Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1241/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1241/2009-

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul TEATRUL DE STAT O, cu sediul în O, I, nr.4-6, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații intervenienți G și -toți cu.procesual ales în O, nr.3, - 1,.25,județul B, împotriva sentinței civile nr.732/LM din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect:litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimații reclamanți, toți lipsă, reprezentanta lor, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.10 din 1.10.2009, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind recurentul pârât Teatrul de Stat

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, intimații reclamanți, prin registratura instanței, la data de 1.10.2009, au depus întâmpinare, iar recurentul pârât, prin registratura instanței, la data de 6.10.2009 a depus motivele "ce au stat la baza declarării apelului", după care:

INSTANȚA, în baza art.84 Cod procedură civilă, recalifică calea de atac declarată de pârât ca fiind recurs în loc de apel și din oficiu, invocă excepția de nulitate a recursului, motivele fiind depuse peste termenul legal impus de art.303 alin.1. lit.c Cod procedură civilă.

Reprezentanta intimaților reclamanți solicită admiterea excepției invocate și în consecință să se constate nulitatea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra excepției de nulitate a recursului, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.732/LM din 27 aprilie 2009, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamanții, și și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții G și, în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Stat O și în consecință:

A obligat pârâtul la plata sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază către reclamanți și intervenienții în interes propriu, potrivit contractului colectiv de muncă nr.197/2006, începând cu data de 08.04.2006 și până la data pronunțării prezentei hotărâri.

A obligat pârâtul la plata sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază către reclamanta, potrivit contractului colectiv de muncă nr.197/2006, începând cu data de 08.04.2006 și până la data pensionării.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel - recalificat ca fiind recurs, pârâtul Teatrul de Stat O, fără a arăta ce solicită, care sunt motivele de nelegalitate.

Ulterior, la data de 6.10.2009, s-au depus motivele de recurs invocându-se acordarea greșită a sporului de fidelitate retroactiv, întrucât, sindicatul s-a înființat în 29.02.2008, iar contractul colectiv de muncă pe ramură, s-a semnat la nivel de țară la 8.04.2006, când acesta nu exista.

Nu s-a motivat în drept recursul.

Examinând sentința recurată, prin prisma excepției de nulitate a recursului, invocată din oficiu, instanța de recurs, constată următoarele:

Analizând dovada de primire și procesul verbal de predare al sentinței recurate în favoarea recurentului pârât -fila 179 dosar fond, se reține că aceasta i-a fost comunicată la data de 14.05.2009, iar apelul - recalificat ca recurs - a fost declarat la data de 30.04.2009, fără a fi atașate motivele acestuia ci doar menționând că le va depune până la primul termen de judecată. Acestea s-au depus doar la 6.10.2009, cu depășirea termenului legal impus de art.303 alin.1 Cod procedură civilă.

Potrivit art.302/1 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, cererea de recurs, va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art.303 alin.1 -2 Cod procedură civilă prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen ce se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a declarat mai înainte.

Ca urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, fiind încălcate dispozițiile art.302/1 alin.1 lit."c", art.303 alin.1, 2 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.306 alin.1 Cod procedură civilă va constata nulitatea recursului și va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că părțile intimate nu au solicitat a se face aplicarea art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

CONSTATĂ nulitatea recursului civil introdus de recurentul TEATRUL DE STAT împotriva sentinței civile nr.732/LM din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:12.10.2009

Jud.fond /

Dact.

Data:15.10.2009

17 ex.

15 com.

Data:

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1241/2009. Curtea de Apel Oradea