Restituire metale prețioase. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.535
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamantul și pârâta intimată BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - SUCURSALA T, în calitate de reprezentantă a Băncii Naționale a României B, împotriva deciziei civile nr. 101/A/ din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind pârâta recurentă Banca Națională a României - Sucursala T în calitate de reprezentantă a Băncii Naționale a României
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,instanța constată că prin serviciul registratură au fost depuse note de ședință de către Banca Națională a României - Sucursala A, prin care aceasta învederează faptul că Sucursala Aa B ăncii Naționale a României nu are calitate procesuală pasivă.
Nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată, iar cu privire la recursul pârâtei Banca Națională a României - Sucursala T, în calitate de reprezentantă a Băncii Naționale a României B solicită respingerea acestuia. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1369 din 08.11.21004, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 332/C/2004 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Banca Națională a României - Sucursala T și Banca Națională a României
S-a luat act de renunțare a reclamantului la judecarea acțiunii privind bunurile preluate cu inventarele nr. 126/11.05.1988(188,87 gr. aur); nr. 174/25.06.1988(218,5 gr. aur); nr. 177 din 25.06.1988(205,28 gr. aur); și nr. 28 din 22.04.1989 (727,26 gr. aur).
Prima instanță a reținut că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile cu privi re la restituirea cantităților de aur preluate de către organele fostei miliții, martorii audiați neputând da detalii cu privire la cantitățile de aur pretinse a fi fost confiscate.
Împotriva hotărârii primei instanțe, după epuizare a mai multor cicluri procesuale, a declanșat calea de atac reclamantul, iar Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr. 101 din 11 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a admis
apelul declarat de apelantul, împotriva Sentinței Civile nr. 1369/8.11.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 3332/2004, în contradictoriu cu intimata Banca Națională a României B, reprezentată in proces de BNR-
A schimbat in parte sentința apelată in sensul că a admis in parte acțiunea precizată a reclamantului și a obligat pârâta BNR B, reprezentată in proces de Banca Națională a României B - Sucursala Județeană T să restituie reclamantului obiectele din metal prețios confiscate abuziv in perioada 1987-1989,astfel cum sunt individualizate in din 28.05.1987, întocmit in Dosarul nr. 29932- 7, in nr. 154/1988,întocmit in Dosarul nr. 29932-13, in nr. 156/1988,întocmit in Dosarul nr. 29932-15 și nr. 164/1988,întocmit in dosarul 29932-19, ori dacă acestea au fost valorificate în folosul statului și nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului Ba B ăncii Naționale a României, urmează a se plăti reclamantului contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății.
A menținut in rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În motivarea acestei hotărârii tribunalul a reținut următoarele:
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la nr. 92/59/ în data de 16.03.2007, iar in rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1369/PI/2004, instanța de trimitere,conformându-se îndrumărilor date de C prin decizia de casare, a audiat o parte din foștii lucrători ai Județului A, care au semnat procesele verbale de preluare, respectiv martorii, și.
De asemenea, tribunalul a solicitat pârâtei să prezinte o situație a obiectelor din metal prețios solicitate de reclamant,pentru a se putea vedea dacă in intervalul de timp scurs de la ultima adresă comunicată instanței in anul 2004 au mai existat cereri de restituire formulate de reclamant sau de terțe persoane, precum și dacă aceste bunuri se mai regăsesc fizic in depozitul BNR B,solicitare la care instituția pârâtă i-a dat curs prin adresa aflată la dosar la filele 22-27.
La solicitarea expresă a instanței,reclamantul a mai depus la dosar următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 7.275 /2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, acte de stare civilă ale reclamantului,certificatul de deces al tatălui reclamantului,Dovada emisă de Ambasada România -Secția Consulară, Carnetul de muncă eliberat de autoritățile e, toate in copii xerox.
Analizând apelul reclamantului, prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, dar și a probatoriului administrat in control judiciar, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 315 alin. 1/ Cod procedură civilă, care obligă instanța sesizată cu rejudecarea după casare să respecte întocmai problemele de drept tranșate in recurs în legătură cu calitatea procesuală BNR Sucursala A, de reprezentanta a pârâtei BNR B, precum și in legătură cu legitimarea activă a reclamantului, tribunalul reține următoarele:
Prevalându-se de facultatea ce i-a fost conferită prin prevederile cu caracter special ale art. 26 din OUG nr. 190/2000 reclamantul a acționat pentru a obține pe cale judiciara restituirea obiectelor din metal prețios confiscate, in calitate de pretinsă victima a abuzurilor comise de organele de miliție ale fostului regim comunist.El susține ca la momentul in care cantitatea de aproximativ 2.500 grame aur i-a fost preluata, cu ocazia unor descinderi ale foștilor lucrători de miliție la domiciliul sau in perioada 1987-1989, consimțământul i-a fost viciat, in sensul ca ar fi fost convins prin mijloace abuzive specifice vremii sa predea aurul in discuție, conținut in diferite bijuterii de familie. Reclamantul, care la momentul confiscării era cetățean,ar fi fost amenințat că, dacă nu acceptă această formă de colaborare va fi tras la răspundere penala pentru deținere ilegala de metal prețios și,mai mult,nu va mai fi lăsat să intre in țară pentru a-și vedea familia.
Susținerile reclamantului din cererea introductiva au fost parțial confirmate prin declarațiile martorilor și G, ambii foști lucrători ai T, care au arătat ca numitul figura in perioada anterioară anului 1989 in baza de date a autorităților vremii ca deținând ilegal mai multe obiecte din aur, că au cunoștință că in perioada 1987-1989 reclamantului i s-au confiscat cantități însemnate de metal prețios și că au participat personal, împreună cu milițieni din A la operațiunile de preluare a valutei. Martorii au mai adăugat că intr-adevăr, in scopul confiscărilor de valori practicate de fostul regim comunist, uzanțele erau in sensul de a nu trece in actele de preluare numele adevăraților deținători, ci de a consemna că obiectele erau abandonate, pentru ca adevărații proprietari să nu fie trași la răspundere penală.
Tribunalul constată că proba testimonială analizată mai sus, necoroborată cu alte dovezi din partea titularului acțiunii,nueste aptă să răstoarne situația de fapt atestată prin numeroasele inventare de preluare depuse la dosar, care prezintă obiectele din metal prețios revendicate de reclamant ca fiind abandonate. Declarațiile lor sunt fără îndoială contradictorii in privința persoanei care ar fi fost consemnată in actul de preluare, martorul pretinzând că a fost trecut chiar reclamantul in inventarele in discuție. De asemenea, sinceritatea martorului G poate fi cu ușurință pusă sub semnul îndoielii,câtă vreme el a refuzat să explice instanței ce acte se mai încheiau de autoritățile vremii în afara inventarelor de preluare, fiind greu de crezut că,in virtutea funcției avute in cadrul fostei miliții,nu cunoaște acest lucru.
O declarație mai concludentă însă în legătură cu temeinicia,cel puțin parțială, a pretențiilor reclamantului a fost insă cea martorului,care și-a amintit că a semnat Procesul verbal din data de 28 mai 1987, că a fost de față la confiscare și că persoana de la care obiectele din actul menționat au fost preluate este in realitate reclamantul.
considerentele deciziei de casare,tribunalul constată că în speță probele administrate la solicitarea reclamantului conturează probabilitatea ca acestuia să i se fi confiscat in perioada 1987-1989 mai multe obiecte din metal prețios, fără insă a se putea stabili cu certitudine că obiect al confiscării au fost toate bunurile revendicate și că metoda consemnării unor date nereale cu privire la împrejurările și locul în care au "fost găsite" respectivele valori ar fi fost aplicată de organe de miliție cu ocazia întocmirii fiecăruia din cele 27 de inventare prezentate de titularul acțiunii.
Sarcina instanței de judecată de a statua,în cazul concret al speței de față, asupra identității dintre reclamant și persoana vătămata prin preluarea abuziva a aurului revendicat apare cu atât mai dificilă cu cât probele administrate in dosar sunt contradictorii în legătură cu prezentarea modalității concrete in care s-a realizat pretinsa preluare abuzivă.
Tribunalul nu poate să ignore contradicțiile dintre declarațiile martorilor propuși de reclamant, faptul că în afara celor 27 de inventare care individualizează obiectele revendicate,titularul acțiunii nu a putut prezenta,cu câteva excepții, alte înscrisuri doveditoare; că o parte din obiectele din metal prețios au fost revendicate de terțe persoane sau chiar de către reclamant prin litigii separate,așa cum rezultă din informațiile furnizate instanței de apel d e BNR- Sucursala B;dar nu în ultimul rând,de faptul că la epoca pretinsei confiscări numitul avea 28 de ani, astfel că apare greu de explicat cum acumulase până la această vârstă fragedă o cantitate atât de însemnată de metal prețios, in contextul in care la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă menită să ateste proveniența bunurilor revendicate.
Pe de altă parte,instanța de apel nu poate să ignore că este ținută să asigure garanții ferme ale respectării dreptului de proprietate privată, scop in care are la dispoziție un cadru legislativ amplu, asigurat atât de dreptul intern cât și de cel internațional.
Fără a reproduce textual art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ce consacra principiul respectării dreptului de proprietate privata,instituind in același timp un control al modului in care autoritățile naționale ale statelor membre asigura respectarea dreptului protejat, tribunalul observa ca restabilirea situației anterioare unei încălcări a proprietății, consacrata in legislația europeana amintita, este reglementata prin norme juridice interne, mai precis prin textele legale ale art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia care dispune cabunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora.
În fine,o prevedere specială de natură a completa normele cu caracter general mai sus enunțate este ce conținută de art. 26 din OUG nr. 190/2000, care în alin. 1 dispune căpersoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute laart. 4au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestoraiar la alin. 2 stabilește criterii legale de apreciere a caracterului abuziv și include printre actele normative ale vremii care au imprimat acest caracter și Decretul nr. 111/1951,care, așa cum o atestă inventarele depuse, a stat la baza confiscării in cazul concret al reclamantului.
Tribunalul ar mai trebui să aibă in vedere că proceselor verbale de preluare, care menționează ca obiectele din aur ar fi fost abandonate intr-un cu totul alt loc decât cel al domiciliului reclamantului nu li se poate conferi forța probanta a unui inscris autentic, in sensul art. 1173/civ. deoarece norma de drept indicata a fost edictata in considerarea prestigiului si credibilității de care trebuie sa se bucure agentul instrumentator care îl întocmește, ca reprezentant al autoritarii publice. Ori in speța de fata, apare evident inechitabil a acorda o atare credibilitate agenților de miliție ai unui stat totalitarist, in care dreptul de proprietate privata era subordonat si sacrificat in folosul "dreptului de proprietate al întregului popor", slogan care domina cu notorietate întreaga orânduire socialista a vremii.
Tocmai pentru a asigura un echilibru intre vulnerabilitățile materialului probator administrat in dosar, așa cum ele au fost sesizate mai sus, pe de-o parte, și exigențele legale ce impun acordarea unei reparații cât mai echitabile reclamantului atunci când există indicii că ar fi fost victima unor acte de preluare abuzivă, tribunalul va da eficiență cu precădere declarațiilor foștilor lucrători ai A, din conținutul cărora au rezultat împrejurări de fapt ce au putut fi coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel,reiterând procedurile de acum notorii ale autorităților vremii cu privire modalitatea de a consemna date nereale in conținutul actelor de preluare a unor obiecte din metal prețios de la particulari, martorii și au afirmat că pentru fiecare proces verbal in care se consemna locul și modalitatea preluării se întocmea câte un inventar in care erau descrise amănunțit bunurile confiscate și care respectau întocmai cantitățile de aur din procesele verbale. Ei și-au amintit că au participat personal de două ori la confiscarea unor obiecte din aur de la reclamant, ocazii cu care au întocmit procese verbale pe care le-au semnat.
Martorul a recunoscut că a semnat procesul verbal aflat la fila 10 in dosarul nr. 3332/2004 al Tribunalului Timiș, după ce înscrisul i-a fost prezentat de instanță.
Coroborând susținerile martorilor cu înscrisurile depuse in dosarul de fond, tribunalul constată că intr-adevăr ele sunt confirmate prin patru procese verbale, ce corespund fiecare unui număr de tot atâtea inventare,astfel: Procesul verbal din 28 mai 1987, corespunde inventarului din aceeași dată și atestă confiscarea unor verighete din metal galben in cantitate de 988,40 grame (filele 19 și 20 dosar fond); Procesul verbal din 28 februarie 1987 corespunde ui nr. 154/1988 (filele 99-100); Procesul verbal din 01 martie 1987 corespunde ui 156/1988 (filele 102-103); iar Procesul verbal din 18 aprilie 1987 corespunde ui nr. 164/1988 (filele 111-114).
dintre inventarele menționate și procesele verbale întocmite cu ocazia confiscării este confirmată prin adresa depusă in apel d e BNR Sucursala B,din evidențele căreia rezultă întocmirea a patru dosare separate,conținând fiecare câte un inventar și un proces verbal.
Cum in speță temeinicia pretențiilor reclamantului poate fi confirmată doar prin recunoașterea de către martorii audiați a întocmirii și semnării proceselor verbale de mai sus,tribunalul apreciază că in raport cu obiectele din aur cuprinse in celelalte inventare,enumerate prin precizarea de acțiune de la fila 7 din dosarul judecătoriei și exceptând pretențiile la care a renunțat in mod expres in fața instanței de fond, dovezile administrate nu sunt suficiente spre a putea forma convingerea instanței de control judiciar asupra identității dintre autorul acțiunii și persoana fizică vătămată prin confiscare. Obiectele din aur conținute in acestea din urmă nu pot fi restituite.
În fine, chiar dacă la dosar au fost depuse in total șapte procese verbale,tribunalul constată că reclamantul a renunțat la acțiunea in revendicare cu privire la bunurile identificate de nr. 126/II /1988, nr. 174/1988 și 177/1988 ce corespundeau unui număr de trei procese verbale.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul și Banca Națională a României - Sucursala T.
Reclamantul a criticat hotărârea instanței de apel în legătură cu neacordarea întregii cantități de metale prețioase, confiscate abuziv în anii 1987 - 1989, reiterând că, într-un ciclu procesual anterior, decizia civilă nr. 1459 din 17.06.2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1382/C/2005, a rămas irevocabilă față de Banca Națională a României
S-a mai susținut, de către recurent, că în mod greșit instanța de apel evaluat proba testimonială, deoarece din declarațiile foștilor ofițeri de miliție rezultă că aceștia au ridicat de la reclamant cantitatea de metale prețioase revendicată de către acesta.
În drept reclamantul recurent și- fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă.
Recurenta Banca Națională a României - Sucursala Tac riticat hotărâre a instanței de apel sub aspectul neadmiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a nerespingerii acțiunii introductive, în totalitate, ca nedovedită.
Recurenta Banca Națională a României - Sucursala T și-a motivat în drept recursul prin trimitere la dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând ambele recursuri, în primul rând, sub aspectul motivului comun prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acestea sunt nefondate.
Hotărârea instanței de apel este legală, aceasta fiind fundamentată pe dispozițiile art. 26 din OUG nr. 190/2000, coroborate cu art.6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului, privind respectarea dreptului de proprietate privată.
În această ordine de idei instanța de apel, în temeiul textelor legale arătate, a reținut în mod corect ce anume cantitate de metale prețioase, reclamantul a dovedit, în mod indubitabil că i-au fost confiscate abuziv de organele fostei miliții, dispunând în acest sens repararea prejudiciului creat, în sensul restituirii obiectelor din metal prețios, iar cu privire la diferența de cantitate, în legătură cu care reclamantul nu a dovedit în mod cert dreptul său de proprietate, instanța de apel a statuat în mod corespunzător, în sensul că nu a admis aceste pretenții.
Probatoriul testimonial a fost extins, de instanța de apel, ca instanță de trimitere, însă depozițiile martorilor audiați, coroborate cu celelalte înscrisuri oficiale ale vremii și evidențele bancare, nu au putut crea o certitudine cu privire la cantitățile de metal prețios, pretinse de către reclamant ca fiind proprietatea sa exclusivă, și mai ales a modalității în care aceste pretinse cantități au fost deținute în proprietate până la momentul confiscării, modalitatea în care efectiv a avut loc această pretinsă confiscare, locul confiscării și modalitatea de trecere în proprietatea statului.
Din acest punct de vedere hotărârea instanței de apel este legală, dispoziția instanței privind admiterea în parte a acțiunii fiind fundamentată pe interpretarea corectă a probatoriului administrat.
Referitor la acest motiv de recurs, respectiv cele prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, așa cum s-a arătat mai sus ambele recursuri sunt nefondate.
Motivele de recurs reiterate, în plus de către reclamatul, respectiv cele prev. la art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, nu se regăsesc, în speță, hotărârea instanței de apel fiind amplu motivată, în sensul susținerii soluției adoptate în dispozitiv (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), iar în ceea ce privește interpretarea actului juridic dedus judecății, aceasta s-a realizat, de către instanța de apel, prin lămurirea obiectului și scopului cauzei, a conținutului raportului juridic dedus instanței, fără schimbarea naturii sau înțelesului acestuia (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă).
În preambulul cererii de recurs reclamantul a arătat că în ciclurile anterioare de judecare a cauzei ar fi câștigat în fața instanței de apel, aproximativ întreaga cantitate de metale prețioase pretinse, însă această hotărâre ar fi fost reformată în mod greșit, într-o cale de atac promovată de către Banca Națională a României - Sucursala A, ceea ce ar determina, în opinia recurentului,intrarea în puterea lucrului judecat a acțiunii sale față de Banca Națională a României
Susținerea recurentului nu poate fi acceptată, deoarece prin decizia civilă nr. 17 din 11.01.2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA ca instanță de recurs, a fost admis tocmai recursul Banca Națională a României - Sucursala A și hotărârea la care a făcut trimitere reclamantul a fost casată în totalitate iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
Față de cele arătate Curtea va reține că ambele recursuri declarate în cauză sunt nefondate și, în consecință, va proceda la respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către reclamantul și pârâta intimată BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - SUCURSALA T, împotriva deciziei civile nr. 101/A/ din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /9 iunie 2008
Tehnored /9 iun ie 2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
