Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 13/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 13
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C împotriva deciziei civile nr. 560 din data de 07 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 8864 din data de 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C reprezentată de consilier juridic
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic I pentru recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE SA C, a arătat că OCPI D nu a făcut în niciun fel dovada existenței suprapunerii terenului - domeniul public peste proprietățile private, apreciind astfel că, încheierea emisă de OCPI D este nelegală și nefondată.
solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond admiterea plângerii așa cum fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin adresa Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară D, înregistrată la data de 25.04.2009 sub nr-, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, a fost înaintată plângerea formulată de petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA împotriva încheierii de carte funciară nr. 7924/17.02.2009, precum și o copie a dosarului numerotat, șnuruit și sigilat, conținând un număr de 17 file. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Daa rătat în adresa că în conformitate cu art. 73 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, cu modificările și completările ulterioare, cel care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin căile de atac exercitate cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului. S-a menționat totodată că, având în vedere prevederile art. 331 - 339 din Codul d e procedură civilă și decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXII, pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii, promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauzele ce au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală.
Prin plângerea formulată petenta a arătat că între CNCF CFR B, în calitate de achizitor și SC SA, în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 75/2008, având ca obiect întocmirea documentațiilor de cadastru necesare intabulării terenurilor aparținând domeniului public al statului aflate în administrarea Ministerului Transportului și concesionate de către CNCF "CFR" SA, aflate pe raza unităților teritorial administrative, tronsonul de cale ferată Dr. Tr. S - C și intabularea în cărțile funciare locale. A învederat instanței că până la data introducerii plângerii au fost intabulate un număr de trei documentații aferente, și din Față. A menționat că imobilul pentru care s-a solicitat intabularea aparține infrastructurii feroviare publice, dreptul de proprietate fiind dovedit conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 alin. 2 din HG nr. 581/1998 privind înființarea CNCF "CFR" SA. A menționat că prin încheierea atacată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pentru următorul considerent: conturul incintei identificată de CFR ca aparținând lor, se suprapune peste proprietăți private, reconstituite în baza Legilor fondului funciar de către Comisiile Locale ale fiecărei primării, nefiind îndeplinite condițiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 în sensul că imobilul ce urmează a fi înscris în Cartea funciară nu este identificat printr-un număr cadastral unic. A mai arătat că OCPI ar fi trebuit să le pună la dispoziție documente din care să rezulte cu claritate suprapunerea. A menționat că OCPI nu face în nici un fel dovada suprapunerii și că motivul invocat de către OCPI nu este întemeiat, având în vedere că nu sunt menționate date concrete cu privire la intabulări sau numere cadastrale atribuite pentru suprafețele de teren respective.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 7/1996 republicată, Ordinul 633/2006 și Ordinul 634/2006.
La termenul de judecată din data de astăzi petenta a depus la dosar precizare la plângere prin care a arătat ca temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile Lg. 7/1996 republicată, Ordinul 633/2006 si Ordinul 634/2006 si art. 331- 338.
Prin sentința civilă nr.8864/27.05.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA, reprezentată de către Sucursala Regională de Ferate C, ca neîntemeiată.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 7924/18.03.2009, pronunțată în dosarul nr. 7924/2009, de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D, s-a dispus respingerea cererii înregistrate sub nr. 7924/17.02.2009, întrucât documentația cadastrală nu a fost recepționată, iar imobilul nu are atribuit număr cadastral, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
În condițiile în care petenta se află la prima înscriere, nefiind în situația în care se solicită înscrierea unui drept în cartea funciară împotriva unei persoane, prezentei plângeri i se aplică regulile specifice procedurii necontencioase.
S- reținut că petenta a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de concesiune asupra terenului aparținând domeniului public al statului pe tronsonul de cale ferată DTS - În vederea întocmirii documentației cadastrale, s-a încheiat convenția cu SC SA și s-a realizat lucrarea care a fost depusă la OCPI.
La data de 19.02.2009, s-a întocmit referatul prin care s-a consemnat nota de respingere a recepționării documentației cadastrale deoarece conturul incintei identificate de petenta se suprapune peste proprietățile private, reconstituite în baza legilor fondului funciar iar clarificarea situației juridice a terenurilor suprapuse se va face de către beneficiar cu comisiile locale și executantul lucrării. Instanța reține că referatul a fost corect întocmit în baza art. 62 alin 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006 și în raport de dispozițiile art. 10 alin. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 634/2006 potrivit căruia "dacă documentația nu a fost recepționată datorită nerespectării prevederilor cu privire la convocarea pentru lămuriri sau depășirii termenului stabilit prin referatul de completare, persoana care a verificat documentația completează nota de respingere din referatul de completare și o transmite împreună cu documentația, asistentului - registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere".
Consecință a faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu art. 10 lit. g, număr cadastral în indexul cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.
Ca urmare, pe baza referatului de respingere a fost emisă încheierea nr. 7924/18.03.2009 de respingere a înscrierii în cartea funciară.
Din adresa nr. 5519/20.05.2009 emisă de OCPI s-a reținut că proiectele parcelare executate ca urmare a aplicării Legilor fondului funciar, aferente teritoriilor administrativ teritoriale în cauză nu au fost depuse la OCPI, acestea regăsindu-se la Comisiile locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, ce funcționează în cadrul primăriilor fiecărui teritoriu administrativ.
S- constatat că actele emise de OCPI în dosarul nr. 7924/2009 au respectat condițiile impuse de lege, și că soluția de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară este corectă, înscrierea fiind posibilă numai după recepția documentației cadastrale, corect și complet întocmită, și după alocarea numărului cadastral.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor legale menționate anterior, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR C care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.
Prin decizia civilă nr. 560 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul declarat de petenta Compania Națională de Ferate "CFR" SA, reprezentată de către Sucursala Regională de Ferate C, împotriva sentinței civile 8864 din 27.05.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile, în sensul admiterii plângerii formulate, anulării încheierii de respingere și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
Apreciază, raportat la motivarea instanței de apel, că încheierea de respingere emisă de OCPI, deși este act administrativ nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr.7/1996, republicată.
În acest sens prin art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, republicată, este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul.
S-au invocat prevederile art.304 pct.7 Cod pr. civ.
De asemenea, s-a susținut că, în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, decizia civilă atacată este nelegală și netemeinică.
Recursul este nefondat.
Referirea instanței de apel la posibilitatea reclamantei de a-și valorifica anumite pretenții pe calea unei acțiuni în contencios administrativ și nu pe calea plângerii împotriva încheierii dată de registratorul de carte funciară, nu are în vedere fondul acțiunii cu care a fost investită instanța, având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, plângere ce a fost analizată strict prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996. Prin această referire, instanța a avut în vedere de fapt o altă nemulțumire a reclamantei legată de refuzul oficiului de cadastru de acorda numere cadastrale, și nu necompetența instanței în soluționarea plângerii.
În speță, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate (sau a altui drept real) cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Art.4 din Regulament prevede că realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze cu documentația cadastrală recepționată și cu atribuire de număr cadastral.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că s-a respins recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare și pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral, constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară - corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară, prin încheierea atacată.
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei recurate nici în baza art.304 pct.9 Cod pr. civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr. civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C împotriva deciziei civile nr. 560 din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 8864 din data de 27 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./18.01.2010
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean