Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1057/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1057
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 362 din 27 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.648 din 09 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei; recurenta petentă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Compania Națională de Ferate-CFR SA - reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR Caf ormulat plângere împotriva încheierii nr. 56211 din 25.09.2008 a D, solicitând anularea acesteia și obligarea D să emită o încheiere de admitere.
In motivarea plângerii a arătat că între CFR SA B și SC SRL a fost încheiat un contract având ca obiect intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de subscrisa pe tronsonul de cale de ferată C - C și că prin încheierea nr. 56211/25.09.2008 a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru următoarele motive: documentație cadastrală incompletă în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 13 lit. e, j, k, l din Ordinul nr. 634 /2006 al Directorului General ANCPI, nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. c, din Legea nr. 7/1996 Republicată, în sensul că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (nr. cadastral) și lipsa titlului de proprietate.
Petenta a arătat că încheierea de respingere a cererii este nelegală și netemeinică, întrucât pentru documentațiile care au fost admise a acceptat încadrarea în zonă la scara 1:10000 numai pentru C, iar firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic planul de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000, deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.
S-a mai arătat că societatea prestatoare a convenit cu I ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, referitor la calculul suprafețelor a precizat că pentru documentația respinsă, calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație depus la OCPI D și cu privire la descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare a menționat că descrierile respective se găsesc în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.
Prin sentința civilă nr. 648/9 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR".
Instanța a reținut că OCPI D i-a pus în vedere petentei să-și completeze documentațiile cadastrale în conformitate cu cap.IV art.13 din Ordinul 634/2006, că prin referatul din 23.09.2008 s-a constatat că petenta nu a adus completările solicitate, situație în care în mod legal, prin încheierea nr.56214/26.09.2008 a OCPI D, a fost respinsă cererea formulată de petentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR SA, care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.
Prin decizia nr.362 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, apelul a fost respins.
S-a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea Legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă au fost apreciate ca fiind irelevante în soluționarea prezentei pricini; s-a argumentat că nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul de carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei a formulat recurs petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile în sensul admiterii plângerii formulate, anulării încheierii 56211/25.09.2007 și a obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere.
Apreciază, raportat la motivarea instanței de apel că încheierea de respingere emisă de OCPI, deși este act administrativ nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr.7/1996 republicată.
În acest sens prin art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996 republicată este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul.
De asemenea, în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, decizia civilă atacată este nelegală și netemeinică.
Recursul este nefondat.
Referirea instanței de apel la posibilitatea reclamantei de a-și valorifica anumite pretenții pe calea unei acțiuni în contencios administrativ și nu pe calea plângerii împotriva încheierii dată de registratorul de carte funciară, nu are în vedere fondul acțiunii cu care a fost investită instanța, având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară ce a fost analizată strict prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996. Prin această referire instanța a avut în vedere de fapt altă nemulțumire a reclamantei legată de refuzul oficiului de cadastru de acorda numere cadastrale, ce excede obiectului plângerii.
În speță, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
Potrivit art.13 din Regulamentul susmenționat prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate (sau a altui drept real) cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Art.4 din Regulament prevede că realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze cu documentația cadastrală recepționată și cu atribuire de număr cadastral.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că prin referatul nr.268/2008 s-a respins recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare nr.172/2008 și pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară - corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară prin încheierea nr.56214/2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei recurate nici în baza art.304 pct.9 c,pr.civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 362 din 27 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.648 din 09 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
27.10.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu