Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 538/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.538
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurenții reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 185/A din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și OFICIUL DE cadastru și PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care instanța constată că reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, situație față de care lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2129 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentele și, împotriva încheierii de carte funciară nr. 13319 din 16.08.2007.
A fost respinsă aceeași plângere formulată de petente în contradictoriu cu T, pentru lipsa calității procesuale pasive a intimatei.
S-a constatat lipsa capacității procesuale de folosință a intimatei Biroul Teritorial d e Cadastru și Publicitate Imobiliară L, fiind obligate petentele la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul, reprezentând onorariu avocațial.
Judecătoria Lugoj a reținut, în sinteză, că la pronunțarea încheierii atacată cu plângere de către petentele și s-au avut în vedere aspectele care au permis, în condițiile Legii nr. 7/1996, intabularea drepturilor reale pretinse de către intimatul.
De asemenea prima instanță a reținut că aspecte privind judecata în fond a ceea ce reprezintă titlu intimatului, chestiuni privitoare la actul de adjudecare, etc, nu pot fi invocate în cadrul procedurii privind plângerea împotriva încheierii de CF, deoarece aceasta este o procedură necontencioasă, iar aspectele semnalate de petente pot face obiectul unui proces separat, în contradictoriu cu părțile adverse, pentru valorificarea pretinselor drepturi.
Împotriva sentinței Judecătoriei Lugoj au declarat apel petentele și, reiterând aceleași chestiuni privind legalitatea titlului intimatului.
Instanța de apel prin decizia civilă nr. 185/A din 12.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, a anulat ca netimbrat apelul petentelor, reținând că deși legal citate cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,5 lei, apelantele nu s-au conformat dispozițiilor instanței și nu au depus dovada achitării taxelor de timbru.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs petentele și, susținând că în fața instanței de apel nu ar fi fost citate în condițiile legii și nu ar fi avut cunoștință despre existențe obligației legale de timbrare.
De asemenea recurentele au depus la fila 4 o dovadă privind achitarea taxelor de timbru ce poartă data de 2 martie 2007.
Recursul a fost motivat în drept prin trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.
Recurentele au fost legal citate de către instanța de apel potrivit dovezilor de la fila 6 -7 - dosar tribunal, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, la instanța de apel, însă nu s-au conformat acestei obligații legale.
Din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că rudele recurentelor, au semnat de primire a citației, indicându-se și seria și numărul actului de identitate, astfel că nu se poate susține că recurentele petente, în fața instanței de apel nu au avut cunoștință de data procesului și de obligația legală de timbrare.
În fața instanței de recurs au depus un înscris intitulat chitanță, care poartă data de 2 martie 2007, privind achitarea unor taxe judiciare, înscris care însă nu poate justifica îndeplinire a obligației de timbrare în fața instanței de apel pentru simplul motiv că apelul declarat poartă data de 15 ianuarie 2008, fiind soluționat de către Tribunalul Timiș la data de 12 martie 2008.
Ca atare, Curtea va reține că, în speță nu sunt întrunite nici unul dintre motivele de recurs prev. la art. 304 Cod procedură civilă, inclusiv cele indicate de către recurente, respectiv art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece instanța de apel a respectat întru-totul dispozițiile legale privind formele de procedură, inclusiv citarea petentelor, sau prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, atunci când a reținut că petentele nu și-au îndeplinit obligația legală de timbrare.
Față de cele arătate recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanții recurenții reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 185/A din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și OFICIUL DE CADASTRU și PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /09.06.2009
Tehnored /09.06.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat