Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1239/2009-

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de petenta SC SA O, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B O, Calea Armatei Române, nr.2. județul B și SC SA O prin lichidator domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.68/A din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 6348 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect: plângere contra încheierii de CF.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta petentă SC SA O-prin reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.198/5.10.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimații OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B O și SC SA O prin lichidator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 8.10.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentantul recurentei petente, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei petente susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate și în consecință admiterea plângerii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În concluzie, solicită a se constata că, prin decizia nr.21/2007 a Curții de APEL ORADEA le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra a trei numere topografice și că potrivit schiței de identificare topo, imobilului proprietatea recurentei îi corespunde numai nr.top.2080/1 în întregime și 2079/4 (cota de 752/1003 mp.), concluzia pe care însă o trage instanța de apel este eronată, deoarece schița întocmită de expert, nu contrazice dispozitivul deciziei civile mai sus menționate ci îl concretizează, practic nu este vorba despre o mărire a suprafeței, ci despre o identificare a ei corectă, pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare și să devină astfel efectivă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Constată că, prin Sentința civilă nr. 6348 din 16 Octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins plângerea formulată de petenta SC SA în contradictoriu cu intimata SC PRIN LICHIDATOR, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 13400/07.02.2008 a OCPI a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul petentei privind întabularea dreptului de proprietate al SC SRL ( actualmente SC SA ) asupra imobilelor cu nr. top 2073/1, 2079/4 și 2080/1 înscrise în cf 1510, reprezentând saivan de oi și teren aferent de 5225 mp în baza civ nr 21/2007 a APEL ORADEA.

Soluția de respingere a fost motivata prin aceea că nr.top 2073/1 a plecat din coala cf 1510, și nu se cunoaște ce construcții și cât teren din celelalte două nr.top revin cumpărătorului SC SRL.

Verificând titlul în baza căruia petenta a cerut întabularea, respectiv. civ 21/2007 a Curtii de APEL ORADEA, instanța constată că s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al SC SRL asupra imobilului înscris în cf 1510 nr.top nr.top 2079/4,2080/1 si 2073/1, ce în natură reprezintă saivan de oi și terenul aferent în suprafață de 5225 mp, cu titlu de cumpărare.

Din coala cf nr 1510 rezultă însă că cele 3 numere topo au o suprafață mult mai mare, nr top 2073/1 nu se mai află în proprietatea vânzătoarei SC SRL, fiind reînscris în cf nr 621, iar pe nr.top 2079/4 se află notate două construcții ( magazie și pod bascul ) care nu figurează ca fiind cumpărate de petentă.

Petenta a depus la dosar o expertiză topo extrajudiciară întocmită de exp. la data de 20.06.2008 deci ulterior emiterii încheierii de respingere, prin care a stabilit că cei 5225 mp teren proprietatea petentei reprezintă nr.top 2080/1 în întregime și 752/1003 părți din nr top 2079/4.

Această lucrare întocmită la cererea petentei nu-i este opozabilă intimatei SC SA, coproprietară asupra numerelor top vizate, ale cărei drepturi ar putea fi lezate, cu atât mai mult cu cât se află în procedura falimentului.

Față de cele reținute mai sus, instanța a considerat că în mod legal OCPI a pronunțat încheierea de respingere atacată, drepturile a căror înscriere s-a solicitat nefiind individualizate.

Plângerea împotriva încheierii de CF fiind o procedură necontencioasă, instanța a apreciat că petenta își poate reglementa situația doar pe calea dreptului comun, ori printr-un act notarial încheiat cu intimata SC SA.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 20.11.2008, în termen legal, a declarat apel petenta SC SA, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul plângerii formulate și obligarea OCPI de a intabula nr. top. 2079/4 și 2080/1 în CF 1510 pe seama petentei. Fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.68/A din 5 martie 2009, Tribunalul Bihorar espins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta SC SA în contradictoriu cu intimata SC SA prin lichidator împotriva sentinței civile nr. 6348 din 16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, din dosarul de intabulare rezultă că apelanta a solicitat intabularea dreptului de proprietate în baza Deciziei civile nr. 21/2007 a Curții de APEL ORADEA, definitivă și irevocabilă, la cererea de intabulare fiind anexată Decizia în cauză și acte privind schimbarea de denumite a petentei.

În baza acestor acte, OCPI a analizat cererea de intabulare potrivit disp. art. 48 din Legii nr. 7/1996, verificând dacă actul depus spre intabulare este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, indică numele părților și individualizează imobilul printr-un identificator unic.

În urma acestor verificări,s-a reținut de instanța de apel că, biroul de CF a constatat că cererea are ca obiect intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare asupra nr. top. 2073/1, 2079/4 și 2080/1 înscrise în CF 1510 reprezentând saivan de oi și teren aferent în suprafață de 5225 mp. Din consultarea colii CF 1510 s-a constatat că nr. top. 2073/1 nu mai este înscris în această coală, fiind reînscris In CF 621 în favoarea unui terț și nu se cunoaște ce construcții și cât teren din cele două nr. top. rămase revin cumpărătorului.

Astfel, s-a reținut că, decizia depusă la intabulare vizează 3 numere topografice distincte și o suprafață de 5225 mp, care nu este echivalentă cu suprafața totală a celor 3 numere topografice, fără a specifica ce cotă indiviză de teren se va intabula din fiecare nr. top. ceea ce face imposibilă intabularea, mai ales în condițiile în care unul din cele 3 nr. top. a fost radiat din coală cu mult timp înainte de pronunțarea deciziei a cărei intabulare se cere.

S-a constatat totodată că, în fața instanței, apelanta a depus o expertiză extrajudiciară nevizată, întocmită ulterior încheierii date de OCPI, din care rezultă că terenul cumpărat de apelantă este situat în fapt pe cele două nr. top. rămase în coală, 2080/1-total și 2079/4 parțial, concluzii ce sunt însă în contradicție cu hotărârea judecătorească depusă la intabulare, care potrivit considerentelor este dată în baza unei alte schițe potrivit căreia suprafața de 5225 mp este identificată pe 3 numere topografice, iar hotărârea judecătorească poate fi intabulată doar însoțită de schița care a fost avută în vedere la pronunțarea acesteia.

Faptul că după respingerea cererii de intabulare s-a întocmit o altă schiță care face o altfel de identificare, s-a apreciat de tribunal că nu poate conduce la admiterea cererii în căile de atac, deoarece aceasta ar duce la o modificare inadmisibilă a dispozitivului hotărârii ce se intabulează și o modificare a obiectului unei cereri în căile de atac.

Instanța de apel a reținut că, pe baza noii schițe, petenta poate sau să solicite instanței care a pronunțat hotărârea lămurirea sau completarea acesteia, după caz, sau, dacă cel intabulat în CF este de acord, să încheie cu acesta un act în condițiile de formă prevăzute de lege, prin care convin ca executarea sentinței să se facă prin intabularea conform noii schițe, caz în care la baza intabulării nu va mai sta hotărârea judecătorească ci noua tranzacție.

Pentru aceste considerente, instanța de apel a reținut că OCPI a dispus în mod corect respingerea cererii de intabulare, deoarece în forma actuală, decizia Curții de Apel nu poate fi intabulată.

Față de cele reținute, tribunalul, în baza art, 295 pr.civ. a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta SC SA în contradictoriu cu intimata SC prin LICHIDATOR, împotriva sentinței civile nr. 6348 din 16.10.2008 a Judecătoriei Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate, constatându-se că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 5 lei, achitată prin chitanța nr.- din 8.10.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, a declarat recurs apelanta SC SA O, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii plângerii, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că eronat s-a reținut că, potrivit schiței de identificare, imobilul aflat în proprietatea sa ar corespunde doar nr.top.2080/1 și 2079/4 în cotă de 752/1003, ori, schița întocmită de inginer expert nu contrazice dispozitivul Deciziei civile nr.21/2007 a Curții de APEL ORADEA ci îl concretizează. Nu este vorba de o mărire a suprafeței, ci de o identificare corectă pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare cu atât mai mult cu cât intimata nu s-a opus admiterii plângerii.

Încheierea unui nou act în condițiile prevăzute de lege, prin care părțile să convină ca executarea sentinței să se facă prin întabulare, conform noii schițe, înlătură autoritatea de lucru judecat și ar fi puși în situația de a achita din nou un preț pe care de altfel l-a achitat vânzătoarei.

S-a invocat în drept dispozițiile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.

Intimatele, deși legal citate nu s-au prezentat și nici nu și-au comunicat poziția.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.21/2007-A/C pronunțată la 13 martie 2007 de Curtea de APEL ORADEA, s-a admis ca fondat apelul declarat de SC SRL O, în contradictoriu cu intimata SC SA prin lichidator, a fost modificată în întregime sentința nr.1023 din 2 noiembrie 2006 Tribunalului Bihor și s-a constatat că recurenta reclamantă SC SRL a dobândit un drept de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr.1510 nr.top.2079/4, 2080/1, 2073/1 - saivan de oi și 5225. teren aferent cu titlu de cumpărare, dispunându-se întabularea în cartea funciară a acestui drept.

Se reține din actul adițional nr.344/23.10.2007 -filele 6-7 dosar de carte funciară că, SC SRL și-a schimbat forma juridică în societate pe acțiuni și denumirea în SA, calitate procesuală activă în formularea cererii de întabulare fiind evidentă.

Într-adevăr, din cuprinsul deciziei nr.21/2007 a Curții de APEL ORADEA nu se poate reține faptul că s-ar fi individualizat cât din fiecare număr topografic revine recurentei, pe care din acestea este amplasat saivanul de oi iar pe de altă parte, nr.topografic 2073/1 s-a reînscris în altă coală de carte funciară nr.621, în baza sentinței civile nr.6824/2002 a Judecătoriei Oradea, deciziei civile nr.432/2003 a Tribunalului Bihor, astfel că într-adevăr cererea de întabulare nu întrunea condițiile legale pentru admiterea acesteia, dispozițiile art.51 din Legea nr.7/1996 fiind aplicabile.

Cu toate acestea, cu ocazia soluționării plângerii împotriva încheierii de respingere a cererii de întabulare, s-a depus la dosar un raport de expertiză topografică extrajudiciară, întocmită de inginer expert -filele 6-9, dosar fond, raport conform căruia - de oi este amplasat pe nr.top.2080/1 înscris în CF nr.1310, iar terenul în suprafață de 5225. proprietatea reclamantei recurente se identifică prin perimetrul A, B, C, D, E, F, respectiv 4473. nr.top.2080/1 și 752/1003 din nr.top.2079/4, iar nr.top.2073/1 ce de altfel s-a reînscris în altă coală, nu este aferent construcției cumpărate.

Acest raport de expertiză extrajudiciară ce a individualizat topografic terenul aferent construcției cumpărate, suprafața din fiecare și pe care se află construcția, nu a fost contestat de titularul dreptului de proprietate SC SA prin lichidator, ba mai mult, acesta a avut calitatea de reprezentant al acesteia cu ocazia soluționării cauzei în care s-a pronunțat decizia ce se urmărește a fi întabulată, mai mult, conform adresei de la fila 9 dosar apel, a fost de acord cu întabularea dreptului de proprietate și cu admiterea apelului.

Ca urmare a acestor aspecte, întrucât primează principiul disponibilității părților, instanța de apel, chiar dacă inițial actele ce au stat la baza emiterii încheierii de respingere a cererii de întabulare nu erau apte de întabulare, avea posibilitatea pentru a preîntâmpina noi litigii, încheierea de noi acte juridice, promovarea unor cereri de explicitare dispozitiv, să soluționeze favorabil această cerere, fiind incidente dispozițiile art.270 Cod procedură civilă, cu aplicarea greșită a acestora, procedând altfel - dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia va da o hotărâre în măsura recunoașterii -.

Raportat la toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime decizia recurată, iar în baza art.270, art.296 Cod procedură civilă, va admite ca fondat apelul, va schimba în întregime sentința, va admite ca fondată plângerea formulată de petenta SC SA O în contradictoriu cu intimata SC SA prin lichidator și în consecință:

-Va desființa încheierea de întabulare nr.13400/7.02.2008 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O, va admite cererea de întabulare formulată de petenta SC SA

-Va dispune întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra construcției amplasate pe nr.top.2080/1 (saivan de oi) și asupra terenului în suprafață de 5225. din care, 4473. nr.top.2080/1 și 752. din nr.top.2079/4 înscrise în CF nr.1510, cu titlu de cumpărare, conform raportului de expertiză topografică extrajudiciară întocmită la 20.06.2008 de expert tehnic inginer, care va face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată întrucât, intimata SC SRL nu se află în culpă procesuală, fiind de acord cu cele solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În vaza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de petenta SC SA O, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B O, Calea Armatei Române, nr.2. județul B și SC SA prin lichidator domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr.68/A din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul că:

ADMITE ca fondat apelul declarat de SC SA O, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B O, Calea Armatei Române, nr.2. județul B și SC SA prin lichidator, împotriva sentinței civile nr.6348 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în întregime și în consecință:

ADMITE plângerea formulată de petenta SC SA O, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata SC SA prin lichidator domiciliat în O,-, județul

Desființează încheierea de întabulare nr.13400/7.02.2008, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Admite cererea de întabulare formulată de petenta SC SA

Dispune întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra construcției amplasate pe nr.top.2080/1 (saivan de oi) și asupra terenului în suprafață de 5225. din care, 4473. nr.top.2080/1 și 752. din nr.top.2079/4 înscrise în CF nr.1510, cu titlu de cumpărare, conform raportului de expertiză topografică extrajudiciară, întocmit de expert tehnic inginer, la data de 20.06.2008, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:12.10.2009

Jud.fond

Jud.apel Fl./

Dact.C,G,

Data:13.10.2009

5 ex.

3 com.

Data:

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Oradea