Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 104/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/2009

Ședința publică de la 05 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

JUDECĂTOR 3: Mihaela Florentina

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 336/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant personal și asistat de avocat și avocat și avocat, cu delegație la dosar pentru intimata pârâtă, lipsă fiind aceasta și restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, precizări formulate de intimata pârâtă.

Mandatarul intimatei pârâte - avocat, depune la dosar planșe fotografice și invocă excepția tardivității declarării recursului de față, termenul limită a acestuia este 31.12.2009. Solicită a se verifica acest aspect.

Mandatarul reclamantului recurent - avocat, arată că a depus recursul în termen.

Instanța, deliberând, întrucât recursul declarat de reclamant este depus prin fax la data de 31.12.2008, este lămurit acest aspect astfel încât nu se aplicabilă speței de față această excepție, și nefiind alte cereri formulate constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului. Mandatarul reclamantului recurent - avocat, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, și cheltuieli de judecată. În motivarea recursului se arată că prin sentința civilă nr. 7514/2002 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea intimatei, ei fiind obligați la vânzarea terenului menționat și respectiv partajarea acestuia în 3 corpuri funciare. La stabilirea suprafețelor s-a avut în vedere situația de CF de la momentul înregistrării acțiunii, în care greșit proprietari ai terenului figurau în 3/16 părți și 13/16 părți, edificatele fiind în cota de fiecare, ignorându-se caracterul de bun comun al imobilului. În acest context întabularea s-a făcut nelegal, cu nesocotirea art. 24 din Legea 7/1996, potrivit căruia înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii era înscris ca titular al dreptului asupra căruia urmează să fie făcută înscrierea. CF cerută de recurenți cu privire la cota de teren era una legală în raport de conținutul art. 25 din același act normativ, conform căruia în cazul în care mai multe persoane și-au cedat succesiv drepturile cu privire la un imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dreptului dobândit pentru că el nu a participat la încheierea actului de ieșire din indiviziune, întreaga cotă de teren dobândită de la stat de 13/16 părți s-a înscris doar pe numele soției sale deși s-a specificat că aceasta este căsătorită. Înscrierile făcute în CF au încălcat și dispozițiile art. 34 din același act normativ.

Mandatarul intimatei pârâte - avocat a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în recurs. Susține motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, invocând în esență că încheierea de CF nr. 17504 din 12.09.2005 s-a întocmit potrivit titlului care-l reprezintă sentința civilă nr. 7514/26.11.2002 devenită irevocabilă. Cota de 13/16 din imobilul din litigiu a fost dobândită cu titlu de sistare indiviziunii, astfel că partajul fiind unul declarativ și nu constitutiv de drepturi, prin acea operațiune neputându-se schimba natura dreptului ce a format partajul.În contextul în care recurentul a fost parte în hotărârea de prestație tabulară, îi sunt opozabile și efectele dezmembrării dispuse prin acea hotărâre judecătorească.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 3606 din 29.05.2008 a Judecătoriei Sibiua fost respinsă plângerea promovată sub nr. 1402 din 4.03.2008 de petenții - și în contradictoriu cu intimata, reținându-se în esență că titlul, obținut prin hotărâre judecătorească a fost operat în CF, el oglindind situația reală a imobilului la data pronunțării hotărârii. Faptul că a fost notată în CF acțiunea în rezoluțiunea vânzării și o plângere penală nu invalidează titlul intimatei. Faptul că imobilele rămase în proprietatea petenților au fost trecute în altă carte funciară, nu necesită radierea încheierii de întabulare, dreptul nefiind afectat.

Împotriva soluției au declarat apel petenții, care reiterează motivele expuse pe larg la fond, în sensul că întabularea le încalcă dreptul de proprietate în devălmășie, că s-a procedat la sistarea coproprietății, fără a se ține seamă de lipsa cotelor de proprietate, pentru vânzare era nevoie de acordul celuilalt soț, antecontractul este nul, întabularea trebuie să reflecte adevărul juridic, motivarea în drept a sentinței este nelegală, trimiterea la art. 50 din Legea nr. 7/1996 nefiind suficientă, căci legea a suferit numeroase modificări.

Apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 3606/2008 a Judecătoriei Sibiua fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 336/17.XI.2008 a Tribunalului Sibiu - secția civilă, în acest mod confirmându-se legalitatea și temeinicia sentinței apelate.

În argumentarea deciziei pronunțată, s-a reținut în considerente că în condițiile art. 56 din Legea 7/1996, hotărârea judecătorească irevocabilă constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, poate fi întabulată, ea constituind titlu, iar notarea acesteia în CF se impune pentru opozabilitate. În speță, titlul intimatei este unul pentru întabulare, atâta timp cât nu a fost desființat printr-o altă hotărâre.

De fapt, se arată în continuare, petenții invocă aspecte de fond în legătură cu acest titlu, critici care nu pot fi cenzurate în această cale, în contextul în care hotărârea judecătorească ce formează titlul intimatei a intrat în puterea lucrului judecat.

Evident că în raport de cerințele art. 36 din același act normativ, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din CF, dacă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că înscrierea sau dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, ori aceasta nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.

Înscrierile în CF nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești devenită definitivă sau irevocabilă conform art. 53 din Legea 7/1996.

Petenții nu dețin nici un titlu care să poată fi opus celui deținut de intimată, în baza căruia s-a întabulat, astfel că în mod judicios a fost respinsă plângerea acestora.

Împotriva deciziei civile nr. 336/17.11.2008 a Tribunalului Sibiu - secția civilă au declarat recurs petenții - și, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului lor și rejudecând cauza în fond să le fie admisă plângerea împotriva acelei încheieri de CF cu consecința restabilirii situației de CF, prin reînscrierea imobilului proprietatea lor în foaia inițială (CF 4988 Sibiu).

În subsidiar s-a solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cauzei.

În expunerea de motive în esență s-au reiterat aceleași aspecte din apel, în sensul că prin sentința civilă nr. 7514/2002 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea intimatei, ei fiind obligați la vânzarea terenului menționat și respectiv partajarea acestuia în 3 corpuri funciare.

La stabilirea suprafețelor s-a avut în vedere situația de CF de la momentul înregistrării acțiunii, în care greșit proprietari ai terenului figurau în 3/16 părți și 13/16 părți, edificatele fiind în cota de fiecare, ignorându-se caracterul de bun comun al imobilului.

În acest context întabularea s-a făcut nelegal, cu nesocotirea art. 24 din Legea 7/1996, potrivit căruia înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii era înscris ca titular al dreptului asupra căruia urmează să fie făcută înscrierea.

CF cerută de recurenți cu privire la cota de teren era una legală în raport de conținutul art. 25 din același act normativ, conform căruia în cazul în care mai multe persoane și-au cedat succesiv drepturile cu privire la un imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptățit va putea cere înscrierea dreptului dobândit pentru că el nu a participat la încheierea actului de ieșire din indiviziune, întreaga cotă de teren dobândită de la stat de 13/16 părți s-a înscris doar pe numele soției sale deși s-a specificat că aceasta este căsătorită.

Înscrierile făcute în CF au încălcat și disp. art. 34 din același act normativ.

În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.

Intimata a depus prin mandatarul său întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, invocând în esență că încheierea de CF nr. 17504 din 12.09.2005 s-a întocmit potrivit titlului care-l reprezintă sentința civilă nr. 7514/26.11.2002 devenită irevocabilă. Cota de 13/16 din imobilul din litigiu a fost dobândită cu titlu de sistare indiviziunii, astfel că partajul fiind unul declarativ și nu constitutiv de drepturi, prin acea operațiune neputându-se schimba natura dreptului ce a format partajul.

În contextul în care recurentul a fost parte în hotărârea de prestație tabulară, îi sunt opozabile și efectele dezmembrării dispuse prin acea hotărâre judecătorească.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate în sensul art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin 2 Cod pr. civ. se constată a fi nefondat în considerarea următoarelor aspecte:

Este evident că încheierea de CF nr. 17504/12.09.2005 s-a întocmit în baza titlului care îl reprezintă sentința civilă nr. 7514/26.11.2002 intrată în puterea lucrului judecat.

Cota de 13/16 părți din imobilul în litigiu a fost dobândit cu titlu de sistarea indiviziunii, astfel că partajul nefiind unul constitutiv de drepturi ci unul declarativ, chiar dacă partajul s-a realizat în timpul căsătoriei, bunul nu devine bun comun, ci rămâne cu caracter propriu cum era și în starea de coproprietate. Prin urmare, nu poate fi schimbată natura dreptului ce a format partajul.

Indiferent de operațiunile de CF, de valabilitatea sau nevalabilitatea acesteia, cât timp recurentul a fost parte în hotărârea de prestație tabulară îi sunt opozabile inclusiv efectele dezmembrării dispuse prin acea hotărâre judecătorească devenită titlu executoriu pentru intimată.

Atât timp cât titlul în baza căruia s-au făcut întabulările nu a fost desființat în vreun mod, el produce efecte juridice. De altfel, recurenții încearcă indirect ca pe această cale să reanalizeze aspecte de fond soluționate prin acea sentință civilă, ce reprezintă titlul în baza căreia s-au efectuat operațiunile de CF, ceea ce evident este inadmisibil.

Criticile sunt nefondate și în legătură cu al doilea motiv de recurs ce vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunța și cu privire la. Sibiu.

În primul rând plângerea de CF nu s-a formulat în contradictoriu cu Sibiu și nici nu s-au făcut precizări ulterioare în acest sens. Citarea acestuia s-a făcut în calea de atac a recursului.

Prin urmare instanțele de fond și apel au soluționat cauza respectând principiul disponibilității părților și în concordanță cu practica care prin Decizia nr. 72/2007 a stabilit că aceste oficii teritoriale sunt lipsite de calitate procesuală pasivă. Prin urmare, este irelevant faptul că în calea de atac a fost citată Sibiu.

Recurenții au înțeles să se judece doar în contradictoriu cu titularul dreptului tabular, care urmează să suporte înscrierea în CF.

În acest context este evident că nu sunt incidente cerințele impuse de art. 312 pct. 5 Cod pr. civ. care să justifice casarea celor 2 hotărâri cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Pentru toate aceste aspecte, recursul se dovedește a fi nefondat urmând ca în baza art. 312 alin 1 Cod pr. civ. să fie respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei civile nr. 336/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.03.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. 2 ex/13.04.2009

-,

-

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Mihaela Florentina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 104/2009. Curtea de Apel Alba Iulia