Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 438/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 438

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 67/A din 22.04.2008 a Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat, lipsă fiind intimatul și reprezentantul intimatului Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.

Avocat arată că Tribunalul Vasluia admis apelul, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Consideră că în mod greșit instanța a făcut aplicarea unor texte de lege, s-a reținut în motivare că apelul este admisibil prin prisma motivelor de apel 1 și 2.

In plus, s-a arătat că apelantul nu a fost citat legal și plângerea a fost formulată tardiv. De asemenea, nelegala citare s-a produs la instanța de fond ignorându-se că dosarul este o plângere formulată în baza Legii nr. 7/1996 și depusă la oficiul de cadastru. În cererea depusă la oficiul de cadastru intimatul și-a dat singur adresa ca fiind cea din Bârlad, -. nr.7 și nu se poate spune că a fost o eroare a instanței, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Precizează că citarea s-a făcut la adresa indicată în cererea formulată la Biroul de Carte Funciară, instanța a ignorat prevederile art. 108 al.4 Cod procedură civilă conform cărora nimeni nu poate invoca o neregularitate pricinuită prin propriul său fapt. În plus, aceasta este adresa la care locuiește intimatul. La dosar există o hotărâre de evacuare prin care s-a dispus evacuarea din imobilul din -.-, ceea ce reprezintă o dovadă a faptului că intimatul locuiește aici.

S-a constatat că judecătorii de la instanța de fond s-ar fi aflat într-o cauză de incompatibilitate întrucât și-au spus părerea cu privire la contestația la executare, de asemenea judecători de la tribunal și-au spus părerea cu privire la contestația la executare, însă, sunt magistrați ce au mai pronunțat hotărâri aflate la dosarul cauzei ce demonstrează că nu există caz de incompatibilitate.

Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Vaslui și păstrarea sentinței date de Judecătoria Bârlad, fără obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 3432 din 20.12.2007, Judecătoria Bârlada admis plângerea formulată de petenta împotriva Încheierii nr. 9552/5.09.2007, dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

A dispus anularea Încheierii nr. 9552/5.09.2007, dată în dosarul nr. 9552/2007 al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, precum și radierea notării efectuate în baza acestei Încheieri în partea a III-a a Cărții Funciare nr. 6603 N privind imobilul situat în Bârlad, str. -. - nr. 7.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Petenta a formulat plângere împotriva Încheierii nr. 9552/5.09.2007 dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

În motivarea plângerii, petenta a arătat că încheierea nr. 9552/5.09.2007 este nelegală deoarece contractul de credit nr. 2868/278/14.10.1995 nu are ca și garanție imobiliară ipoteca nr. 109/17.01.1995, ci această ipotecă garantează un alt împrumut, respectiv contractul de creditare nr. 3454/1994, acordat unei alte societăți, respectiv SC "". Or, din cuprinsul contractului de cesiune rezultă că a cesionat toate drepturile pe care le avea față de SC "-", iar nu drepturi pe care le-ar fi avut față de SC "", aspect care a fost clarificat de instanțele de judecată prin decizia civilă nr. 505/23.04.2003 a Curții de APEL IAȘI, sentința civilă nr. 1105/15.04.2004 a Judecătoriei Bârlad, decizia civilă nr. 191/R/23.02.2005, nr. 319/R/4.04.2006 și nr. 1142/R/9.11.2006 ale Tribunalului Vaslui.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie: încheierea nr. -.08.2007, decizia civilă nr. 505/2003 a Curții de APEL IAȘI, deciziile civile nr. 191/2005 și nr. 319/2006 ale Tribunalului Vaslui, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 15.12.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaî naintat documentația incidentă în cauză.

Prin contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 109/17.01.1995 la notariatul de Stat Local Bârlad, și, în calitate de giranți pentru SC "" SRL Bârlad, au garantat restituirea unui împrumut de 20 milioane lei vechi, acordat de împrumutătoarea Bârlad, cu ipotecă înființată asupra imobilului proprietatea lor, situat în Bârlad, str. fdt. - nr. 7.

Prin contractul de creditare nr. 2868/278/14.10.1995, reprezentant al SC "" SRL Bârlad a fost împrumutat de către Bârlad cu suma de 110 milioane lei vechi. Restituirea acestui împrumut a fost garantată de către, și cu mai multe imobile, între care și imobilul situat în Bârlad, str. -. - nr. 7.

Prin contractul de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002, "" SA (bancă în faliment) - Agenția V, în calitate de cedent, a cedat lui, în calitate de concesionar, creanța sa în sumă totală de 372.230.184 lei, pe care o avea față de debitorul SC "" SRL Bârlad, rezultată din contractul de credit nr. 2868/14.10.1995. De asemenea, prin contractul menționat cedentul a cesionat "toate drepturile pe care le are față de debitorul cedat împreună cu titlurile creanței sale rezultate din contractul de credit nr. 2868/14.10.1995 și contractele de garanție imobiliară nr. 109/17.01.1995, 832/8.03.1994 și 833/8.03.1994.". Conform acestui contract, cesionarul a devenit creditorul debitorului cedat SC "" SRL Bârlad.

Ulterior, a solicitat executarea silită a contractului de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002, situație care a generat mai multe procese judiciare, în cadrul cărora instanțele judecătorești au analizat valabilitatea contractului de ipotecă autentificat cu nr. 109/17.01.1995. Astfel, prin decizia civilă nr. 505/22.04.2003, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, s-a stabilit că nu există legătură între contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 109/17.01.1995 și contractul de creditare nr- (cesionat lui prin contractul de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002).

Din considerentele rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată la data de 15.12.2005 în dosarul nr. 1894/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, s-a stabilit că ipoteca nr. 109/1995 a fost instituită la contractul de credit

nr-, iar această ipotecă a fost radiată în condiții de legalitate, după ce a fost restituit creditul acordat prin contractul de credit nr-.

Prin cererea înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu nr. 9552/31.08.2007, a solicitat notarea în Cartea Funciară nr. 6603/N a mun. Bârlad, privind imobilul din Bârlad, str. -. - nr. 7, cu nr. cadastral 3238, contractului de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002, a contractului de creditare nr. 2868/278/14.10.1995 și a contractului de garanție imobiliară nr. 109/17.01.1995.

Prin Încheierea nr. 9552/31.08.2007, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vaa dmis cererea formulată de și a dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. 6603/N a contractului de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002, emis de SA, în baza căruia a devenit creditor al creanței înscrise în contractul de credit nr- și a contractului de garanție imobiliară autentificat cu nr. 217/1995 (eronat s-a consemnat contractul de garanție imobiliară aut.217/1995, corect fiind contractul de garanție imobiliară nr. 109/1995).

S-a reținut, pe de o parte, că ipoteca instituită prin contractul de garanție imobiliară autentificat cu nr. 109/17.01.1995, privind imobilul situat în Bârlad str. -. - nr. 7, nu garantează restituirea creditului acordat prin contractul de creditare nr. 2868/1995 (contract care a fost cesionat lui prin contractul de cesiune de creanță nr. 254/2002); pe de altă parte, ipoteca nr. 109/17.01.1995 a fost radiată, urmare a restituirii creditului pe care această ipotecă îl garantase.

Potrivit art. 19 lit. C alin.1 din Legea nr. 7/ 1996, partea a III-a a Cărții Funciare, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate și sarcini, cuprinde:

a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;

b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Or, în cauza de față, contractul de cesiune de creanță nr. 254/4.03.2002 și contractul de credit nr- nu au avut instituită garanție prin contractul de garanție imobiliară nr. 109/1995 (217/1995) care privește imobilul situat în Bârlad, str. fdt. - nr. 7, motiv pentru care notarea acestor contracte în Partea a III-a a Cărții Funciare nr. 6603 N, este nelegală.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr.67/A din 22.04.2008, a admis apelul declarat de, a casat sentința judecătoriei și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că apelantul a fost citat la o altă adresă decât cea de domiciliu care este în Bârlad, B-dul. - nr. 8,.1,.5, județul V, adresă pe care intimata o cunoștea din procesele anterioare care au existat între părțile din prezenta cauză și pe care trebuia să o aducă la cunoștința instanței deoarece nu s-a dovedit că apelantul locuia la momentul introducerii plângerii în instanță la adresa din str. -. - nr.7.

Judecătorul de la fond si-a spus părerea cu privire la aspectele pe care și-a întemeiat intimata plângerea împotriva încheierii nr.9552/5.09.2007 prin pronunțarea sentinței civile nr. 756/15.03.2007 în dosarul nr-, astfel încât ar fi trebuit să se abțină de la judecarea cauzei.

În consecință, sentința pronunțată de judecătorie este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității procesului civil consacrat de art.85 Cod procedură civilă.

a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs, ea susține că, în mod greșit, tribunalul a reținut că nu cunoștea de proces. Însă, domiciliul apelantului este în Bîrlad, str. -. - nr.7, iar el și-a trecut tocmai această adresă în formularul de la cartea funciară.

Susține recurenta că instanța de fond a citat apelantul în concordanță cu datele furnizate de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, iar acesta a cunoscut de proces atâta timp cât locuiește în imobilul de la adresa menționată în formularul de la cartea funciară.

Recurenta învederează că tribunalul a reținut greșit și împrejurarea că judecătorul care a dat hotărârea la instanța de fond ar fi incompatibil, deoarece cauza anterioară ce a fost judecată de acesta a vizat o contestație la executare și nu o plângere la Legea nr.7/1996.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate de recurentă și de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul este întemeiat.

Astfel, Curtea reține că, potrivit dispoziției înscrise în art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar conform art.90 Cod procedură civilă, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.

În prezenta cauză, petenta a formulat plângere împotriva încheierii nr.9552 din 31.08.2007 întocmită de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Judecătoria Vaslui, din oficiu, a dispus citarea intimatului, el fiind cel care a solicitat notarea în registrul de publicitate imobiliară a contractelor de cesiune de creanță, de credit și de garanție imobiliară în ceea ce privește imobilul din Bîrlad, -. - nr.7 și la cererea căruia s-a întocmit încheierea contestată de către.

Pe tot parcursul judecării plângerii la instanța de fond, a fost citat la adresa din Bîrlad, -. - nr.7, adresă pe care acesta a indicat-o la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, prin cererea de notare a contractelor mai sus menționate (fila 7 - dosar OCPI).

Chiar dacă, anterior întocmirii încheierii contestate, între părți au existat și alte litigii în care a fost citat la o altă adresă, în prezenta cauză, intimatul a fost citat, în concordanță cu dispozițiile art.90 Cod procedură civilă, la adresa indicată de el în cererea adresată OCPI.

În consecință, Curtea apreciază că a fost legal citat la instanța de fond, iar decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a art.90 și 92 Cod procedură civilă, ceea ce determină incidența în cauză a motivului de recurs înscris în art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

În baza art.312 alin.1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de.

Având în vedere că tribunalul nu a cercetat motivele de apel ce vizau fondul litigiului dintre părți, Curtea, în conformitate cu prevederile art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel spre rejudecare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de împotriva deciziei civile nr.67/A din 22.04.2008, decizie pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Vaslui.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi - 7.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:

- -

-

Judecătoria Bîrlad:

-

25.XI.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Georgeta Protea, Liliana Palihovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 438/2008. Curtea de Apel Iasi