Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1641/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1641
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Frunză
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta, prin, cu sediul în mun. S,-, -.3,. B,. 10, jud. S, împotriva sentinței nr. 1148 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat reclamanții intimați și, asistați de avocat, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamanții intimați, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava, ca fiind temeinică și legală. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată din recurs, conform chitanței pe care a depus-o la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă la data de 28.01.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să le plătească indemnizația de concediu de odihnă, să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea lor, să efectueze la zi mențiunile în carnetele de muncă, să le achite drepturile salariale restante, să le recunoască vechimea în muncă de la încheierea contractelor de muncă și până la încetarea legală a efectelor lor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, au arătat reclamanții că, deși au avut încheiate contracte de muncă și au prestat muncă în favoarea pârâtei, începând cu data de 01.07.2007 nu au mai primit salariile.
În susținerea acțiunii, reclamanții au depus la dosar copii după contractul individual de muncă nr. - din 29.05.2003 (filele 4-5 dosar), contractul individual de muncă nr. - din 06.05.2004 (filele 6-7 dosar), adresa nr. 13991/R din 10.11.2008 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă S (fila 8), adresa nr. 13992/R din 10.11.2008 a aceleiași instituții (fila 9 dosar), acte de stare civilă (filele 10,11) și au solicitat administrarea probei testimoniale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că, în cursul anilor 2005 și 2006, reclamanta a lucrat în străinătate câte 3 luni, iar în vara anului 2007 aceasta a lucrat la Bufetul din. A mai arătat pârâta că reclamanții nu prestau o activitate permanentă de 8 ore pe zi, ci efectuau anumite lucrări în perioada mai-septembrie, în restul timpului deplasându-se la imobilul societății cel mult o dată la două zile pentru a aduce hrană câinilor.
Totodată, a arătat pârâta că cei doi reclamanți au fost remunerați pentru munca prestată și au beneficiat și de compensări de bunuri în schimbul muncii prestate, compensări cu care au fost de acord.
Pârâta nu a solicitat administrarea de probe în susținerea poziției sale procesuale.
Prin sentința nr. 1148/20.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă pronunțată în dosarul nr-, s-a admis, în parte, acțiunea având ca obiect "conflict de drepturi", formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta " "
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 1.07.2007-18.05.2009, iar reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 1.07.2007-8.10.2008.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei indemnizația de concediu de odihnă aferentă anilor 2007 și 2008.
Pârâta a fost obligată să vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea reclamantului pentru perioada 12.05.2003-18.05.2009, iar în favoarea reclamantei pentru perioada 3.05.2004-8.10.2008.
S-au respins cererile având ca obiect plata indemnizației de concediu de odihnă în favoarea reclamantului, operarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului și recunoașterea vechimii în muncă ca nefondate.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.05.2003, pe postul de paznic, conform contractului individual de muncă nr. - din 29.05.2003 (filele 4-5 dosar).
Reclamanta s-a angajat la societatea pârâtă începând cu data de 3 mai 2004, conform contractului individual de muncă nr. - din 06.05.2004 (filele 6-7 dosar), pe postul de îngrijitoare, raporturile de muncă încetând la data de 08.10.2008.
Potrivit susținerilor reclamanților, aceștia nu au mai primit drepturile salariale și indemnizația de concediu de odihnă începând cu data de 01.07.2007.
În conformitate cu dispozițiile art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 164 din Codul muncii, salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Deși, din declarația martorului (fila 58 dosar) rezultă că reclamanții au prestat muncă în favoarea pârâtei, efectuând lucrări de întreținere, respectiv prestând pază la cabana din localitatea, ce aparține pârâtei, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale.
Astfel, deși a susținut pârâta că reclamanții și-au primit remunerația cuvenită începând cu data de 01.07.2007, nu s-au depus dovezi în acest sens, plata salariului dovedindu-se prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conform art. 163 din Codul muncii.
A mai susținut pârâta că, o parte din drepturile salariale cuvenite reclamanților au fost compensate cu bunuri.
Ori, pe lângă faptul că nu s-au dovedit aceste susțineri de către pârâtă a reținut instanța că, în conformitate cu art. 161 alin. 3 din Codul muncii, plata în natură a unei părți din salariu, în condițiile art. 160 din Codul muncii, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
A susținut, totodată, pârâta că reclamanții nu au prestat muncă în favoarea sa în această perioadă, susțineri contrazise însă de declarația martorului audiat în cauză.
Referitor la indemnizația de concediu de odihnă, a reținut instanța că, în conformitate cu art. 145 din Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu al cărei cuantum reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, potrivit art. 141 alin. 4 din Codul muncii.
Ca urmare, deși în speță nu s-a dovedit acordarea concediului de odihnă și a indemnizației aferente pentru anii 2007 și 2008, în cazul ambilor reclamanți, prima instanță a admis doar cererea pârâtei căreia i-a încetat contractul individual de muncă, în cazul reclamantului fiind posibilă efectuarea concediului de odihnă în condițiile în care raporturile de muncă cu societatea pârâtă nu au încetat.
Prima instanță a mai reținut că, în conformitate cu art. 40 lit. f din Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Ori, în speță, pârâta nu a făcut dovada virării contribuțiilor prevăzute de lege în favoarea reclamanților începând cu data de 01.07.2007, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii, astfel încât, prima instanță a admis și acest capăt de cerere.
Prima instanță a respins cererea reclamantului privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, întrucât, în conformitate cu art. 3 lit. B pct. f din HG767/1999, această obligație revine Inspectoratului Teritorial d e Muncă, care are în păstrare carnetele de muncă, și nu angajatorului.
De asemenea, prima instanță a respins și cererea privind recunoașterea vechimii în muncă, nefiind dovedit de către reclamant interesul în formularea unei asemenea cereri în contradictoriu cu societatea pârâtă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere admiterea în parte a acțiunii, prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat corespunzător cererilor admise, respectiv la suma de 300 lei, față de 600 lei, cât s-a dovedit cu chitanța nr. - din 18.05.2009.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs pârâta " ", prin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac, pârâta recurentă a arătat, în esență, că nu a avut posibilitatea de a se prezenta și a face probațiunile necesare, societatea având încetată activitatea, aspect cunoscut și de către reclamanți. Reclamanții au cunoscut și situația grea a societății, iar, întrucât firma a fost preluată cu anumite rele și disfuncții, recurenta a apreciat că poate fi răspunzătoare, eventual, de la data preluării firmei. A mai arătat că, invocarea contractului de muncă este doar probă și nu dovadă că s-a și efectuat munca. Ambele contracte de muncă au încetat de fapt prin încetarea activității firmei, încetând și drepturile aferente, sau, cel puțin, erau suspendate până la reluarea activității firmei, astfel încât, instanța nu putea acorda decât, eventual, indemnizațiile prevăzute de art. 53 din Codul muncii. De asemenea, recurenta a arătat că, în privința obligațiilor prevăzute de art. 40, nu puteau fi admise fără probe, precizând că drepturile nu au fost probate decât cu o declarație de martor. A considerat greșită obligarea la virarea contribuțiilor - calea era cea civilă, iar, pe de altă parte, reclamanții au acceptat acest aspect de pe vremea administratorului vechi (anii 2003 - 2007), care a decedat subit. Apoi, cererea trebuia făcută în termenul legal (este la 28.01.2009 pentru obligații din 2003, 2004). Nelegală apare și obligarea la cheltuieli de judecată. Faptul că dreptul muncii prevede drepturi și obligații, nu dă dreptul instanțelor de a răspunde favorabil oricăror cereri, fără probe.
Analizând sentința recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp. art. 287 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
Or, pârâta recurentă nu a depus nici o dovadă în combaterea susținerilor din acțiunea formulată de reclamanții intimați și în susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare.
Curtea constată că reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.05.2003, pe postul de paznic, conform contractului individual de muncă nr. - din 29.05.2003, iar reclamanta s-a angajat la societatea pârâtă începând cu data de 3 mai 2004, conform contractului individual de muncă nr. - din 06.05.2004, pe postul de îngrijitoare, raporturile de muncă încetând la data de 08.10.2008.
Prin urmare, dispozițiile referitoare la obligațiile angajatorului în ceea ce privește executarea contractului de muncă, prevăzute în Capitolul 2 din Codul muncii, se aplică de la data încheierii contractului de muncă, nicidecum de la data preluării firmei, cum susține pârâta recurentă.
Din declarația martorului, audiat în cauză, rezultă că reclamanții intimați au prestat muncă în favoarea pârâtei, efectuând lucrări de întreținere, respectiv prestând pază la cabana din localitatea, ce aparține pârâtei recurente.
În cauză nu s-a dovedit faptul că, începând cu data de 01.07.2007, reclamanții intimați și-ar fi primit drepturile salariale, astfel încât, în mod corect prima instanță a obligat-o pe pârâta recurentă la plata acestora.
De asemenea, pârâta recurentă nu a dovedit faptul că și-a întrerupt temporar activitatea, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente disp. art. 53 din Codul muncii.
Întrucât în cauză nu s-a dovedit nici acordarea concediului de odihnă și a indemnizației aferente pentru anii 2007 și 2008, având în vedere prevederile art. 141 al. 4 din Codul muncii, în mod corect prima instanță a obligat-o pe pârâta recurentă să plătească reclamantei intimate, căreia i-a încetat contractul individual de muncă la data de 08.10.2008, indemnizația de concediu de odihnă aferentă anilor 2007 și 2008.
De asemenea, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 40 lit. f din Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
În cauză, pârâta recurentă nu a făcut dovada virării contribuțiilor prevăzute de lege în favoarea reclamanților, astfel încât, în mod corect prima instanță a admis și acest capăt de cerere.
Deși pârâta recurentă a apreciat că, în ceea ce privește obligarea la plata contribuțiilor prevăzute de art. 40 lit. f din Codul muncii, calea era cea civilă, Curtea constată că acest capăt de cerere a fost soluționat în mod corect de către instanța competentă în soluționarea conflictelor de muncă.
Aceasta, întrucât potrivit disp. art. 281 din Codul muncii, "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Or, obligația angajatorului de a plăti contribuțiile prevăzute de art. 40 din Codul muncii este prevăzută la Capitolul 2 din acest cod, întitulat "Executarea contractului individual de muncă".
Deși pârâta recurentă a arătat că reclamanții intimați au acceptat de la început acest aspect de pe vremea administratorului vechi, Curtea constată, pe de o parte, că în cauză nu s-a dovedit faptul că reclamanții au acceptat ca pârâta să nu le plătească acele contribuții prevăzute de art. 40 lit. f din Codul muncii, iar pe de altă parte, că potrivit disp. art. 38 din Codul muncii, "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
În ceea ce privește termenul în care reclamanții intimați au solicitat obligarea pârâtei recurente la plata contribuțiilor prevăzute de art. 40 lit. f din Codul muncii, Curtea constată că, în conformitate cu disp. art. 283 din Codul muncii, cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, pârâta recurentă nu a făcut dovada faptului că reclamanții intimați ar fi cunoscut cu mai mult de 3 ani anterior formulării acțiunii, că pârâta nu ar fi achitat contribuțiile prevăzute de art. 40 lit. f din Codul muncii, astfel încât, nu se poate reține că cererea formulată ar fi prescrisă.
Potrivit disp. art. 274 al. 1 Cod procedură civilă, "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Prin urmare, în mod corect prima instanță, având în vedere admiterea în parte a acțiunii, a obligat-o pe pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, corespunzător cererilor admise.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S, împotriva sentinței nr. 1148 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Obligă pârâta recurentă S să plătească reclamanților intimați și suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-, aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
12.01.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză
