Anulare act. Decizia 537/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.537
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul pârâtei SA - prin lichidator judiciar MANAGEMENT SRL - B - declarat împotriva deciziei civile de apel nr. 1078/A/21.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, pârâtă intimată - T, având ca obiect anulare contract de cesiune de creanță.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei recurente IM SA prin lichidator MANAGEMENT SRL - B și avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind reclamantul intimat, lipsă fiind și pârâta intimată -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța din oficiu, pune în discuție excepția competenței după natura litigiului,respectiv dacă este de natură civilă sau comercială conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, sub care aspect acordă cuvântul părților, pe această excepție
Reprezentantul pârâtei recurente precizează că litigiul nu are cum să fie civil, deoarece obiectul cauzei este constatarea nulității absolute a unui contract încheiat între 2 comercianți, este un litigiu comercial neevaluabil în bani, competența revenind Tribunalului Timiș, secția comercială, situație față de care pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului Timiș.
Reprezentantul reclamantului intimat pe excepția ridicată din oficiu de instanță solicită respingerea acesteia, precizând că litigiul este de natură civilă, în conformitate cu prev. Legii nr. 10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 12552/17.09.2004, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții SC Managements Consultants SRL, în reprezentarea SC SA, și SC SRL T, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță încheiat de pârâte la data de 13.12.2001 și anularea acestuia, ca fiind încheiat cu o cauză nelicită.
În motivare, reclamantii au arătat că pârâtele au încheiat contract de cesiune de creanță privind sediul SA ( în lichidare), prima dintre pârâte având calitatea de administrator. Imobilul proprietatea antecesorilor reclamanților făcea obiectul a două proceduri de restituire, una de drept comun și alta în temeiul Legii nr. 10/2001.
Se mai arată că acest contract a fost încheiat cu scopul declarat ca pârâta doi să obțină profit, iar imobilul preluat abuziv nu poate intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit L 64/1995.
Întrucât imobilul nu făcea parte din patrimoniul, al cărui administrator era pârâta 1, aceasta nu putea să dispună sub nici o formă asupra acestui imobil. Cu toate că pârâtele cunoșteau această dispoziție legală, au încheiat acest contract, încălcând astfel dispozițiile exprese ale legii. Potrivit lit. B, pct. 2 din Normele de aplicare, având în vedere că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanții si-au păstrat calitatea de proprietari și au interesul ca imobilul să fie restituit fără nici o sarcină. Prin hotărârile pronunțate, imobilul a fost restituit reclamanților, aceștia intrând în posesia lui și îndeplinind formalitățile de publicitate imobiliară.
In drept, s-au invocat art. 948 pct.4 și 968.civil, cap I pct.1 lit f din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 10/2001.
La data de 13.01.2005, reclamanții și-au precizat acțiunea, invocând și disp. art. 20 alin.1, art. 2 alin. 2 din Lg. 10/2001.
Reclamanții, prin precizarea de acțiune, au aratăt că, prin contractul de cesiune de creanță încheiat s-au încălcat atât prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001, cât și prev. art. 102 din Lg 64/1995 republicată, întrucât vânzarea drepturilor litigioase pentru suma de 80.000 USD nu a fost niciodată publicată în vreun ziar local de largă difuzare, fiind astfel lovită de nulitate absolută.
Ulterior, la termenul de judecată din 10.03.2005, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță, ca urmare a încălcării dispozițiilor Legii nr. 64/1995.
La termenul de judecată din 11.11.2004, pârâta, prin lichidator Management Consultants SRL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ( 5-6 din dosarul nr. 12552/2004 al Judecătoriei Timișoara ). Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că aceștia nu justifică interesul vis-a-vis de obiectul contractului de cesiune de creanță. Astfel, prin acest contract s-au cesionat drepturi pe care (în lichidare) le avea în momentul încheierii contractului cu privire la imobilul situat în T,-, și nicidecum drepturile reclamanților asupra imobilului. Prin cererea formulată, reclamanții nu au arătat care sunt drepturile lor care au fost lezate și nici atingerile aduse acestora prin contractul de cesiune de creanță, pentru a-și putea justifica calitatea procesuală de parte interesată.
În motivarea întâmpinării, se arată că reclamanții au invocat în susținerea nulității contractului de cesiune de creanță un temei legal care nu exista la momentul încheierii contractului, întrucat Normele Metodologice de aplicare Legii nr.10/2001 au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 14.05.2003, iar contractul de cesiune a fost încheiat la data de 13.12.2001.
De asemenea, temeiul legal invocat de reclamanți nu este aplicabil întrucât, potrivit prevederilor Cap. I, pct.1, lit. f din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii de faliment prevăzute de Legea nr. 64/1995 republicată și modificată. Or, imobilul în discuție nu a intrat niciodată în averea debitoarei (în lichidare). Astfel, până la restituirea în natură a imobilului catre reclamanții-revendicatori, Statul Român a avut calitatea de proprietar, iar ( în lichidare) a avut doar calitatea de administrator al acestui imobil. Prin urmare, (în lichidare) nu avea calitatea și era în imposibilitate de a transmite proprietatea asupra imobilului prin contractul de cesiune de creanță încheiat. În consecință, acest temei legal nu își are aplicabilitate în cazul unui contract prin care se transmit drepturi rezultate din calitatea de administrator al unui imobil. Prevederile art. 2 pct. B din Norme nu au nici o legatură cu obiectul cauzei.
Se mai arată că obiectul contractului în discuție este cedarea drepturilor pe care SC le avea asupra imobilului situat în T,-. Drepturile cesionate sunt rezultate din calitatea A de administrator al imobilului, calitate pe care a exercitat-o pe o perioadă de peste 20 de ani. Pe parcursul perioadei de administrare, a realizat o serie de transformări și modificari ale imobilului. Prin expertiza judiciară privind modificările și îmbunătățirile aduse imobilului, efectuată în dosarul nr. 7328/C/2003 aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a constatat faptul că procentul corpurilor nou create de SC este de 21,5 %, iar valoarea îmbunătățirilor aduse este de 5.081.785.787 Rol. Prin urmare, nu s-au încălcat prevederile legale prin cesionarea acestor drepturi și nu există atingeri aduse drepturilor reclamanților.
Mai mult, chiar instanța de judecată, în cadrul dosarului nr.7328/C/2003 aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, a considerat ca fiind valabil încheiat contractul de cesiune, prin faptul că, luând cunostință de acesta, a decis că își produce efectele și a înlocuit în cauză cu cesionara
In drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr.10/2001 și ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
La termenul de judecată din 11.11.2004, pârâta Laf ormulat întampinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca netemeinică și nelegală.
In motivare, pârâta a arătat că, așa cum rezultă din art. 2 pct. 2.2 din
contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 13.12.2001, scopul/cauza contractului a fost aceea ca cedentul să transmită cesionarului drepturile litigioase cu privire la imobilul din T, str.7 - 1929 și nu proprietatea imobilului, cum în mod eronat, afirmă reclamanții. Mai mult, potrivit dreptului comun, dar în special doctrinei și jurisprudenței, dreptul litigios supus unei contestații judiciare, poate forma obiectul cesiunii/vânzării, indiferent că este un drept real sau de creanță, fiind un contract aleatoriu, întrucât această vânzare are ca obiect șansele câștigării sau pierderii procesului..
La aceeași dată, 13.12.2001, printr-un Protocol încheiat între pârâte și SC SRL, posesia imobilului a fost transmisă la pârâta, urmând ca aceasta să lase spre folosință spații la și Prețul contractului de 80.000 USD a fost plătit în întregime și în termen, potrivit clauzelor contractuale. Așadar, scopul/cauza contractului este licită. Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor de Aplicare ale acesteia, însă prevederile menționate nu erau aplicabile și nici măcar incidente în cauză la data încheierii contractului.
Afirmația reclamanților că imobilul a fost preluat în mod abuziv nu are relevanță în cauză, întrucât această situație a fost constatată abia în anul 2004.
Contractul de cesiune a fost validat și de judecatorul sindic care supraveghează asupra legalității desfășurării procedurii de lichidare a SC. și care, prin încheierea nr. 1921/CC/15.11.2001 de aprobare a vânzării unor active și a drepturilor litigioase ce fac obiectul contractului de cesiune de creanță și prin încheierea nr. 2355/CC/13.12.1001, a confirmat cesiunea de creanță pentru suma de 80.000 USD către
Prin sentința civilă nr. 2794/10.03.2005 a Judecătoriei Timișoaraa fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți ca urmare a admiterii excepției lipsei interesului acestora în promovarea cererii.
Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia civilă nr. 1472/20.06.2005, a admis apelul declarat de reclamantul, a anulat sentința civilă nr. 2794/10.03.2005 a Judecătoriei Timișoara și a trimis cauza spre competentă judecare Tribunalului Timiș.
Prin sentința civilă nr. 2560/PI/31.11.2005, Tribunalul Timiș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, unde pricina a fost înregistrată sub nr. 17722/12.12.2005.
La termenul de judecată din 19.01.2006, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat "Note de ședință" prin care a arătat că a încheiat cu celalalt reclamant, un contract de schimb imobiliar autentificat sub nr.2919/2004 de către BNP, prin care i-a cedat acestuia cota sa de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în T, str. 7 - 1929, actuală Dr. - - nr.1, jud. Pentru aceste motive, a solicitat instanței să constate că nu are calitate procesuală activă în cauză (7).
La termenul de judecată din 16.02.2006, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat "precizari" ( 21-27), iar pârâta SA, prin SC Management Consultants, a formulat întâmpinare, însoțită de Anexele 1 și 2 prin care a reiterat excepția lipsei de interes în formularea acțiunii ( 46-54).
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 1556/16.02.2006 pronunțată în dosar nr.17722/2005, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, în consecință, a respins acțiunea formulată, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele SC SA, reprezentată prin lichidator Management Consultants și SC SRL, a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 13.12.2001 între SC SA, în lichidare, reprezentată prin lichidator, în calitate de cedent, și SC SRL, în calitate de cesionar, a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 12.000 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Prin decizia civilă nr. 347/23 aprilie 2004 Curții de APEL TIMIȘOARA pronunțată în dosarul nr. 8532/C/2004, a fost admis recursul reclamanților și împotriva deciziei civile nr. 2254/14.09.2000 a Tribunalului Timiș din dosarul nr. 5974/C/2000, a fost modificată în totalitate decizia recurată, fiind respinse, ca neîntemeiate apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului T și, prin lichidatorul MANAGEMENT, împotriva sentinței civile nr. 1137/24.01.2000 a Judecătoriei Timișoara din dosarul nr. 16356/1999.
Prin sentința civilă menționată, s-a constatat că imobilul situat în T,-, evidențiat în CF nr. 425 T, nr. top 1098, trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv, fără titlu, s-a dispus rectificarea cărții funciare arătate în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, precum și a dreptului de proprietate constituit în favoarea T și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cote de 1/2 parte pentru fiecare.
Prin dispoziția de restituire nr. 30/4709 din 04.06.2004, pârâta 1 soluționat notificarea reclamanților cu nr. 30/9221 din 18.06.2001 în sensul restituirii în natură către aceștia a imobilului situat în T, str. - - ( fostă G, fostă 7 - 1929) nr. 1, iar, în baza acestei dispoziții, reclamanții și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară nr. 425
În cadrul acțiunilor în constatarea nulității absolute, calitate procesuală activă are orice persoană care justifică un interes, nefiind necesară existența vătămării produse prin efectul actului juridic atacat, ca în cazul acțiunilor în anulare ( ca urmare a nulității relative).
Prima instanta a reținut că, în ceea ce-l privește pe reclamantul, având în vedere copia contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 2919 din 15.12.2004 de către BNP din T ( 8-9), s-a constatat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active invocată de acest reclamant întrucât a înstrăinat cota sa de proprietate asupra imobilului din T,-, în favoarea celuilalt reclamant din cauză,. Ca urmare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de acesta, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei hotărări, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, pârâta SC SA, prin lichidator judiciar SC Management Consultants SRL, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 6923/23.05.2006.
Prin motivele de apel depuse la termenul de judecată din 23.09.2006, apelanta a solicitat admiterea apelului, și, în principal, anularea hotărârii apelate și înaintarea cauzei spre judecare la secția comercială a tribunalului, în baza prev. art. 297 alin. 2 prima teza In subsidiar, a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes sau ca nefondată, cu cheltuieli de judecată ( 14-20).
Se invocă nulitatea hotărării atacate, față de faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea normelor privind competența materială a instanțelor de judecată. Contractul de cesiune de creanță contestat în speță are o natură comercială iar, având în vedere și caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, competența materială revenea Tribunalului Timiș, Secția Comercială.
Caracterul comercial al actului contestat rezultă din faptul că s-au transmis drepturile litigioase asupra sediului său social, fiind incidente prev. art. 3 și 4.Comercial, în sensul că actul a fost încheiat între doi comercianți și în derularea activității comerciale a părților contractante. De asemenea, legea insolvenței califică toate activitățile legate de lichidarea activului și acoperirea pasivului, ca fiind fapte de comerț ale debitorului falit, astfel încât toate actele efectuate în cadrul acestei proceduri au caracter comercial, inclusiv contractul de cesiune de creanță în litigiu.
Doctrina este unanimă în sensul că vânzarea de drepturi litigioase derivând dintr-un fapt de comerț este o operațiune comercială speculativă, prin care se urmărește dobândirea la un preț mic a unor drepturi incerte, pentru a le valorifica apoi la adevărata lor valoare. Art. 45. Comercial interzice retractul litigios în caz de cesiune a unui drept derivat dintr-un fapt comercial.
Se mai arată că prezenta cerere este neevaluabilă în bani, față de disp. art. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 4 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, neîncadrându-se în situația prev. de art. 6 alin. 1 lit. b din Normele metodologice arătate, deoarece nu s-a cerut restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestui act.
Judecătoria Timișoara nu a fost legal învestită să se pronunțe asupra cererii, întrucât hotărârea de declinare nu produce efectele prev. de art. 315 Cpc, astfel încât judecătoria nu era legată de soluția tribunalului, ci trebuia să-și verifice competența.
In ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare, prima instanță a soluționat greșit această excepție. Din motivarea sumară a instanței rezultă că, pentru a justifica interesul, este suficient ca reclamantul să invoce încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, raționament ce nu poate fi primit, față de accepțiunea dată de către doctrină și practică noțiunii de,interes".
In speță, contractul a cărui anulare se solicită nu împietează asupra drepturilor reclamantului, în sensul că nu creează nicio sarcină de natură a afecta atributele dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului în discuție, fiind transmise doar drepturile litigioase derivând din calitatea sa de titulară a dreptului de administrare a imobilului, nu și dreptul de proprietate.
Dreptul de proprietate al reclamantului nu este contestat de părți, iar, prin contractul de cesiune de creanță nu s-au înstrăinat drepturi ce aparțin reclamantului. In plus, acesta a intrat în posesia imobilului fără a fi stânjenit în folosința sa, astfel încât nu există nici un folos material sau moral susceptibil de a fi obținut de reclamant prin anularea contractului.
In ceea ce privește fondul cauzei, în mod greșit prima instanță a apreciat că, la încheierea contractului de cesiune de creanță au fost încălcate dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001, iar contractul este lovit de nulitate pentru fraudă la lege.
Prima instanță a reținut încălcarea disp. art. 1 lit.f din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, soluția fiind fundamentată pe aplicarea eronată a acestor dispoziții legale și pe o greșită interpretare a conținutului contractului de cesiune contestat.
Interdicția instituită prin textul de lege arătat are în vedere situația în care în proprietatea societății aflate în procedura insolvenței, se află imobilele preluate în mod abuziv și cu privire la care există cereri de restituire în natură.
In speță, însă, imobilul în discuție nu s-a aflat în proprietatea apelantei nici la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță și nici ulterior, ea neputând face nici un act care să împedice restituirea în natură a imobilului către reclamant.
Faptul că era titulara unui drept de administrare asupra imobilului nu atrage incidența dispoziției legale arătate, deoarece un asemenea drept nu poate avea ca efect înlăturarea măsurii de restituire în natură a imobilului. O dovadă în acest sens este și faptul că, deși contractul de cesiune își produce efectele, reclamantului i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului și a intrat în posesia lui efectivă.
Nici faptul că prin contractul de cesiune și-au asumat obligația de a face demersuri pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului nu poate fi considerată ca o dovadă a intenției de fraudare a legii, întrucât aceste demersuri erau condiționate de respingerea irevocabilă a cererii reclamantului de restituire în natură a imobilului.
In consecință, se arată că, prin încheierea contractului de cesiune nu s-a urmărit excluderea imobilului de la restituirea în natură, ci transmiterea drepturilor corespunzătoare dreptului de administrare pe care apelanta îl avea asupra imobilului.
Prin decizia civilă nr. 876/A/17.11.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar susmenționat, Tribunalul Timișa admis apelul declanșat de catre pârâta-apelantă SC SA, prin lichidator judiciar SC Management Consultants SRL, contra sentinței civile nr. 1556/16.02.2006 pronunțată în dosar nr. 17722/2005 de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții și și, respectiv cu pârâta SC SRL (fostă SC SRL), a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost respins demersul judiciar inițiat de către reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtele, au fost păstrate dispozițiile sentinței apelate în limita soluției ce poartă asupra repudierii legitimării procesuale active a reclamantului de rând 2, zis altfel, în limita soluției vizând respingerea demersului judiciar pendent declanșat de către cel din urmă petiționar, ca fiind inițiat de o persoană lipsită de legitimare procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, față de faptul că reclamantului rămas în proces, i-a fost retrocedată proprietatea în condițiile și cu respectarea riguroasă a exigențelor Legii 10/2001, acesta nu legitimează condiția interesului în declanșarea demersului judiciar pendent, de vreme ce operațiunea juridică repudiată excede dreptului său de proprietate și nu-l atinge și aceasta, pentru că, finalizându-se procedura specială de restituire, ea poate purta, eventual, doar asupra unei creanțe pecuniare, configurată de contravaloarea îmbunătățirilor aduse nemișcătorului retrocedat, pe durata deținerii lui în administrare de către pârâta de rând 1, situație în care este instituită obligația statului de a garanta îndeplinirea obligației de plată de instituțiile implicate în privatizare, ce, într-o atare situație, se privesc a fi debitori ai obligației pecuniare în discuție și nu persoana în favoarea căreia s-a dispus restituirea imobilului preluat fără titlu în patrimoniul statului, așa cum în speță s-a confirmat că s-a întâmplat.
Impotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. dosar -, iar, prin decizia nr. 533/23.05.2007, a fost admis recursul, casată decizia civilă nr. 867/A/17.11.2006 a Tribunalului Timiș și trimisă cauza spre rejudecarea în fond a apelului la Tribunalul Timiș.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Tar eținut că, potrivit art. 52 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată și a dispozițiilor pct. 52 din nr.HG 98/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, au fost înlăturate de la aplicare orice acte normative anterioare contrare legii, care indisponibilizau astfel de bunuri de la restituire sau se suprapuneau cu domeniul de aplicare al acesteia sau procedurile stabilite trebuiau să fie îndeplinite ori consumate până la apariția noi legi, astfel contractul de cesiune de creanță în litigiu a fost încheiat cu încălcarea acestor dispoziții legale și ale art. 20 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost interpretată prin pct. 20/11 din HG nr. 498/2003, astfel că, raportat la dispozițiile legale menționate și art. 984. civil, contractul de cesiune de creanță încheiat la 13.12.2001, era lovit de nulitate absolută și instanța de apel greșit a soluționat cauza pe lipsă de interes.
a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. dosar - la 07.06.2007, iar la termenul de judecată din 23.10.2007, a fost respinsă solicitarea apelantei de recalificare a naturii juridice a cauzei, cu consecința trimiterii pricinii la secția Comercială a acelaiași instanțe, pentru considerentele expuse în încheirea de ședință de la acel termen ( 23) și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că nu vor mai fi reluate argumentele.
Procedând la examinarea sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, precum și în limitele prev. de art. 295, față de disp. art. 282 și urm., art. 2 lit. "a" și "b", art. 3 și 4. comercial și art. 315.c Cod Penal, tribunalul constată că prezentul apel nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește încălcarea normelor de competență materială în soluționarea cauzei, invocată ca prim motiv de apel, nu poate fi reținută, ca întemeiată.
Comercialitatea actului spre a cărui anulare se tinde nu poate fi reținută, față de prev. art. 3 și 4. comercial. Astfel, chiar dacă se contestă valabilitatea unui contract intitulat de cesiune de creanță încheiat între două societăți, acest act nu are un caracter comercial, față de conținutul său.
Potrivit disp. art. 4.comercial, sunt considerate fapte de comerț subiective, contractele și obligațiunile unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din conținutul actului.
În cauză, se contestă valabilitatea unui contract de cesiune de drepturi litigioase privind un imobil ce s-a aflat în administrarea apelantei. Litigiile ce au dat bunului un caracter litigios au privit cererile de revendicare ale imobilului, formulate în baza dispozițiilor de drept comun în materie ( art. 480.civ.), precum și notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Natura civilă a dreptului litigios ce a făcut obiectul convenției este evidentă, față de temeiul acțiunilor promovate de reclamanți pentru redobândirea imobilului, astfel că și prezentul litigiu are un caracter civil, iar sentința atacată a fost pronunțată de o instanță competentă material față de valoarea obiectului litigiului ( fiind vorba de o acțiune evaluabilă în bani, potrivit practicii judiciare și doctrinei juridice în materie) și de disp. art. 1 și 2 lit."b"
În plus, asupra competenței de soluționare a pricinii și a caracterului său civil, a statuat în mod irevocabil Curtea de APEL TIMIȘOARA care, prin decizia civilă nr. 1472/20.06.2005 pronunțată în dosar nr. 5855/C/2005, a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la disp. art. 2 lit."b", și nu la lit."a".
Fiind vorba de o decizie rămasă irevocabilă, prin care s-a statuat că temeiul în funcție de care se stabilește competența de soluționare este cel arătat, tribunalul va trebui să se conformeze deciziei arătate și să procedeze la soluționarea pricinii potrivit regulilor de competență materială în soluționarea cauzelor civile.
Susținerile apelantei privind încheierea contractului în derularea activității comerciale a părților contractante și aplicabilitatea legislației insolvenței, vor fi înlăturate, ca neîntemeiate, față de obiectul dreptului litigios cedat și de conținutul deciziei sus-menționate.
Și cesiunea de drepturi litigioase izvorâte dintr-o cauză civilă este o operațiune speculativă, obținerea unui profit în urma soluționării litigiului cu privire la bun fiind de esența contractului de cesiune de drepturi litigioase.
În ceea ce privește caracterul neevaluabil al pricinii, acest aspect, pe de o parte nu prezintă relevanță în cauză, față de natura civilă a pricinii, iar, pe de altă parte, și acest aspect este soluționat prin decizia arătată, astfel că tribunalul nu îl va mai analiza.
Judecătoria Timișoaraa fost învestită cu judecarea pricinii prin declinare de competență, este adevărat, dar, anterior Curtea de APEL TIMIȘOARAa stabilit prin decizia pronunțată în dosar nr. 5855/C/2005, temeiul de drept în funcție de care se stabilește competența de soluționare a cauzei, temei obligatoriu pentru instanța de fond, nemaiputând fi repus în discuție odată ce a fost tranșat în mod irevocabil.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată în fața primei instanțe și reiterată prin cererea de apel, ea nu va mai putea face obiectul analizării în rejudecarea apelului, față de disp. art. 315 alin. 2.
Astfel, Curtea de APEL TIMIȘOARA, fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamant împotriva deciziei prin care Tribunalul Timișa reținut, ca întemeiată, această excepție, a statuat în mod irevocabil în sensul că în mod greșit instanța de apel a soluționat cauza pe lipsă de interes, casând decizia cu trimiterea pricinii pentru judecarea în fond a apelului.
În consecință, soluția de respingere a excepției lipsei de interes fiind irevocabilă, se impune instanței de apel, potrivit disp. art. 315 alin 2.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul va înlătura, ca neîntemeiate, susținerile apelantei privind interpretarea și aplicarea eronată de către prima instanță a disp. art. 1 lit."f" din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, față de considerentele expuse în conținutul deciziei de casare, obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit disp. art. 315 al. 2.
Astfel, prin decizia civilă nr. 533/23.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut că, potrivit art. 52 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată și a dispozițiilor pct. 52 din HG nr. 98/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, modificată și republicată, au fost înlăturate de la aplicare orice acte normative anterioare contrare legii, care indisponibilizau astfel de bunuri de la restituire sau se suprapuneau cu domeniul de aplicare a acesteia sau procedurile stabilite trebuiau să fie îndeplinite ori consumate până la apariția noii legi, astfel, contractul de cesiune de creanță în litigiu, a fost încheiat cu încălcarea acestor dispoziții legale și ale art. 20 din Legea nr. 10/2001, republicată astfel cum a fost interpretată prin pct. 20/11 din HG nr. 498/2003, astfel raportat la dispozițiile legale menționate și art. 984.civil, contractul de cesiune de creanță încheiat la 13.12.2001, era lovit de nulitate absolută și instanța de apel greșit a soluționat cauza pe lipsă de interes.
Fiind vorba despre o hotărâre judecătorească irevocabilă, considerentele sale au intrat în puterea lucrului judecat, impunându-se instanței sesizate cu rejudecarea cererii de apel, în baza disp. art. 315 alin 2.
Tribunalul Timiș nu va mai putea contrazice, prin decizia sa, constatările instanței de recurs privind încălcarea, la încheierea contractului de cesiune contestat, a unor dispoziții legale imperative, respectiv concluzia instanței de recurs privind nulitatea absolută a acestuia, prin raportare la prevederile art. 948.civ.
Pentru aceste considerente prin decizia civilă de apel nr. 1078/A/ 21.12.2007, pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Timiș - secția civilă - a respins apelul apelul declarat de pârâta SC SA, prin lichidator SC MANAGEMENT SRL, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1556/16.02.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 1772/2005, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în T str. - nr. 19,.7,. 46, județ T, domiciliat în T, str. -. - nr. 34,.24, județ T, și SC SRL, cu sediul în T,-, județ
Obligă apelanta la plata către intimatul a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal. Pârâta SA - prin lichidator judiciar MANAGEMENT B - solicitând în scris, în principal, casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului Timiș, iar în subsidiar modificarea ei, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, invocând în drept art. 304 pct. 3,7, 9 Cod procedură civilă, oral astăzi susținându-se doar motivul de recurs principal, întrucât instanța de recurs a rămas în pronunțare pe excepția competenței după natura civilă ori comercială a cauzei, excepție invocată din oficiu, conform art. 137 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, motivând în esență că litigiul de față are o natură civilă și că este nul absolut contractul de cesiune de creanță, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, în raport de motivul principal de recurs, față de starea de fapt din dosar și de probele administrate în cauză, Curtea urmează să admită ca fondat prezentul recurs al acestei pârâte și să caseze decizia civilă recurată, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș - secția comercială - în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare, mai jos, fiind de prisos să mai examineze și celelalte motive de recurs invocate, în raport de această modalitate de soluționare a recursului, care însă vor fi analizate de către instanța de trimitere.
Într-adevăr, în primul ciclu procesual, finalizat cu soluționarea problemei interesului promovării acțiunii reclamanților nu a fost dezlegată problema de drept a competenței materiale de soluționare a cererii de anulare a contractului de cesiune de creanță - veritabil contract de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase - și ca atare această instanță de recurs este abilitată de a se pronunța în această fază procesuală cu privire la acest motiv principal de recurs privitor la încălcarea normelor de competență materială.
Astfel, în ce privește acest motiv de recurs referitor la încălcarea competenței altei instanțe, prev. de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, Curtea, privitor la calificarea cererii ca fiind de natură comercială, îl găsește întemeiat, față de natura comercială a actului atacat, precum și de caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, competența materială de a se pronunța în primă instanță asupra legalității contractului de cesiune în litigiu revenind Tribunalului Timiș - secția comercială.
Această soluție se impune întrucât prin contractul de cesiune de creanță de 13.12.2001, recurenta pârâtă a transmis către SRL (fostă SC SRL) drepturile litigioase asupra sediului social acolo indicat, contra sumei de 80.000 USD, încât deci, privind natura acestui act, potrivit art. 3 și 4 din Codul Comercial, acesta are caracter comercial, fiind încheiat între doi comercianți și în derularea unei activități comerciale, adică în legătură cu fondul de comerț, prin acest act, recurenta aflată în procedura lichidării judiciare, conform Legii nr. 64/1995, valorificând anumite drepturi din patrimoniul în vederea acoperirii pasivului, această lege a insolvenței calificând toate activitățile legate de lichidarea activului și acoperirea pasivului ca fiind fapte de comerț ale debitorului falit, astfel încât toate actele efectuate în cadrul acestei proceduri au caracter comercial.
Or, în speță, contractul de cesiune de creanță în litigiu este un act încheiat în cadrul tocmai al acestei proceduri judiciare de faliment, stabilite de Legea nr. 64/1995, având, atât girul creditorilor recurenți, cât și - mai ales - pe cel al judecătorului sindic, conform încheierilor nr. 1921/CC/15.11.2001 și nr. 2355/CC/13.12.2001, pronunțată în dosarul de faliment nr.30S/1999.
Referitor la vânzarea de drepturi litigioase derivând dintr-un fapt de comerț, Curtea observă că, doctrina juridică, în unanimitate a statuat că aceasta reprezintă o operațiune comercială speculativă, prin care cumpărătorul urmărește să dobândească la un preț mai mic drepturi incerte, pentru a le valorifica, mai apoi la adevărate lor valoare, iar conform art. 45 din Codul Comercial "retractului litigios prev. de art. 1402 - 1404 Cod civil, nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivat dintr-un fapt comercial", rezultând astfel că potrivit codului comercial, cesiunile de drepturi litigioase sunt calificate ca operațiuni comerciale licite, desfășurate în scopul obținerii de beneficii, acesta fiind motivul pentru care s-a statuat că exercitarea retractului litigios (reglementat de codul civil ca măsură de protecție a debitorului împotriva operațiunilor speculative ale cumpărătorilor de creanțe) este interzisă în materie comercială, întrucât ar contraveni esenței activității comerciale, respectiv obținerea de profit.
Cu privire la caracterul pecuniar al cererii de chemare în judecată, Curtea stabilește că reclamanții au sesizat Judecătoria Timișoara cu o cerere neevaluabilă în bani.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 146/1997 sunt cereri neevaluabile în bani, între altele, și cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, pentru astfel de cereri taxele de timbru fiind stabilite în sumă fixă. De asemenea, conform art. 4 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, taxele în sumă fixă se aplica cererilor neevaluabile în bani.
Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, prin art. 6 alin. 1 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 s-a stabilit că cererile de declarare a nulității unui act juridic sunt considerate ca evaluabile în bani, dacă se solicită și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestuia. În speță, însă, reclamantul a solicitat instanței de judecată numai constatarea nulității contractului de cesiune de creanță din 13.12.2001, fără a cere însă și restituirea prestațiilor ce s-au efectuat în temeiul unui act, astfel încât cererea formulată de aceasta este una neevaluabilă în bani.
Având în vedere că reclamantul a sesizat organele judiciare cu o cerere în declararea nulității unui act juridic de natură comercială, instanța de recurs constată că, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, competența de soluționare a acestei cereri revenea în prima instanță, Tribunalul Timiș, iar nu Judecătoriei Timișoara, împrejurare în raport de care hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel au fost date cu încălcarea competenței altei instanțe.
Împrejurarea că obiectul cesiunii de creanță - vânzări de drepturi litigioase - îl constituia un imobil care a făcut obiectul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu are relevanță, pentru a ajunge la concluzia ca pricina este civilă, de vreme ce actul este apreciat prin prisma elementelor intrinseci care îl definesc, în primul rând de voința părților și calificarea pe care ele au dat-o actului și nu în raport de elementele extrinseci, privitoare la aprecierea pe care terțul o da unui bun.
Pe de altă parte, împrejurarea că un bun face obiectul Legii nr. 10/2001, nu are nici o influență cu privire la natura juridică a bunului, acesta putând fi un bun care face obiectul fondului de comerț, actele privitoare la el fiind acte comerciale, sau dimpotrivă, nefăcând parte din fondul de comerț, actele fiind în acest caz, civile.
Tot astfel, împrejurarea că Legea nr. 10/2001 consacră o cale de atac exclusiv de competența tribunalului pentru actele emise în procedura de aplicare a legii reparatorii nu are nici o relevanță pentru calificarea cererii de față, de vreme ce norma specială este de strictă interpretare, iar obiectul cauzei este cu totul diferit, în speță nefiind contestată o decizia prin care s-a refuzat cererea de restituire sau s-a dispus restituirea.
În consecință, Curtea stabilește că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competența materială, astfel încât se impune admiterea prezentului recurs, în sensul casării ei, cu trimitere spre competentă soluționare a pricinii la secția comercială a Tribunalului Timiș, ca primă instanță.
Prin această soluție, Curtea mai stabilește că un le este afectat dreptul de proprietate al reclamanților, deoarece contractul a cărui anulare se solicită nu împietează asupra drepturilor acestor intimați reclamanți, de vreme ce nu se creează nicio sarcină de natură a le afecta atributele drepturilor lor de proprietate asupra imobilului în discuție, căci sunt transmise doar drepturile litigioase derivate din calitatea recurentei de titulară a dreptului de administrare al acestui imobil, iar nu și dreptul de proprietate al reclamanților, care de fapt, nu este contestat de pârâți, iar prin acest contract de cesiune de creanță nu s-au înstrăinat drepturi ce aparțin reclamanților, care au și intrat în posesia imobilului, fără a fi perturbat în folosința lui, încât deci nu există nici un fel de folos - material sau moral - susceptibil de a fi obținut de către reclamanți, prin anularea contractului în cauză.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și considerând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul pârâtei SA - prin lichidator judiciar MANAGEMENT SRL - B - declarat împotriva deciziei civile de apel nr. 1078/A/21.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș - secția comercială.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 29.05.
Tehnored /05.06.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
