți a fost reconstituit prin nr.19/1991, în baza cererilor de reconstituire depuse pe baza Legii nr.18/1991, emițându-se adeverințele de proprietate nr.400 și 422/07.05.1993 și 710/17.01.1995, titlurile de proprietate fiind emise cu mult mai târziu tocmai datorită unui șir de litigii purtate între părțile din cauza de față pentru terenul înscris în titlul de proprietate nr.-/8.10.1993 emis pe numele pârâtului reclamant, titlu care fost constatat nul absolut prin sentința civilă nr. 2999/12.07.2001 a Judecătoriei Tg.Cărbunești.
În esență, instanța a reținut că în favoarea reclamanților pârâți s-a stabilit definitiv și irevocabil dreptul de proprietate asupra terenului pe care autorul pârâților reclamanți a ridicat construcția în litigiu și că, în raport cu aceștia din urmă s-a stabilit irevocabil că nu au nici un drept asupra respectivului teren, nici aceștia și nici autorul lor,.
Pentru a-și manifesta dreptul de a solicita demolarea construcției, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții pârâți, în calitate de proprietari ai terenului, trebuie să dovedească reaua credință a, rea credință pe care o susțin.
Examinând aceste probe, instanța a constatat că reclamanții pârâți nu au stat în pasivitate, ci au folosit toate căile legale pentru a-și recupera terenul, unele dintre acestea fiind anterioare începerii construcției, altele în timpul în care se construiau și altele ulterior sistării lucrărilor.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat plângere, obiect al dosarului nr.2093/1993, aceasta fiind respinsă prin sentința civilă nr.2136/11.05.1993 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, prin care s-a reținut că numai cunoștea de înțelegerea cu în sensul compensării cu teren în pct. "la școală", nu și ceilalți proprietari și că în mod greșit s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea lui asupra unui teren care a aparținut altor persoane.
Acest a fost contestat de și pe cale administrativă, iar prin nr.542/20.07.1993 s-a modificat hotărârea în sensul că s-a dispus menținerea adeverinței nr.82/1992 eliberată acestuia pe baza constituirii dreptului de proprietate.
Că ulterior ambele hotărâri au fost anulate, menținându-se nr.19/1991 nu mai are relevanță sub aspectul stabilirii bunei sau relei credințe a, întrucât la data de 01.07.1993 a fost pronunțată sentința civilă nr.2972 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, prin care s-a dispus sistarea lucrărilor de construcții, aceasta fiind pusă în executare prin procesul verbal din 23.09.1993, dată de la care pârâții reclamanți au arătat că nu au mai continuat lucrările.
B-credință a este dată de convingerea acestuia că edifică pe terenul proprietatea sa, proprietatea fiind dobândită cu respectarea legii.
În speță, pe de o parte, datorită contestațiilor foștilor proprietari, arătate mai sus, precum și a "retragerii" adeverinței de proprietate eliberată pentru terenul pe care se construia, toate existând la începutul sau pe parcursul lucrărilor, iar pe de altă parte, datorită încălcării dispozițiilor legale la constituirea dreptului de proprietate și la eliberarea autorizației de construire, nu se poate reține ca reală convingerea că ar fi construit pe terenul proprietatea sa, situație în care buna credință a acestuia este înlăturată.
Sub aspectul dispozițiilor legale privind constituirea dreptului de proprietate, instanța reține că acestea nu au fost respectate nici de autorul pârâților reclamanți care știa sau trebuia să știe că nu este îndreptățit la constituirea dreptului pentru terenul intravilan care a aparținut altor persoane anterior cooperativizării și au fost solicitate spre reconstituire de acele persoane sau de moștenitorii lor și că nu face parte din nici o categorie de persoane îndreptățite la astfel de terenuri, cât și de Comisia locală de fond funciar.
Astfel, potrivit art.18 din Legea nr.18/1991, publicată la 20.02.1991, în Of. nr.37, "membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativă sau au adus teren mai puțin de 5.000 mp, precum și celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativă sau asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 17, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități. Suprafața atribuită în proprietate se va determina ținând seama de suprafața terenurilor, numărul solicitanților și suprafața atribuită celor care au adus pământ în cooperativă", iar potrivit art.17 din aceeași lege, "terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei.
Toate terenurile cooperativei care nu sunt atribuite conform art. 13-16, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi".
In consecință, beneficiind de o constituire a dreptului de proprietate cu încălcarea dispozițiilor mai sus arătate, atât sub aspectul regimului juridic al terenului cât și sub aspectul persoanelor îndreptățite, constructorul, autor al pârâților reclamanți, nu mai poate beneficia în concret de prezumția de buna credință, aceasta fiind răsturnată, tocmai prin acțiunile sale ilicite de a obține un teren la care nu era îndreptățit.
Chiar și autorizația de construire a fost eliberată cu nerespectarea prevederilor Legii nr.50/1991, așa cum a reținut și expertul tehnic în raportul său și cum se poate constata din succesiunea actelor. Mai mult, tot din raportul de expertiză rezultă și edificarea construcției fără a se respecta autorizația de construire, diferențele fiind foarte mari.
Este adevărat că depășirea limitelor autorizației sau emiterea acesteia cu nerespectarea legii, vizează raporturile constructorilor cu autoritatea administrativă locală, dar în același timp, ea semnifică și reaua credință a care, în condițiile în care nu avea titlu de proprietate asupra terenului, nu au obținut acordul adevăraților proprietari ai terenului de a edifica construcția, știut fiind că eliberarea autorizației de construcție este condiționată de existența titlului asupra terenului sau acordul proprietarului. Existența unui acord cu Primăria, în condițiile în care aceasta nu era și nici nu putea să fie proprietara terenului, nu înlătură nelegalitatea autorizației.
In consecință, în condițiile în care faptele și actele autorului pârâților reclamanți s-a bazat pe o cauză ilicită, au urmărit fraudarea legii, prin dobândirea unui drept de proprietate pe baza unei legi ale cărei prevederi nu-i erau aplicabile și prin construirea nelegală, nu mai este posibilă reținerea bunei credințe a acestuia.
Aceste ultime aspecte se adaugă doar la cele reținute anterior, fiind suficiente pentru reținerea relei credințe fie primele, respectiv lipsa credinței că edifică pe terenul proprietatea sa, fie ultimele, respectiv încălcarea prevederilor legale arătate mai sus.
Ca atare. constructorul fiind de rea credință, iar opțiunea reclamanților pârâți a privit obligarea pârâților reclamanți la demolarea construcțiilor edificate pe terenul lor, instanța a admis acțiunea principală și a dispus obligarea pârâților reclamanți la demolarea construcțiilor și la ridicarea instalațiilor aferente și a tuturor materialelor depozitate pe terenul proprietatea reclamanților pârâți, în termen de trei luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanții să efectueze respectivele lucrări pe cheltuiala pârâților.
Pentru a dispune în sensul arătat, instanța a avut în vedere că pârâții reclamanți, deși nu sunt constructorii, sunt moștenitorii legali ai, preluând atât drepturile cât și obligațiile autorului.
De altfel, în această calitate au și formulat cererea reconvențională prin care au solicitat despăgubiri în baza art.494 alin.3, teza a II-a cod civil, astfel că sentința civilă nr.3272/25.11.2003, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești prin care, pe lângă admiterea cererii în revendicare formulată de aceiași reclamanți, s-a respins cererea privind obligarea lui la demolarea construcțiilor, motivat de faptul că nu acesta este proprietarul lor, ci tatăl său, care trăia la acea dată, nu mai are relevanță în cauza de față sub acest aspect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se lipsa de temei legal a sentinței apelate, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, precum și pentru existența unor motive contradictorii în considerentele sentinței atacate.
Astfel, în esență, apelantul critică faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, deși era obligată în temeiul art.137 civ.Cod Penal să procedeze întâi la examinarea acestora, după care, dacă le respingea, putea examina fondul cauzei.
Aceste excepții sunt cele privind puterea de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 5043/4.12.1996 a Curții de Apel Craiova prin care s-a respins acțiunea în revendicare și obligație de a face (demolarea construcției și ridicarea materialelor).
În plus, se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului în raport de dispozițiile contractului de schimb autentificat sub nr. 2652/2004 invocat de, pentru suprafața de 170 mp, reclamantul nemaiavând calitatea de proprietar pe terenul situat în tarlaua 9, parcela 164/2.
Pe fondul cauzei, recurentul critică sentința sub aspectul greșitei interpretări a relei credințe în sarcina sa.
Prin decizia civilă nr.291 din data de 20 octombrie 2009 Tribunalul Gorja admis apelul declarat de apelantul pârât, desființând sentința și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că din notele de ședință scrise depuse la dosarul cauzei -fila 33 și următoarele din dosarul instanței de fond- rezultă că apelantul pârât a invocat două excepții, constând în lipsa calității procesuale active și puterea de lucru judecat în raport de decizia civilă susamintită.
Potrivit art.137 alin.1 civ.Cod Penal, instanța de fond se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
A reținut instanța că excepțiile invocate sunt excepții de fond, întrucât privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune și fiind excepții peremptorii și absolute, tinzând la respingerea acțiunii civile, putând fi invocate în orice stadiu al procedurii, era necesar a fi puse în discuția părților, în respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Tribunalul a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat relativ la aceste excepții, încălcând drepturile procesuale ale părții în sensul celor de mai sus, nepronunțarea asupra excepțiilor invocate echivalând cu necercetarea fondului, care potrivit art.297 alin.1 civ.Cod Penal atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a proceda întâi la examinarea excepțiilor invocate în fața sa și abia ulterior să procedeze, dacă e cazul, la cercetarea în fond a pricinii, cu analizarea și a apărărilor formulate în apel asupra fondului cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat și motivat recurs în termen reclamanții considerând-o ca fiind nelegală, susținând în esență că în mod greșit instanța de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prin sentința pronunțată judecătoria a respins cererea reconvențională în integralitatea ei, analizând toate aspectele invocate de părți, așa încât nu se poate pretinde că nu s-ar fi pronunțat asupra unor excepții.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că instanța de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, a dat o rezolvare eronată pricinii deduse judecății, pronunțând o hotărâre nelegală.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.297 alin.1 pr.civ. desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe poate fi dispusă de instanța de apel în cazul în care rezolvarea procesului s-a făcut de prima instanță fără a intra în cercetarea fondului, ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
În cazul în speță se constată însă că prima instanță, Judecătoria Tg.Cărbunești a rezolvat pe fond cererea reconvențională, în sensul că a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, situație în care nu se regăsește niciuna din ipotezele prevăzute de textul de lege susmenționat ce ar justifica trimiterea cauzei spre rejudecare.
Fiind vorba însă de excepții absolute, peremptorii și dirimante, ce ar putea împiedica soluționarea pe fond a cauzei, potrivit art.137 alin.1 pr.civ. instanța de apel făcând aplicațiunea art.297 alin.2 teza finală pr.civ. va putea ea însăși să se pronunțe asupra acestor excepții, fără a mai fi necesară trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Ca atare, constatându-se nelegalitatea hotărârii instanței de apel, urmează ca potrivit art.312 alin.5 pr.civ. recursul să fie admis, casându-se decizia atacată și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj, pentru soluționarea apelului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.291 din data de 20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și -, având ca obiect obligație de a face.
Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei spore rejudecare Tribunalului Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
22.02.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/3 ex.
Gh.
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa
