Obligație de a face. Decizia 317/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 317/
Ședința publică din 22 octombrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă, cu domiciliul procesualalesîn C, strada - cel, nr. 146, -.D,.1,.67, împotriva deciziei civile nr. 301, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,- și C, cu sediul în C,-, -.18, parter, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în substituire pentru avocat, care depune la dosar delegația de substituire nr. 23 din 20 octombrie 2008 și împuternicirea avocațială seria - nr. 23805 din 28 iulie 2008, pentru intimații pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 26206 din 26 septembrie 2008, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța nr. 257 din 26 septembrie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 357 lei); pentru intimata pârâtă C se prezintă avocat -, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 30399 din 22 octombrie 2008, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța nr. 81 din 22 octombrie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 100 lei).
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat.
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar chitanța seria - nr. - din 20 octombrie 2008, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului așa cum fost formulat și motivat.
Arată că a formulat motive de recurs în raport cu art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Face un scurt istoric al speței.
Arată că instanța de fond respinge acțiunea reclamantei, negând orice vocație la dobândirea acestui drept de proprietate asupra terenului aferent locuinței, motivând că nu există nici o dispoziție legală care să o îndreptățească pe reclamantă în acest sens.
Apelul formulat de reclamantă este respins ca nefondat de către Tribunalul Constanța, reținându-se, însă, o cu totul altă motivare.
Consideră că instanța de apel, la pronunțarea hotărârii a săvârșit greșeli ce atrag nelegalitatea soluției, și anume: În principal, este vorba despre motivări contradictorii.
Astfel, spre deosebire de instanța de fond, care absolut dreptul reclamantei la dobândirea în proprietate a terenului, instanța de apel apreciază că acesta a fost dobvândit în virtutea legii și că singura operațiune ce mai trebuie efectuată este de natură administrativă, pentru obținerea ordinului prefectului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991. Deci, deși se recunoaște acest drept, contrar celor stabilite prin hotărârea instanței de fond, se reține în finalul acestei motivări că pretenția reclamantei nu este justificată, iar sentința Judecătoriei nu se desființează, ba mai mult, considerațiile din apel vor completa expunerea de motive a judecătorului fondului.
Ori, este evident că nu poți completa ceva ce este în totală contradicție cu ceea ce reții.
Motivarea contradictorie conduce și la o contradicție între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia.
Dacă instanța de apel apreciază că dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței s-a dobânditex legeși că în prezent ar fi în fața unei proceduri administrative ce trebuie parcursă, numai pentru obținerea actului în sensul de instrumentum înseamnă că acțiunea reclamantei nu este nefondată, ci eventual lipsită de interes pentru că reclamanta ar fi deja titulara acestui drept.
Pe fondul problemelor supuse dezbaterii, arată că, este indubitabil că în baza Legii nr. 112/1995 se dobândește de către chiriașii cumpărători atât construcția, cât și terenul aferent acesteia. Invocă dispozițiile actului normativ cât și cele ale normelor sale de aplicare cuprinse în nr.HG 20/1996, așa cum au fost modificate prin nr.HG 11/1997. Face referire și la art. 9 și 26 din Legea nr. 112/1995 - care conferă vocație cumpărătorului să i se vândă imobilul și terenul.
Întrebat fiind de către instanță, care este temeiul legal invocat,apărătorul recurentei reclamantearată că temeiurile sunt cele precizate astăzi.
Concluzionând, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate. Este de părere că instanța urmează să constate că cerințele dobândirii în proprietate a terenului aferent construcției sunt îndeplinite și dovedite și să fie obligați pârâții la vânzarea acestuia către reclamantă.
Apărătorul intimaților pârâți Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite.
Consideră că nu există contradictorialitate între cele două hotărâri, astfel că motivul prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă nu se impune.
Cererea formulată de reclamantă apare ca nefondată.
Apărătorul intimatei pârâte, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului formulat de recurenta reclamantă, cu consecința menținerii hotărârii recurate.
Consideră că în mod corect instanțele au analizat și au soluționat.
Recurenta reclamantă intervine și arată că nu poate intabula nici terenul de sub casă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 13 octombrie 2006 reclamanta a chemat în judecată pârâții Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și C, solicitând obligarea acestora la vânzarea terenului aferent construcției din C,-, în suprafață de 160 mp.
În motivarea cererii, s-a arătat că în imobilul din C,- au locuit mama sa și soțul acesteia ca și chiriași, iar în temeiul Legii 112/95 locuința a fost cumpărată prin contractul de vânzare cumpărare 28194/1996, iar după decesul părinților imobilul a revenit reclamantei prin succesiune.
Reclamanta a mai arătat că prin contractul de închiriere nr. 9314/2004 a închiriat suprafața de 160 mp și că a făcut numeroase cereri de cumpărare a terenului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 din Legea 112/1995.
Pârâta Cas olicitat respingerea acțiunii, pentru că Legea 112/1995 nu stabilește obligații privind vânzarea terenurilor.
În drept au fost invocate disp. art. 115.pr.civ. art. 118 alin. 3.pr.civ. 274.pr.civ..
Prin sentința civilă nr.16536/11.12.2007 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâților Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C suma de 400 lei și pârâtului C suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că prin contractul de închiriere nr. 9314/1979 a închiriat imobilul din C,-, iar prin contractul de vânzare cumpărare 28194/96 și au cumpărat locuința cu 2 camere situată în C,-. Prin același contract, Caa tribuit cumpărătorilor în folosință, pe durata existenței construcției, terenul aferent în suprafață de 29,94 mp.
S-a mai reținut că reclamanta este moștenitoarea lui și, iar prin contractul de închiriere nr. 9314/27.04.2004 C i-a închiriat acesteia suprafața de 160 mp situat în C,-, suprafață ce depășește suprafața de teren aferentă construcției deținută cu contractul de vânzare cumpărare 28194/1996.
Terenul închiriat face parte din domeniul privat al Municipiului C (adresa 4825/6.02.2007 - fila 39), și pentru el nu au fost înregistrate notificări în baza Legii 10/2001 (adresa nr. -/2007 - fila 90).
Fiind vorba de o suprafață ce depășește suprafața de teren aferentă construcției (aspect ce rezultă din art. 1 al. contractul de închiriere nr. 9314/2004 - fila 9), a apreciat instanța că rămâne în continuare în proprietatea statului, și nu se vinde nici către chiriași, potrivit art.26 alin. ultim din Legea 112/1995.
S-a reținut că prin art. 9 din Legea 112/1995 se instituie dreptul chiriașilor de a cumpăra doar apartamentele nu și terenurile ce depășesc terenul aferent apartamentului, ce constituie curte sau grădină. Ori, neexistând un drept al chiriașilor de a cumpăra terenul excedentar terenului aferent apartamentelor, cu atât mai mult acest drept nu există în favoarea proprietarilor apartamentului (foști chiriași sau moștenitorii lor).
Prin urmare, a apreciat instanța că obligarea pârâtei de a vinde imobilul teren către reclamantă în condițiile în care legea nu prevede o astfel de obligație, ar constitui o gravă atingere principiului autonomiei de voință cât și dispozițiilor art. 480.civ. care definește dreptul de proprietate, precum și dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 301 din 27 mai 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul.
În apel instanța a reținut prin interpretarea art. 21 și 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 11/1997 că nu sunt supuse vânzării terenurile care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, în timp ce terenurile aferente acestor construcții și care asigură o utilizare normală a acestora se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu cumpărarea construcției, situația acestui drept urmând a fi rezolvată ulterior cumpărării, pe cale administrativă, în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva deciziei nr. 301 din 27 mai 2008 a declarat recurs reclamanta, care, în temeiul art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, a susținut nelegalitatea hotărârii sub următoarele aspecte:
1.Instanța de apel a susținut că prin considerentele deciziei a fost completată motivarea sentinței primei instanțe, deși prima instanță a negat în totalitate dreptul reclamantei de a dobândi proprietatea terenului, iar tribunalul a apreciat că același drept a fost dobândit de reclamantă în temeiul legii. Consideră că cele două motivări contrare nu se pot completa reciproc.
2.Există contradicție între considerente și dispozitiv pentru că instanța, deși a recunoscut dreptul reclamantei asupra terenului aferent, a respins acțiunea ca nefondată, negând astfel cererea reclamantei de a i se recunoaște vocația de a dobândi un drept de proprietate asupra terenului. Constatând că reclamanta este deja titulara unui drept de proprietate, instanța trebuia să respingă acțiunea ca lipsită de interes.
3.Analiza instanței trebuia să lămurească dacă reclamanta avea un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției sau doar o vocație la dobândirea acestui drept. Arată că după modificarea art. 37 din nr.HG 20/1996 prin nr.HG 11/1997 textul nu mai trimite la dispozițiile Legii nr. 18/1991, concluzia fiind doar aceea că pârâții au obligația să vândă terenurile aferente construcțiilor dobândite în proprietate în baza Legii nr. 112/1995.
Examinând legalitatea hotărârii recurate, în raport de criticile formulate de reclamantă, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanței, pe calea unei obligații de a face, să i se recunoască vocația de a dobândi un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției dobândite în temeiul art.9 din Legea nr. 112/1995, corelativ cu obligația pârâților de a transmite acest drept către reclamantă, prin perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare.
În acest cadru procesual fixat de reclamantă, instanța de apel a stabilit, contrar celor reținute de prima instanță, că reclamanta are mai mult decât o simplă vocație, are chiar un drept de proprietate dobânditope legis(în temeiul legii).
Această concluzie a instanței de apel este corectă pentru că, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din nr.HG 11/1997, "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege."
Textul art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Din interpretarea logică a textelor sus-menționate rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului,per a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu cumpărarea construcției.
Odată transferatope legisdreptul de proprietate asupra terenului în patrimoniul reclamantei, nu se justifică demersul judiciar al acesteia pentru a i se recunoaște o vocație la dobândirea acestui drept, prin încheierea unei convenții cu pârâții în acest sens.
Acțiunea prin care reclamanta tinde să obțină un drept care se află în virtutea legii în patrimoniul său nu procură acesteia nici un folos practic, demersul judiciar fiind, din acest motiv, lipsit de interes.
Fiind o condiție de exercițiu a acțiunii, interesul nu se confundă cu dreptul însuși, astfel că, în lipsa interesului, instanța pronunță mai curând un "fine de neprimire", iar nu o soluție pe fondul cauzei.
Constatând că, în speță, acțiunii îi lipsește condiția folosului practic pe care reclamanta l-ar obține prin formularea ei, instanța de apel trebuia să respingă acțiunea ca lipsită de interes.
În condițiile în care instanța păstra soluția de respingere pe fondul cauzei dar a motivat hotărârea pe lipsa unei justificări a acțiunii, Curtea constată că există contrarietate între considerente și dispozitiv, contrarietate care poate fi înlăturată prin admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei pentru lipsa interesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, cu domiciliul procesualalesîn C, strada - cel, nr. 146, -.D,.1,.67, împotriva deciziei civile nr. 301, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,- și C, cu sediul în C,-, -.18, parter, având ca obiect obligația de a face.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul.
Schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red.dec.jud.recurs: /15.12.2008
gref.AB/4ex./19.12.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc, Daniela Petrovici
