Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 680

Ședința publică din data de 7 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu

JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.287 pronunțată la 26 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ D, domiciliată în comuna, str. -,. 13,. 23, Cod poștal -, Județ D și, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat cu 0,50 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant și intimatele-pârâte -, și, personal.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimata, având cuvântul, solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Recurentul-reclamant și intimatele-pârâte - și, având pe rând cuvântul, arată că nu sunt de acord cu cererea de amânare formulată de intimata.

Curtea, având în vedere că intimata a primit citația pe data de 10 septembrie 2009, cu mai mult de 15 zile înaintea termenului de judecată și nu a făcut dovada imposibilității angajării unui apărător, respinge cererea de amânare și lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurentul-reclamant și intimatele-pârâte -, și, personal.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru refacerea expertizelor, întrucât i s-au atribuit numai bunuri inutilizabile.

Cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă -, având cuvântul, arată că este de acord ca suprafața de teren de 1500 mp să fie împărțită în cote egale între cei trei copii.

Intimata-pârâtă, având cuvântul, arată că este de acord cu încheierea unei tranzacții. Precizează că terenul pe care îl deține l-a cumpărat cu contract de vânzare-cumpărare.

Intimata-pârâtă, având cuvântul, arată că ea nu a primit niciun bun în urma partajului și solicită să i se atribuie 500 mp teren.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr.2629/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele -, și, solicitând partajarea bunurilor mobile și imobile rămase de pe urma autorului G, decedat la 30-10-2005, precum și a pasivului succesoral constând în contravaloarea medicației dinaintea decesului tatălui reclamantului, în cuantum de 5600 lei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că de pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri: 600. teren la punctul "Acasă", 833m.p. teren arabil, 500m.p. teren la punctul "", o casă situată pe eternul de 600. o anexă gospodărească în suprafață de 15. și un garaj metalic, un autoturism "Ford-", moară de huruit, TV color, frigider "Arctic"-240, mașină de cusut "", remorcă "" pentru transport animale, robot pornire auto, compresor aer, bormașină".

În drept s-au invocat art.728 cod civil și art.673 Cod procedură civilă.

Pârâta - a formulat întâmpinare învederând că terenul din punctul "Acasă", în suprafață de 600. curți construcții, precum și casa de locuit, compusă din două camere, două holuri, pivniță separată și magazia de bolțari sunt bunuri comune dobândite de către aceasta în timpul căsătoriei cu autorul de pe urma căruia se solicită împărțirea bunurilor. celelalte două terenuri fiind bunurile proprii ale soțului său.

Totodată a formulat cerere completatoare, solicitând să se rețină în sarcina reclamantului contravaloarea a două uși și patru ferestre pe care le-a demontat de la casă și le-a însușit. A subliniat pârâta că se află în posesia reclamantului autoturismul, moara de huruit, TV color "", frigiderul și bormașina.

De asemenea, s-a solicitat să nu se rețină ca bunuri succesorale robotul de pornire auto care aparține fiicei sale și soțului său și compresorul de aer ce aparține fiicei. În privința remorcii "", s-a arătat că a fost vândută la fier vechi, o parte din bani cheltuindu-se pentru pomenile defunctului, iar relativ la cheltuielile de înmormântare s-a menționat că au fost suportate de către pârâtă, la acestea participând și reclamantul și cele două fiice, pârâta a mai cerut să se constate că a efectuat cheltuieli de 3500 lei.

Reclamantul a formulat cerere prin care a solicitat întregirea masei succesorale cu trei recamiere, trei sobe de teracotă și un tub metalic cu secțiunea de 80 cm, precum și cu terenul de 1000. din, str.-

Celelalte două pârâte au formulat întâmpinare la cererea completatoare a reclamantului prin care au arătat că nu există trei recamiere ci un studio, un recamier și o dormeză și trei sobe de teracotă, bunuri comune ale autorului și pârâtei -, și pretinzând să nu se rețină la masa de împărțit tubul metalic care aparține pârâtei și a fost montat la poarta sa ca podișcă.

Prin încheierea din 26.01.2007, s-au admis în principiu și în parte cererea principală și cererile completatoare, s-a constat deschisă succesiunea autorului părților, calitatea de succesori a părților, reclamantul și pârâtele și, în calitate de succesori de gradul I, cu cote de câte 3/12 din patrimoniul succesoral și pârâta -, în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de .

Masa succesorală este compusă din cota de din construcții, precum și din terenul de la punctul "Acasă"(600.), 833. teren extravilan în același punct și 500. teren la punctul "", dar și din cota de din următoarele bunuri mobile: trei sobe de teracotă, un studio, un recamier, o dormeză, o mașină de cusut"", un autoturism "Ford-", o moară de huruit, un TV color "", frigiderul "Arctic", bormașina "", un compresor de aer, două uși și patru ferestre luate de reclamant de la casă, după decesul autorului.

S-a reținut că pasivul succesoral în cuantum de 30 milioane lei vechi, cheltuieli de înmormântare, a fost suportat de către pârâtele - și.

S-a dispus numirea experților pentru identificarea, evaluarea și întocmirea propunerilor de lotizare, corespunzător cotelor cuvenite părților.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că imobilele terenuri au fost dobândite de către autorul părților potrivit actului de partaj voluntar autentificat sub nr.4451/21.10.1998 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.379/6.07.1956, iar suprafața de 1000. teren solicitată de către reclamant a fi partajată, reprezintă bunul propriu al pârâtei, dobândit cu contractul nr.6322/25.11.1993,neputând face obiectul litigiului.

S-a înlăturat susținerea pârâtei -, potrivit căreia terenul de 600. curți construcții este bun comun al acesteia cu autorul, pe considerentul că data căsătoriei este ulterioară celei a dobândirii bunului.

Construcțiile și bunurile mobile menționate au fost reținute în cotele arătate, în baza recunoașterilor părților la interogatoriu și a depozițiilor martorilor care au învederat că reclamantul și-a însușit după decesul tatălui său, două uși și patru ferestre ce urmează a fi imputate asupra lotului cuvenit acestuia.

În privința robotului de pornire auto și a compresorului de aer, s-a constatat din coroborarea răspunsurilor reclamantului și pârâtei la interogatoriu cu depoziția martorei că fac parte din patrimoniul succesoral, însă potrivit adresei nr.249/10.02.2006 emisă de SC SA, robotul de pornire auto a fost împrumutat de la această societate de către ginerele pârâtei, G, împrejurare în care acest bun mobil nu s-a inclus la masa de împărțit.

metalic a fost considerat ca bunul pârâtei, potrivit recunoașterilor celor două pârâte și declarațiilor martorelor, iar relativ la remorca "", s-a reținut că a fost înstrăinat.

Cuantumul și suportarea pasivului succesoral au fost apreciate potrivit depozițiilor acelorași martore și a contractelor de împrumut nr.20/4.10.2005 și nr.8/24.05.2006.

Soluția s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.728 Cod civil și art.6735-6Cod procedură civilă.

După efectuarea expertizelor dispuse în cauză, analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Târgoviște prin sentința civilă nr.5091/7.11.2008 a admis în parte și în fond cererile deduse judecății și a dispus partajarea bunurilor potrivit variantei a doua a raportului de expertiză întocmit de către expertul -.

Pentru alegerea acestei variante, instanța de fond a ținut seama de acordul de voință al părților și de criteriile înscrise în art.6739Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii interlocutorii și a sentinței a declarat apel reclamantul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că bunurile ce i-au fost atribuite sunt inutilizabile întrucât autoturismul "Ford" nu mai poate fi folosit nici ca piese de schimb, fiind marcă veche de mașină, în situație similară fiind și frigiderul și televizorul.

În privința terenului intravilan de 416. atribuit apelantului, se arată că pentru a accede al acesta, apelantul trebuie să tranziteze lotul nr.2, atribuit intimatei -, iar expertul topo a indicat greșit calea de acces, prin partea de vest a proprietății.

O altă critică se referă la greșita reținere a cuantumului și modului de suportare a pasivului succesoral, relevându-se că depozițiile martorelor sub acest aspect sunt irelevante, cheltuielile fiind mult mai mari și neputând fi suportate din pensia pârâtei - și un împrumut pensionari, nedovedit.

Pe de altă parte, s-a subliniat că și echilibrarea loturilor prin obligarea mamei apelantului la plata sultei este nerealistă întrucât aceasta nu are de unde suporta aceste costuri.

Deși la solicitarea apelantului s-au acordat două termene de judecată pentru încheierea unei tranzacții, părțile nu au finalizat o asemenea convenție.

La termenul de judecată din 25.06.2009, s-a respins ca neconcludentă solicitarea apelantului de administrare a probelor.

Prin decizia nr. 287 pronunțată la 26 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins apelul ca nefondat, reținând că prin întâmpinarea și cererea completatoare formulate de pârâta -, aceasta a susținut că bunurile mobile ce au fost incluse prin sentința apelată în lotul reclamantului, au fost luate după decesul autorului de către apelant, iar acesta din urmă nu a infirmat această împrejurare și nici nu a produs dovezi contrare acestei susțineri, ci dimpotrivă, la interogatoriul ce i s-a administrat de către pârâta -, a recunoscut că bunurile mobile se află în posesia sa.

S-a mai arătat că unul dintre criteriile uzitate pentru partajarea bunurilor este și cel al modului în care se exercită posesia bunurilor succesorale, aspect de care judecătoria a ținut seama în mod justificat, iar pe de altă parte, însuși reclamantul a cerut omologarea variantei a doua a expertizei.

Critica privitoare la modul de partajare a terenurilor a fost apreciată neîntemeiată, reținându-se că, la judecata în primă instanță, părțile nu au cerut crearea unei servituți de trecere, considerent pentru care nici judecătoria nu s-a pronunțat în acest sens, în caz contrar ar fi dat mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil.

Raportat la circumstanțele speței, dacă apelantul are permisiunea lotului vecin de a accede la terenul ce i s-a atribuit, nu are interes în susținerea unei asemenea critici. Dacă, dimpotrivă, titularul lotului vecin nu înțelege să îi asigure trecerea pe terenul său, apelantul are calea unei cereri separate pentru a i se crea o servitute de trecere.

Neîntemeiată a fost considerată și critica referitoare la cuantumul pasivului succesoral și la modul de suportare a acestuia, reținându-se că tocmai depozițiile martorelor audiate sunt relevante sub acest aspect, ele arătând atât sumele avansate cu acest titlu cât și moștenitoarele care le-au suportat.

De asemenea, s-a apreciat că declarația martorei se coroborează cu cele două contracte de împrumut aflate la filele 51-52 din dosarul de fond, încheiate pe numele pârâtei - și cu bonurile fiscale depuse în copie la filele 54-56 ce atestă achiziționarea alimentelor folosite pentru obiceiurile creștinești.

Din această perspectivă, critica apelantului în sensul de a se ignora declarațiile martorelor menționate a fost apreciată ca fiind fără suport probator, în condițiile în care el însuși nu a făcut dovada contrară celor reieșite din dovezile menționate.

tribunalul că sulta datorată apelantului de către intimata -, în cuantum de 701,15 lei, nu este excesivă, chiar dacă aceasta este pensionară, câtă vreme însăși debitoarea nu a formulat critici sub acest aspect, plata sultei rămânând o chestiune care ține exclusiv de executarea sentinței de partaj, care va urma regulile stabilite în această materie.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, în principal pentru faptul că instanța nu a ținut cont de împrejurarea că, inițial, toate părțile din prezenta cauză au dorit încheierea unei tranzacții, ulterior pășindu-se la judecarea cauzei, întrucât pârâta nu a mai dorit încheierea acesteia.

O altă critică formulată de recurent se referă la aceleași motive pentru care a atacat încheierea de admitere în principiu și sentința fondului, în sensul că i-au fost atribuite bunuri mobile depășite fizic și moral, nu s-a ținut cont că pasivul succesoral a fost suportat în cea mai mare parte de el, considerente pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe și refacerea expertizelor ordonate în cauză.

Curtea, examinând criticile formulate de către recurentul reclamant, prin prisma deciziei pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, apreciază că aceasta din urmă este legală și temeinică, având în vedere următoarele considerente:

Cât privește prima critică formulată de recurent în sensul că instanța nu a ținut cont de faptul că inițial părțile au dorit încheierea unei tranzacții, este neîntemeiată, având în vedere că în acest sens s-a procedat la amânarea cauzei, după care, întrucât una dintre moștenitoare nu a mai fost de acord cu aceasta, a pășit la judecarea cauzei cu care a fost investită, în acest sens neputând a se imputa instanței că nu a avut un rol activ în a da eficiență unei eventuale învoieli a părților.

Referitor la cea de-a doua critică, ce privește fondul cauzei, Curtea apreciază că aceasta fost formulată și în fața instanței anterioare, recurentul neproducând alte dovezi în susținerea acestora decât cele ce au fost depuse în fața instanței de fond și apel.

Sub acest aspect, sunt relevante răspunsurile la interogatoriul ce s-a luat recurentului prin care acesta a recunoscut că bunurile ce i-au fost repartizate se află în posesia sa (fila 34 dosar fond) situație de care instanța a ținut cont, acesta fiind unul din criteriile folosite pentru partajarea bunurilor.

Răspunsurile la interogatoriu ale recurentului se coroborează cu martorii audiați în cauză la cererea părților, din depozițiile acestora rezultând, de asemenea, că toate moștenitoarele au contribuit la cheltuielile ocazionate de decesul autorului lor, astfel că din această perspectivă și ultima critică formulată de recurent, în sensul că a fost singurul care a suportat cheltuielile de înmormântare, este nefondată.

Pentru toate considerentele mai sus menționate, urmează a se respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art.312 cod pr. civilă, a se menține, ca legale și temeinice, hotărârile pronunțate în cauză, bazate pe un suport probator, respectiv acte, martori, interogatorii, expertize tehnice de specialitate, complet, motiv pentru care nu se impune casarea acestora așa cum s-a solicitat de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.287 pronunțată la 26 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ D, domiciliată în comuna, str. -,. 13,. 23, Cod poștal -, Județ D și, domiciliată în comuna,-, Cod poștal -, Județ D, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena

- - - - - -

Grefier,

Red.tehnored.AP/CC

6.ex.13.10.2009

apel- Tr.

apel.

fond2629/2006 Jud.Târgoviște

fond.

operator date cu caracter personal;

notificare nr.3120

Președinte:Mioara Iolanda Grecu
Judecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 680/2009. Curtea de Apel Ploiesti