Obligație de a face. Decizia 990/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 990
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN C împotriva deciziei civile nr. 134 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, reprezentând recurenta pârâtă UNIVERSITATEA DIN C, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, a depus dovada de achitare a taxei de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, a arătat că în mod greșit a fost admis apelul de către tribunal și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. A susținut că prima instanța s-a pronunțat asupra fondului, iar tribunalul avea obligația să judece cauza tot pe fond. A pus concluzii de admitere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 26 aprilie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Universitatea din solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta să-i vândă, in temeiul Lg.85/1992, locuința situată în C,- A,. 3, pe care o deține în calitate de chiriaș încă din anul 1996, contractele de închiriere fiind reînnoite succesiv.
În fapt, reclamanta a motivat că, împreună cu familia sa, locuiește în calitate de chiriaș, într-o locuință care sete proprietatea pârâtei și că, în conformitate cu dispozițiile. Legii 85/1992 republicată a solicitat cumpărarea locuinței, însă pârâta nu a dat curs cererii reclamantei.
Reclamanta precizat că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992 republicată, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate, a prețului, reclamanta considerând că aceste condiții sunt îndeplinite în cauză.
La data de 30 mai 2007 pârâta Universitatea din a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă nr. 9946 din 28 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că beneficiul facultății de a cumpăra și, respectiv, al obligației imperative de a vinde la cerere, instituită în sarcina persoanelor juridice deținătoare ale locuințelor la care se referă dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, este acordat numai titularilor contractului de închiriere din momentul intrării în vigoare a legii în anul 1992, iar nu și celui devenit chiriaș ulterior acestei date.
Concluzionând, instanța a reținut că dreptul de a cumpăra și obligația corelativă imperativă de a vinde se pot materializa printr-un contract de vânzare-cumpărareintuitu personae, adică numai în considerarea calității de chiriaș în momentul intrării legii în vigoare.
Având în vedere acest argument și observând că, în speță, contractul de închiriere încheiat de părți este datat în anul 2003, dată începând cu care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș, instanța de fond a apreciat că, neavând această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile art.7 alin.1 din lege, astfel că pârâta nu poate fi obligată să-i vândă locuința.
Împotriva sentinței civile nr.9946 din 28 iunie 2007, pronunțate de Judecătoria Craiova, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că obligația de vânzare a locuințelor în temeiul art.7 din Legea nr.85/1992 este o obligațiein rem, în considerarea obiectului ( locuința construită din fondurile unităților economice de stat, până la data intrării în vigoare a legii ) și nu o obligație in personam, în considerarea calității de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
Apelanta a susținut că, față de aceste argumente, pentru a beneficia de dispozițiile legale anterior menționate, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș la momentul formulării cererii de cumpărare și nu la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
A fost invocată, ca practică judiciară, decizia civilă nr. 669 din 1 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, pentru considerentele expuse, apelanta a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 februarie 2008, intimata a solicitat respingerea apelului formulat, menționând că dreptul de a cumpăra locuința este acordat in personam și nu in rem, iar legislația specială interzice vânzarea imobilelor aparținând universităților de stat din sistemul învățământului superior; menționează că, prin destinația sa, locuința nu poate fi înstrăinată.
În apărare, intimata Universitatea din Cad epus, în xerocopie, următoarele înscrisuri: decizia civilă nr. 466 din 2 februarie 2006, fișa mijlocului fix, decizia nr.32 din 01.07.1977 emisă de rectorul Universității din C, situația construcțiilor Universității din C preluate de către, bon de mișcare a mijloacelor fixe.
Prin decizia civilă nr.134 din 17 martie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis apelul declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 9946 din 28.06.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă UNIVERSITATEA DIN
A desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Astfel, se reține că prima instanță s-a limitat să analizeze cererea cu care a fost învestită exclusiv din perspectiva aplicabilității în cauză a prevederilor Legii nr.85/1992, prin prisma datei la care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș.
În acest sens, instanța și-a motivat soluția de respingere pe argumentul că reclamanta, dobândind calitatea de chiriaș ulterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, nu poate beneficia de prevederile art.7 din acest act normativ ce reglementează posibilitatea cumpărării de către titularii contractelor de închiriere a locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Ca o consecință a aprecierii faptului că dispozițiile Legii nr.85/1992 nu sunt incidente în cazul dedus judecății, prima instanță nu a mai analizat alte aspecte legate de fondul cauzei, cum ar fi condițiile în care potrivit art.7 se poate realiza vânzarea-cumpărarea, destinația locuinței ce se cere fi vândută, măsura în care aceasta se încadrează în categoria locuințelor construite din fondul unităților economice sau bugetare, existența unei eventuale interdicții de înstrăinare pentru anumite categorii de locuințe, interdicție prevăzută în actul normativ menționat sau într-o altă lege specială.
În ceea ce privește motivarea cu care prima instanță a respins acțiunea reclamantei, tribunalul apreciază vă aceasta se bazează pe o interpretare greșită a prevederilor art.7 din Legea nr. 85/1992.
Potrivit acestui text de lege " locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cerea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990 și al prezentei legi."
Din formularea textului de lege, care se referă la " locuințele construite până la data intrării în vigoare a legii " ca reprezentând obiect al vânzării, se desprinde concluzia că obligația de vânzare către chiriași prevăzută de Legea nr.85/1992 este o obligațiein rem,în considerarea obiectului, iar nu o obligațiein personam, critica apelantei fiind sub acest aspect întemeiată.
Dat fiind caracterul acestei obligații, momentul dobândirii de către reclamantă a calității de chiriaș, în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, nu prezintă relevanță, atâta timp cât ea avea această calitate la data la care a invocat beneficiul legii, respectiv la data formulării cererii de cumpărare a locuinței.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii declarat cu privire la ipotezele în care își găsește aplicarea Legea nr.85/1992 contractelor de închiriere încheiate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin decizia nr.5 din 21.01.2008 statuând că " dispozițiile legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice și bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ."
Prin urmare, prima instanță a apreciat, în mod greșit, că Legea nr. 85/1992 nu este aplicabilă în cauză și a respins pe acest considerent acțiunea reclamantei, fără a intra în cercetarea aspectelor de fond ale cauzei privind condițiile prevăzute de art.7 pentru realizarea vânzării locuințelor construite din fondurile unităților bugetare sau economice de stat.
Aspectele invocate de către pârâtă în apărare privind destinația imobilului în care se află locuința închiriată, aceea de cămin studențesc, privind încadrarea acesteia în categoria locuințelor de serviciu, privind interdicția de înstrăinare a acestor locuințe din perspectiva prevederilor nr.HG123/1993 sunt toate aspecte legate de fondul cauzei, de verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.7 din Legea nr.85/1992, pe care prima instanță nu le-a mai analizat, ca urmare a nereținerii incidenței acestui text de lege.
Cum aceste împrejurări nu ar putea fi examinate pentru prima dată în apel, întrucât părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdicție, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art.297 alin.1 pr.civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Universitatea din C, motivând în esență că, în mod nelegal s-a admis apelul reclamantei și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care prima instanță, chiar dacă nu a analizat toate considerentele expuse în apărare de către pârâtă, a examinat și a pus în discuția părților emiterea contractului de închiriere în anul 2003, ulterior apariției Legii 85/1992, stabilind că, dobândirea calității de chiriaș, după apariția legii, justifică soluția de respingere a acțiunii.
Recursul se va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art.297 alin.1 pr.civ. în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Deci, codul d e procedură civilă prin art.297 alin.1 prevede numai două situații în care instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv pentru neregularități privind procedura de citare și necercetarea fondului cauzei.
În speță, prin decizia atacată s-au aplicat dispoz.art.297 alin.1 pr.civ. reținându-se neexaminarea pe fond a cauzei de către prima instanță deși, prin sentința civilă nr.9946/2007 a Judecătoriei Craiova, atacată cu apel, instanța a intrat în cercetarea fondului cauzei, reținând în esență că reclamanta nu beneficiază de prevederile Legii nr.85/1992, iar acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, și nu pe excepție.
Ca atare, față de prev.art.297 alin.1 pr.civ. în condițiile în care acțiunea nu a fost soluționată pe excepție, ci pe fond, decizia atacată, prin care
s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, este nelegală; nefiind îndeplinite cerințele art.297 alin.1 pr.civ. Tribunalul avea obligația să examineze și să se pronunțe pe fond cu privire la criticile formulate în apel.
În consecință, prin decizia atacată s-a făcut o greșită aplicare a legii, astfel încât, în cauză este incident motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 pr.civ.
Cum, potrivit art.312 alin.5 pr.civ. în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată, soluția care se impune - față și de prev.art.312 alin.3 teza finală - este de admitere a recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a apelului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN C împotriva deciziei civile nr. 134 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Casează decizia menționată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
02.12.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Emilian Lupean, Paula Păun
