Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 161 din 20 februarie 2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20 februarie 2008
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin
- - - - judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de contestatorii și împotriva deciziei civile nr.427 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul asistat de avocat și intimata, lipsă fiind contestatoarea și intimatul.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul contestatorilor arată că taxa de timbru s-a achitat odată cu depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătorie, dosarul fiind venit prin declinare de la această instanță. Depune la dosar împuternicire avocațială și în xerocopie raport de expertiză din 2004 și 2005 și cererea de apel pe care le-a prezentat și părții adverse și solicită judecarea cauzei nemaiavând probe de administrat.
Intimata, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită a se judeca cauza.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat solicită admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului, casarea deciziei civile pronunțată de Curtea de Apel. Arată că există o serie de erori de drept și de fapt atât la instanța de fond cât și la cele de atac. Deși a fost invocat faptul că nu s-au trecut la partaj un număr de 6 camere, instanța nu s-a pronunțat pe această problemă. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Intimata având cuvântul solicită respingerea contestației, arătând că cei doi contestatori au avut posibilitatea să solicite și anexele și conform contractului de vânzare-cumpărare, clădirea are și 4 camere și sală și bucătărie. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.427 din 7.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosar nr- s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.309 din 5.10.2006 a Tribunalului Neamț, în contradictoriu cu pârâții și.
Împotriva acestei decizii reclamanții-recurenți și au formulat contestație în anulare invocând în drept dispozițiile art.317, 318 Cod procedură civilă și în fapt, următoarele motive:
- expertiza este nulă întrucât contestatorul nu a fost prezent la data efectuării măsurătorilor, fiind plecat în Italia; nulitatea expertizei atrage și nulitatea actelor procedurale ale instanței ulterioare datei depunerii acestei expertize;
- contestatorul nu este de acord cu partajarea bunurilor, întrucât acestea nu au fost împărțite echitabil, multe fiind împovărătoare pentru contestatori,în mod nejustificat, fiind excluse de la masa de partaj cele 6 camere folosite de intimații-pârâți;
- procedura de citare cu contestatoarea pentru data la care s-a judecat recursul nu a fost legal îndeplinită, acesta fiind plecată în Italia;
- contestatoarea nu a fost convocată la efectuarea expertizei;
- instanța de recurs a omis să cerceteze motivul invocat de recurenți cu privire la dreptul de creanță al acestora, cu privire la cele două camere și beci.
Contestația în anulare este nefondată.
Recurenții-reclamanți au fost legal reprezentați în fața instanței de recurs, conform art.67 și următoarele Cod procedură civilă și art.153 al.1 Cod procedură civilă, de către avocat, conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 27 dosar, contractul de asistență juridică fiind încheiat cu ambii recurenți.
În aceste condiții nu se poate invoca lipsa de procedură cu recurenta pentru termenul din 7.05.2007, întrucât a fost reprezentată conform art.153 al.1 Cod procedură civilă,de către avocat.
convocare pentru efectuarea expertizei trebuia invocată de părțile reclamante în condițiile art.108 al.3 Cod procedură civilă, acest aspect invocat de ambii contestatori neputând, și să constituie pe de altă parte, un motiv al contestației în anulare în înțelesul restrictiv al dispozițiilor art.317,318 Cod procedură civilă.
Din lectura cererii contestatorilor, dezvoltată întocmai și prin concluziile orale ale apărătorului, se constată că,în realitate, aceștia nu se plâng de omisiunea vreunui motiv de casare, ci ia în discuție felul în care a fost soluționat recursul, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare.
În raport de considerentele expuse, contestația în anulare apare deci, ca nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge, ca nefondată contestația în anulare promovată de contestatorii și,împotriva deciziei civile nr.427 din 7 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-/
Red.//
Red.- /20.02.2008
Tehn.- / 2ex.
20.02.2008/20.02.2008.
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin