Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1340

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase

: - -

GREFIER:

**********************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamant SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÎNTUL JUD. B, pentru membrii de sindicat ȘI ALȚII împotriva sentinței civile nr.969 din 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurenta reclamantă și pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind intimații pârâți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar înscrisuri cerând a se aprecia dacă este necesar a fi comunicate și părților adverse.

Instanța constată că nu mai este necesar, față de probele dosarului, comunicare înscrisurilor și nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri părții prezente.

Avocat pentru recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul Sindicatul Liber din învățământul Județului în numele membrilor de sindicat, au chemat in judecată pe părătii Scoală cu clasele I-VIII cu sediul în sat,., jud. B; Consiliul Local cu sediul în sat,., jud. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați:

- sa acorde drepturile si pe viitor salariale ce se cuvin privind sporul de pana la 20%, sporul de rural, potrivit Contractul Colectiv de munca învățământ Unic la Nivel Teritorial Bacău începând din momentul depunerii prezentei acțiuni;

- sa se acorde drepturile bănești constând in sporul de rural de pana la 20% conform Contractul Colectiv de Munca învățământ Unic Ia Nivel Teritorial Bacău neacordate începând cu data de decembrie 2007 actualizate în funcție de coeficientul de inflație Ia data efectivă a plății.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

În motivarea acțiunii s-a aratat că subsemnații, sunt angajați ai unității Scoală cu clasele I-VIII si au solicitat acordarea sporului de 10% potrivit prevederilor din Anexa Nr. 3 de la Contractul Colectiv de Munca învățământ Unic la Nivel Teritorial Bacău înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a județului B sub nr. 1138/23.03.2004 poziția 44 angajatorul/si Consiliul local au refuzat sa le acorde acest drept salarial pe simplul motiv ca acest spor a fost sistat ca urmare a controalelor efectuate de către Curtea de Conturi

În drept, s-au invocat disp. art. 34(1 )j din Contractul Colectiv de Munca învățământ Unic la Nivel Teritorial Bacău înregistrat la Direcția pentru, Familie si Solidaritate Sociala a Județului B sub nr. 1138/2004, iar completările si modificările ulterioare au fost confirmate prin înregistrările de la 12420/22.10.2007 si 16643/7.08.2008 la

În dovedirea acțiunii s-au depus:

- cererea prin care solicit acordarea sporului,de rural înregistrat la
Consiliul Local sub nr. 365 din 24.03.2009.

- Dovada de angajat/copie după contractul individual de munca.

- copie confirmata ca fiind conforma cu originalul după textul art. 34(1 )
din Contractul Colectiv de Munca învățământ Unic la Nivel
Teritorial Bacău,

- copie Anexa Nr. 3 la Contractul Colectiv de Munca învățământ
Unic la Nivel Teritorial Bacău pag unde este înregistrat coeficientul
propus ca spor acordat pentru angajații de la Scoală din
localitatea județul

- Sentința Civila nr. 604/22.07.08 pronunțata in dosarul nr-;

- Sentința Civila 36/30.01.2008 pronunțata in Dosarul -.

Prin sentința civilă nr. 969/D/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a respins acțiunea ca nefondată, cu următoarele argumentații:

Reclamanții, sunt angajați ai unității Scoală cu clasele I-VIII potrivit contractelor individuale de muncă depuse la dosar, îndeplinind următoarele funcții:

1. -muncitor, contract individual de muncă nr.856/003

2. -îngrijitor, contract individual de muncă nr.847/2003

3. -șofer, contract individual de muncă nr.18/2007

4. - îngrijitor, contract individual de muncă nr.524/2008

5. - îngrijitor, contract individual de muncă nr. 359/004

6. -fochist, contract individual de muncă nr.1206/2008

7. -paznic, contract individual de muncă nr.98/2009

8. -secretar bibliotecar, contract individual de muncă nr.773/2003

9. - îngrijitor, contract individual de muncă nr.857/20033

Potrivit art. 34(1) din Contactul Colectiv de Munca la nivel de ramură, învățământ personal didactic auxiliar și nedidactic care lucrează în mediul rural numai în zonele izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutăți beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază. Potrivit art. 8 alin2 lit. d din HG 281/1993salariații care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază.În speță reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii acestor condiții si nici nu au făcut dovada faptului că au negociat acordarea sporului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învățământul Județului B.

Criticile reclamanților invocate în susținerea recursului au fost, în esență, următoarele:

Reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art. 8 alin.2 lit. d din nr.HG 281/1993. Astfel:

- condițiile de muncă pentru fiecare localitate rurală au fost analizate și discutate de semnatarii contractului colectiv de muncă pentru fiecare unitate administrativă ( comună ) în parte și localitate componentă ( sat) în parte;

- existența condițiilor cerute de lege este dovedită prin semnarea contractului colectiv de muncă de către B, instituție descentralizată,parte interesată în atragerea personalului pentru a lucra în unități de învățământ în condițiile în care salariile sunt dintre cele mai mici din sectorul bugetar;

- la aprecierea existenței condițiilor prevăzute de lege au achiesat, prin semnarea unui protocol de garantare a contractului colectiv de muncă, și Prefectura B, ca reprezentant local al Guvernului României și Consiliul Județean în calitate de ordonator de credite.

Reclamanții au făcut și dovada faptului că au negociat acordarea sporului.

Astfel întregul conținut al Anexei 3 la Contractul Colectiv de Muncă prezintă expres că sporul pe care îl revendică reclamanții a fost negociat diferențiat pentru fiecare comună și fiecare localitate din cadrul comunelor din județul ( a se vedea poziția nr. 44 din anexă).

Sporul de 10% solicitat se acordă în temeiul Contractului Colectiv de Muncă la nivel național și Contractului Colectiv de Muncă la nivel teritorial, ramura învățământ, art. 34 lit. j), înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială sub nr. 1138/23.03.2004, instituție care a efectuat controlul legalităților clauzelor negociate, astfel încât aceste clauze au devenit obligatorii, potrivit art. 7 al.2 din Legea nr. 130/1996, atât față de părțile contractante cât și față de alți subiecți de drept, efectele lor fiind opozabile atât față de autoritățile publice, cât și față de instanțele judecătorești.

Concluzionând, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, criticile reclamanților se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 3041Cod procedură civilă, respectiv hotărârea recurată se întemeiază pe greșeală gravă de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată probelor administrate în cauză.

Intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, însă motivarea ei este în mare parte greșită. Acest fapt nu va conduce la admiterea recursului deoarece recursul nu a vizat exclusiv considerentele sentinței recurate, ci soluția din dispozitivul acesteia.

În aceste condiții, Curtea va substitui motivareaîn drepta instanței de fond cu următoarea motivare:

Într-adevăr reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 8 alin.2 lit.d din nr.HG 281/1993 și a faptului că au negociat acordarea sporului. În acest sens, Curtea constată că sunt întemeiate susținerile recurenților din motivarea recursului, astfel cum au fost invocate.

Aceste dovezi nu sunt însăși suficientedin punctul de vedere al dispozițiilor legale în materie pentru acordarea sporului de izolare solicitat prin acțiune.

Astfel, Curtea reține că recurenții-reclamanți au omis să precizeze faptul că art. 8 alin.2 lit. d din HG281/1993 mai prevede o condiție și anume aceea că " ministerul d e resort, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor trebuie să fi stabilit, în prealabil,criteriile de acordare, categoriile de personal și mărimea concretăa sporului de izolare.

Recurenții nu au dovedit însă că ministerul lor de resort ar fi emis un ordin prin care să se stabilească cele arătate mai sus. Conform susținerilor reclamanților, toate aceste elemente au fost stabilitedoar prin Contractul Colectiv de Muncăla nivel național și Contractul Colectiv de Muncă la nivel teritorial.

Art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 republicată prevede că se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare contracte colective de muncă, însă, în cazul acestora, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare în cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.

Folosind argumentul de interpretare logică a fortiori ( cu atât mai mult ) se ajunge în mod evident la extinderea aplicării art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 republicată edictat pe o anumită situație ( " drepturile ale căror acordare în cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale") la cazul nereglementat expres ca din cauza de față, care se referă la ipoteza drepturilor de natură salarială care nu sunt stabilite în concret prin ordine emise de ministerul d e resort, deoarece rațiunile care au fost avute în vedere la adoptarea acelei norme se regăsesc și mai evident în cazul dat.

Potrivit art.41 alin.2 din Constituție dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercităîn condițiile legii. 5 al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiatecu respectarea dispozițiilor legale.

Rezultă din conținutul acestor dispoziții legale că în cazul contractelor colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice aceste convenții au un regim juridic special determinat desituația deosebităa părților acestor contracte. Astfel cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.

Art 137 alin 1 din Constituție, prevede că " (1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege". În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise carenu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.

În raport de aceste dispoziții legale și constituționale, este limpede că este irelevant faptul că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național și la nivel de ramură s-au prevăzut categoriile de personal și mărimea concretă a sporului de izolare.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil, ca nefondat, declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN . JUDEȚULUI pentru membrii de sindicat:, și împotriva sentinței civile nr.969/D/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.20009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase

GREFIER,

red.sent. C/ red.dec. / 15.12.2009tehnored. /5 ex./16.12.2009

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Bacau