Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5

Ședința publică de la 11 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu

JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 801/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul și intimatul Biroul executorului judecătoresc.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- recursul este la primul termen de judecată;

- procedura de citare legal îndeplinită;

- prin compartimentul registratură s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Biroul executorului judecătoresc, prin care s-a solicitat și judecata în lipsă.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în eventualitatea prezentării părților.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 801/R/2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, a fost respins ca nefundat recursul declarat de recurentul petent împotriva sentinței civile nr.411 din 11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Podu Turcului petentul a solicitat instanței obligarea la executarea silită a sentinței civile cu nr. 194/2005.

Prin sentința civilă nr. 411/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Podu Turculuis -a respins ca nefondată plângerea.

Prima instanță a reținut că deși petentul a precizat în instanță că a solicitat executorului executarea silită nu a dovedit cu nici un înscris această solicitare. Legal citat pârâtul a precizat prin adresa scrisă existentă la fila 40 din dosar că nu a înregistrat nici o cerere scrisă de executare din partea petentului. Instanța a apreciat că petentul nu a dovedit cererea sa în nici un sens având în vedere și dispozițiile art. 49 alin.1 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora actele de executare se îndeplinesc la cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 411/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Podu Turculuia declarat recurs petentul V, solicitând admiterea acestuia. În motivarea recursului s-a arătat că judecătorul de la instanța de fond nu a ținut cont și nici nu a acceptat proba cu martorul care a mers personal cu actele la. . S-au încălcat dispozițiile art. 188 din Cod procedură civilă întrucât executorul a refuzat înregistrarea cererii petentului și l-a trimis la un executor de pe raza domiciliului pârâtei.

În susținerea recursului s-a solicitat de către apărătorul recurentului proba cu înscrisuri însă la dosar nu s-au depus înscrisuri.

Intimatul a depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului pentru că nu depus nici o cerere de executare și nu a pus în executare nici un titlu executoriu.

Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs tribunalul a constatat recursul ca fiind nefondat reținând că la judecarea în fond a cauzei la termenul din 11.09.2008 petentul a fost prezent și asistat de către avocat și a arătat că nu mai are alte cereri. La instanța de fond petentul nu a solicitat proba cu martorul, iar instanța nu s-a opus la audierea acestui martor așa cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul instanței de fond.

Cu toate că și în recurs apărătorul recurentului pârât a solicitat termen pentru a depune înscrisuri în dovedirea acțiunii, aceste înscrisuri nu s-au depus.

Față de cele reținute mai sus tribunalul văzând și dispozițiile art. 312 alin-1 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat recurs petentul.

Recursul este inadmisibil.

Hotărârea ce face obiectul recursului de față este la rândul său pronunțată în recurs, iar potrivit art. 377 alin.(2) pct.4 Cod procedură civilă este irevocabilă și, pe cale de consecință, nu poate fi atacată cu recurs întrucât s-ar deschide calea recursului la recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce prevede, recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 801/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi,11.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

red.sent.

red.recurs 1 //

red.recurs 2./19.01.

tehnored. /4 ex./20.01.

Președinte:Camelia Liliana Viziteu
Judecători:Camelia Liliana Viziteu, Valerica Niculina Grosu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bacau