Obligație de a face. Decizia 209/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.209
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 784 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect obligație a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă - - T și consilier juridic pentru pârâții intimați Municipiul T - prin Primar și Consiliul Local al Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care din oficiu instanța pune în discuție excepțiile privind competența materială după valoarea litigiului și dacă această speță ar fi sau nu de natură comercială.
Reprezentanta reclamantei recurente precizează că prezenta cauză are caracter civil, iar cu privire la excepția privind competența materială după valoare, aceasta revine în primă instanță Judecătoriei Timișoara. situație față de care solicită respingerea ambelor excepții.
Consilier juridic solicită respingerea celor două excepții invocate de instanță din oficiu.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar 7767/19.05.2006, reclamanta - - - a chemat în judecată pe pârâții PRIMARIA MUNICIPIULUI T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul situat în T, str. - nr. 14, înscris în CF nr. - T, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta este proprietara construcțiilor edificate în T, str. - nr. 14, înscrise în CF nr. - T, iar terenul aferent, în suprafață de 875 mp, face parte din domeniul privat al statului, așa cum rezultă și din evidențele de carte funciară, cu drept de folosință în favoarea reclamantei, achitând impozite în acest sens.
A arătat că terenul în litigiu poate fi vândut întrucât a aparținut în fapt antecesoarei acesteia, intrând și sub incidența Legii nr. 15/1990 și HG nr. 834/1991, însă, din neglijența reprezentanților antecesoarei, nu s-a finalizat procedura.
S-a mai menționat că reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere în acest sens, prin care și- exprimat intenția de a cumpăra acest teren, cerere însă care nu a primit nici un răspuns.
In drept, s-au invocat prevederile art. 1073 și urm. Cod civil, Legea nr. 15/1990, HG nr. 834/1991.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, întrucât dispozițiile Legii nr. 15/1990 și HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat nu își au aplicabilitatea în speță întrucât aceste acte normative prevăd o procedură specială de urmat, care în prezent nu mai este posibilă întrucât reclamanta este o societate privată.
In altă ordine de idei, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 38 al. 5 lit. b din Legea nr. 215/2001, Consiliul local este cel care hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii, iar potrivit art. 125 al. 1, Consiliile locale și Consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii, iar în condițiile al. 2, vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii, și, prin urmare, hotărârea privind înstrăinarea bunurilor proprietate privată a municipiului este atributul exclusiv al Consiliului local.
Prin sentința civilă nr. 4357/26.04.2007 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea civilă formulată de reclamanta - - -, și, în consecință, a obligat pârâții să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul constând în teren situat în T, str. - nr.14, înscris în CF nr. - T în suprafață de 875 mp la prețul de 1.626.409 lei, stabilit conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert inginer, și a obligat pârâții la plata sumei de 1200 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit evidenței de carte funciara, societatea reclamantă este titulara dreptului de proprietate asupra construcțiilor înscrise în CF nr. - T, nr. top 12078/2 și nr. top 12078/3, constând în spațiu comercial - terasa - grădina de vară, grup social și magazii, iar terenul în suprafață de 875 mp se află în proprietatea unității administrativ-teritoriale cu drept de folosință în favoarea societății reclamante, pe baza unei concesiuni acordate pe o perioadă maximă prevăzută de lege, respectiv de 49 de ani. Terenul aparține domeniului privat al municipiului
S-a ajuns la această situație întrucât reclamanta, societate comercială cu capital de stat, nu a îndeplinit, anterior privatizării, procedura administrativă de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
In această situație, în condițiile art. 32/1 al. 2 din OUG nr. 88/1997, această societate comercială s-a privatizat fără a include în capitalul ei social terenurile deținute, aceste terenuri rămânând în proprietatea unității administrativ-teritoriale, regimul lor juridic urmând să fie clarificat ulterior.
Astfel, potrivit art. 32/1 al. 3 din OUG nr. 88/1997, terenurile aparținând domeniului public al statului ori al unității administrativ - teritoriale rămân în folosința societății comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizată, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege.
Potrivit aceluiași text de lege, terenurile aparținând domeniului privat al statului ori al unității administrativ - teritoriale pot fi concesionate, închiriate sau oferite societății comerciale spre a fi cumpărate.
Art. 32/1 al. 3 teza finală instituie o obligație alternativă pentru proprietarii terenurilor din domeniul privat care vor trebui să opteze între mai multe conduite prescrise de lege, respectiv de a concesiona, închiria sau vinde terenurile respective, astfel că prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a admis-
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâții, părți căzute în pretenții, au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, pârâtul Municipiul T, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile, dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 784/A din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de Municipiul T, prin Primarul și Consiliul Local al Municipiului T, cu sediul în T, BV. nr. 1, jud. T împotriva sentinței civile nr. 4357/26.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - T -, cu sediul in T,-, jud.
A schimbat în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta - - -.
A obligat intimata la plata către apelant a sumei de 4,15 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut că prima instanță, în mod corect a apreciat că art. 32/1 alin.3 teza finală instituie o obligație alternativă pentru proprietarii terenurilor din domeniul privat al unităților administrativ teritoriale, care vor trebui să opteze între mai multe condiții prescrise de lege, respectiv de a concesiona, închiria sau vinde terenurile pe care sunt edificate construcții aflate în proprietatea societăților comerciale care s-au privatizat fără a include în capitalul lor social terenurile deținute.
Cu toate acestea, în mod eronat prima instanță a admis acțiunea civilă de față și a obligat pârâta la vânzarea terenului în litigiu pe care este edificată construcția proprietatea reclamantei și aceasta deoarece din tehnica legislativă folosită la redactarea textului de lege precitat, rezultă că se prevăd posibilități alternative de realizare a acestui beneficiu legal, respectiv vânzarea, închirierea sau concesionarea.
În condițiile în care actul normativ nu prevede cine are dreptul de opțiune între modalitățile alternative prevăzute de lege pentru realizarea dreptului, instanța de judecată va trebui să recurgă la principiile generale de interpretare a izvoarelor de obligații. În consecință, aplicând prin analogie prevederile art. 983 cod civil, vom concluziona că, în lipsa unei prevederi exprese a legii, debitorului obligației legale ( în speță, Statul Român, prin T) îi revine dreptul de alegere a modalității de executare a obligației sale.
Legea nu prevede obligația Statului Român de a vinde, astfel că instanța de judecată nu poate substitui acordul proprietarului la vânzare, în condițiile în care acesta a exprimat un aviz nefavorabil cu privire la cererea reclamantei.
Apărările reclamantei în sensul că terenul este un accesoriu al clădirii necesar pentru folosința normală a construcției proprietatea sa, urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate, față de dispozițiile art. 492 Cod civil, care este dreptul comun în materie de accesiune imobiliară. Potrivit acestui text de lege, tot ceea ce este construit pe un teren, se presupune că aparține proprietarului terenului, și nicidecum invers.
De asemenea, nu se poate reține că refuzul apelantului de a vinde terenul ar constitui un abuz de drept, atâta timp cât legea prevede mai multe conduite alternative între care acesta poate opta.
Vânzarea terenului nu este o obligație a apelantului, ci una dintre conduitele prescrise de lege, iar dreptul de opțiune între acestea îi revine.
A interpreta legea de o altă manieră înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate al unității administrativ teritoriale asupra terenului în litigiu, drept protejat de Constituția României prin art. 44 alin. 2.
In consecință, pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 32/1 alin. 2 din OUG nr. 88/1997, potrivit cărora unitatea administrativ teritorială în proprietatea căreia se află terenul în litigiu poate alege dintre modalitățile alternative de realizare a dreptului reclamantei, voința sa neputând fi substituită de instanța de judecată, tribunalul constată că acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, constată că apelul declarat de Municipiul T, prin Primarul și Consiliul Local al municipiului T, este întemeiat, astfel că îl va admite și va schimba hotărârea atacată, în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta - - -.
Împotriva deciziei civile nr. 226/A/ din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S, Reșița, în dosarul nr- a declarat recurs reclamanta T, susținând că în mod greșit instanța de apel a admis apelul pârâților deoarece terenurile aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale pot fi concesionate, închiriate sau oferite societăților comerciale spre a fi cumpărate.
Recurenta a arătat că acest lucru ar fi prevăzut în mod imperativ de art. 135 din HG nr. 577 /2002, fapt ce ar plasa soluția instanței de apel în afara cadrului legal, instanța interpretând, în opinia recurentei în mod greșit dispozițiile legale arătate mai sus.
În drept, au fost invocate motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La filele 8,9 dosar Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T au depus întâmpinare în care arată că soluția instanței de apel este legală fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 32/1 din OUG nr. 88/1997, coroborate cu art. 35 din Legea nr. 215/2001, deoarece unitatea administrativ teritorială proprietara suprafeței de teren poate concesiona, închiria sau vinde astfel de terenuri precum cel din litigiu, doar în condițiile în care această entitate administrativă apreciază că una din cele trei forme este cea mai benefică pentru comunitatea pe care o reprezintă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, prin raportarea acestora, apoi, la dispozițiile privind competența materială prev. de art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, se reține că acesta este fondat în sensul celor ce se vor arăta mai jos:
Prin acțiunea introductivă reclamanta - - Tas olicitat obligarea pârâților Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T la vânzarea unui teren intravilan situat în T, str. -, nr. 14, în suprafață totală de 865. înscris în CF T nr. top. 12078/2 și respectiv nr. top. 12078/3.
Pentru a se stabilii valoarea de circulație a terenului reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize de evaluare.
La fila 39 - 40 dosar instanță de fond s-a efectuat expertiza de evaluare a terenului solicitat de către reclamantă stabilindu-se o valoare de circulație a acestuia de 1.626.409 lei RON, respectiv 16.264.090.000 lei ROL.
Întrucât reclamanta dorește să-și întregească patrimoniul cu un teren intravilan situat în municipiul T care are o valoare pecuniară, la limita sumei arătate mai sus, acțiunea sa are un real caracter patrimonial, evaluabil în bani, iar potrivit dispozițiilor art. 2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei vechi, sunt de competența, în primă instanță a tribunalelor.
Față de această împrejurare instanța de recurs va constata că, în speță, primele instanțe s-au pronunțat cu încălcarea normelor de competență materială, norme cu caracter imperativ, aspect de nelegalitate care poate fi remediat, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 3, coroborate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Din acest punct de vedere, Curtea, va dmite recursul declarat de către reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 784 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va casa decizia atacată, precum și sentința civilă 4357 din 26.04.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și va trimite cauza pentru judecare în primă instanța la Tribunalul Timiș - secția civilă.
Sub aspectul chestiunilor, de drept, privind calitatea de comerciant a reclamantei, Curtea va reține în spiritul jurisprudenței acestei instanțe cât și jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție B că litigiile patrimoniale dintre o societate comercială și titularul unui drept real de proprietate în speță, unitatea administrativ teritorială - municipiul T, sunt de natură civilă, având în vedere izvorul dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte obiectul și scopul acțiunii, care nu vizează drepturi vizând un fond de comerț ci transmiterea dreptului real de proprietate din patrimoniul unui titular în patrimoniul altui subiect de drept.
De asemenea, instanța de trimitere va verifica în ce măsură părțile își exprimă cu bună credință drepturile conferite prin art. 32 din OUG nr. 88/1997, coroborate cu dispozițiile art. 135 - 137 din HG nr. 577/2002, fiind de principiul că patrimoniul unității administrativ teritoriale trebuie administrat în sensul satisfacerii intereselor comunității locale pe termen mediu și, interesul privat al unei persoane fizice sau juridice urmând a fi subsumat interesului colectiv al comunității, în sensul, art. 38 și urm. din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Aceste drepturi, conferite de lege trebuie însă exercitate cu bună credință și într-un mod echitabil, conceptul de echitate, în materie de proprietate fiind definit în jurisprudența Curții Europene ca un concept care asigură prioritățile sau valorile patrimoniale pe termen mediu și, cu obligația de compensare a unor eventuale prejudicii dacă acestea se produc din culpa uneia dintre părți.
Față de cele arătate, prin admiterea recursului și casarea hotărârilor primelor instanțe, cauza va fi trimisă pentru judecare în fond la Tribunalul Timiș - secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta - - T împotriva deciziei civile nr. 784 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia atacată, precum și sentința civilă 4357 din 26.04.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și trimite cauza pentru judecare în primă instanța la Tribunalul Timiș - secția civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /25.03.2008
Tehnored /26.03.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
