Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 49/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.87 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții: și, domiciliați în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.77/2009, eliberată de Baroul Argeș, intimatul, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, eliberată de Baroul Argeș și intimatul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.111/2009, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 18.09.2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise, formulate de către recurenta.
Avocat depune la dosar calculul taxei de timbru, privind servitutea de trecere, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 30 lei, conform chitanței nr.11669 din 14 ianuarie 2010, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Avocat invocă excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă. Arată că, în recurs, s-au invocat motive ce nu au fost avute în vedere de către instanța de apel. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Avocat solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, având în vedere faptul că acțiunea nu este evaluabilă în bani. Solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în complet de recurs, dat fiind faptul că, în această situație părțile se află într-un cerc vicios.
Avocat solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil, dat fiind faptul că aplicarea deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie. Cererea privind casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, nu poate fi primită, întrucât ar conduce la ideea că s-a judecat o cale de atac ce nu există. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2007 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietatea sa de proprietatea pârâților și să se delimiteze servitutea de trecere cu piciorul de la calea publică până la proprietatea acestora, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa pe parcursul procesului.
Ulterior, la 24.01.2008, respectiv 29.02.2008, reclamanta a depus la dosar precizări ale acțiunii, în esență solicitând a se delimita servitutea pedestră în favoarea pârâților, aceștia folosind în mod abuziv terenul său ca loc de trecere, situația faptică schimbându-se în timp și nu mai corespunde celei prezentate de pârâți, în baza prevederilor Legii nr. 18/1991 fiind proprietara suprafeței de teren situată în vecinătatea străzii, pârâții folosind proprietatea sa nu numai ca loc de trecere către proprietățile lor, ci și ca parcare pentru autoturismele pe care le dețin, staționând mai multă vreme pe terenul său, modalitatea actuală de exercitare a servituții fiind abuzivă și totodată împovărătoare pentru proprietatea sa.
Prin sentința civilă nr. 6019 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, s-a stabilit modalitatea de exercitare a servituții de trecere cu piciorul și auto constituită prin actul de donație autentificat sub nr. 3265 din 26.06.1972 de către notariatul de Stat Județean A în configurația evidențiată de expert cu contur de culoare roșie pe schița anexă la raportul de expertiză aflată la fila 112 dosarului, pe o lățime de 3. între reperele 1-3-4-9-7-6-1, începând dinspre strada - pe o lungime de 16,48. pe proprietatea reclamantei și în continuare pe o lungime de 10,02. pe proprietatea pârâtului, cale de acces având vecinătate pe partea de sud pe. Au fost compensate cheltuielile de judecată avansate de părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în contextul probator administrat în cauză, că cele trei părți dețin proprietăți situate în același punct, una în continuarea celeilalte, iar cele trei suprafețe de teren au aparținut inițial unei singure persoane, respectiv numitei -. Aceasta, în calitate de proprietar, a constituit o servitute de trecere cu piciorul și auto în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3265/26.06.1972 pentru suprafața fond dominant rămasă în continuare în proprietatea sa și care ulterior a fost dobândită de către cei doi pârâți, fondurile aservite fiind cele aparținând reclamantei și familiei.
A mai reținut instanța că pentru dreptul de servitute s-au efectuat formalitățile de publicitate imobiliară, fiind notat sub nr. 1520/26.06.1972, asigurându-se opozabilitatea erga omnes.
Totodată, instanța a mai reținut că și în măsura în care terenul în suprafață de 199. aparținând reclamantei a fost trecut o vreme în proprietatea statului în condițiile Legii nr.58/1974, făcând ulterior obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin ordin al prefectului, situația juridică a imobilului de fond aservit s-a păstrat, raporturile dintre noul și vechiul proprietar rămânând supuse dreptului comun.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea este dată cu încălcarea legii și lipsită de temei legal, privind stabilirea unei servituți de trecere cu auto și cu piciorul pe o lungime de 16,38. și pe o lățime de 3. deoarece, conform configurației dată de poziția gardului și a celor două porți mari și una mică, rezultă clar că pârâții nu au avut niciodată constituită în mod legal o servitute de trecere cu piciorul și auto, așa cum prevăd dispozițiile art.616-622 Cod civil.
2. În mod greșit instanța a reținut că a existat o servitute auto și cu piciorul constituită prin contractul de vânzare-cumpărare din 26.06.1972 pentru suprafața fond dominant, rămasă în continuare în proprietatea vânzătoarei ce a devenit fond aservit al proprietății apelantei-reclamante, deoarece, în realitate, este vorba de aceeași servitute tolerată de trecere - auto și cu piciorul care nu este constituită prin titlu valabil.
A mai susținut apelanta că prin soluția adoptată de prima instanță, întreaga suprafață de 100. proprietatea sa rămâne la dispoziția pârâților ca urmare a amplasării porților de acces în dreptul restului de teren și a anexei situată pe acesta.
Prin decizia nr.87 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, cu consecința obligării acesteia la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei către intimatul și la 250 lei către intimatul, reținând în esență că, terenurile părților din prezenta cauză au aparținut inițial numitei -, constituind un trup de teren, iar aceasta, în calitate de proprietar, a constituit o servitute de trecere auto și cu piciorul în urma încheierii contractului de donație autentificat sub nr. 3265/26.06.1972 (3 dosar fond) pentru suprafața fond dominant rămasă în continuare în proprietatea sa și care ulterior a fost dobândit de către cei doi pârâți, fondurile aservite fiind cele aparținând reclamantei și familiei.
Soluția propusă de expert și adoptată de instanța de fond este viabilă, această modalitate de stabilire a servituții fiind cea mai puțin împovărătoare pentru fondul aservit. Din aceeași lucrare s-a mai reținut că suprafața totală afectată de servitute este de 49,50. respectiv 16,38. lungime și 3. lățime.
Așadar, susținerea apelantei potrivit căreia prin modalitatea de stabilire a servituții întreaga sa suprafață de 100. rămâne la dispoziția pârâților a fost privită ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art.304 pct.6, 8 și 9 Cod procedură civilă, invocând următoarele motive:
Se susține că instanțele de fond au acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Hotărârile sunt nelegale și prin aceea că s-a stabilit servitutea de trecere pe o lățime de 3 metri, distanța între această anexă și limita servituții rămâne de 0,5. fapt ce îi pune în primejdie construcția în care locuiește, întrucât pârâții intră și cu mașini mari, care produc trepidații.
Instanțele au interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv actele în care s-a stabilit respectarea de trecere cu piciorul și auto, în acestea nefiind delimită o anume porțiune de teren.
De asemenea, au fost interpretate greșit prevederile legale în materie, în sensul că prima instanță s-a referit numai la art.634 din Codul civil, fără să se refere și la celelalte texte legale privind servitutea de trecere, iar tribunalul a preluat motivarea fondului, fără a face referire la textele legale.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului în raport de dispozițiile art.282/1 din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
Recursul este inadmisibil.
Prin art.129, cu referire la art.126 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul d e procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei ( RON) inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de Secțiile Unite că, cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și statuările, se constată că, instanța a fost investită cu o servitute de trecere, fondul aservit având o valoare de 250.000.000 lei vechi. Potrivit art.3 lit.j din Legea nr.146/1997, privind taxele de timbru, pentru cereri care au ca obiect servituți - taxa se va calcula în condițiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului a cărui se solicită constituirea unei servituți. Suntem deci, în prezența unei acțiuni patrimoniale, evaluabile, cu un obiect de sub 100.000 RON, în raport de care calea de atac este potrivit art.2821Cod procedură civilă, recursul.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatului, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 13, 14 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.87 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții și, domiciliați în Pitești,-, județul
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată către intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./29.01.2010
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
