Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1630/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1630
Ședința publică din 11 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC Romania SRL(fostă SC Romania SRL) împotriva sentinței civile nr. 1013/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta-recurentă, lipsă fiind reclamantul-intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 9 noiembrie 2009, reprezentanta intimatului a depus concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța nr. 0479/5.11.2009, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reprezentanta pârâtei-recurente depune la dosar delegația de reprezentare și extras contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2009
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse în cererea de recurs, iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii sporului de vechime, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1013 din 26.03.2009 a Tribunalului Timișs -a admis acțiunea formulata de reclamantul, împotriva paratei SC România SRL, pentru plata sporului de vechime și a obligat pârâta sa-i plătească reclamantului sporul de vechime actualizat, cuvenit pe perioada 09.10.2005- 08.10.2008, in cuantum de 7.877 lei.
De asemenea, a obligat pârâta sa-i plătească reclamantului sporul de vechime si pe viitor, pe durata derulării contractului individual de muncă, precum și cheltuielile de judecata, reprezentând onorariu de avocat si onorariu de expert, în cuantum total de 1500 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, potrivit art. 51 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura electrotehnica, electronica, mecanica, utilaje si apărare pe anul 2005-2006 pentru o vechime in munca intre 15 si 20 de ani, are dreptul la un spor de vechime de 20%.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta România SRL fostă (SC România SRL), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 40 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil la momentul încheierii contractului individual de muncă, dispoziții care prevăd în mod expres posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul de bază, reclamantul manifestându-și voința în sensul acestor dispoziții în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă.
A mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții din Contract care prevăd că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază", din chiar cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantului, rezultând că voința expresă a părților a fost îndreptată înspre absorbția sporului de vechime în salariu.
În ce privește cuantumul sporului, recurenta a arătat că determinarea sporului de vechime urmează a fi făcute efectiv prin negociere între angajați și angajator, iar textul art.40 alin.3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național stabilește numai limitele minime și maxime, tocmai pentru ca între aceste limite să ofere posibilitate partenerilor sociali să negocieze așa cum consideră, și în consecință, procentul de 20 % pe care l-a acordat societatea, respectă limitele impuse de Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și pretențiile formulate de reclamant.
În fine, sentința a fost criticată și sub aspectul acordării sporului de vechime și pentru viitor, lunar, pe toată durata derulării contractului individual de muncă, ulterior datei de 1.10.2006 față de împrejurarea că între părți, conform Actului adițional nr. 24 din 16.10.2006, a intervenit o renegociere a clauzelor contractului individual de muncă în ceea ce privește salariul, ambele părți convenind în mod expres în sensul absorbției sporului de vechime în salariul negociat.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare deși a fost citat cu această mențiune, însă prin concluziile scrise formulate, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Cu privire la motivele 1 și 2 de recurs, reclamantul a arătat că pârâta se contrazice, invocând în favoarea sa anumite dispoziții legale și contractuale fără coerență, arătând totodată că nu sunt întemeiate susținerile recurentei și datorită faptului că potrivit Decretului nr.92/1976 și a Ordinului nr. 136/1976 pentru aprobarea Metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetelor de muncă, sporul de vechime trebuie evidențiat separat în coloana 6 carnetului de muncă, în cazul de față acest spor nefiind evidențiat separat.
Cu privire la motivul 3 de recurs a arătat reclamantul că în conformitate cu Contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură în vigoare pentru perioada precizată în cererea de chemare în judecată se menționează în mod expres minimum de sporuri obligatorii, sporul de vechime fiind unul dintre ele, și privitor la Actul adițional invocat a arătat că nu poate fi luat în considerare, neproducând efecte juridice, întrucât nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041din Codul procedură civilă, instanța constată că sunt întemeiate în parte pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. 2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 14 iunie 2003 - 14 iunie 2006.
Deși art. 40 alin. 3 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art. 51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 din Codul muncii. Față de prevederile art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei, în forma anterioară încheierii actului adițional nr. 24/16.10.2006, nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantului, potrivit art. art. 51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Conform actului adițional nr. 24/16.10.2006, încheiat între părți, salariul negociat de către reclamant cu pârâta include sporul de vechime cu începere de la data de 1.10.2006. Prin urmare, cu începere de la această dată, cererea reclamantului apare ca nefondată, sens în care se impune modificarea hotărârii recurate, în sensul înlăturării din dispozitivul acestei sentințe a obligației pârâtei de a plăti reclamantului sporul de vechime cu începere de la data de 1.10.2006 și în continuare pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat între părți.
În considerarea celor de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de pârâta-recurentă împotriva sentinței civile atacate și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge cererea privind acordarea sporului de vechime ulterior datei de 1.10.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC Romania SRL(fostă SC Romania SRL) împotriva sentinței civile nr. 1013/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul -.
Modifică în parte sentința civilă atacată, în sensul că respinge cererea privind acordarea sporului de vechime anterior datei de 1.10.2006.
Menține în rest sentința civilă nr. 1013/26.03.2009.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
- -
Red. /16.11.2009
Thred./16.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
