Obligație de a face. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.55/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1221/D din 17 august 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.C pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind reprezentanții intimaților-pârâți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av.C, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Precizează faptul că reclamanta a avut, imediat după terminarea facultății, contract de muncă pe o perioadă determinată de 1 an cu Școala. În această perioada, școala nu a depus la Casa de asigurări sociale contribuțiile reținute recurentei. Nefiind depuse aceste sume, recurenta nu a îndeplinit condițiile legale pentru a i se acorda ajutorul de șomaj și ulterior nici de indemnizație de creștere a copilului. Era obligația angajatorului să depună declarații rectificative cu sumele oprite recurentei.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1221 din 17 august 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții - Agenția B, Școala cu clasele nr.I-VIII nr.1 și Consiliul local, au fost obligate pârâtele Școala cu clasele I-VIII și Consiliul local să achite la Casa Județeană de Pensii B sumele corespunzătoare asigurărilor sociale și să întocmească declarațiile nominale conform art.19 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, privind reclamanta pentru perioada 01.09.2005 - 31.08.2006, în termen de 3 zile de la data pronunțării sub sancționarea de daune cominatorii de 100 lei RON pentru fiecare zi întârziere și s-au respins cererea privind obligarea B la întocmirea retroactivă a dosarului de șomaj și cererea privind obligarea pârâtelor Consiliul local și Școala cu clasele I-VIII, comuna la plata indemnizației pentru maternitate și creștere copil până la vârsta de 2 ani. Totodată a fost obligată Școala cu clasele I-VIII nr.1 și Consiliul local să-i plătească reclamantei cheltuieli judiciare de 500 lei RON.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Școala cu clasele I-VIII Nr.1 și Consiliul Local al comunei, pentru a fi obligate pârâtele să achite la Casa Județeană de Pensii B și să depună declarațiile rectificative, privind sumele de bani, în termen de 3 zile de la pronunțare, corespunzătoare asigurărilor sociale de stat (șomaj, pensie, etc.).
În motivarea acțiunii a arătat că, în perioada 1 septembrie 2005 - 31 august 2006 lucrat ca profesor suplinitor la Școala nr.1, în această perioadă din salariul primit ca profesor de matematică și fizică i-au fost reținute sumele corespunzătoare asigurărilor sociale.
La încetarea perioadei, respectiv 31 august 2006, solicitat - Agenția Teritorială B completarea dosarului pentru primirea indemnizației de șomaj, împrejurare în care a constatat că cele două pârâte nu au virat sumele reținute la Casa Județeană de Pensii, nefiind depuse declarațiile nominale privind stagiul de cotizare.
Deși a solicitat în repetate rânduri pârâtei Consiliului Local depunerea declarațiilor, aceasta nu a dat curs solicitării.
A arătat reclamanta că, începând cu luna octombrie 2006 este însărcinată și datorită atitudinii pârâtelor nu a putut beneficia de indemnizația pentru maternitate și creșterea copilului până la 2 ani, neavând stagiul complet de cotizare.
În susținerea acțiunii, la dosar s-au depus: acte de studii, copia contractului individual de muncă, cartea de muncă, acte stare civilă, copii adresă, sesizare adresată Casei Județene de Pensii
În termen procedural reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtelor la plata indemnizației pentru plata ajutorului de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, plata ajutorului de maternitate și i sumei de 14.400 lei - indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani.
A solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere în cazul în când nu va respecta hotărârea instanței. A solicitat obligarea B să o repună în dreptul de a-i întocmi dosarul de șomaj și plata indemnizației. A mai solicitat reclamanta obligarea acestei pârâte să-i întocmească retroactiv dosarul de șomaj, începând cu 01.09.2006 pentru a avea continuitate în ceea ce privește contestația în vederea obținerii eventualei indemnizații pentru creșterea copilului.
La termenul din 17.08.2007, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea, înțelegând să se judece cu
Prin întâmpinarea depusă la dosar de B se arată că cele două pârâte Școala cu clasele I-VIII nr.1 și Consiliul Local sunt vinovate prin nedepunerea declarațiilor nominale conform art.19 alin.2 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.76/2002, împrejurare în care această instituție nu a putut rezolva favorabil cererea reclamantei.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr.75/01.09.2005, reclamanta a fost angajată la Școala nr.1, comuna, funcția de profesor, perioada 1.09.2005-31.08.2006.
Potrivit statelor de plată depuse la dosar, reclamantei i-au fost reținute sumele de bani corespunzătoare asigurărilor sociale; fără fi întocmite declarațiile nominale și virate sumele către Casa Județeană de Pensii
Situația reținută este dovedită cu adresa nr.1196/7.02.2006, emisă de B - fila 22 dosar și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor potrivit căruia, pârâta Consiliul Local al comunei a fost sancționată pentru nerespectarea art. 113 alin.1 lit.c, art.5 alin.9 coroborat cu art.118 din Legea nr.76/2002.
Potrivit declarației nr.5/26.06.2007 - fila 69 dosar, salariatul din Primăriei recunoaște situația reclamată.
Potrivit art.19 din Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor șomaj și stimularea ocupării forței de muncă: "În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporar, în condițiile legii.".
Dispozițiile art.21 stabilesc obligația angajatorilor la care își desfășoară activitatea persoanele prevăzute la art.19 să depună în termen de 20 zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datorează contribuțiile, la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază își are sediul sau domiciliul, declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor pentru șomaj și dovada efectuării acestor plăți.
Din actele dosarului rezultă faptul că pârâtele Școala nr.2 și Consiliul Local al comunei nu au respectat această obligație.
În ce privește obligarea pârâtelor la plata indemnizației de maternitate și creștere copil până la 2 ani s-a apreciat de instanța de fond că, aceasta urmează să primească drepturile pretinse după întocmirea dosarului de șomaj în condițiile art.34, 37.
În speță, instanța a respins cererea față de pârâta AJ. B privind recunoașterea dreptului la indemnizația de șomaj și întocmirea retroactivă a dosarului pentru indemnizația de șomaj, întrucât în speță nu făcut dovada refuzului din partea acestei instituții, reclamanta neprezentând adeverința eliberată de angajator privind stagiul de cotizare, având această posibilitate în viitor, urmare a îndepliniri obligațiilor de către cele două pârâte.
În cauză fiind dovedită culpa pârâtelor 2 și 3, instanța, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru considerentele arătate, prima instanță, având în vedere art.18, 19, 26.1 28, 31, 37, 38 din Legea nr.76/2002, art.274 Cod procedură civilă, a hotărât conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit s-au respins cererile de obligare a celor vinovați la plata indemnizațiilor de șomaj și maternitate întrucât legea sancționează nedepunerea actelor la termen cu pierderea acestor drepturi.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și de dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat.
Recurenta a fost încadrată în perioada 01.09.2005 - 31.08.2006 în funcția de profesor la Școala nr.1, aflată în subordinea Consiliului local.
Realizând un stagiu de cotizare de cel puțin 1 an, potrivit art.39 pct.1 din Legea nr.76/2002, era îndreptățită la acordarea unei indemnizații de șomaj în cuantumul prevăzut de art.39 pct.2 din aceeași lege.
Intimata Consiliul local nu și-a respectat obligația prevăzută de art.21 din Legea nr.76/2002 de a depune declarația lunară de plată către bugetul asigurărilor pentru șomaj și dovada efectuării acestor plăți pentru recurentă. Din această cauză prima instanță a obligat-o la respectarea art.21 din Legea nr.76/2002, la data de 17.08.2007.
Îndeplinirea obligației după această dată duce însă la pierderea drepturilor de indemnizație de maternitate și de creștere a copilului până la vârsta de 2 ani, de care ar fi beneficiat recurenta potrivit art.98 din Legea nr.19/2000.
Văzând că vinovat pentru paguba produsă recurentei este intimata Consiliul local, Curtea, găsind întemeiat recursul, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă, urmează a-l admite și modifica în parte sentința, în sensul celor reținute mai sus.
În baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată intimata Consiliul local să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1221/D din 17 august 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele - Agenția B, Școala cu clasele I-VIII nr.1, Consiliul local.
Modifică în parte sentința civilă recurată.
Admite acțiunea față de Consiliul local.
Obligă pârâta Consiliul local să plătească reclamantei indemnizația de șomaj aferentă perioadei 1.09.2006 - 28.02.2007 în cuantumul prevăzut de art.39 alin.1 lit.a din Legea 76/2002 și indemnizația de maternitate aferentă perioadei 23.06.2007 - 23.06.2009 în cuantumul prevăzut de art.2 din nr.OG148/2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimata Consiliul local să plătească recurentei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE
- - JUDECĂTORI
- -
- - GREFIER
red.sent./
red.dec.rec./13.02.2008
tehnored./18.02.2008/3 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu