Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 48/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Rm.V,-, -.B,.11, județul V, împotriva deciziei civile nr.149A din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta -, domiciliată 5883, 2S2B5,.15, Canada.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamantă, asiatată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.112/2009, emisă de Baroul Vâlcea, lipsă fiind intimata -.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție excepția legalității și admisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, precum și de valoarea obiectului acțiunii, cu care instanța a fost investită.
Avocat solicită respingerea excepției, având în vedere faptul că s-a invocat evicțiunea, astfel neputându-se pune în discuție o astfel de excepție. În subsidiar, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a soluționa cauza în complet legal investit.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-( număr în format vechi 9430/2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea contravalorii apartamentului cu 3 camere, situat în Rm. V, str. C-tin, nr. 3 și a tuturor cheltuielilor suportate de către reclamantă cu prilejul încheierii actului de vânzare cumpărare cu.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu defuncta un contract autentic de vânzare cumpărare, care însă a fost desființat conform Sentinței civile nr. 3698/2005 pronunțată de Judecătoria Rm. V, rămasă definitivă și irevocabilă.
În urma anulării contractului de vânzare cumpărare, potrivit regulilor nulității, părțile urmează să fie repuse în situația anterioară încheierii actului, respectiv întoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorului și restituirea de către acesta a contravalorii bunului primit.
Reclamanta consideră că această situație este un caz de evicțiune totală, cauza acesteia fiind anterioară vânzării - respectiv lipsa discernământului.
Obligația de garanție a vânzătorului fiind o obligație patrimonială, după decesul acestuia se transmite moștenitorilor, pârâta fiind unica moștenitoare a vânzătoarei.
Efectele evicțiunii totale sunt restituirea prețului, a tuturor cheltuielilor legate de facerea actului, a daunelor interese și diferența dintre prețul achitat și sporul de valoare al bunului, între momentul încheierii actului și data producerii evicțiunii, astfel că acțiunea este întemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1344 Cod civil.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu acte, martori, interogatoriu și expertiză.
Prin cererea de la fila 9 dosar, la solicitarea instanței, reclamanta a arătat că suma pe care o pretinde de la pârâtă a-i fi restituită este de 50.000 lei, urmând ca în situația concretă aceasta să fie majorată sau micșorată.
Prin încheierea de ședință din 16 martie 2007, în urma analizării actelor depuse la dosar și în temeiul dispozițiilor art. 74 Cod procedură civilă, s-a admis cererea formulată de către reclamantă cu privire la scutirea plății taxei de timbru.
În cauză pârâta a fost citată la domiciliul apărătorului ales de către aceasta în alte cauze, însă în urma citării pârâtei la această adresă apărătorul a comunicat faptul că mandatul acesteia a încetat și nu are calitatea să o reprezinte pe pârâtă. Pârâta, la rândul său dimpotrivă a arătat că are domiciliul ales la acest apărător, astfel că în cauză s-a dispus citarea acesteia la ambele adrese.
În cauză s-a dispus atașarea dosarului cu nr. 2237/2004 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 3698 de către Judecătoria Rm. V și a fost efectuată o expertiză tehnică.
Prin sentința civilă nr. 817 din 8 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Canada, 5883,. 15, H 2 S2 B 5 și domiciliul procesual ales la Cabinet Av., B, b-dul -. -, nr. 3, -. 6, sector 4,
Pârâtă a fost obligată la plata sumei de 166.826 lei, reprezentând despăgubiri și la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2906/18.12.2002 autoarea pârâtei, a înstrăinat reclamantei un apartament compus din trei camere de locuit și dependințe, situat în Rm. V, în schimbul sumei de 8.000 lei, sumă pe care vânzătoarea a declarat în momentul încheierii actului că la primit de la cumpărătoare până la data facerii actului.
În aceeași zi și respectiv, ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare între părțile contractante au mai intervenit și contracte de donații cu privire la cota indiviză de dintr-un loc de veci, format din două morminte și cu privire la bunuri mobile.
Prin Sentința civilă nr. 3698/01.07.2005 pronunțată de Judecătoria Rm. V s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, precum și a contractelor de donație.
S-a reținut că la momentul încheierii celor trei acte, vânzătoarea, respectiv donatoarea, avea mult scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social juridice și asupra intereselor proprii ce pot decurge din actele semnate, cu alte cuvinte avea discernământul abolit.
La momentul anulării actelor juridice, reclamanta din prezenta acțiune nu a solicitat repunerea părților în situația anterioară și a solicitat pe cale separată, în prezenta acțiune.
Unul din principiile efectelor nulității este "restitutio in integrum", acesta fiind regula de drept potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat.
S-a reținut că acțiunea de față este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, reclamanta formulând acțiunea înăuntrul acestui termen, efectele nulității actului juridic privind părțile raportului juridic și nu terții acestuia.
S-a constatat că pârâta este unica moștenitoare a vânzătoarei, conform Certificatului de moștenitor cu nr. 79 din 14 iunie 2006, astfel că în mod corect reclamanta s-a îndreptat împotriva acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 966-968 Cod civil, nulitatea actelor juridice impune desființarea lor retroactivă, urmând ca părțile să fie repuse în situația anterioară contractului, în această situație părțile fiind obligate să-și restituie reciproc prestațiile. Astfel, reclamanta este îndreptățită la restituirea prețului plătit, din moment ce apartamentul a revenit în proprietatea vânzătoarei, care de altfel a și fost înstrăinat altor persoane care locuiesc în imobil.
imobilului nu au permis expertului accesul în imobil, caracteristicile imobilului fiind stabilite în baza planului cadastral, însă imobilul a suferit îmbunătățiri aduse de către dobânditorii ulteriori ai apartamentului, astfel că prețul acestuia a fost stabilit în funcție de prețul pieței imobiliare.
Împotriva sentinței și în termen legal a declarat apel, susținând că este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
1 - acțiunea este inadmisibilă față de temeiurile de drept invocate.
Prima instanță trebuia să constate că actul de înstrăinare încheiat de reclamantă și autoarea sa, a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă.
Un act nul este lipsit de consecințe juridice și în cauză nu se impune răspunderea civilă pentru evicțiune.
Dimpotrivă, reclamanta a fost de rea-credință în momentul încheierii unui act juridic cu o persoană lipsită de discernământ.
2 - prima instanță a ignorat autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 3698/1.VI.2005 a Judecătoriei Rm.V, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 236/A din 30.III.2006 a Tribunalului Vâlcea și irevocabilă în baza deciziei civile nr. 1209/R/25.IX.2006 a Curții de APEL PITEȘTI care a statuat reaua-credință a dobânditorilor, respectiv a reclamantei.
Prin decizia civilă nr.149/A/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 817 din 8 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu schimbarea în parte a sentinței și obligarea pârâtei la restituirea către intimata-reclamantă, la plata prețului de 80.000.000 ROL, reactualizat cu coeficientul de inflație, începând cu data de 18.XII.2002 și până la achitarea integrală, plus suma de 19.000.000 ROL cu titlu de daune interese și cu menținerea restului dispozițiilor din sentința apelată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3698 din 1.07.2005 a Judecătoriei Rm.V, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2906 din 18.12.2002 încheiat de autoarea apelantei, și intimata-reclamantă, cât și actele de donație întocmite ulterior.
Ca efect al nulității, incidență principiul "restitutio in integrum"care instituie regula de drept potrivit căreia, tot ce s-a executat în temeiul unui act, anulat se restituie.
Dat fiind efectul retroactiv al nulității, prestațiile care au fost executate în temeiul unui astfel de act, nu mai pot fi socotite valabil executate și, în consecință, ele sunt supuse restituirii. Prin înapoierea acestor prestații se ajunge tocmai la înfăptuirea principiului restitutio in integrum.
Pe baza principiului enunțat, instituit constant de jurisprudență, apelanta a fost obligată corect să despăgubească pe reclamanta-cumpărătoare.
S-a apreciat că instanța de fond a dispus greșit ca apelanta să achite contravaloarea apartamentului, apreciată de expertul tehnic la valoarea de circulație, în loc de restituirea prețului, plus cheltuielile efectuate cu lucrările necesare și utile pentru adaptarea lui în condiții normale de locuit.
Prin urmare, apelanta în calitate de moștenitoare a fost obligată să restituie intimatei prețul apartamentului de 80.000.000 ROL, reactualizat cu coeficientul de inflație, calculat din data de 18.XII.2002 (data achitării) și până la recuperarea integrală, precum și la plata sumei de 19.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, estimate de expertul tehnic în raportul de expertiză întocmit (fila 87 dosar).
În motivul doi s-a invocat excepția autorității de lucru judecat, susținere nelegală, între cauza de față și cea judecată anterior nefiind identitate de părți, obiect și scop, în sensul definit de art.1201 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
În primul rând se susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative privitoare la taxele de timbru. Astfel la instanța de fond, recurenta a beneficiat de scutirea plății taxei de timbru, iar în fața instanței de apel, apelanta - pârâtă nu a achitat sumele care i-au fost puse în vedere, cu titlul de taxă de timbru, situație în care se impunea anularea apelului declarat de către aceasta.
În altă ordine de idei, se susține că instanța de apel a interpretat greșit cererea recurentei de chemare în judecat, stabilind nejustificat, ca temei de drept al acesteia principiul "restitutio in integrum", propriu nulității, iar în cazul de față se susține că ne aflăm pe tărâmul evicțiunii totale, imputabilă vânzătorului care nu i-a informat pe cumpărători despre existența lipsei discernământului, recurenta invocând disp.art.1344 Cod civil, referitoare la garanția pentru evicțiune.
Pe de altă parte se susține că instanța trebuia să țină seama de creșterea valorii bunului, la calculul despăgubirii, precum și de principiul echitații și principul îmbogățirii fără justă cauză.
În ședința publică din data de 14 ianuarie 2010, instanța din oficiu a pus în discuție legalitatea și admisibilitatea căii de atac a recursului, raportat la art.2821Cod pr.civilă, având în vedere valoarea litigiului de la data introducerii acțiunii.
Astfel, prin cererea de la fila 9 dosar nr.9430/2006 reclamanta și-a precizat câtimea pretențiilor la suma de 50.000 lei, situație în care sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.2821Cod pr.civilă, valoarea litigiului fiind sub 100.000 RON, încât, hotărârile judecătorești date în primă instanță nu sunt supuse apelului.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea pretențiilor supuse împărțelii, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită obligarea pârâtei la restituirea contravalorii unui imobil și a tuturor cheltuielilor suportate de către reclamantă cu prilejul încheierii actului de vânzare - cumpărare. Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este de 50.000 lei (9, dosar nr. 9430/2006), constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamanta, domiciliată în Rm.V,-, -.B,.11, județul V, împotriva deciziei civile nr.149A din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta -, domiciliată 5883, 2S2B5,.15, Canada.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
26.01.2010
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
