Obligație de a face. Decizia 986/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.986
Ședința publică din 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Adriana Corhan
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.506/A/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, și a sentinței civile nr.2900 din 6 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, privind pe pârâtul intimat Biroul Notarului Public din T, pentru rectificare eroare materiale contract donație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul reclamantului recurent depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3 lei, cu chitanța nr.887/21.10.2008.
Instanța pune în vedere apărătorului reclamantului recurent să precizeze dacă au uzat de dispozițiile art.45 al.3 și art.53 din Legea nr.36/1995.
Apărătorul reclamantului recurent arată că s-au adresat cu cereri repetate pârâtului intimat, însă a primit doar un răspuns scris, nepronunțându-se prin încheiere.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătând că acțiunea a fost formulată în termen.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.17045/325/15.11.2007, petentul a chemat în judecată intimatul BNP solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună rectificarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul contractului de donație încheiat în fața notarului public la data de 16.10.1995, autentificat sub nr. 58460.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că la data de 16.10.1995 a încheiat în fața notarului Public un contract de donație prin care sa, numita, i-a donat mai multe suprafețe de teren.
În momentul în care a solicitat intabularea terenurilor în cartea funciară, petentul a fost refuzat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T motivat de faptul că terenurile cuprinse în actul de donație nu corespund cu cele înscrise în titlul de proprietate al donatoarei.
In aceasta situație, petentul s-a adresat în repetate rânduri notarului public, atât verbal cât și în scris, ultima solicitare fiind realizată la data de 03.07.2007, solicitând notarului fie să îndrepte erorile materiale, fie să înainteze cererea instanței de judecată competente, dar fără rezultat.
In drept a invocat art.99 si 100 din Legea 36/1995.
Prin sentința civilă nr. 2900/06.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis excepția de tardivitate a cererii invocată din oficiu și a respins cererea ca fiind tardiv formulată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit răspunsurilor notarului public nr. 31 din 24.01.2007 și nr. 207/13.07.2007, rezultă ca petentul s-a adresat biroului notarial pentru rectificarea unor erori materiale strecurate în contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 58460 din 16.10.1995 de către notariatul Județean
De altfel, prin confirmarea de primire petentul probează înaintarea acestor solicitări către BNP, deși la dosarul cauzei au fost depuse 2 cereri datate 20.07.2007 și 23.05.2007 fără a fi semnate însă de către numitul, cereri care în opinia petentului, au fost adresate biroului notarial.
Prin încheierea din 07.02.2008, instanța de fond a pus în vedere petentului prin reprezentant să precizeze cadrul procesual raportat la disp.art.100 al.4 din Legea 36/1995, respectiv să probeze data primirii refuzului notarului de a proceda la încheierea actului notarial.
In notele de ședință depuse la dosar la termenul din 06.03.2008, petentul a precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art.100 al.2 din Legea 36/1995, menționând că s-a adresat instanței de judecată întrucât notarul public a refuzat rectificarea actului autentic.
Nu s-a specificat în mod exact data primirii refuzului de către petent, însă raportat la răspunsurile notarului public de care petentul s-a prevalat datate 23.05.2007 și 20.07.2007, instanța de fond a prezumat că petentul a luat cunoștință de refuzul notarului public de a proceda la rectificarea contractului autentic în lunile ianuarie, respectiv iulie 2007.
Analizând motivele de fapt ale acțiunii precum și temeiul de drept invocat, mai precis, art.100 din Legea 36/1995, prima instanță a calificat cererea petentului ca fiind o plângere împotriva refuzului notarului public de a proceda la încheierea unui act notarial și având în vedere dispozițiile aliniatului 2 din același text ce prevede că o astfel de plângere poate fi introdusă în termen de 10 zile de la data la care partea a luat la conștiință de refuzul notarului, raportat la data formulării cererii de față, a respins cererea ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând în principal, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe care, în mod greșit a reținut excepția de tardivitate a plângerii întrucât răspunsul dat de notar nu poate constitui un refuz de a rectifica actul câtă vreme acesta nu și-a motivat răspunsul.
Pe fond, a solicitat schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii sale arătând că în cauză cererea sa nu intră sub incidența art.100 al.2 din Legea nr.36/1995 întrucât a precizat în subsidiar temeiul de drept ca fiind obligația de face întemeiată pe Codul Civil.
În drept s-a invocat art.297 al.1 pr.civ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare deși a fost legal citat cu această mențiune însă această împrejurare nu va atrage consecințele art.225 pr.civ. așa cum se va arăta în continuare.
În apel nu au fost solicitate și administrate probe noi în sensul arătat de art.287 și art.292 pr.civ.
Prin decizia civilă nr.506/A/23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.2900 din 6 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, reținându-se că că primul refuz al notarului este datat 24.01.2007, al doilea este datat 13.07.2007 ( filele 5.6 dosar fond ) iar al treilea este reprezentat de confirmarea de primire a refuzului datată 06.07.2007 ( fila 4 dosar fond ).
Raportat la dispozițiile art. 100 al.2 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia " partea nemulțumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a luat cunoștință, la judecătoria în circumscripția căreia își are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului " față de data investirii instanței, aceea de 15.11.2007, rezultă că într-adevăr cererea petentului este tardiv formulată, așa cum a reținut și prima instanță.
Înscrisurile depuse de reclamant la fila 7 și 10 dosar fond, constând în cereri datate 20.07.2007 și 23.05.2007 prin care reclamantul solicită notarului a îndrepta erorile materiale, nu sunt semnate de reclamant și nu atestă că acestea au fost într-adevăr adresate notarului public, prin urmare, nu au putere probatorie. de s-ar face de aceste lacune, că reclamantul nu a făcut dovada datei la care a luat efectiv la cunoștință de refuzul notarului în urma celor două adrese.
Potrivit art.1 din Legea nr.36/1995, "Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea" iar potrivit art.2 din aceeași lege, " activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile prezentei legi ".
Aceasta înseamnă că activitatea notarială se realizează, printre altele, prin încheierea de acte notariale așa cum este și încheierea de rectificare a unei erori materiale, sub acest aspect, reclamantul apelant interpretând greșit dispozițiile legale citate mai sus.
Temeiul de drept invocat în subsidiar în susținerea cererii de către reclamant, mai precis, art.1073 și următoarele Cod.Civil, nu este incident în cauză întrucât acesta vizează efectele obligațiilor rezultate din încheierea unei convenții ori în speță, între părți nu s-a încheiat nici o convenție în sensul arătat de art.969 civ. obligația notarului de a da curs unei cereri cu caracter notarial decurgând din Legea nr.36/1995 ce reglementează activitatea notarială și nu din legea civilă de drept comun, așa cum susține reclamantul apelant.
Împotriva deciziei civile sus amintite, reclamantul a declarat recurs, înregistrat sub nr- din 2 septembrie 2008 la Curtea de Apel Timișoara, pe care criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând casarea hotărârii pronunțate în apel, precum și a hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie, pe fond.
Din motivele de recurs, se reține că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca fiind tardivă, deoarece obiectul acțiunii introductive este rectificarea unor erori din cuprinsul unui act notarial, ori art.100 al.2 din Legea 36/1995, se referă la plângerea împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.
Analizând motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanțe, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.299 și urm. Cod procedură civilă și art.99 și 100 din Legea 36/1995 se constată că recursul de față este întemeiat, hotărârile atacate fiind nelegale, acțiunea fiind respinsă ca tardivă.
Aceasta deoarece, conform art.100 al.2 din Legea 36/1995, termenul de 10 zile pentru introducerea plângerii la judecătorie se referă la plângeri împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.
Ori, în speța de față nu este vorba de refuzul notarului de a îndeplini un act notarial (contract de vânzare-cumpărare, succesiune, donație, etc.) ci de o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurat în cuprinsul unui act de donație, cerere care poate fi formulată oricând, neexistând nici un termen de decădere din acest drept.
Așa fiind, excepția tardivității a fost reținută greșit de instanțele anterioare, urmând ca recursul de față să fie admis, cele două hotărâri vor fi casate, iar cauza va fi trimisă la Judecătoria Timișoara pentru rejudecarea cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul recurent împotriva deciziei civile nr.506/A/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a sentinței civile nr.2900 din 6 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, privind pe pârâtul intimat Biroul Notarului Public din T, pentru rectificare eroare materiale contract donație, casează ambele hotărâri și trimite caua la Judecătoria Timișoara, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Dr.- - - - - -
GREFIER
- -
Red.IG/13.11.2008
Dact./14.11.2008
Judecătoria Timișoara -JUDECĂTOR 3: Ion Graur
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Adriana CorhanJudecători:Adriana Corhan, Maria Lăpădat, Ion Graur