Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1328/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1328/

Ședința publică din 10 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător -

Judecător -

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5, B-. - nr.14, și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.375 din 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că, s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 9 iunie 2009, relațiile solicitate de instanță la termenul anterior din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr. 375/05 martie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a admis ac iunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:

- a obligat pârâții, la plata diferențelor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, și în continuare până la eliminarea stării de discriminare;

- a obligat pârâții să plătească aceste sume, actualizate cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective;

- a obligat pârâții să plătească reclamantei dobânda legală, calculată la sumele acordate prin hotărâre;

- a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.

În motivarea recursului, pârâții au invocat prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la legea de salarizare specială a magistraților și acordând, astfel, reclamantei drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul unei alte categorii profesionale.

S-a mai arătat că, în contextul în care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 821/3 iulie 2008

Curții Constituționale, prin care s- stabilit că dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 11 și art. 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.

De asemenea, recurenții au invocat și greșita actualizare cu indicele de inflație a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre, precum și inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuții în domeniul salarizării.

La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în raportul juridic de muncă al reclamantei, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât actul normativ care reglementează salarizarea reclamantei este nr.OG 27/2006, iar prin Decizia nr. 818/2008 s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel că nu poate fi invocată discriminarea, prin raportare la drepturi salariale stabilite prin alte acte normative decât cele specifice categoriei profesionale din care fac parte aceștia.

Prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, astfel că revine Curții de APEL TÂRGU MUREȘ competența de soluționare a recursurilor declarate în prezenta cauză.

Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unor diferențe de drepturi salariale, invocând discriminarea prin neacordarea unei indemnizații egale cu cea a judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a judecătorilor din cadrul Curții Constituționale.

Examinând cererea reclamantei, instanța de fond a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art.1, art.2 alin. 1-3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 deoarece între reclamantă-procuror la Biroul Teritorial Harghita - și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție există o stare de discriminare. Astfel făcând trimitere la Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și la Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, instanța de fond a constatat că majorările salariale dispuse de nr.OG 10/2007 s-au făcut diferențiat în cadrul aceleiași categorii profesionale - magistrați.

După pronunțarea hotărârii instanței de fond, Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (decizia nr. 818-821 din 3 iulie 2008), a constatat că dispozițiile pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze și să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Constatând că Tribunalul Harghitaa admis cererea reclamantei acordându-i drepturile prevăzute de nr.OG 10/2007 deși nu face parte din categoria personalului prevăzut de acest act normativ, Curtea constată că în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind în contradicție cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile formulate și va modifica în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei menținându-se dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5, B-. -, nr.14, și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 375/5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta.

Menține dispozițiile privitoare la soluționarea excepțiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Iunie 2009.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./31.07.2009

Jud.fond.;

Asist.jud.;

OPINIE SEPARATĂ

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, împotriva sentinței civile nr. 375/5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Judecător,

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În ceea ce privește petitul privind acordarea majorărilor salariale de 5% cu începere din ianuarie 2007 (raportat la salariul din una decembrie 2006), de 2% cu începere de la 1 aprilie 2007 (raportat la salariul din martie 2007) și de 11% de la 1 octombrie 2007 (raportat la salariul din septembrie 2007) și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, în mod corect s-a reținut de prima instanță că aceste majorări salariale au fost acordate personalului din sistemul bugetar, prin OG nr.10/2007, OG nr.11/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007, Legea nr.232/2007, OG nr.8/2007, OG nr.20/2007, OG nr.23/2007 ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum pentru acoperirea devalorizării datorate creșterii inflației.

Reclamanta este salariată ai unei unități de justiție, unitate bugetară și au un tratament mai puțin favorabil decât personalul din alte unități de justiție, criteriul discriminator fiind apartenența la o categorie socio-profesională.

Prin urmare reclamanta se află într-o situație comparabilă și sunt supuși unui tratament mai puțin favorabil, existând o legătură directă și strânsă între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile discriminării.

Această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială, scopul fiind acoperirea devalorizării datorate creșterii inflației.

Actele normative invocate în motivele de recurs nu au avut ca temei majorări salariale ca efect al creșterii, indicelor prețurilor de consum.

În această situație se apreciază că această diferențiere este discriminatorie și încalcă art.16 alin.1 din Constituție, prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Directiva 200/EC/78 privind marca cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 din Convenție.

Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.

Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.

Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.

Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.

. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).

Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.

Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.

Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 Cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.

Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are la bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamantei neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.

Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul nr.1/2001 - 23-30).

In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamantei), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.

În ceea ce privește recursul declarat de H, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.

Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.

In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.

De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.

Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.

Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.

JUDECATOR

Red.Sz.

Tehnored.

2 exp.

10.09.2009.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1328/2009. Curtea de Apel Tg Mures