Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1326/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1326/
Ședința publică din 10 iunie 2009
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, împotriva sentinței civile nr. 1258 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Se constată că, prin încheierea camerei de consiliu nr. 105/CR din 10 iunie 2009, s-a respins declarația de abținere formulată de domnul judecător.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 1258/17 iunie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilități acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2004 - 09.12.2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanții, și a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază, începând cu data de 10.12.2004 aferent reclamantei, începând cu data de 15.06.2005 aferent reclamantei, începând cu data de 16.04.2007 aferent reclamanților, și, respectiv începând cu data de 01.07.2007 aferent reclamantei și până la încetarea stării de discriminare a reclamanților;
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază, pentru perioada 10.12.2007 - 01.03.2007;
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază, pentru perioada 10.12.2007 - 22.02.2007;
- a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale mai sus menționate și până la data executării efective a hotărârii;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor mai sus menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23 - 30). Într-adevăr, art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.
In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin. 2 și art. 295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Pretențiile aferente perioadei 01.01.2004 - 09.12.2004 sunt prescrise, fiind formulate cu încălcarea prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a relevat, în esență, următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului unităților din justiție, ( unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat ), iar prin dispozițiile art. 66 din Legea nr. 123/2006 și ale art. 7 lit. d din Codul deontologic al personalului de reintegrare socială și supraveghere, le-a fost impusă o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial, în acest sens dispunând prevederile art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin.1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Prin urmare, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Deși reclamanții își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acesteia în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Prin urmare, s-a constatat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din nr.OG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, prima instanță a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Având în vedere considerentele relevate, cererea reclamanților a fost admisă, iar pârâții au fost obligați în solidar la plata drepturilor pretinse, sub acest aspect reținându-se prevederile art. 295 din Codul muncii, raportat la art. 1039 din Codul civil, precum și dispozițiile art. 44, 35 și 36 din Legea nr. 304/2004, raportat la cele ale nr.OUG 177/2002 și 27/2006.
De asemenea, ținându-se cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și ale art. 161 alin. 4 din Codul muncii, s-a dispus actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii reclamanților.
Ministerul Justiției a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând, în esență, că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate în favoarea personalului din serviciile de probațiune, care constituie o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu statut specific reglementat de Legea nr. 123/2006, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv Legea nr. 327/2006.
În plus, actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare în judecată reglementează salarizarea altor categorii de personal din sectorul bugetar ( funcționari publici, militari, etc.), astfel că nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, nefiind vorba de persoane aflate în situații comparabile.
De asemenea, recurentul a invocat, în susținerea căii de atac promovate, decizia nr. 818/3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a invocat, de asemenea, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă chemarea în judecată a celor două instituții, deoarece între părțile aflate în litigiu, pe de o parte, și Ministerul Finanțelor Publice, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Prin urmare, s-a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar obligarea lor la plată, alături de ceilalți pârâți este nelegală, deoarece atribuția gestionării bugetelor instanțelor judecătorești revine Ministerului Justiției.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținându-se că actele normative care prevăd acordarea sporului de confidențialitate nu vizează categoria profesională a consilierilor de probațiune, astfel că dreptul pretins de reclamanți nu este unul recunoscut de lege.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, astfel că urmează a fi admise pentru considerentele relevate în continuare:
Prin demersul juridic inițiat, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, invocând faptul că prin neacordarea respectivului spor au fost și sunt discriminați față de angajații altor instituții bugetare, cărora acesta le-a fost recunoscut prin diverse acte normative.
Examinând solicitarea reclamanților, prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1 - 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, în contextul în care acestora le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate, fără a li se recunoaște dreptul corelativ salarial ( sub forma sporului de confidențialitate ), cum s-a procedat în cazul salariaților altor instituții bugetare, respectiv prin art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin.1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Curtea observă, însă, că actele normative invocate de către prima instanță ca temei juridic al admiterii pretențiilor reclamanților vizează alte categorii profesionale, consilierii de probațiune având drepturi și îndatoriri profesionale, inclusiv drepturi salariale specifice, stabilite prin acte normative speciale, respectiv Legea nr. 123/2006 și Legea nr. 327/2006. Prin urmare, în mod greșit s-a reținut că aceștia se află într-o situație comparabilă cu restul personalului din sectorul bugetar, care beneficiază de sporul de confidențialitate, dreptul pretins nefiind unul recunoscut de lege.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. (deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 ).
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamanților beneficiul drepturilor salariale prevăzute de lege pentru alte categorii profesionale, din care aceștia nu fac parte, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal.
Pentru considerentele expuse, recursurile deduse judecății vor fi admise, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe să fie modificată în parte, sub aspectul respingerii integrale a pretențiilor reclamanților cu privire la sporul de confidențialitate. Vor fi menținute dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, apreciindu-se că, față de motivul de recurs identificat, acestea sunt legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1258 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată.
Respinge pretențiile reclamanților privind sporul de confidențialitate.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 10 iunie 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE: Nemenționat Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, | Judecător, |
Grefier, Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează |
Red.
Tehnored.
2 exp./23.07.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
