Obligație de a face. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ -.530/2009-R
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat Eugenia
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanta domiciliată în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă cu domiciliul procesual ales la Cabinetul Avocat I, din S M,-/21, județul S, împotriva deciziei civile nr.260/Ap din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.2254 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-,având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurenta reclamantă -lipsă, reprezentanta sa, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.130 din 11.12.2008, eliberată de Baroul Satu Mare -Cabinet Individual și pentru intimata pârâtă -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.99/2007, eliberată de Baroul Satu Mare -Cabinet de Avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei, achitată prin chitanța seria - -.- din 16.12.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, intimata pârâtă, prin registratura instanței, la data de 11.02.2009 a depus întâmpinare, după care:
Reprezentanta recurentei reclamante învederează instanței că a lecturat întâmpinarea depusă de către partea intimată, motiv pentru care nu solicită acordarea unui termen, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
INSTANȚA, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de către intimata pârâtă cu reprezentanta recurentei reclamante și nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei reclamante, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, în principal-casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare, deoarece, instanța de fond nu a analizat aspectul dedus judecății, respingând acțiunea pe un alt temei de drept decât cel invocat de către reclamantă, făcând referire la faptul că acțiunea nu este întemeiată întrucât conform art.1 și 2 din OUG nr.40/1999, contractele de închiriere se prelungesc cu 5 ani, dar acest termen a expirat în 2004, astfel, prima instanță nu a analizat aspectul dedus judecății, în sensul că sunt în cazul de a discuta despre obligativitatea proprietarului căruia i s-a restituit prin proceduri administrative imobilul, art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001, de a încheia cu chiriașii imobilului restituit contracte de închiriere, în termenele și în condițiile prevăzute de nr.OUG40/1999, adică, cazul recurentei, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea arată că, instanța de apel a interpretat greșit înțelesul art.14 a nr.OUG40/1999, în sensul că recurenta ar fi renunțat la dreptul său de relocațiune, făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Radovici și împotriva României, fapt ce nu este conform realității, întrucât nu există similitudine de speță ce din contră, la pct.52 s-a pronunțat că nr.OUG40/1999, care reglementează folosirea bunurilor urmărind un scop în interes general nu este criticabilă în sine, ci doar unele articole, 11 și 12, care împiedică încasarea chiriei de către proprietari, recurenta reclamantă neintrând în această categorie, ea dorind închirierea pentru termenul de 5 ani prevăzut de lege, cu plata chiriei corespunzătoare. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și acțiunii de fond și în consecință prelungirea contractului de închiriere, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația de la dosar. În concluzie, solicită a se constata că, criticile formulate de către recurenta reclamantă sunt netemeinice, temeiul de drept al acțiunii recurentei îl constituie prevederile nr.OUG40/1999, privind dreptul chiriașilor la o închiriere pe o durată de 5 ani, după o anumită procedură, și la un anumit nivel plafonat al chiriei, iar în cauza Oancea și alții contra României, Curtea a statut că nr.OUG40/1999, se analizează ca o reglementare a folosinței bunurilor, care urmărește un scop de interes general și că sistemul creat de către autoritățile naționale nu este criticabil în sine. A se proceda după cum solicită recurenta, înseamnă a aduce atingere dreptului consfințit de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția CEDO, de altfel precizează că, între părți nu a existat nici un acord, intimata pârâtă a trimis notificarea către recurentă, iar cei 5 ani, au expirat în 2004.
În replică, raportat la cele afirmate de către reprezentantul intimatei pârâte, reprezentanta recurentei reclamante, precizează că este o opțiune a chiriașului pentru a rămâne în imobil pentru termenul de 5 ani prevăzut de lege.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2254/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamanta împotriva pârâtei privind obligarea acesteia din urmă la prelungirea contractului de închiriere încheiat între părți la data de 22.11.2006, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei, reținându-se de către prima instanță că imobilul obiect al contractului de închiriere a fost restituit pârâtei prin Dispoziția Primarului Mun.S M nr.1208/01.08.2006, că prelungirea contractului de închiriere s-a solicitat în temeiul OUG nr.40/1999 pentru o perioadă de 5 ani de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ și că, raportat la convenția încheiată inițial la data de 22.11.2006 între părțile în proces privind închirierea imobilului în cauză pentru o perioadă de 1 an de zile, termen care s-a împlinit la data de 31.12.2007, dispozițiile legale invocate de către reclamantă nu-și găsesc aplicarea în speța de față.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată, motivând în fapt că în mod nelegal prima instanță a apreciat că în speță nu sunt incidente disp.OUG nr.40/1999, apelanta solicitând a se face aplicarea în cauză a disp.art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001 prin raportare la art.5 și 6 din OUG nr.40/1999.
Prin decizia civilă nr.260/Ap din 27 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea respins apelul declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.2254/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu intimata pârâtă, cu.procesual ales la sediul profesional al.Av..
A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, după cum a reținut și prima instanță sub aspectul stării de fapt necontestate de către părțile în proces,instanța de apel a reținut că, prin Dispoziția nr.1208/01.08.2006 a Primarului Mun.S M (fila nr.5 din dosarul primei instanțe) s-a restituit în natură apartamentul nr.2 situat în mun.S M,- jud.S M înscris în CF nr.9960 SMs ub nr.top.3167/1, identificat sub aspectul suprafețelor conform datelor din această dispoziție, pe seama fostului proprietar intimata pârâtă, stabilindu-se prin art.2 că beneficiara restituirii are obligația respectării art.13 și 15 din Legea nr.10/2001 republicată cu privire la protecția chiriașilor, Dispoziția nr.1208/2006 nefiind ulterior atacată.
S-a mai reținut în mod legal și temeinic de tribunal, că între beneficiara măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr.10/2001 cu privire la apartamentul în cauză, în speță intimata pârâtă și chiriașul apelanta reclamantă s-a încheiat la data de 22.11.2006 contractul de închiriere având ca obiect locațiunea respectivului apartament, pentru perioada 01.11.2006 - 31.12.2007 (filele nr.6, 7 idem), părțile prevăzând în mod expres că la împlinirea termenului contractul se poate reînnoi prin renegocierea clauzelor acestuia și că i se aplică principiile generale ale contractelor de închiriere și cele prevăzute în OUG nr.40/1999.
Tribunalul a mai apreciat că, raportat la această stare de fapt, disp.art.5 și 6 din OUG nr.40/1999 nu își găsesc relevanță în cauză câtă vreme aceste norme juridice vizează suprafețele locative cu destinație de locuință privatizate după data de 01.01.1990 (din probele administrate în cauză nerezultând o astfel de situație juridică), respectiv situația locuințelor înstrăinate prin vânzare cumpărare cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești (ipoteză legală de asemenea inexistentă în prezenta cauză).
Pe de altă parte, sub aspectul celor reținute de prima instanță și a dispozițiilor legale incidente în cauză. instanța de apel a reținut că, potrivit disp.art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de acest act normativ sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în OUG nr.40/1999, iar potrivit art.15 din aceeași lege, se prevede prelungirea de drept a contractelor de închiriere încheiate în condițiile art.6 din OUG nr.40/1999 pentru o perioadă de 5 ani de zile.
S-a reținut totodată de instanța de apel că în speță însă, starea de fapt expusă anterior nu a relevat întrunirea condițiilor de existență a ipotezei legale reglementate prin art.6 din OUG nr.40/1999 iar potrivit art.14 alin.1 din acest din urmă act normativ, "la expirarea termenului de închiriere chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii", ceea ce, raportat la clauzele exprese cuprinse în contractul de închiriere încheiat de către părți la data de 22.11.2006 (filele nr.6-7 din dosarul primei instanțe), coroborat cu disp.art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată anterior amintite, confirmă legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe. De altfel, această orientare a fost confirmată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie potrivit Legii nr.31/1994) în cauza Radovici și împotriva României.
Prin prisma considerentelor ce preced, tribunalul a înlăturat ca nefondate criticile apelantei și a menținut sentința atacată ca temeinică și legală, obligând totodată apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în apel, conform înscrisului doveditor de la dosar delegația nr.99/2008 (fila nr.12 din dosarul de apel) și întemeiat pe disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, potrivit art.14 din nr.OUG40/1999, legiuitorul a acordat chiriașului dreptul la reînnoirea locației, adică un drept suplimentar față de cel recunoscut inițial de închiriere, opțiunea duratei noii locațiuni fiind lăsată la aprecierea părților. Acest text legal a fost interpretat greșit în sensul că ar fi renunțat la relocațiune, făcându-se trimitere la jurisprudența CEDO -cauza Radovic-/României, aspect neconform realității, neexistând similitudine, nefiind criticată nr.OUG40/1990 ci doar anumite articole -11 și 13, ce împiedică încasarea chiriei, ori, ea dorește să închirieze pentru 5 ani și să plătească chirie.
Nu s-a analizat faptul că instanța de apel a respins acțiunea pe un alt temei de drept decât cel invocat, făcând referire la art.1, 2 din nr.OUG40/1999 conform căruia termenul de închiriere a fost de 5 ani, expirat în 2004. În speță se discută de obligativitate3a proprietarului căruia i-a fost restituit imobilul -art.13 alin.1 a Legii nr.10/2001 de-a încheia cu chiriașii contracte de închiriere în termenele și condițiile impuse de nr.OUG40/1999-pe 5 ani, astfel că s-ar impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi analizat fondul cauzei deduse judecății.
S-a omis a analiza aplicarea art.14 a nr.OUG40/1999 raportat la art.22, conform căruia, notificarea chiriașului privind refuzul de-a reînnoi contractul se face prin executorul judecătoresc cu indicarea motivului refuzului, în lipsa acesteia, contractul se reînnoiește conform art.14 alin.1.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea, depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, invocând hotărârea CEDO -cauza Oancea/României.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Prin dispoziția nr.1208/2006 emisă de Primarul Municipiului S M în baza Legii nr.10/2001, s-a dispus restituirea în natură a apartamentului în litigiu, situat în localitatea S M,-, în favoarea intimatei pârâte născută, instituindu-se în art.2 obligația respectării art.13 -15 din Legea nr.10/2001.
La data de 22.11.2006, conform contractului de închiriere încheiat între părți, s-a convenit ca recurenta să mai folosească imobilul în litigiu cu titlu de chiriaș până la 31.12.2007 -fila 6 dosar fond, cu începere din 1.11.2006, cu posibilitatea reînnoirii prin negocierea clauzelor și aplicarea nr.OUG40/1999.
Potrivit art.1 din nr.OUG40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe, contractele de închiriere aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare, termen legal ce în speță într-adevăr a expirat în luna mai 2004.
Art.14 din același act normativ, stabilește dreptul chiriașului la reînnoirea contractului pentru aceiași perioadă, dacă părțile nu convin altfel, ori, în speță, conform celor expuse, părțile în anul 2006 au stabilit prelungirea contractului de închiriere doar pentru 1 an de zile până la 31.12.2007, deci s-a convenit reducerea termenului de 5 ani la 1 an de zile, termen ce în speță a expirat, iar proprietarul nu mai dorește reînnoirea locațiunii, criticile recurentei fiind nefondate, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art.22 din nr.OUG40/1999, invocarea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură a schimba cele expuse.
Cât privește temeiul juridic invocat în acțiunea de fond, din analiza acestuia se reține că s-a indicat atât art.15 din Legea nr.10/2001 cât și nr.OUG40/1999, ori, art.15 din Legea nr.10/2001 face trimitere la dispozițiile art.6 din nr.OUG40/1999 ce reglementează situația celor cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, nu la imobilele restituite în urma procedurilor administrative, din acest motiv neanalizându-se de instanța de fond incidența în speță a acestui act normativ, criticile fiind nefondate.
Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurentei, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța de recurs o va obliga să-i plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta, împotriva deciziei civile nr.260/Ap/2008 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă, să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.concept decizie -
Data:27.03.2009
Jud.fond Șt.
Jud.apel /
Dact.
Data:30.03.2009
2 ex.
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Moșincat Eugenia
