Obligație de a face. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.47/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții, domiciliată în P, cartier,.4,.A,.12, și DIN, domiciliat în, și intervenienții în nume propriu - și, domiciliați în P, cartier, nr.15, -0-11,.E,.1,.4, județul A, împotriva deciziei civile nr.174/19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul prezent, intimat fiind pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenții-intervenienți în nume propriu și, în baza împuternicirii nr.1/2010, eliberată de Baroul Argeș, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de intervenienții în nume propriu este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru de 5 lei, cu chitanța nr.-/4 dec.2009, eliberată de Primăria Municipiului P și timbru judiciar de 0,15 lei, în vreme ce, recursul declarat de reclamanți nu este legal timbrat
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare, cu copii pentru comunicare, formulată de intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Avocat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul asupra recursului declarat de reclamanții și, solicită anularea acestuia ca netimbrat. În situația în care, până la sfârșitul ședinței de judecată se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienții în nume propriu, solicită, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține că promovarea unei acțiuni pe calea dreptului comun nu poate fi condiționată de existența unei ale acțiuni întemeiată pe prevederile legii speciale.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. Solicită și cheltuieli de judecată.
La sfârșitul ședinței de judecată, prin registratura, se depune chitanța nr.1220/14 ianuarie 2010, eliberată de Primăria Municipiului P privind taxă judiciară de timbru de 20 lei, și timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei. din partea recurentului, situație în care,se constată că și acest recurs este legal timbrat.
CURTEA:
Deliberând, în cond.art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor;
Constată că, prin sentința civilă nr.2171 din 20 martie 2009, Judecătoria Piteștia respins acțiunea prin care reclamanții și solicitaseră obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A de a aviza documentația cadastrală și a intabula, în cartea funciară, terenul de 18.000m.p. situat în P, având vecini: la -, la -, la -aerodromul și la -drumul de acces, deodată cu obligarea la plata unor daune interese de 30 lei/zi de întârziere până la împlinirea obligației, precum și a unei amenzi judiciare.
S-a respins, totodată, cererea de intervenție în interes propriu prin care și solicitaseră, în contradictoriu cu reclamanții, să se constate calitatea lor de proprietari asupra a 4.200m.p. din totalul de 11.000m.p. pentru care s-a formulat acțiune și, pe cale de consecință, să fie respinsă cererea de întabulare, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a reținut în fapt că cei doi reclamanți au formulat cerere de întabulare a terenului, invocând drept titlu sentința civilă nr.845/R/15 mai 2008, A respingând-o, prin încheierea nr.43004/5 noiembrie 2008.
Intervenienții invocaseră excepția inadmisibilității acțiunii directe, precum și, în subsidiar, pe cea a tardivității plângerii împotriva încheierii de carte funciară, în măsura în care instanța ar califica-o astfel.
În ceea ce privește inadmisibilitatea, instanța a reținut că este vorba despre o apărare, iar nu o veritabilă excepție, o acțiune putând fi respinsă ca inadmisibilă numai atunci când legea nu prevede sau nu permite posibilitatea promovării ei. În cauză, legiuitorul a prevăzut calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, iar nu acțiunea de drept comun de obligare a la avizarea documentației și întabulare.
S-a mai constatat că o asemenea plângere a fost înregistrată, formându-se dosarul nr- al aceleași instanțe, cu termen de judecată la data de 17 aprilie 2009, iar reclamanții au precizat în mod expres că acțiunea de față nu se dorește a fi o altă plângere ci, o acțiune de drept comun în obligație de a face, motiv pentru care nefondată s-a găsit excepția de tardivitate.
Cât despre cererea de intervenție în interes propriu, instanța a considerat că se află în fața unei cereri de recunoaștere și consolidare a unui drept asupra unui bun în posesia căruia partea se află, ori o asemenea posesie nu a fost dovedită pentru a se putea verifica existența, la îndemâna intervenienților, lor a unei acțiuni în constatare ori în realizare. Totodată, s-a mai reținut că intervenienții nu au solicitat anularea actelor de care reclamanții se folosesc în dovedirea dreptului lor de proprietate.
Cu această motivare, au fost respinse, atât acțiunea, cât și cererea de intervenție.
Împotriva sentinței, în termen, au formulat apeluri reclamanții și intervenienții, primii criticând soluția pentru greșita considerare drept neprevăzută de legiuitor a acțiunii fondată pe dispozițiile art.5803Cod procedură civilă, numai pentru faptul că dispozițiile art.52 alin.2 din Legea nr.7/1996 prevăd calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, cele două texte neexcluzându-se unul pe celălalt, dar și pentru greșita nepronunțare asupra celui de-al doilea capăt de cerere, chestiune care ar atrage casarea sentinței.
Intervenienții au criticat soluția pentru greșita respingere a cererii lor, cu motivarea pe de o parte că nu au solicitat anularea actelor pe care reclamanții își fondează alegațiile, iar pe de altă parte, cu motivarea că nu au dovedit exercitarea posesiei asupra terenului.
punctul lor de vedere, procedural, respingerea acțiunii principale ar atrage respingerea, automată, a cererii de intervenție în interes propriu.
Pe de altă parte, s-a arătat că în fața primei instanțe au administrat proba cu acte în dovedirea existenței unui număr de 10 cauze civile, între care una îi privește pe reclamanții din prezenta cauză, procese în cadrul cărora au avut loc contestări ale punerilor în posesie făcute de către Comisia Locală de Fond Funciar pe terenul proprietatea intervenienților. Chestiunea suprapunerii documentațiilor cadastrale rezulta cu evidență din înscrisurile cauzei și a fost confirmată de către, cu prilejul respingerii cererii de întabulare a pretinsei proprietăți a reclamanților.
O altă greșeală a instanței, se susține aoc onstitui constatarea lipsei dovezii exercitării posesiei asupra terenului, deși nici un moment instanța nu a pus în discuție administrarea de probe cu privire la această stare de fapt, prin punerea în discuție a inadmisibilității acțiunii în constatare ca subsidiară celei în realizare, numai după o asemenea discutare putându-se soluționa pricina într-o atare argumentație.
Prin decizia civilă nr.174 din 19 octombrie 2009, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondate, ambele apeluri.
În privința alterității acțiunii fondată pe dispozițiile art.5803Cod procedură civilă, instanța a constatat că soluția primei instanțe este legală, pentru rezolvarea pretențiilor deduse, legiuitorul prevăzând calea specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, cale de altfel utilizată de către reclamanți.
Cât privește nepronunțarea asupra capătului doi de cerere, s-a constatat că instanța, respingând în tot cererea fondată pe temeiul juridic de drept comun, în mod implicit a avut în vedere și sancțiunile pe care instanța le poate alătura pronunțării unei asemenea obligații, deci nu există o nepronunțare în acest sens.
Legat de apelul intervenienților, cât privește critica de tehnică procedurală, s-a arătat că nu există obligativitate ca respingerea acțiunii principale să atragă automat admiterea cererii de intervenție, cu atât mai mult, cu cât, instanța a avut în vedere petitul ce constă într-o acțiune în constatarea dreptului de proprietate.
Or, arată instanța de apel, o atare acțiune se află la îndemâna numai a proprietarului posesor al bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească de recunoaștere și consolidare a drepturilor, ori intervenienții dețin chiar un titlu de proprietate, așa încât nu le-ar fi necesară o constatare a acestuia.
Împotriva deciziei, în termen, au formulat recurs atât reclamanții cât și intervenienții în interes propriu.
Primii critică soluția pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art.5803Cod procedură civilă, în opinia lor, promovarea acțiunii de drept comun fondată pe acest temei nefiind exclusă de dispozițiile Legii speciale, respectiv de procedura instituită de art.52 alin.2 din Legea nr.7/1996.
Și în ceea ce privește nepronunțarea asupra celui de al doilea capăt de cerere, referitor la plata daunelor interese și a amenzii față de stat, se critică soluția pentru considerarea drept implicită a unei astfel de pronunțări, deși instanța nu a făcut vorbire despre motivele de fapt și de drept ale soluției acestui capăt.
Intervenienții, la rândul lor, critică soluția pentru greșita interpretare a condițiilor de admisibilitate a acțiunii în constatare, în sensul că ea nu ar putea privi decât acțiunea constitutivă de titlu în sensul deinstrumentum,iar nu și pe cea prin care posesorul deținător și al titlului doveditor al titlului său o poate folosi în contra celui ce, în mod public, încearcă să se prezinte drept proprietar al aceluiași teren.
Astfel, instanța a exclus acțiunea în constatare provocatorie, considerând că nu poate exista decât o acțiune în constatare declaratorie, deși prin întreaga lor atitudine și acțiunile lor, reclamanții le cauzează o serioasă tulburare în exercițiul dreptului de proprietate.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată ca nefiind fondat recursul reclamanți și fondat pe cel al intervenienților, pentru cele ce se vor arăta:
În ceea ce privește greșita interpretare a instituției figurate de dispozițiile art.5802-5Cod procedură civilă, urmează a se observa că aceasta poate intra în acțiune, numai atunci când există un titlu executoriu ce nu ar putea fi adus la îndeplinire decâtintuitu personaedecătre debitor.
În cauza de față, nu există un titlu executoriu în sensul dispozițiilor procedurale ale art.372 Cod procedură civilă.
De aceea, temeiul invocat de către recurenții-reclamanți este, într-adevăr, inaplicabil cererii și dreptului urmărit a fi protejat prin intermediul acesteia.
Dimpotrivă, așa cum corect au reținut instanțele de fond, pentru protejarea dreptului la înscrierea în registrele de publicitate imobiliară a unui asemenea drept, persoana ce se consideră îndreptățită are deschis accesul la procedurile deschise de legea specială în această privință și, cel mult, se poate lua în discuție o acțiune de drept comun în răspundere a instituției prin organele sale reprezentative în măsura în care, în mod nejustificat, s-ar refuza a se da curs în sensul luării în discuție a unei astfel de cereri, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, dimpotrivă o încheiere fiind pronunțată și, respectiv, atacată în condițiile legii.
Ca atare, sub acest aspect, critica este una nefondată.
Nici în ceea ce privește pretinsa statuare a existenței unei soluționări a celui de al doilea capăt de cerere, ce decurge din soluția dată primului, nu se constată vreun motiv de nelegalitate din cele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de apel constată că, în cauză, există o pronunțare supra acestei cereri implicite, în sensul că dispozițiile speciale privitoare la aducerea la îndeplinire a titlului executoriu în cazul obligației de a faceintuitu personaenu sunt aplicabile în cauză.
Această constatare a instanței de apel reprezintă o statuare în fapt față de care, prezenta instanță de recurs, nu poate extinde cercetarea pe calea prevăzută de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, lipsa eventualei motivări pe care recursul ar putea-o constata potrivit pct.7 al acestui text, neputând privi decât soluția instanței de apel, iar nu și pe cea a instanței de fond.
Or, motivarea asupra acestei critici există.
Cât privește legalitatea motivării, în sensul că instanța nu putea constata ca implicită pronunțarea, ci trebuia să examineze distinct cerințele de fapt și de drept ale soluției, nici această critică nu este fondată, câtă vreme acest capăt de cerere este subsidiar și condiționat de admiterea celui principal or, așa cum s-a arătat, soluția asupra lui este cea legală.
De aceea, potrivit dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat.
Recursul intervenienților urmează să fie admis, potrivit aceluiași text, în limita celor ce se vor arăta:
Susținerea potrivit căreia, în mod procedural, respingerea acțiunii principale ar atrage cu necesitate admiterea celei a intervenientului în interes propriu, este una nefondată.
O asemenea normă, de principiu sau cutumă judiciară nu există, neexistând, de altfe,l nici măcar un temei al unui asemenea procedeu.
Astfel, în cauza de față, respingerea cererii principale s-a făcut nu ca urmare a constatării lipsei îndreptățirii reclamanților, ci ca urmare a inadmisibilității căii alese de aceștia, fără ca nimic să opună rezolvării în favoarea lor a pretențiilor pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, în măsura în care, în procedurile pornite în aceasta, se va putea constata o asemenea îndreptățire.
De aceea, pentru ca soluția intervenienților să primească o rezolvare favorabilă lor, este necesară o cercetare pe fond a cererii, fără a exista o obligativitate a admiterii ei doar ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Cea de-a doua critică însă se constată a fi fondată.
Într-adevăr, instanța apelului interpretează greșit dispozițiile art.111 Cod procedură civilă care statuează că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.
Tribunalul confundă acțiunea în constatare cu acțiunea prin care se urmărește obținerea unui înscris, în speță hotărârea judecătorească prin care acest drept este consfințit în contradictoriu cu adversarul.
Or, acțiunea în constatare are un conținut cu mult mai complex, vizând însăși existența dreptului, iar nu fabricarea înscrisului cu care se tinde la dovedirea lui.
juridică are cunoștință, astfel, de acțiunea în constatare pozitivă, în recunoașterea existenței unor raporturi juridice sau negativă, în constatarea inexistenței lor sau acțiuni în constatare declaratorii, în constatarea existenței sau inexistenței unui drept care, deși nu a fost încălcat, se găsește într-o situație de incertitudine, alături de acțiuni interogatorii prin care se cere adversarului alegerea a două căi de urmat, ori acțiuni provocatorii prin care se cere celui care, fără a porni un proces, ridică în mod public pretenții legate de dreptul reclamantului, pentru a se stabili în instanță dacă pârâtul are sau nu dreptul pe care-l afirmă, sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca, dacă nu și-l demonstrează.
Cum se poate observa, în cauză nu este vorba despre promovarea unei acțiuni declaratorii, așa cum se limitează a examina instanța, ci de una provocatorie, în care intervenienții, fondându-se pe titlul lor pe care îl exhibă în dovedirea calității de proprietar, cer să se constate dacă reclamanții au ei înșiși un drept asupra aceluiași teren, câtă vreme au promovat o acțiune de drept comun, e adevărat, cum s-a arătat mai sus, inadmisibilă, însă prin care ridică pretenții asupra aceluiași bun.
În concluzie, respingerea acțiunii formulată de intervenienți în interes propriu și care nu a avut ca obiect simpla alăturare la poziția intimatului în interesul acestuia, în considerarea inadmisibilității ei ca urmare a existenței înscrisului doveditor al dreptului, este dată cu greșita interpretare a dispozițiilor art.111 Cod procedură civilă.
Soluția însă nu poate fi dată direct în recurs, întrucât o altă critică formulată prin motivele de apel d e către intervenienți este aceea privitoare la modalitatea prin care s-a stabilit, de către prima instanță, lipsa exercițiului posesiei de către intervenienți, ca temei al inadmisibilității acțiunii în constatrare, cu trimitere subînțeleasă la acțiunea în revendicare, ca acțiune în realizare.
Or tribunalul, ca instanță devolutivă de fond, nu s-a mai ocupat de acest aspect al condițiilor cererii intervenienților, considerând de principiu acțiunea lor inadmisibilă prin prisma celor arătate.
Necercetarea chestiunilor legate de modalitatea în care prima instanță de fond a statuat asupra exercitării posesiei echivalează cu o necercetare pe fond a pretențiilor susținute în apel, situație în care, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă se impune ca, admițându-se recursul, să fie casată decizia și pricina trimisă, spre rejudecare, aceluiași tribunal, pentru a se pronunța și asupra criticii referitoare la modalitatea stabilirii lipsei condiției deținerii bunului, formulată de către apelanții-intervenienți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenienții - și, domiciliați în P, cartier, nr.15, -0-11,.E,.1,.4, județul A, împotriva deciziei civile nr.174 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în P,-, județul
Casează decizia și trimite, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Respinge recursul declarat de reclamanții, domiciliată în P, cartier,.4,.A,.12, județul A și DIN, domiciliat în comuna, județul A, împotriva aceleași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - ---, -,
Grefier,
G,
Red.-
Tehnored.
Ex.9/8 febr.2010
Jud.apel.
-.
Jud.fond:.
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
